Obligare emitere act administrativ. Decizia 164/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 164/
Ședința publică de la 28 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta PRIMARIA MUNICIPIULUI G, prin reprezentant Primarul municipiului G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.2231 din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.02.2008 și s-au consemnat în încheierea din acea zi, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.02.2008, când a pronunțat prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanta, T, cu sediul in T,-, județ G, prin administrator, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului G obligarea acestuia la emiterea unei autorizații de construire în vederea executării lucrărilor de mansardare locuibilă a blocului J 7, scările 1 si 2,- sub sancțiunea unor penalități de 2.000 lei/zi de întârziere conform articolului 18 aliniatul 5 din Legea 554.2004.
În motivarea cererii sale, a arătat reclamanta, în esență următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr. 33705/ 08.08.2007 a solicitat pârâtului emiterea autorizații, anexând toate documentele cerute de lege.
Prin adresa nr. 33705/ 13.08.2007, Primăria municipiului G - Direcția Urbanism, Strategie Dezvoltare, Dezvoltări Construcții i-a solicitat completarea documentației în sensul completării tabelului cu acordul tuturor locatarilor, conform referatului nr. 66196/18.07.2007 al Instituției.
A mai arătat că împotriva acestei adrese a formulat reclamanta contestație, înregistrată sub nr. 82.074/ 04.09.2007 în care a arătat faptul ca s-au încălcat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 și faptul că abordarea problemei este una deficitară, pentru obținerea autorizației de construire nefiind nevoie, conform Hotărârii nr. 450/2005 a Consiliului Local G, decât de acordul a 2/3 din numărul proprietarilor si de acordul expres al celor direct afectați (locatarii etajului 4).
Că deși contestația a fost înregistrată la data de 04.09.2007, pârâta nu a soluționat-o în termenul de 30 de zile.
A mai arătat reclamanta că reaua-voință, d-na, este evidentă din următoarele considerente:
Odată cu contestația privind soluția pârâtei la cererea de eliberare a Autorizației de Construire a unei mansarde locuibile la blocul J 7, scara 1 si 2, contestat și soluția acesteia la cererea de eliberare a unei autorizații de construire la blocul, scara 2, 21, G, cele două soluții fiind întemeiate pe aceleași considerente și având la bază același referat înregistrat la Arhitectul Sef.
Că pârâtul, prin adresa nr. 56.656/ 16.07.2007 a Primarului municipiului Gaa rătat că privește problema acordului locatarilor în același fel, indicând faptul că nr. 450/2005 este aplicabilă 27.
Că a trimis d-nei Arhitect acest punct de vedere, iar dânsa, deși ulterior a avizat favorabil cererea pentru eliberarea Autorizației de Construire la blocul, scara 2, refuzat în continuare avizarea cererii privind eliberarea Autorizației de Construire la blocurile J 7, scara 1 si 2.
Reclamanta a mai arătat că deși referatul cu nr. 66196/18.07.2006 a fost înregistrat la data de 08.08.2007, răspunsul poartă data de 18.07.2007.
În ceea ce privește penalitățile de 2000 lei/zi de întârziere, reclamanta a indicat disp. art. 18 alin. 5 din Legea 554 nr. 2004.
În drept, reclamanta a indicat dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, ale Ordinului nr. 1430/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, ale a municipiului G nr. 456/2005 și ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin sentința civilă nr. 2231/24.10.2007, Tribunalul Galația admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la emiterea autorizației de construire sub sancțiunea aplicării unei penalități de 10 lei pe zi întârziere.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele;
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâtul, criticând-o sub aspectul legalității și al temeiniciei și solicitând,în principal, casarea sentinței instanței de fond cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță și în subsidiar modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, pârâtul a arătat următoarele;
Sentința este lovită de nulitate întrucât pârâtului nu i s-a acordat cuvântul în fond fapt pentru care se impune casarea ei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În legătură cu acest motiv a arătat pârâtul că la primul termen de judecată părțile au fost prezente dar că lui nu i-a fost acordat cuvântul pe fond, nefiind consemnat nici un punct de vedere.
Pârâtul recurent a mai criticat sentința instanței de fond criticând și faptul că ar fi fost ignorate complet disp. art. 129 Cod procedură civilă în sensul că soluționarea cauzei s-a făcut la primul termen de judecată,pronunțarea s-a făcut în aceeași zi, iar instanța nu a pus în vedere pârâtului să depună întâmpinare și nici nu i-a fost solicitat punctul de vedere.
A mai arătat pârâtul că instanța nu a fost interesată să afle dacă mai există acte în vederea soluționării corecte a cauzei,că acesta a ignorat faptul că juristul nu poate angaja răspunderea unei persoane juridice decât în baza unui punct de vede re scris și ștampilat de persoana care în mod legal angajează răspunderea acelei persoane.
În legătură cu acest motiv, a mai arătat pârâtul că inatanța putea amâna pronunțarea dispunându-i să depună concluzii scrise și că recșamanta nu a solicitat termen pentru a lua la cunoștință înscrisurile pârâtei iar instanța nu a considerat necesar să ia cunoștință de acestea.
În al treilea motiv de recurs invocat de pârât constă în aceea că instanța de fond ar fi reținut în mod greșit faptul că, cu excepția a două persoane, reclamanta a avut acordul de mansardare a unei majorități de peste 2/3 din numărul proprietarilor întrucât acordul a fost dat pe lista de 50/%din numărul proprietarilor.
În legătură cu acest motiv a arătat recurentul că cele două contracte depuse de reclamanți (32/23.03.2006 și 30/23.03.2006) sunt semnate în numele proprietarilor de o persoană fără calitate, respective de către președintele Asociației de proprietary, numitul în baza unei declarații pe proprie răspundere dată de acesta.
Că în această declarație s-a consemnat că președintele asociației declară pe propria răspundere că în liste sunt consemnați proprietarii apartamentelor blocului și că semnăturile le aparțin fără însă ca acesta să fi avut mandate autentic dat de fiecare proprietar în parte.
A arătat pârâtul recurrent că o astfel de declarație este lipsită de valoare neputând ține locul unui mandate dat în fața notarului.
Pârâtul a mai arătat și faptul că cele două contracte sunt acte de dispoziție ceea ce este de atributul exclusiv al proprietarilor, că prin acestea se înstrăinează dreptul de proprietate asupra unor părți proprietate comună și că astfel de contracte pot fi făcute numai de către proprietari personal sau prin mandatari, în baza unor procuri autentice.
A mai arătat acesta că proprietarii apartamentelor sunt și proprietarii terenului aferent ceea ce impune ca transferul dreptului de proprietate să se încheie numai prin act autentic.
Tot în legătură cu acest motiv a arătat pârâtul recurent că proprietari ai fiecărui apartament sunt în sunt în cazul soților ambii soți și că pentru apartamentele în care locuiesc 2 soți acordul trebuie dat de ambii, astfel încât numărul celor care și-au dat acordul este sub 50/%.
Un al patrulea motiv de recur formulat de pârât constă în faptul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine pricinii, respectiv că nr.OG 85/2001 a fost abrogată de Legea nr. 230/2007, că ambele acte normative au în vedere organizarea și administrarea condomeniilor și că art. 11 din nr.OG 85/2001 și art. 39 din Legea nr. 230/2007 se referă la acte de administrare, (folosință, închirieri sau dispoziții), conțin reglementări privind actele de dispoziție și că acestea nu.
Intimata Taf ormulat întâmpinare, solicitând anularea cererii de recurs ca fiind formulată de Municipiul G care nu a fost parte la fond și în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
A arătat intimata reclamantă că s-a i-a răspuns în termen reclamanta, că pârâtul a fost citat cu mențiunea de a depune întâmpinare și că reprezentantul pârâtului nu a angajat în nici un fel răspunderea pârâtului.
Intimata a mai arătat că președintele asociației de proprietari, potrivit art. 11 din nr.OG 85/2001, la momentul respectiv în vigoare, are calitatea de a semna contracte în numele asociației, că nu este necesară forma autentică, legea neimpunând pentru contractul de folosință această cerință.
De asemena, s-a mai arătat faptul că aceste contracte de folosințăă au fost înscrise în cartea funciară, fiind opozabile erga omnes și că ele reprezintă acte de folosință, nu de dispoziție.
A mai arătat intimata că nu era necesar ca acordul să fie dat de ambii soți, din moment ce art. 5 din nr.OG 85/2001, arată că fiecare familie d e proprietari este reprezentată de o persoană.
În apărare, intimata a depus înscrisuri.
Analizând sentința recurstă prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi invocate din oficiu, Curtea apreciază că prezentul recurs este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considernete:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, acela că pârâtului nu i s-a acordat cuvântul în fond, se reține că că din practicaua ședinței recurate rezultă că instanța a constatat cauza în stare de judecată și că reprezentanții părților au pus concluzii, reprezentantul pârâtei arătând că s-a răspuns în termen reclamantei.
Desigur că, modalitatea în care o parte înțelege să-și formuleze concluziile, mai ales atunci când aceasta este reprezentată de un consilier juridi, nu poate fi corijată de către instanță.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, se reține faptul că pârâtul a fost citat la primul termen de judecată cu mențiunea de a formula întâmpinare și că pârâtul are posibilitatea, facultatea de a depune această întâmpinare conform disp. art. 118 Cod procedură civilă. Mai mult, dacă în ședință publică judecătorul ar fi pus în vedere reprezentantului pârâtei să depună întâmpinare, ar fi încălcat dispozițiile procesuale potrivit cărora întâmpinarea se depune înainte de primul termen.
De asemenea instanța nu este obligată să aștepte un punct de vedere al pârâtului pentru soluționarea unui litigiu iar "interesul" instanței pentru administrarea probelor din oficiu nu poate înlocui preocuparea pârâtei de a-și formula opiniile. Mai mult, dacă asemenea înscrisuri ar fi existat era de așteptat ca ele să fie depuse în recurs de către pârâtul recurent, fapt ce nu s-a întâmplat.
Nici aprecierea că juristul care reprezintă o persoană juridică nu poate formula concluzii decât dacă acestea sunt redactate în scris, semnate și ștampilate de reprezentantul legal al acesteia, nu poate fi primită, dispozițiile procesuale impunând aceste cerințe pentru efectuarea actelor de dispoziție.
Față de aceste aspecte, și cel de al doilea motiv de recurs, faptul că judecătorul nu ar fi îndeplinit obligațiile impuse de art. 129 Cod procedură civilă apare ca nefondat.
În ceea ce privește motivele 3 și 4 de recurs, având în vedere că pentru analiza motivelor cuprinse la pct. 3 trebuie stabilită legea aplicabilă, urmează ca instanța de recurs să analizeze înainte motivul 4 de recurs.
În ceea ce privește legea aplicabilă nr.OG 85/2001 sau Legea nr. 230/2007 se observă că asociația de proprietari nr. 512 Gaa doptat hotărârile în cauză și a încheiat contractele nr. 32/2006 și 30/2006 cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 230/2007 astfel încât verfificarea îndeplinirii condițiilor de validitate nu se poate face prin raportare și la legea nouă, apărută ulterior (în baza principiului neretroactivității legii).
Față de acestea, se apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că este aplicabilă nr.OG 85/2001 care la art. 11 alin. 1 și art. 12 impun ca închirierea sau folosirea de către persoanele fizice sau juridice a spațiilor proprietate comună să se facă numai prin contract de închiriere sau folosință semnat din partea asociației de către președinte pe baza hotărârii adunării generale a proprietarilor, cu acordul proprietarilor direct afectați.
În ceea ce privește calificarea contractelor ca fiind acte de dispoziție, se reține faptul că prin acestea s-a hotărât cedarea folosinței nu înstrăinarea spațiului proprietate comună, astfel încât îi sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus arătate.
Față de aceste considerente și motivul de recurs constând în aceea că hotărârea instanței de fond să cuprindă motive străine pricinii apare ca nefondat.
Contractele nr. 30 și 32/2006 au fost semnate în numele asociației de proprietari de către președinte conform art. 11 din nr.OG 85/2001 și nu de o persoană fără calitate.
Câtă vreme legea impune doar existența hotărârii asociației nu și consimțământul proprietarilor în formă autentică, președintele asociației nu avea nevoie de un mandat autentic.
De altfel, el nu are rolul de mandatar al fiecărui proprietar în parte ci de reprezentant legal al asociației de proprietari.
Calificarea dată de recurent contractelor nr. 30 și 32/2006 este așa cum s-a mai arătat mai sus, greșită, acestea fiind reglementate de disp. art. 11 din nr.OG 85/2001 și nu acte de înstrăinare a unui bun aflat în coproprietate forțată și perpetuă.
De altfel și în ipoteza total neverosimilă că s-ar fi înstrăinat un bun proprietate indiviză, de remarcat faptul că nici un act normativ nu impune forma autentică.
Aceată formă este impusă pentru înstrăinarea unui teren ori, în speță, nu a fost niciodată vorba despre aceasta, și de altfel nu se știe dacă proprietarii apartamentelor au un drept de proprietate indiviză asupra terenului sau au un drept de folosință.
În ceea ce privește aprecierea că ar fi fost necesar acordul soțului și al soției coproprietari ai unui apartament, se reține faptul că art. 5 din OG85/2001 arată că adunarea generală a proprietarilor este formată din câte un reprezentant al fiecărei familii de proprietari.
De altfel este greu de înțeles de ce pârâtul a refuzat eliberarea autorizației de construire în prezenta speță dar a eliberat autorizație de construire în situații similare, când exista refuzul unor membri ai asociațiilor de proprietari (ex.: autorizațiile de construire nr. 486/2007 și 1051/2007, nr. 1001/2007, 1017/2007, etc, emise la solicitarea aceleiași părți).
Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 312 Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta PRIMARIA MUNICIPIULUI G, prin reprezentant Primarul municipiului G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.2231 din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. //20.03.2008
Tehnored. /2 Ex./24.03.2008
Fond:
Președinte:Angelica CiobotaruJudecători:Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile, Vasile Susanu
