Obligare emitere act administrativ. Sentința 111/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 111/F/2008 Dosar nr-
Ședința publică din data de 8 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător
GREFIER - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată în temeiul legii contenciosului administrativ de eclamantul în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989 și ASOCIAȚIA LUPTĂTORILOR, ȘI,B- 1989, COMISIA REVOLUȚIONARILOR DIN 1989 având ca obiect - obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 1 septembrie 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 8 septembrie 2008.
CURTEA
Asupra acțiunii de față constată că:
La data de 31.03.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții uvernul omâniei, ecretariatul de tat pentru roblemele p. evoluționarilor din 1989 și sociația uptătorilor, ăniților și rmașii roilor, rașov - 1989", omisia evoluționarilor din 1989, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora de a recunoaște calitatea de Luptător Rănit în Revoluția din 1989.
În motivarea cererii se arată că:
La data de 20 mai 1996 în dosarul 2260 a depus la Asociația de Revoluționari B 1989 documentele necesare Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor din 1989, în vederea recunoașterii calității de Luptător Rănit în revoluție, dar dintr-o gravă eroare de fapt comisia a recunoscut calitatea de "Luptător pentru Române din 1989 prin fapte deosebite, în contradicție cu actele existente în dosar care fac dovada că în timpul a fost rănit.
Certificatul de luptător remarcat prin fapte deosebite ia fost înmânat în anul 2000 odată cu brevetul prezidențial care atestă această calitate.
Contestația nu s-a putut introduce în timp util întrucât a intrat în posesia acestor acte după expirarea termenului de contestare, respectiv 4 ani de la eliberarea certificatului.
În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 19.03.2008, i-a fost comunicat verbal că doar printr-o hotărâre judecătorească îi poate fi recunoscută calitatea de luptător rănit în Revoluția din 1989, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
În probațiune a depus înscrisuri:
Copia xerox a Certificatului de luptător pentru Române din 1989 seria - nr. 10727, copia xerox a Brevetului nr. 37/26.02.2000, Copia xerox a raportului de constatare medico legal nr. 1085/E din 25.05.1996, copia xerox a adresei Parchetului militar Târgu - M din 10.06.2005, copia xerox a adresei ICCJ Secția Militare nr. 97/P/1990.
Copia xerox a declarației de persoană vătămată seria nr. -, dosarul existent la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor cu nr. 5455/2004 ( 25).
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1074 și următoarele din Codul civil și pe prevederile Legii nr. 341/2004.
În cauză, la dosar s-au depus înscrisuri de reclamant filele 2-11 dosar.
Față de acțiunea reclamantului pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității pasive a acestuia ( 17-20 dosar).
Asupra acestei excepții instanța s-a pronunțat prin Încheierea de ședință din 22.07.2008, în sensul că reclamantul și-a precizat acțiunea că se judecă cu și cu Comisia a Revoluționarilor din 1989, sens în care acesta din urmă a fost citată, iar pârâtul Guvernul României nemaiavând calitatea de pârât.
La rândul său pârâta ecretariatul de tat pentru roblemele p. evoluționarilor din 1989 ( 22) a formulat Întâmpinare prin care a invocat,
1) excepția lipsei plângerii prealabile impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004;
2) excepția prematurității acțiunii reclamantului
3)excepția inadmisibilității cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că dosarul reclamantului depus pentru preschimbarea certificatului de revoluționar dovedit sub nr. 5455/21.10.2004, nu este complet lipsindu-i o declarație de martor și probe inclusiv documente utile susținerii cererii.
Pârâtul ecretariatul de tat pentru roblemele p. evoluționarilor din 1989, a arătat că în fapt, reclamantul l-a chemat în judecată pentru ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige instituția la "recunoașterea calității de luptător pentru din 1989 - Rănit".
Având în vedere aspectele arătate prin întâmpinare menționează următoarele:
Reclamantul a depus la documentația necesară preschimbării certificatului doveditor a calității de revoluționar, ce a fost înregistrată cu nr. 5455/21.10.2004. În urma verificări documentației existente în dosarul său de către Comisia înființată la nivelul. S-a constatat faptul că, dosarul reclamantului înregistrat cu numărul menționat mai sus, nu este complet, lipsindu-i o declarație de martor și probe inclusiv documente utile în susținerea cererii. De asemenea din actele existente la dosarul său nu rezultă fapte deosebite menționate la art. 3 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că, termenul de preschimbare a certificatelor este de 30.06.2009, dosarul reclamantului urmează a fi reanalizat de către Comisia în perioada 07.09.2008, când Asociația B 1989 (asociația care a acordat avizul reactualizat), a fost programată în plenul Comisiei.
Solicitarea reclamantului de a obține calitatea de RĂNIT, este cel puțin bizară, având în vedere că această cerere vine după aproximativ 12 ani de la obținerea certificatului seria - nr. 10727, reclamantul având posibilitatea legală să conteste calitatea obținută în termen de 6 luni de la data la care comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor din 1989, și-a încetat activitatea (singura comisie abilitată să acorde certificatele doveditoare a calității de revoluționar).
Mai mult, reclamantul prin cererea sa înregistrată cu nr. 5455/21.10.2004, adresată ecretariatul de tat pentru roblemele p. evoluționarilor din 1989, solicită preschimbarea certificatului său de luptător remarcat prin fapte deosebite și nicidecum de rănit.
Reclamantul pentru susținerea acțiunii a depus înscrisurile de la fila 27-35, respectiv adresa parchetului din 27.03.2007 către reclamant.
Declarația reclamantului din această dată, dată la parchet, adresa Parchetului Militar Tg M din 10.06.2005 către reclamant, Copia certificatului și Brevetului de Luptător pentru Române din 1989.
La fila 41-42, reclamantul a depus un punct de vedere scris privind excepțiile invocate de pârât, respectiv cu privire la excepția lipsei plângerii prealbile în sensul respingerii acesteia depunând înscrisuri în probațiune filele 43-49 dosar tot pentru susținerea respingerii excepțiilor și pentru admiterea acțiunii de a i se elibera un certificat de luptător "rănit" în revoluție.
La fila 59-60 1989, depus o notă prin care se arată că cererea reclamantului este neîntemeiată și că prin Legea nr. 341/2004, se prevedea la art. 7 că, prin acordarea titlurilor se înțelege preschimbarea certificatelor doveditoare emise în perioada 1990-1997, iar nu acordarea de noi titluri sau calități de revoluționar. Pe cale de consecință nu se poate solicita preschimbarea titlului pe care îl deține reclamantul deja, documentele de rănit constituindu - se în probe la dosarul de preschimbare.
Reclamantul a formulat în scris concluzii scrise pe excepția lipsei procedurii prealabile (fila 65-67 dosar), susținând că procedura prealabilă a fost îndeplinită conform actelor de la dosar (fila 68-69).
Instanța în baza art.137 Cod procedură civilă, s-a pronunțat asupra excepției calității procesuale pasive a Guvernului României, fiind admisă, a respins excepția prematurității acțiunii reclamantului și a respins excepția inadmisibilității acțiunii, prin încheierea din 2.06.2008 (fila 71-72 dosar).
Cât privește excepția lipsei procedurii prealabile instanța a solicitat reclamantului să precizeze dacă înțelege să se judece doar cu pârâții ecretariatul de tat pentru roblemele p. evoluționarilor din 1989 sau și cu omisia a evoluționarilor din 1989, având în vedere autoritatea publică, care aprobată și emite astfel de certificate.
Față de acțiune, reclamantul și-a precizat acțiunea, la fila 86 în sensul că înțelege să se judece și cu aceasta în calitate de pârâtă, făcând dovada cu înscrisuri ( 87-93), că s-a adresat Comisiei Județene pentru susținerea și sprijinirea eroilor din 1989 ( înscrisul nr. 2260/20.05.1996 87).
La termenul din 22.07.2008 s-a introdus în cauză Comisia a Revoluționarilor din 1989, în calitatea de pârâtă care a fost citată cu 1 exemplar de pe acțiune și precizarea de acțiune de la fila 8 și de pe înscrisuri conform celor depuse la fila 98-114 dosar.
Față de această precizare de acțiune pârâta Comisia a evoluționarilor din 1989 formulat întâmpinare ( 115), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, susținând că nu are personalitate juridică, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătând că titlul de luptător pentru Române din 1989 fost acordat pe numele pârâtului, în baza Legii nr. 42/1990.
Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 341/2004 a recunoștinței față de erorii martiri și luptători care au contribuit la Române din 1989, titlurile instituite de aceasta se vor acorda în condițiile legii menționate, avându-se în vedere calitățile și titlurile potrivit Legii nr. 42/1990.
De asemenea, normele de aplicare a Legii nr. 341/2004, adoptate prin nr.HG 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare menționează la art.7 că "prin acordarea titlurilor se înțelege preschimbarea certificatelor doveditoare emise în perioada 1990-1997, iar nu acordarea de noi titluri sau noi calități de revoluționar"
Pârâta a solicitat admiterea excepției invocate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică având în vedere cele menționate mai sus.
La data de 1 septembrie 2008, instanța față de actele dosarului a dat cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisiei a evoluționarilor din 1989 rămânând în pronunțare asupra acestei excepției și pe fond.
Reclamantul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ( 1118-120) iar pe fond a solicitat admiterea acțiunii formulate în sensul eliberării unui certificat de luptător rănit în Revoluția din 1989, de către pârâte ( 121-122).
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, certificatul și Brevetul de Luptător în Revoluția din 1989 al reclamantului în raport de obiectul cererii sale de a i se elibera un certificat de luptător "rănit" și față de prevederile Legii nr. 42/2000și ale Legii nr. 341/2004 cu privire la 1) excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei a evoluționarilor din 1989 constată că:
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate.
În ce privește excepția invocată de pârâtă Comisia a evoluționarilor din 1989, se reține că de fapt Comisia a evoluționarilor din 1989 este potrivit legii semnatara Certificatului de erou al din 1989, și că are anumite atribuții pentru avizare și înaintare pentru preschimbare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990 persoanelor îndreptățite.
Această Comisie alături de semnează și noul certificat, ca atare nu se poate reține că nu ar avea calitate procesuală pasivă față de prevederile Legii nr. 341/2004, de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței, față de eroii martiri și luptători care au contribuit la din 1989.
Față de cele reținute mai sus instanța urmează a înlătura susținerile pârâtei că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, sens în care se va respinge excepția ca neîntemeiată și nelegală. Faptul că această Comisie nu are personalitate juridică fiind organ de lucru al Camerei Deputaților nu poate fi reținut deoarece conform Legii nr. 341/2004 are o serie de atribuții, iar conform Legii nr. 554/2004, art. 1 și 2, poate avea calitate de pârâtă în cauză.
Pe fondul cauzei se reține că:
Reclamantul prin cererea formulată la 31.03.2008, a solicitat să se dispună prin hotărâre "obligarea pârâtelor de i se recunoaște calitatea de "luptător rănit în Revoluția din 1989".
Ori, acest aspect reprezintă o chestiune pe care la acest moment în instanță direct nu se poate discuta câtă vreme titlurile de luptător rănit și luptător etc. s-au acordat mai întâi în baza Legii nr. 42/1990.
Reclamantul are un certificat de luptător pentru Române din 1989, eliberat în baza acestei legi (2), ca atare stabilirea titlului s-a făcut anterior Legii nr. 341/2004.
Prin această nouă lege nu se poate face decât preschimbarea celor avute în temeiul Legii nr. 42/1990 și nu se pot acorda titluri noi sau calități noi de revoluționar, aspect ce rezultă din art. 3 din Legea nr. 341/2004 și din Hotărârea de Guvern nr. 1412/2004.
Reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului preschimbarea certificatului, ci obligarea pârâtei să-i emită un titlu nou de luptător "rănit" ceea ce nu se mai poate acum.
Ca atare, cererea reclamantului este neîntemeiată și nelegală.
Alta ar fi fost situația, dacă reclamantul solicita obligarea pârâtei la preschimbarea certificatului pe care-l are în temeiul Legii nr. 42/1990, deoarece acest lucru este admisibil în condițiile și procedura Legii nr. 341/2004, și se poate realiza până în mai 2009, cererile de preschimbare putând fi depuse cu dosarul complet până la 31.12. 2008, conform prevederilor nr.OG 81/2008.
Ca atare, excepția prematurității acțiunii invocate de pârâtul ecretariatul de tat pentru roblemele p. evoluționarilor din 1989, nu poate fi incidentă în cauză, deoarece nu s-a solicitat preschimbarea certificatului, ci eliberarea unui certificat cu titlu diferit de cel avut, cel de la fila 2 dosar.
Referitor la susținerile reclamantului prin acțiune, prin Notele de ședință și concluziile scrise depuse la dosar, și că a probat calitatea sa de luptător "rănit" și că a suferit în urma evenimentelor din 1989, instanța nu le poate analiza deoarece această cerere nu are temei de drept la acest moment, ele ar fi trebuit să fie analizate mai întâi de comisie apoi dacă reclamntul le contesta în instanță, acesta urma să se pronunțe asupra contestației.
Reclamantul avea la îndemână în termenul de 6 luni de la primirea certificatului de luptător să-l conteste la organul în drept și să ceară stabilirea calității sale de luptător rănit, față de înscrisurile depuse.
Cum reclamantul nu a atacat în termenul legal și util certificatul eliberat de Comisia pentru și din 1989, desigur că se apreciază că are titlu de "Luptător pentru Române din 1989".
Însă, acest lucru nu înseamnă că acțiunea reclamantului este inadmisibilă în contencios administrativ aspect invocat de pârâtă la pct. 3 din Întâmpinare ( 24), ci înseamnă că acțiunea este nelegală și neîntemeiată altfel, s-ar aduce atingere reclamantului cu privire la dreptul și accesul liber la justiție conform art. 21 alin. 1-3 din Constituția României.
În sensul respingerii acțiunii instanța reține că, potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 341/2004, titlurile instituite la art. 3 alin. (1), se vor acorda în condițiile prezentei legi, avându-se în vedere calitățile și titlurile atestate, potrivit Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor - martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru din 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâta susține că, reclamantul deși a formulat cerere în 2004, dosarul nr. 5455/ 21.10.2004 nu i se mai poate schimba acum după 12 ani titlul de luptător, în luptător rănit și nici eliberarea unui nou titlu deoarece legea prevede decât "preschimbarea" și nu acordarea de noi titluri, fapt solicitat de reclamant prin acțiunea de față.
Ca atare, sub acest aspect, se reține ca justificată apărarea formulată de pârâta ecretariatul de tat pentru roblemele p. evoluționarilor din 1989 ( 24), în sensul că Legea nr. 341/2004, nu prevede reglementarea care să permită acordarea de noi certificate de revoluționari.
De asemenea, se reține ca întemeiată apărarea pe fond, formulată de pârâta Comisia a Revoluționarilor din 1989 ( 115 dosar).
În esență, trebuie subliniat că cererea de preschimbare (1) nu se poate confunda cu cererea de obligare a pârâtei să-i elibereze un certificat cu un nou titlu de luptător rănit (2), ele fiind două chestiuni distincte, prima putând fi rezolvată în condițiile Legii nr. 341/2004, iar cea de a doua neavând temei de drept este nelegală.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va respinge pe fond acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta COMISIA A REVOLUȚIONARILOR DIN 1989, prin întâmpinare.
Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul cu domiciliul în orașul R,-, județ B, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI - SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989 cu sediul în B, B dul - de H, nr. 3-5, sector 1, ASOCIAȚIA LUPTĂTORILOR, ȘI B - 1989 cu sediul în B,-, județ B și COMISIA A REVOLUȚIONARILOR DIN 1989- cu sediul în B - Parlamentului,--4 sector 5, cerere având ca obiect obligarea pârâtelor de a-i recunoaște reclamantului calitatea de LUPTĂTOR RĂNIT în Revoluția din 1989 și eliberarea unui Certificat în acest sens.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința din data de 8 septembrie 2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red. - 11.09.2008
Dact T- 16.09.2008/6 ex.
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche