Obligare emitere act administrativ. Sentința 85/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și Fiscal-
Dosar nr-
SENTINȚA nr. 85/CA/2008/
Ședința publică din 19 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga
GREFIER: - -
Pe rol fiind judecarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta, domiciliată în S M,-, jud. S M în contradictoriu cu pârâtul Ordinul din România, cu sediul în B,-, sector 2, având ca obiect: obligare emitere act administrativ.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 12 mai 2008, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 19 mai 2008.
INSTANȚA
deliberând:
Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la 03.03.2008, legal timbrată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Ordinul din România, solicitând să se constate că Hotărârea Comisiei de autorizare a dreptului de semnătură, precum și Hotărârea Colegiului Director al Ordinului din România sunt neîntemeiate și în afara legii și, în temeiul Legii nr.16/2007 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Ordinului din România, să se dispună obligarea pârâtului să autorizeze dreptul de semnătură conform art.2 al.2 din Legea nr.16/2007 și înscrierea sa în acest și Registrul Național al din România. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Ordinul din România a luat ființă prin Legea nr.16/09.01.2007, în care se cuprind norme privitor la organizarea și exercitarea profesiei de geodez. Prin aceeași lege se abrogă prevederile Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară de autorizare a persoanelor fizice și juridice care pot realiza și verifica lucrări de specialitate începând cu data de 20.03.2008. De aceea, a considerat reclamanta că trebuie să se adreseze pârâtului cu cerere de autorizare a dreptului de semnătură în grad, înscrierea în și în Registrul Național al. Alăturat cererii a depus actele prevăzute de art.8(3) din Legea nr.16/2007 și cele prevăzute în Cap.V al Regulamentului de organizare și funcționare al
A considerat că de vreme ce a absolvit Facultatea de - Colegiul Universitar din C N - Cartografie, în anul 1996, cu susținerea licenței în sesiunea din iunie și Facultatea de și Construcții O - Cadastru, în anul 2001-2006.
Precizează că lucrează în specialitatea de topograf din anul 1998 și că deține "Certificat de autorizare potrivit Ordinului Ministrului Administrației Publice 538/01.10.2001.
Prin Hotărârea nr.568/1995 cu privire la acordarea autorizației de funcționare provizorie în conformitate cu Legea nr.88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, Colegiul Universitar de Cartografie Economic de Informatică a fost asimilat - cadastru și cartografie (pag.29 din Hotărârea nr. 568/1995 și Hotărârea nr.1175/2006 pag.2). În Hotărârea nr.1175/2006 ( 180) Facultatea de este egală și cu Cartografie.
Reclamanta apreciază că, prin actele de studii și activitatea de specialitate pe care a prezentat-o în dosarul depus pârâtului, îndeplinește cerințele art.2 din Legea nr.16/2007, indiferent dacă este (1) sau (2).
Consideră că, în aplicarea cerințelor art.2 din Legea nr.16/2007, pârâtul pierde din vedere pregătirea pe care a dobândit-o la Universitatea - Facultatea de - Cartografie.
De asemenea, a fost foarte superficial examinat dosarul depus de reclamantă pentru autorizare și s-a trecut la respingere fără nici o justificare.
În drept invocă textele de lege la care a făcut referire în acțiune, dispozițiile Legii nr.554/2004 art.2, 8, 10 și 13, Legea nr.16/2007, Legea nr.88/1993 și nr.HG1175/2006.
Prin întâmpinare, pârâtul Ordinul din România a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că, potrivit art.2 al.1 din Legea nr.16/2007, profesia de geodez nu poate fi exercitată decât de specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau scurtă durată în domeniul geodeziei.
Prin cererea înregistrată la dosar la 09.04.2008, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul solicitării să se dispună anularea Deciziei nr.17/8/2 soluționată în ședința din 01.02.2008 a Colegiului Director al pârâtului, în sensul admiterii contestației sale împotriva Hotărârii Comisiei de autorizare a dreptului de semnătură și eliberarea certificatului de autorizare a dreptului de semnătură, conform cererii depuse de ea.
În motivarea precizării de acțiune, reclamanta a invocat dispozițiile art.48(1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului din România și de exercitare a profesiei de geodez. Dacă Comisia ar fi avut în vedere dispozițiile articolului sus-amintit, ar fi trebuit să admită cererea reclamantei.
Acesta a absolvit Facultatea de - specializarea Cartografie în anul 1996.
Colegiului de C din anul 1995 și până în anul 2005 au avut inserate diferite specializări, dar materiile studiate au făcut parte din domeniul Geodeziei, respectiv: între anii 1995-1998 -, specializarea Cartografie, între 1999-2003 -, specializarea Operator în Cartografie și Cadastru funciar și între anii 2004-2005 -, specializarea Cartograf. Este exclus ca Ordinul din România să nu cunoască această situație.
Pentru a elucida acest aspect al recunoașterii calității de geodez a absolvenților Colegiului de C cu specializările menționate mai sus, rectorul Universității și decanul Facultății de au formulat o cerere către ministrul Educației și Cercetării pentru emiterea unui act normativ prin care să se facă o recunoaștere a calității de geodez a absolvenților acestor facultăți. Consideră că prin art.48(1) din Regulamentul se face implicit această recunoaștere.
În anul 2000, când reclamanta a fost cuprinsă în, i-a fost recunoscută calitatea de geodez. Această muncă o prestează de la terminarea facultății și până în prezent.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr.17/8/2 din ședința din 01.02.2008 a Colegiului Director al Ordinului din România a fost respinsă contestația reclamantei împotriva Hotărârii Comisiei de autorizare a dreptului de semnătură, cu motivarea că aceasta nu îndeplinește cerințele impuse de art.2 al.1 din Legea nr.16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez.
Conform prevederilor art.2 al.1 din Legea nr.16/2007, "profesiade geodezpoate fi exercitată de specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de Statul român ".
Potrivit art.48 al.1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Ordinului din România "geodezuleste un specialist pregătit în efectuarea lucrărilor de geodezie, topografie, fotogrametrie, teledetecție, cadastru, cartografie și sisteme informaționale geografice, potrivit reglementărilor legale în materie".
Din coroborarea textelor legale menționate mai sus reiese că pentru exercitarea profesiei de geodez este necesar ca beneficiarul care solicită Ordinului din România dreptul de semnătură să dețină o diplomă de studii în domeniul geodeziei, prin urmare să fie inginer geodez. Profesia este specializarea obținută prin studii, iar conform Ocupaționale din România, inginerul geodez este încadrat în grupa 2149, iar operatorii în cartografie sunt încadrați la 4113.
Reclamanta este absolventa unei facultăți cu profil de geografie, iar aceasta recunoaște că prin diploma obținută, ce se încadrează în domeniul fundamental Științe ale naturii, domeniul de studii: geografie, specializarea Cartografie și Cadastru Funciar, nu îi este recunoscută calitatea de geodez, diploma acesteia nefiind echivalentă cu cea obținută de o persoană care termină Facultatea de geodezie.
reclamantei este aceea de operator în cartografie și nu aceea de geodez, iar adeverința nr.87/08.02.2008 emisă de Universitatea C N - Facultatea de, din care reiese că, competențele dobândite de reclamantă sunt echivalente cu "subinginer" din vechiul Cod al ocupațiilor din România sau cu "inginer colegiu" din noul cod, nu poate suplini lipsa unei diplome de studii din domeniul geodeziei, cum cere textul art.2 al.1 din Legea nr.16/2007.
De asemenea, faptul că reclamanta a lucrat în domeniu de la terminarea facultății și că este din anul 2000 membră a Uniunii din România nu îi conferă acesteia calitatea de geodez în sensul Legii nr.16/2007, alinierea la standardele internaționale impunând și în România o Clasificare a ocupațiilor.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.18 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, instanța va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta, domiciliată în S M,-, jud. SMî mpotriva pârâtului Ordinul din România, cu sediul în B,-, sector 2.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.în concept--12.06.2008
Dact.-2ex.-13.06.2008
2 comunicări:16.06.2008
-reclamanta - S M,-, jud. S M
-pârât Ordinul din România - B,-, sector 2
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga