Obligația de a face. Decizia 1180/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 1180/CA/2009
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții și, precum și de către pârâta AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI S împotriva sentinței nr.282/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. pentru reclamanții recurenți și pentru pârâta recurentă, lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei nu au fost depuse acte noi față de termenul de judecată din 15.09.2009.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara reclamanților recurenți susține recursul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii reclamanților și respingerea recursului declarat de pârâtă. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei susține recursul formulat de aceasta, solicitând admiterea recursului ce l-a promovat și respingerea recursului reclamanților, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților. Depune la dosar extras dintr-un ziar local. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la ribunalul Sibiu sub dosar nr- și precizată ulterior reclamanții - și au chemat în judecată pe pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu solicitând instanței, ca prin hotărâre judecătorească să dispună:
- anularea refuzului exprimat de pârâtă prin adresa nr. 1825/26.03.2008;
- obligarea pârâtei să emită aviz favorabil pentru documentația elaborată în scopul obținerii autorizației de construcție pentru imobilul proprietatea reclamanților situat administrativ în Sibiu, -,înscris în 2210;
- să se stabilească termenul de emitere a avizului favorabil potrivit art. 18 alin. 6 din Legea nr.554/2004;
- să fie obligată pârâta la repararea pagubei produse prin refuzul emiterii avizului favorabil în valoare de 5784,32 lei;
- să fie obligată pârâta la plata unor daune morale în valoare de 5000 de Euro pentru neplăcerile create prin refuzul soluționării în mod favorabil a cererii reclamantei.
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii lor reclamanții au arătat că, în mod greșit s-a refuzat de către pârâtă emiterea avizului de mediu în vederea obținerii autorizației de construire pentru imobilul ce se urmărea să fie edificat ulterior, prin adresa nr. 3473/26.05.2008 pârâta reconsiderându-și poziția, în sensul că pentru obținerea autorizației nu este necesară evaluare de mediu.
În ceea ce privește paguba suferită se arată că a fost reziliată promisiunea de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul proprietatea lor, fiind obligați să restituie suma de 20000 euro la care au calculat dobânda legală de 1000 euro, fiind necesară efectuarea unor cheltuieli pentru întocmirea documentației și obținerea avizelor.
Ca urmare a pierderii cumpărătorului și pentru întârzierea considerabilă a începerii lucrărilor de construcții au suferit un prejudiciu moral.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr.24/2007.
Pârâta a solicitat prin întâmpinarea depusă respingerea acțiunii în contencios administrativ motivat de faptul că a rămas fără obiect, deoarece prin adresa nr. 3473/26.05.2008, Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu a revenit asupra refuzului exprimat și a emis acordul favorabil.
La același termen din 26 iunie 2008, reclamanții au depus la dosarul cauzei o precizare de acțiune în sensul renunțării la primele trei petite ale acțiunii ca rămase fără obiect.
Sentința nr. 551/CA/13.10.2008 a Tribunalului Sibiu prin care s-a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă a fost casată prin decizia nr. 139/CA/04.02.2009 a Curții de APEL ALBA IULIA, în urma admiterii recursului reclamanților, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanța de fond, dosarul fiind reînregistrat sub nr-.
În urma rejudecării a fost pronunțată de Tribunalul Sibiu sentința civilă nr. 282/CA/2009 prin care a fost admisă în parte acțiunea precizată de reclamanți, fiind obligată pârâta să le plătească sumele de 5784,32 lei reprezentând despăgubiri materiale și 173 lei cheltuieli de judecată parțiale, s-a luat act că petitele 1-3 din acțiune referitoare la anularea actului administrativ și obligația de a face au rămas fără obiect, fiind respinsă, în rest, acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în fapt, capetele 1-3 din acțiunea introductivă au rămas fără obiect, întrucât reclamanților nu le era necesar avizul favorabil din partea pârâtei pentru eliberarea autorizației de construcție.
De asemenea, s-a stabilit că prin culpa (greșeala) pârâtei, aceasta a cauzat un prejudiciu reclamanților, constând în cheltuielile avansate de aceștia pentru obținerea -ului, dar și în rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC SRL, nefiind dovedit în vreun fel și prejudiciu moral.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții care au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii și cu privire la daunele morale, cu plata diferenței de cheltuieli de judecată în fond și, respectiv, recurs.
În motivarea recursului se susține că, în mod greșit, le-au fost respinse daunele morale solicitate întrucât nu trebuie să le dovedească, aceste fiind justificate de stresul, timpul și consumul de energie consumat în obținerea de avize.
În drept, prevederile art. 304, 304 ind. 1 și 312 alin. 3 teza I din pr.civ.
Recursul a fost timbrat cu 19,5 lei taxă de timbru.
Și pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu a declarat recurs împotriva acestei hotărâri solicitând modificarea sentinței în senul respingerii acțiunii reclamanților.
În susținerea motivelor de recurs se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității modificării acțiunii după prima zi de înfățișare și a obligat-o în mod greșit la plata despăgubirilor materiale, neexistând vreo culpă, adresa nr. 1825/2008 prin care li s-a dat reclamanților un răspuns nefavorabil trebuind interpretată ca fiind un refuz justificat în baza prevederilor OUG nr. 114/2007.
Se mai afirmă că avizele și autorizațiile obținute de către reclamanți rămân valabile, fiind aprobat și -ul prin HCL a Mun.Sibiu nr. 55/2009, astfel că nu a fost dovedit vreun prejudiciu material.
În drept, art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ.
Verificând sentința atacată din prisma motivelor invocate de către părți, raportat la prevederile art. 304 ind. 1 Curtea reține următoarele:
Ca urmare a cerinței impuse prin Certificatul de urbanism nr.-/14.05.2007 de întocmire a unei documentații de urbanism de tip pentru imobilul proprietatea lor, reclamanții s-au adresat după aproximativ 10 luni pârâtei S pentru declanșarea procedurii de încadrare, pentru a se decide dacă planul se supune procedurii evaluării de mediu, conform dispozițiilor HG nr.1076/2004.
Împrejurarea că pârâta a răspuns acestei cereri în termenul legal, apreciind că solicitarea de declanșare a procedurii nu poate fi soluționată favorabil raportat la amenajarea terenului ca și spațiu, aspect necontestat, prin invocarea prevederilor art.71 din OUG nr.195/2005, nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat, având în vedere și faptul că această evaluare de mediu nici nu era necesară obținerii autorizației de construire.
Astfel, reclamanții nu au făcut dovada respingerii prin hotărâre de consiliu local a cererii de aprobare a -ului întocmit cu privire la imobilul lor, iar avizelor solicitate conform primului certificat de urbanism nu le-a încetat valabilitatea, fiind necesare și documentațiile cerute prin cel de-al doilea act de informare.
Apreciind că nu se poate reține culpa exclusivă a pârâtei pentru nefinalizarea, până la data de 1.05.2008 a procedurilor de aprobare a -ului, iar cerința de întocmire a unui PUZ conform Certificatului de urbanism nr.1562/25.06.2008, ca urmare a modificărilor intervenite în plan urbanistic nu-i este imputabilă pârâtei, Curtea consideră că, în mod netemeinic, s-a reținut de către prima instanță îndeplinirea condițiilor de instituire a răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei.
Întrucât lipsa de cauzalitate între pierderea cumpărătorului imobilului și daunele morale invocate a fost corect apreciată de către instanța de fond, nefiind dovedit în cauză vreun prejudiciu moral, în urma menținerii -ului, Curtea reține că nu subzistă motivele de recurs invocate de către reclamanți, urmând să fie respins, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, recursul lor ca nefondat.
Pentru considerentele expuse, fiind stabilită în mod greșit culpa pârâtei pentru producerea prejudiciului invocat de reclamanți, nefiind incidente prevederile art.1 din Legea nr.554/2004, fiind fondat recursul acestei părți doar sub acest aspect, neimpunându-se analizarea și a celorlalte motive, în temeiul art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă va fi admis recursul pârâtei.
În consecință, va fi modificată sentința atacată în parte, în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulată de reclamanți pentru despăgubirile materiale și cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI S împotriva sentinței nr.282/CA/07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr- și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanții - și - împotriva pârâtei S pentru despăgubiri materiale și cheltuieli de judecată.
Menține în rest dispozițiile atacate.
Respinge recursul reclamanților și împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact./5 ex./15.12.2009
Jud.fond
Președinte:Marius Ionel IonescuJudecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța