Obligația de a face. Decizia 1191/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1191

Ședința publică de la 28 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător

- - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier: -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 2756 din data de 15 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal s-a prezentat recurentul reclamant, lipsind intimații pârâți Consiliul Local al Municipiului C și

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recurentul reclamant a depus la dosarul cauzei precizări.

S-a arătat că s-a comunicat răspunsul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

S-a luat act că recurentul a arătat că înțelege să renunțe la cererea de suspendare a cauzei.

Nemaifiind alte cereri, Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:

Recurentul reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 22 iunie 2006 reclamantul a chemat în judecată Consiliul Local C și C, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați aceștia la închirierea spațiului comercial din-, fără licitație.

În motivarea cererii s-a arătat faptul că spațiul respectiv face parte din fondul locativ de stat și este subînchiriat de către C societății comerciale PRESTAREA SRL, contractul de închiriere fiind pe termen de 1 an.

A mai arătat reclamantul că este luptător pentru Române din 1989, calitate pe care o dovedește cu certificatul seria - - - nr. 00048 din 21.04.2006 și brevetul nr. 37 din 26.02.2000 și că dreptul la atribuirea unui spațiu comercial din fondul de stat fără licitație îi este conferit de Legea nr. 341/2004 art.5, lit.

De asemenea a solicitat reclamantul să fie obligat Consiliul Local să-l pună în posesia spațiului respectiv având în vedere că acesta a atribuit spații comerciale din fondul de stat numai pe interese clientelare.

Pârâta Cad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece spațiul în litigiu este închiriat și în mod cu totul justificat nu se poate da curs.

Prin încheierea din data de 6 septembrie 2006 fost scoasă cauza de pe rolul Secției Comerciale și înaintată spre soluționare Secției Contencios Administrativ și Fiscal, unde a fost înregistrată sub nr-.

Prin sentința civilă nr. 2756 din data de 15 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului C și

În motivare instanța a reținut că, deși reclamantul a făcut dovada calității sale de luptător pentru Române din 1989, acesta nu este îndreptățit să închirieze spațiul solicitat conform art. 5 lit. d din Legea nr. 341/2004, deoarece acesta nu este liber și nici nu a fost vreodată liber, fiind ocupat de SC PRESTAREA.

În consecință, instanța a apreciat că pârâta C nu poate fi obligată să închirieze reclamantului spațiul solicitat în detrimentul altei persoane care și-a îndeplinit obligațiile legale și care este îndreptățită conform contractelor depuse.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la data de 29 august 2007 reclamantul apreciind-o ca nelegală și netemeinică.

În motivare, reclamantul a arătat că între pârâta C și SC PRESTAREA s-a încheiat contract de asociere,care este de fiecare dată prelungit după formularea cererilor de chemare în judecată.

În dosarul nr. 538/COM/2005, unde cererea de chemare în judecată, primită la 07.04.2005 a avut prim termen la 12.05.2005, contractul de asociere în participațiune a fost încheiat la 20.06.2005, contractul fiind lovit de nulitate.

Aceeași situație s-a întâlnit și în dosarul nr. 4947/COM/2006 transformat în dosarul nr. 1563/CAF/2006 ( nr. vechi) respectiv - ( nr. nou).

Astfel, cererea de chemare în judecată este primită la 22.06.2006 cu termen de judecată la 06.04.2006, iar contractul de asociere nr. 449 este definitivat la 20.04.2006, când spațiul era în litigiu.

S-a mai arătat că, din eroare, instanța nu a observat adresa nr. - din care rezultă că spațiul din- ( ) era liber de contract începând cu 10.03.2006 până la 29.07.2006 iar reclamantul a formulat cererea la data de 05.06.2006 pentru închirierea acestuia conform Legii nr. 341/2004.

S-a apreciat că instanța, cu rea-voință a interpretat eronat referatul nr. -, din care rezultă că în perioada 10.03.2006 până în 29.07.2006 spațiul a fost liber de contract.

De asemenea, recurentul apreciază că prin adresa nr. 357/01.08.2006 C indică altă locație, respectiv - nr.16 pentru a induce instanța în eroare, adresă la care se află în realitate Oltenia.

În dovedirea susținerilor, reclamantul arată că PRESTAREA a vîndut spațiul comercial deținut în proprietate, beneficiind în continuare de cel din-.

Totodată recurentul a arătat că în dosarul de fond nu se regăsesc toate înscrisurile depuse în dovedirea susținerilor sale.

Pentru motivele de fapt și de drept invocate, recurentul a solicitat admiterea recursului și respingerea sentinței instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

La dosar au fost depuse în copie certificatul seria - - - 00048 prin care se confirmă recurentului titlul de luptător pentru Române din 1989, adresa nr. 1/17557/1154/2007 a - Serviciul de relații cu publicul registratură, Secretariat și Arhivă - Biroul Relații cu Publicul, adresa nr. -/24.09.2007 a Ministerului Justiției, plângere din 30.11.2007, referat privind audiența nr. 1119/A/2006 al C nr. 357/01.08.2006, adresa nr. 1119A/14.08.2008 a Primăriei Municipiului C, memoriul din 07.12.2007, plângerea penală din 07.12.2007, adresa nr. 12352/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, adresa nr. -/06.03.2008 a Poliției Municipiului C Secția 1 Poliție, tabel nominal cu luptătorii recunoscuți prin fapte deosebite ce au obținut spații comerciale în baza Legii nr. 42/1990, adresa nr. 7231/29.05.1997 a C, adresele nr. 12352/P/2007 din 05.03.2008, 23.04.2008 și 23.05.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

La data de 20.05.2008, recurentul a depus la dosar precizări prin care a arătat faptul că intimata pârâtă Cam odificat data valabilității contractului de asociere nr. 423/20.06.2005.

că a formulat plângere penală în acest sens, care nu a fost soluționată, recurentul a precizat că nu mai solicită suspendarea cauzei până la soluționarea acestei plângeri ci judecarea recursului formulat.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art.5 lit. d din Legea nr. 341/2004, recurentul, în calitate de luptător pentru Române din 1989 beneficiază de dreptul la cumpărarea sau închirierea, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător cu o suprafață utilă de până la 100 mp. inclusiv în indiviziune.

Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat să fie obligate pârâtele Consiliul local C și C să-i închirieze spațiul comercial din- C,fără licitație.

În mod corect instanța de fond a apreciat acțiunea nefondată având în vedere, dincolo de considerentele reținute, faptul că, potrivit dispozițiilor art. 5 lit.d din Legea nr. 341/2004, reclamantul ar avea dreptul la închirierea unei suprafețe de maxim 100mp. Însă, prin acțiunea formulată, ca și prin cererile adresate pârâtelor, reclamantul solicită acordarea spre închiriere a întregului spațiu situat în-, C ( ) care are, conform înscrisurilor depuse la dosar ( fila 32 și urm.din dosarul -), aproape 200 mp.

Faptul că între pârâta C și PRESTAREA Cai ntervenit prelungirea contractului de asociere după data introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamantul sau faptul că a fost modificată data valabilității acestuia, nu are nicio semnificație juridică în cauza de față, atâta timp cât contractul în discuție nr. 449/20.09.2006 nu a fost anulat, fiind valabil încheiat și producând efecte juridice în consecință.

În acest sens este și motivarea instanței de fond care reține, în considerente, faptul că, prin Ședința Consiliul de Administrație al C s-a aprobat prelungirea contractului de asociere cu PRESTAREA, această hotărâre nefiind contestată de recurentul reclamant în termen legal și producând astfel efectele specifice uni act valabil.

O altă critică a recurentului vizează faptul că, în adresa nr.357/01.08.2006, C indică nr. stradal 16 care corespunde C și nu nr. 12, corespunzător spațiului solicitat,respectiv .

Această neconcordanță este însă lipsită de semnificație juridică atâta timp cât toate părțile, în înscrisurile depuse la dosar, identifică imobilul în litigiu nu numai prin nr. stradal ci și prin denumirea sa -" "rezultând, fără dubiu, că este vorba de imobilul solicitat de recurent.

Critica referitoare la lipsa unor înscrisuri în dosarul de fond este nerelevantă, cât timp recurentul nu a indicat ce înscrisuri au fost sustrase din acel dosar și cât timp nu le-a depus în recurs, art. 305 permițând completarea probatoriilor cu înscrisuri.

De asemenea, instanța nu va analiza argumentele referitoare la situația din dosarul nr 538/COM/2005, neavând legătură cu speța de față.

Ultima critică, referitoare la faptul că PRESTAREA a vândut spațiul deținut în proprietate,nu va fi de asemenea analizată de instanța de recurs, neavând relevanță în cauză, societatea în discuție nefiind nici măcar parte în dosarul de față.

Pentru considerentele exprimate, apreciind hotărârea instanței de fond temeinică și legală, Curtea urmează ca, în baza art. 312, să respingă recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 2756 din data de 15 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2008

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

- -

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

- -

JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti

- -

Grefier,

Red. -

fond.

Dact. / 2 ex. 23.06.2008

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Magdalena Fănuță, Gabriela Carneluti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 1191/2008. Curtea de Apel Craiova