Obligare emitere act administrativ. Decizia 23/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MURE

SECȚIA COMERCIAL, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 23/

Ședința public din 15 Ianuarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judector

- Judector

Grefier -

Cu participarea doamnei procuror, din partea Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Târgu -

Pe rol judecarea recursului formulat de COM, J-, CUI RO -, cu sediul în T str. - -, -.VI,.12, județul H, împotriva sentinței civile nr.1874/22.05.2007 a Tribunalului Harghita, dosar nr-.

La apelul nominal rspunde pârâta-intimat Primria Municipiului T prin avocat, lips reclamanta-recurent Com

Procedura de citare nu este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei, constatându-se c recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind scutit de plata taxei de timbru conform art. 9 alin. 4 al nr.OUG 27/2003.

Reprezentantul pârâtei-intimate declar c nu are alte cereri de formulat.

Instanța pune în discuție nulitatea hotrârii primei instanțe în raport de dispozițiile art. 9 alin. 3 din nr.OUG 27/2003, care prevd participarea procurorului la soluționarea prezentei cauze.

Reprezentantul pârâtei-intimate solicit respingerea acestei excepții, în speț nu se poate pune în discuție nulitatea hotrârii primei instanțe, având în vedere c prevederile nr.OUG 27/2003 sunt opționale.

Reprezentanta parchetului solicit admiterea excepției nulitții hotrârii instanței de fond, întrucât dispozițiile art. 9 alin. 3 din nr.OUG 27/2003 precizeaz expres c prezența procurorului la soluționarea cauzei este obligatorie.

Dup terminarea dezbaterilor, dar înainte de închiderea ședinței de judecat, s-a prezentat pentru reclamanta-recurent avocat care a pus concluzii de admitere a excepției nulitții hotrârii instanței de fond, având în vedere lipsa participrii reprezentantului parchetului la soluționarea cauzei.

CURTEA,

Prin sentința civil nr. 1874 din 22 mai 2007, Tribunalul Harghita - MCa respins acțiunea formulat de reclamanta " " în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului T și a obligat reclamanta s plteasc pârâtului cheltuieli de judecat în sum de 300 lei.

Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut c reclamanta a solicitat, prin acțiunea introductiv de instanț, constatarea intervenției aprobrii tacite a actului administrativ și, pe cale de consecinț, obligarea autoritții administrative s elibereze autorizația de construire pentru cldire administrativ și central termic și amplasare usctoare cherestea, avize și acorduri funcționare usctorie și branșament electric pentru imobilul situat administrativ în municipiul T, str. -, jud. H, înscris în nr. 155, nr. top 132/1. Reclamanta și-a motivat în drept cererea pe dispozițiile art. 6 alin. 1 din nr.OUG 27/2003.

Prin întâmpinarea depus pârâtul a solicitat prin întâpinare, respingerea acțiunii, se arat în continuare în considerentele hotrârii atacate, motivând c a rspuns cererii reclamantei în cea de a 14-a zi de la înregistrare și nu cu 16 zile înainte de expirarea termenului de 30 de zile în condițiile art. 6 alin. 4 din nr.OUG 27/2003.

Instanța de fond reține, în esenț, c pârâtul a rspuns reclamantei, notificarea trimis de pârât reclamantei purtând data poștei de la locul de expediție de 07.07.2005, în condițiile în care cererea de eliberare a autorizației a fost depus la data de 24.06.2005.

Hotrârea primei instanțe a fost atacat cu recurs de ctre reclamant care a solicitat admiterea cererii de recurs și modificarea soluției în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulat.

În motivarea recursului reclamantul a reluat petitele acțiunii. Analizând hotrârea atacat prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedur civil, instanța constat c recursul este fondat fiind, îns, întemeiat pe alte temeiuri de drept.

Instanța constat c se verific în primul rând un alt motiv de ordine public și anume cel prevzut de art. 45 alin. 4 Cod procedur civil, prima instanț soluționând cauza fr participarea procurorului și fr ca acesta s pun concluzii, deși potrivit art. 9 alin. 3 din nr.OUG 27/2003 participarea procurorului, în litigiile prevzute de acest act normativ, este obligatorie.

În primul rând, pentru acest motiv se impune casarea cu trimitere spre rejudecare instanței de contencios administrativ cu respectarea dispozițiile imperative prevzute de art. 45 alin. 4 Cod procedur civil raportat la art. 9 alin. 3 din nr.OUG 27/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul " Com, cu sediul în T str. - -, -.VI,.12, județul H, formulat împotriva sentinței civile nr.1874/22.05.2007 a Tribunalului Harghita, dosar nr- și, în consecinț,

Caseaz integral hotrârea atacat și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalul Harghita.

Fr cheltuieli de judecat.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 15 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judector,

Judector,

Grefier,

Red.

Tehnored.

3 exemplare

12.03.2008

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia 23/2008. Curtea de Apel Tg Mures