Obligare emitere act administrativ. Sentința 194/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 194
Ședința publică din data de 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul - cu domiciliul ales în Albă, sat, Județ B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5, -, nr. 17 și INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în B, sector 6, M, nr. 2.
Acțiunea este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. - și timbre judiciare în cuantum de 0,30 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reclamantul și pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Inspectoratul Național Pentru Evidența Persoanelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de împrejurarea că prin întâmpinările formulate de cei doi pârâți s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și s-au invocat mai multe excepții, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pârâtul Inspectoratul Național Pentru Evidența Persoanelor, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția necompetenței materiale, care de fapt vizează inadmisibilitatea acțiunii, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, cu prioritate asupra excepțiilor.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 752/42/26.08.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, solicitând instanței să oblige să emită un act administrativ de autoritate publică individual, prin care să recunoască calitatea lui de cetățean de jure al României, iar pârâtul să fie obligat să-l înregistreze pe reclamant în evidențele sale de specialitate prev. de OG 97/2005.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că autorii reclamantului au fost cetățeni români, calitate păstrată și de acesta, dobândind deci cetățenia română, conform principiului ius sanguinis, consacrată de Legea 21/1991, care recunoaște cetățenia română inclusiv descendenților de gradul III ai unui cetățean român, așa cum prevede art. 5 lit. b din legea cetățeniei române, este cetățean român cel care a avut cel puțin un părinte cetățean român, iar potrivit art. 5 alin. 2 din Constituție, cetățenia română nu poate fi retrasă.
S-a mai susținut că, cetățenii moldoveni și-au păstrat de jure cetățenia română, dobândită de către autorii lor prin naștere pe fostul teritoriul al României, cum rezultă din analiza principiilor generale ale cetățeniei române, realizată de profesorul universitar, în lucrarea "Drept Constituțional și Instituții Publice", astfel că refuzul pârâtelor de a-i recunoaște calitatea de cetățean român, impune intervenția instanței cu consecința obligării pârâților de a emite actele care atestă că are calitatea de cetățean de drept a statului român.
De asemenea, a învederat instanței reclamantul că tratatele internaționale ratificate de Republica M și de România, precum și legile interne ale M, recunosc cetățenilor moldoveni, dreptul de cetățeni de jure ai României, în legea cetățeniei române, nu este prevăzută vreo procedură specială pentru constatarea cetățeniei dobândite prin naștere, acțiunea promovată de, fiind singurul mijloc procedural permis de legea română.
Reclamantul a mai arătat că prin admiterea acțiunii, nu se aduce atingere relațiilor României cu Republica M, în ceea ce privește suveranitatea, întrucât stabilirea calității de cetățean român a lui, nu intră în conflict cu prevederile cuprinse în art. 1 și 2 și în alin. 5 din preambulul Constituției M, iar din interpretarea sistematică a art. 17 din Convenția Europeană cu privire la cetățenie, rezultă că acțiunea sa este întemeiată, atât din perspectiva acestei convenții, cât și a art. 3 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO.
La data de 16.09.2009, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de judecată, arătându-se că pentru recunoașterea calității de cetățean român, persoana trebuie să urmeze procedura prevăzută de art. 13-19 din Legea 21/1991, care se desfășoară în fața unor autorități administrative, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât atribuțiile sale sunt cele reglementate prin OG 84/2001, între care nu se regăsește și cea privind recunoașterea calității de cetățean român (filele 97- 99).
Pârâtul a formulat întâmpinare la 14 octombrie 2009, prin care a invocat excepția lipsei calități procesuale pasive, întrucât funcțiile și atribuțiile principale ale acestui minister, sunt cele prevăzute de HG 652/2009, între care nu se regăsește și aceia de evidența cetățenilor români ce este ținută de, invocându-se și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât statutul reclamantului în ceea ce privește cetățenia română poate fi clarificat urmare formulării unei cererii către Direcția Generală a Pașapoartelor din cadrul MAI, instituție ce poate atesta dacă reclamantul a avut vreodată cetățenia română, și modalitatea prin care a pierdut cetățenia, o astfel de acțiune nu este de competența generală a instanțelor judecătorești, în condițiile în care competența este stabilită de lege în favoarea unui autorități administrative ce nu desfășoară activitate jurisdicțională (filele 124-127).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a investit instanța de judecată cu o acțiune întemeiată în drept pe dispozițiile Legii 21/1991 și art. 8 din legea contenciosului administrativ, al cărui
obiect este obligarea să emită un act administrativ de autoritatea publică individual, prin care să recunoască calitatea lui de cetățean de jure al
României, precum și obligarea pârâtei să-l înregistreze pe reclamant în evidențele sale drept cetățean român, cel de al doilea capăt de cerere, fiind accesoriu celui formulat în contradictoriu cu.
Potrivit art. 137 pr.civ. instanța se pronunță cu prioritate, asupra excepțiilor de fond sau de procedură ce fac de prisos în tot sau în parte cercetarea pe fond a pricinii, astfel că, va analiza excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către cei doi pârâți, calificând ca atare și excepția ridicată de privind necompetența materială a instanței, întrucât din motivare, rezultă inadmisibilitatea, iar ulterior excepțiile lipsei calități procesuale pasive a fiecărui pârât, în situația în care se impune.
Prin Legea 21/1991, așa cum a fost modificată prin Legea 171/2009, s-au reglementat principiile cetățeniei române, modalitățile de dobândire ale acesteia, procedura acordării cetățeniei române, precum și dovada acesteia, cazurile de pierdere a cetățeniei române, procedura retragerii cetățeniei și aprobării renunțării la cetățenia română. Astfel, cetățenia română, se dobândește prin naștere, adopție, sau acordare la cerere, legea instituind procedura aplicabilă în situația cererilor de acordare a cetățeniei române, art. 11-19 prevăzând că cetățenia română se acordă prin ordinul Ministrului Justiției în baza și în conformitate cu concluziile raportului întocmit de Comisia pentru Cetățenie, ordin ce poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ, procedura de soluționare a cererii de acordare a cetățeniei desfășurându-se exclusiv în fața unor autorități administrative, instanțele judecătorești, nefiind abilitate să constate calitatea de cetățean român a unei persoane, o astfel de acțiune este inadmisibilă, întrucât legea stabilește competența în favoarea unei autorități administrative ce nu desfășoară activitate jurisdicțională, ceea ce constituie un fine de neprimire a acțiunii, fiind incidente disp. art. 159 alin. 1 pr.civ.
Este adevărat că, ordinul Ministrului Justiției de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei poate fi atacat în termen de 15 zile de la data comunicării la secția de contencios administrativ a curții de apel d e la domiciliul sau reședința solicitantului, conform art. 18 alin. 3 din Legea 21/1991, fiind aplicabile și dispozițiile Legii 554/2004, însă în prezenta cauză nu a urmat procedura administrativă specială prevăzută de legea cetățeniei române, prin această lege stabilindu-se competența de a analiza și aproba o cerere de acordare a cetățeniei române în favoarea unei autorități administrative.
Având în vedere că instanțele judecătorești nu au competența de constata calitatea de cetățean român a unei persoane fiind aplicabile disp. art. 159 alin. 1 pr.civ. Curtea constată că excepția inadmisibilității invocată de cele două pârâte este întemeiată urmând să o admită și să respingă acțiunea promovată de ca inadmisibilă, ne mai analizând excepțiile lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți.
PENTRU ACESTE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Inspectoratul Național Pentru Evidența Persoanelor, în contradictoriu cu reclamantul.
Respinge acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul - cu domiciliul ales în Albă, sat, Județ B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,- și INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în B, sector 6, M, nr. 2, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 26 octombrie 2009.
Președinte
- - Grefier
- -
Operator de date cu caracter personal,
notificare nr 3120
red. MS
Tehnored. DL
5 ex./11.11.2009
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria
