Obligare emitere act administrativ. Decizia 408/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

Decizia civilă nr.408

Ședința publică din data de 12.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ungureanu Doina

JUDECĂTOR 2: Bîcu Vasile

JUDECĂTOR 3: Stănișor Denisa

GREFIER

.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă TAXI, împotriva sentinței civile nr.3249 din data de 13.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA GENERALĂ DE ȘI SERVICII PUBLICE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA, și.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă TAXI, prin avocat și intimații - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA GENERALĂ DE ȘI SERVICII PUBLICE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA, și, toți prin avocat cu delegație de substituire d-nei avocat, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B fiind reprezentantă și de avocat din cadrul ", & Asociații".

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, Municipiul B prin Primar General a depus o notă prin care arată că își alege sediul pentru comunicarea actelor de procedură la. ", și Asociații" cu sediul în B,-,.5B,.2,.40, sector 4, prin serviciul registratură.

Avocatul intimaților - pârâți invocă excepția tardivității formulării plângerii.

Avocatul recurentei - reclamantei depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 5241/11.02.2010 și dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2 lei. Solicită respingerea excepției tardivității formulării plângerii, considerând că plângerea este introdusă în termen.

Curtea anulează taxa judiciară de timbru de 2 lei.

Părțile nu mai au cereri de formulat.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe recurs.

Avocatul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și completat și pe fond solicită admiterea acțiunii.

Avocatul intimatei - pârâte PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B depune la dosar întâmpinare sub formă de concluzii scrise. Solicită respingerea recursului ca nefondat.

Avocatul intimaților - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA GENERALĂ DE ȘI SERVICII PUBLICE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA, și solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.150 pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3249/13.11.2009, pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă TAXI, împotriva sentinței civile nr.3249 din data de 13.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B-DIRECȚIA GENERALĂ DE ȘI SERVICII PUBLICE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B-DIRECȚIA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanta a depus la Primăria Municipiului B cerere de acordare a calității de transportator autorizat pentru eliberarea autorizației de transport persoane în regim de taxi. În baza art.7 și 9 din Lg.38/2003.

A mai reținut că la 6.08.2007 a intrat în vigoare Lg.265/2007, care a modificat Lg.38/2003 impunând în art.9 condiții de autorizare suplimentare.

S-a prevăzut astfel obligația de a-și preschimba autorizația până la data de 31.12.2007, respectiv completarea dosarelor cu documentele suplimentare impuse de noua formă a Lg.38/2003, pârâta prelungind chiar termenul de preschimbare a autorizațiilor până la 30.11.2008.

Deoarece reclamanta nu a depus documentele suplimentare, prev.de art.9 din legea actuală, pârâta a dispus excluderea acesteia de pe lista transportatorilor autorizați, pentru neîndeplinirea condițiilor cerute de lege.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs SC taxi SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea motivelor de recurs s-a arătat că instanța a dat o interpretare greșită textelor de lege.

Recurenta reclamantă susține că nu era vizată de dispozițiile Lg.38/2003 și nu este nici în prezent, deoarece nu este deținătoare de autorizație de transportator, societatea fiind înființată doar cu scopul de a desfășura activitate de transport în regim de taxi.

S-a mai arătat că în mod greșit instanța a reținut că măsura eliminării de pe listele de așteptare a fost legală, fără să se pronunțe pe aspectele sesizate de reclamantă.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, a susținut că recurenta reclamantă avea obligația, conf.art.4 alin.1 din Lg.265/2007 de a-și preschimba autorizația până la 31-12-2007, ceea ce însemna completarea dosarelor cu documentele suplimentare impuse de noua formă a Lg.38/2003.

A mai arătat că includerea ca transportator autorizat pe listele de așteptare nu presupune în mod automat atribuirea unei autorizații de taxi, ci dă dreptul la o eventuală procedură de atribuire, cu îndeplinirea a două condiții esențiale și anume: documentația depusă să fie completă și participantul să obțină punctajul necesar calificării în vederea atribuirii.

Ca urmare a nedepunerii de către recurenta reclamantă a documentelor până la termenul limită de 30.11.2008, s-a dispus excluderea acesteia de pe lista transportatorilor autorizați.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât și n limitele prev.de art.3041cod pr.civ. Curtea constată că excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimata pârâtă este nefondată, apreciind recursul ca nefondat, pentru considerentele următoare:

Conform disp.rt. 11 din Lg.554/2004 modif. cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

În alin.2, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prev.la alin.1, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoștință.

În speță, cererea introductivă a fost formulată la 25.03.2009, iar răspunsul primit de reclamantă de la autoritatea administrativă a fost comunicat la 23.01.2009 cu nr.23, așa cum rezultă din dosarul de fond.

Prin urmare excepția tardivității introducerii plângerii este neîntemeiată, urmând să fie respinsă pentru considerentele mai sus arătate.

Pe fond, recursul este neîntemeiat.

Nu pot fi reținute motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă referitoare la aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor legale, precum și susținerea că nu este vizată de disp.Lg.38/2003 modif. deoarece la data de 7.02.2007, societatea a depus la MB adresa cu nr.601.499 prin care a completat dosarul inițial cu documente a căror valabilitate expirase.

Nu poate fi reținut nici motivul de recurs referitor la neaplicarea Ordinului 447/24.03.2003, recurentei reclamante, deoarece, art. 2 alin.1 din acest ordin prevede obligativitatea acestuia pentru toate persoanele juridice al căror personal are responsabilități în siguranța circulației precum și pentru persoanele fizice care prin activitatea lor au responsabilități în siguranța circulației.

Instanța de fond a apreciat corect prev.art.8 alin.1 lit.e și mf din OMIRA nr.356/2007 și art.1 pct.2 și 3 din Lg.38/2003, în sensul că documentele cuprinse în acest text reprezintă baza obținerii autorizației de transport persoane în regim de taxi.

Recurenta-reclamantă nu a adus dovezi în senszl depunerii documentelor necesare în vederea reconfirmării calității de transportator autorizat, această mențiune fiindu-i adusă la cunoștință prin răspunsurile la cererile formulate, neîndeplinirea condițiilor legale fiind motivul neînscrierii acesteia pe listele de așteptare în vederea obținerii autorizației de transport.

Se constată că instanța de fond a reținut corect că recurenta reclamantă nu îndeplinea noile condiții prev.de Lg.38/2003 modif. nici la data de 30.11.2008, termenul limită stabilit de intimata pârâtă pentru depunerea documentației necesare.

Pentru considerentele expuse, în baza art.312 al.1 cod pr.civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă TAXI, împotriva sentinței civile nr.3249 din data de 13.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA GENERALĂ DE ȘI SERVICII PUBLICE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA, și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.UD GREFIER

EF/2ex.

15.04.2010

Tr.-09

Jud. AJ

Președinte:Ungureanu Doina
Judecători:Ungureanu Doina, Bîcu Vasile, Stănișor Denisa

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia 408/2010. Curtea de Apel Bucuresti