Obligare emitere act administrativ. Sentința 50/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 50/2009
Ședința publică de la 05 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 04.02.2009 s-a depus la dosar, de către reclamant concluzii scrise.
La data de 05.02.2009, pârâta a depus la dosar concluzii scrise.
Se constată de asemenea, faptul că prin încheierea de ședință din data de 29.01.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data 22 decembrie 2008, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR B, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui titlu de plată pe numele reclamantului pentru suma de 500.000 lei în baza cererii de opțiune înregistrată sub nr. 08010 din data de 20 noiembrie 2008; obligarea pârâtei să vireze în contul reclamantului suma de 500.000 lei urmare a emiterii titlului de plată; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 1.000 lei/zi de întârziere, de la rămânerea irevocabilă a sentinței și până la emiterea titlului de plată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 5.372/FF din 28 octombrie 2008 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit în favoarea sa cuantumul măsurilor reparatorii de 500.014 lei, solicitând prin cererea nr. 08010 din 20 noiembrie 2008 virarea acestei sume reprezentând măsurile reparatorii acordate.
Întrucât nu a primit răspuns la cererea formulată, a înaintat prezenta cerere de chemare în judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii.
În întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, susținând că reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă înainte de a se adresa instanței.
De asemenea, pârâta a formulat excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, arătând că potrivit art. 182pct. 1 lit. a din nr.HG 128/2008 coroborat cu prev. art. 182lit. a din Legea nr. 247/2005 Titlul VII privind modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, emiterea unui titlu de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoane îndreptățite, se va dispune în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul autorității, în ordinea depunerii cererilor de opțiune.
A arătat pârâta că cererea de opțiune a reclamantului a fost înregistrată cu nr. 08010, iar în prezent despăgubirile în numerar s-au efectuat până la cererea de opțiune înregistrată cu nr. 02826.
În privința fondului, pârâta a arătat că în temeiul textelor legale menționate anterior, urmează a se efectua plata către reclamant în momentul în care va veni rândul cererii sale de opțiune.
În privința cererii de plată a daunelor cominatorii, pârâta a arătat că plata sumelor de bani cuvenite se va realiza în ordinea depunerii cererilor de opțiune, astfel încât nu este în întârziere de natură a justifica plata unor daune. ( 30).
Reclamantul a solicitat respingerea excepției lipsei procedurii prealabile, arătând că nu a contestat decizia nr. 5.372/FF/28.10.2008 ci a solicitat punerea în executare a acesteia, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepția prematurității, reclamantul a solicitat respingerea acesteia, susținând că nu textul legii ci normele metodologice sunt cele care prevăd că "de regulă" titlurile de plată vor fi emise în ordinea înregistrării cererii de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri, astfel încât excepțiile sunt lăsate la discreția pârâtei.
În concluziile scrise, părțile au reiterat punctele de vedere expuse anterior ( 44 - 52).
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În favoarea reclamantului a fost emisă decizia nr. 5.372/FF/28.10.2008 privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII - Regimul stabiliri și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 pentru suma de 500.014 lei.
Reclamantul a înregistrat cererea de opțiune pentru emiterea unui titlu de plată pentru suma maximă de 500.000 lei și a unui titlu de conversie pentru suma de 14 lei, sub nr. 08010 din data de 20 noiembrie 2008 ( 32 - 34.
În privința petitului având ca obiect obligarea la emiterea titlului de plată pentru suma de 500.000 lei, Curtea consideră că reclamantul este pe deplin îndreptățit a solicita acest lucru, neputând fi reținute apărările conform cărora legea nu prevede un termen în acest sens, urmând a se ține seama atât de data depunerii cererii de opțiune, cât și de existența disponibilităților financiare.
Interpretarea pârâtei dă naștere arbitrariului, în condițiile în care Curtea reține că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea deciziei nr. 5.372/FF/28.10.2008, neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are, deci, caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art.1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al, care nu era revocabil și care dă dreptul acestuia de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului său de proprietate.
În acest sens, relevantă este și hotărârea dată în cauza Ramadhi și alți cinci împotriva, Curtea statuând în sensul în care "indiferent dacă hotărârea definitivă care trebuie executată a luat forma unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii a unei autorități administrative, aceasta trebuie pusă în aplicare, conform legilor interne și a Convenției."
Or, în condițiile în care prin acest act s-au acordat reclamantului măsuri reparatorii în cuantum de 500.000 lei, iar acesta a optat pentru plata în numerar, refuzul emiterii titlului de plată constituie o încălcare a prevederilor mai sus arătate.
Sub acest aspect, pârâta este ținută a lua toate măsurile necesare pentru respectarea drepturilor reclamantului decurgând din decizia nr. 5.372/FF/28.10.2008, inclusiv emiterea titlului de plată, existența disponibilităților bănești nefiind un argument care să poată fi opus reclamantului.
O astfel de abordare este cu atât mai pertinentă cu cât legiuitorul a prevăzut că termenul de 2 ani pentru plata efectivă a sumei de 500.000 lei începe să curgă de la data emiterii titlului de plată, astfel încât, prin refuzul de a da curs cererii reclamantului, prelungește în mod nejustificat și arbitrar acest termen, situație care este inacceptabilă din perspectiva art. 6 parag. 1 din și a dreptului acestuia de a se bucura de atributele dreptului de proprietate rezultând din decizia mai sus arătată.
În consecință, pârâta va fi obligată la emiterea acestui act, în baza cererii de opțiune a reclamantului, înregistrată sub nr. 08010 din data de 20 noiembrie 2008.
În privința petitului de obligare a aceleiași pârâte la virarea efectivă a sumei de 500.000 lei în contul reclamantului, instanța reține că dispozițiile interne aplicabile sunt cele ale art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform căruia "titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului R, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei, dar până în 500.000 lei. se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua transă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei".
Reclamantul consideră că termenele și condițiile impuse prin acest text sunt incompatibile cu următoarele prevederi, solicitând aplicarea, cu prioritate, a acestora, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 lei:
- art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, referitoare la dreptul la un proces echitabil, conform căruia "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa."
- art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției, referitor la protecția proprietății, care statuează următoarele: "1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."
În esență, se relevă că aplicarea art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 aduce atingere dreptului său de a fi soluționată cererea de acordarea a măsurilor reparatorii într-un termen rezonabil, precum și dreptului său de proprietate asupra unui bun, respectiv cel recunoscut prin decizia nr. 1.129/2007.
Conform art. 21 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile convenției, acestea din urmă au prioritate.
De altfel, în cauza Dumitru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem "bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale."
S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință "obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator."
În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și procesului pentru cei interesați" (cauza și împotriva României).
În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul legii nr. 10/2001.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamantul este ținut să mai aștepte încă 2 ani, fiind condiționat și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 8 - 9 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că reclamantul a fost lipsit în mod arbitrar de atributele dreptului său de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.
De altfel, în cauza Belasin împotriva României, Curtea s-a pronunțat în sensul următor: "se reține că nr.OUG 81/2007, adoptată recent, vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat. Cu toate acestea, până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor."
Deși speța nu era identică, instanța apreciază că rațiunile pentru care Curtea a apreciat că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii, sunt prezente și în această cauză.
În privința încălcării dreptului de proprietate al reclamantului, instanța a reținut anterior faptul că decizia nr. 5372/FF/2008 a reprezintă un bun, urmând a fi analizată doar compatibilitatea termenelor și condițiilor impuse de textul art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu prev. art. 1 din Protocolul adițional nr. 1.
După cum s-a statuat în cauza Brumărescu împotriva României, lipsirea de proprietatea unui bun la care se referă dispozițiile din convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și doar în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să respecte criteriul de proporționalitate.
Pârâta a relevat instanței faptul că termenul de 2 ani este prevăzut de lege și el a fost instituit în considerarea unui interes public, date fiind numeroasele cereri de restituire formulate de foștii proprietari și lipsa disponibilităților financiare, astfel încât nu poate fi vorba despre o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului.
Deși instanța nu contestă faptul că acest termen este instituit prin lege, este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantului, în condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative, întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi și alți cinci împotriva ).
În consecință, se apreciază că acest termen de 2 ani, adăugat la durata procedurilor urmate până în prezent de către reclamant, nu este compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient, iar exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.
Pentru a dispune astfel, s-a considerat și că nu este îndeplinită nici cerința existenței unui just echilibru, reclamantul fiind pus în situația de a mai aștepta încă 2 ani, suportând astfel o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate fi justificată prin rațiunile invocate de către pârâtă.
Este de subliniat, în acest context, și faptul că Legea nr. 247/2005 limitează la 500.000 lei cuantumul despăgubirilor ce pot fi încasate în numerar, deși reclamantului i-au fost acordate măsuri reparatorii de 500.000 lei, iar în privința acțiunilor deținute la Fondul Proprietatea, Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul mai sus arătat.
De asemenea, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede obligativitatea actualizării, la data plății, a sumei de 500.000 lei, deși termenul maxim de încasare a acesteia este fixat la 2 ani.
Pentru toate aceste considerente, aplicând cu prioritate prevederile Convenției, urmează a fi admisă acțiunea reclamantului conform dispozitivului, pârâta fiind obligată și la plata sumei de 500.000 lei.
Va fi însă respins petitul privind obligarea pârâtelor la plata penalităților de 1.000 lei/zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la executarea efectivă a acesteia, dat fiind faptul că sunt aplicabile prev. art. 24 din Legea nr. 554/2004, care instituie un alt remediu eficient decât cel solicitat de reclamant, prin care autoritatea publică care a fost obligată să efectueze o anumită operațiune administrativă poate fi constrânsă la punerea în executare a hotărârii judecătorești, în termenul maxim de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Instanța va dispune respingerea excepțiilor invocate, din următoarele considerente:
Așa cum s-a arătat în acțiunea introductivă, reclamantul nu solicită anularea unui act administrativ pe care-l consideră vătămător ci a adresat o cerere unei autorități publice în domeniul de competență al acesteia la care nu a primit un răspuns.
Cererea reclamantului este cererea de opțiune din data de 20 noiembrie 2008 ( 32) și la acest act al reclamantului pârâta nu a formulat un răspuns.
Excepția prematurității este nefondată motivat, în principal, de considerentele expuse anterior referitoare la întârzierea nejustificată în timp a procedurii și la caracterul vătămător asupra drepturilor patrimoniale ale reclamantului pe care o are această întârziere nejustificată a realizării efective a dreptului.
În temeiul art. 274.pr.civ. deoarece s-a aflat în culpă procesuală, pârâta va fi obligată să achite reclamantului 2.700 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂ RĂȘTE:
Respinge excepțiile lipsei procedurii prealabile și a prematurității invocate de către pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR
Admite în parte cererea formulată de reclamantul, domiciliat în Tg. M,-, jud. C, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR B, cu sediul în B, sector 1, Cl., nr. 202.
Obligă pârâta să emită titlu de plată pentru reclamant, pentru suma de 500.000 lei.
Obligă pârâta să vireze reclamantului suma de 500.000 lei.
Respinge restul capetelor de cerere.
Obligă pârâta să achite reclamantei 2.700 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05 februarie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Dact./5 ex./17.02.2009.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac
