Obligația de a face. Sentința 10/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA NR. 10

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTOR 2: Secrețeanu Adriana Florina

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate în baza Legii nr. 554/2004 de reclamanta - - - prin reprezentant legal cu sediul în Câmpina,-, jud. P și ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR ȘI MEMBRILOR CONDUCERII - - C - prin reprezentant legal cu sediul în Câmpina,-, jud. P în contradictoriu cu pârâta B cu sediul în B,str. -, nr. 9-11, sect. 1.

Acțiune timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei conform chitanței nr. -/2007 și timbru judiciar de 0,30 lei anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare, au răspuns reclamanții - - C și ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR ȘI MEMBRILOR CONDUCERII - - C reprezentați de consilier juridic, lipsind pârâta AVAS.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare din partea pârâtei AVAS.

Curtea, înmânează copie de pe întâmpinarea AVAS reprezentantului reclamanților.

Consilier juridic solicită amânarea cauzei pentru a prezenta angajatorului întâmpinarea formulată de AVAS, pentru a răspunde la excepțiile invocate și a-și formula apărările.

Curtea, respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantelor, nefiind vorba de acte noi în condițiile art.96 pr. civ. ci doar de o apărare a pârâtei și pune în discuție excepțiile de necompetență teritorială și materială a Curții de APEL PLOIEȘTI, invocate de pârâtă.

Consilier juridic solicită respingerea excepțiilor invocate, întrucât potrivit art. 1 și 10 din legea contenciosului administrativ, Curtea de APEL PLOIEȘTI este competentă să soluționeze prezenta acțiune.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr-, reclamantele - - C și ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR ȘI MEMBRILOR CONDUCERII - - C au chemat în judecată pe pârâta AVAS B, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să oblige pârâta să aducă la îndeplinire dispozițiile Hotărârii Guvernului României nr. 1114/09.11.2000, privind privatizarea - - Câmpina, să oblige pârâta la plata de daune interese și daune morale în cuantum ce va fi stabilit prin expertiză contabilă și cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că - - Câmpina a fost una din societățile comerciale inclusă în componenta " Privatizarea a 50 de societăți comerciale cu capital majoritar de stat, grupate în pachete " din cadrul, fapt pentru care, Guvernul României a adoptat HG nr. 1114/09.11.2000.

Se mai arată că în baza acestei hotărâri a Guvernului, Asociația Salariaților și a Membrilor Conducerii - - Câmpina a participat la negociere, încheind cu APAPS B contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni 04/19.03.2002, contract care s-a perfectat și încheiat după o perioadă de 5 luni de negocieri.

Se mai invocă, printre altele, faptul că după mai bine de 4 luni de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni 04/19.03.2002, societatea nu a primit nici una din înlesnirile la plata datoriilor conform celor prevăzute în Legea 137/2002 și nici conform celor prevăzute în Strategia de privatizare a societății conform HG nr. 1114 /09.11.2000, am notificat prin adresa nr. 7/17.07.2002, înregistrată la APAPS sub nr. /5271/18.07.2002 în care se menționa că nu s-a întreprins nici o măsură din cele enumerate mai sus (filele 4-9).

În dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosar, cu opis, un set de acte (filele 10-118).

La data de 8.01.2008 pârâta AVAS Baf ormulat în temeiul art. 115.pr.civ. o întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PLOIEȘTI și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.

În ședința publică din data de 9.01.2008, Curtea a pus în discuția părților excepția invocată de pârâtă precum și excepția necompetenței teritoriale.

Față de excepția necompetenței materiale și teritoriale, Curtea constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 40 din Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de <LLNK 11997 88180 301 0 45>Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin <LLNK 11998 44 10 201 0 17>Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifica un drept conferit de acesteasunt de competenta secțiilor comerciale ale tribunalelorși se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților.

Conform art. 5.pr. civ, cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Din aceste dispoziții legale rezultă că cererile prin care se atacă un act întocmit în baza Legii 137/2002 competența este stabilită expres și imperativ de legiuitor în favoarea secțiilor comerciale ale tribunalelor. De asemenea, în lipsa unor dispoziții speciale, instanța competentă este cea de la domiciliul ( sediul) pârâtului.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 158.pr.civ. Curtea va admite excepția necompetenței materiale și teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată de pârâtă.

Declină soluționarea acțiunii formulate de reclamantele - - C - prin reprezentant legal cu sediul în Câmpina,-, jud. P și ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR ȘI MEMBRILOR CONDUCERII - - - prin reprezentant legal cu sediul în Câmpina,-, jud. P în contradictoriu cu pârâta cu sediul în B,str. -, nr. 9-11, sect. 1, în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

Red. DF

5 ex/22.01.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Secrețeanu Adriana Florina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 10/2008. Curtea de Apel Ploiesti