Obligația de a face. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 12/R-
Ședința publică din 11 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în P, nr. 1, și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, împotriva sentinței nr. 480/CA din 08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR. cu sediul ales la Av., P, str. - -,.2,. C,.7, județ
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, în baza delegației de la dosar, pentru recurenții pârâți, intimatul reclamantul fiind lipsă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților pârâți, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiuni ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea introdusă la data de 26.07.2007, înregistrată la ribunalul Argeș sub nr-, reclamantul CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR. a chemat în judecată pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN A și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: a) obligarea pârâților să răspundă la cererile formulate privind cumpărarea spațiului medical în care își desfășoară activitatea; b) obligarea pârâților să întreprindă procedurile stabilite de OUG nr. 110/2005, în vederea vânzării spațiului în care își desfășoară activitatea medicală și să încheie contractul de vânzare - cumpărare; c) obligarea la cheltuieli de judecată, susținând următoarele:
A fost înființat și organizat potrivit OG nr. 124/1998, fiind înregistrat în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale Individuale din județul A și având autorizație de funcționare.
Activitatea medicală și-o desfășoară în spațiul concesionat de către pârâtul Consiliul Județean
Potrivit OUG nr. 110/2005, modificată, a solicitat cumpărarea spațiului concesionat.
Reclamantul, în dovedirea acțiunii sale, a depus înscrisuri.
Pârâtul Consiliul Județean, prin întâmpinare (21-23), a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, deoarece s-a aprobat vânzarea spațiului concesionat, iar hotărârea s-a adus la cunoștință prin afișare, neavând obligația de comunicare, a fost constituită comisia de vânzare, trebuia trecut spațiul din domeniul public, în domeniul privat, trebuiau efectuate măsurători, schițe și documentații și nu are culpă în realizarea cu întârziere a măsurilor legale.
Pârâtul Președintele Consiliului Județean, prin întâmpinare (24-26), a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond aceleași motive ca cele invocate de Consiliul Județean.
Prin sentința civilă nr.480/CA din 8 octombrie 2007, Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Președintele Consiliului Județean
A admis în parte acțiunea reclamantului Cabinet Medical Individual Dr. împotriva pârâților și i-a obligat pe aceștia să realizeze procedura prevăzută de OUG nr.110/2005, modificată, și să răspundă la cererea reclamantei nr.5568/7.05.2007.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
1. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Președintele Consiliului Județean A, prima instanță a reținut că aceasta nu poate fi primită și a respins-o ca atare. președintelui consiliului județean sunt exclusive și sunt reglementate de art.6 alin.2 și 3, de art.10 alin.1, art.23 din nr.OUG110/2005, modificată și completată prin Legea nr.236/2006, precum și în alte acte normative de natură a duce la aplicarea acestui act normativ, art.104 Legea nr.215/2001, republicată.
2. Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin OUG nr. 110/2005, modificată și completată prin Legea nr.236/2006, s-a aprobat vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale, cu destinație de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical. Prin aceste acte normative s-au prevăzut proceduri obligatorii de urmat de către autoritățile publice locale și județene în vederea vânzării spațiilor în care funcționează cabinete medicale.
Totodată, s-a prevăzut și posibilitatea de a se putea cumpăra terenul aferent spațiului în care funcționează cabinetul medical precum și terenul aferent spațiilor de folosință comună.
Instanța de fond a reținut, din probatoriul administrat în cauză, că între reclamant și Consiliul Județean A, reprezentat prin președintele consiliului, a fost încheiat contractul de concesiune nr. 7409/1.10.2004 (5-9) pentru suprafața de 54,63. conform schiței anexe la contract, predat la aceeași dată reclamantei, situat în mun.P, Dispensar.
Reclamantul deține autorizația de funcționare nr. 954/24.06.2003 emisă de Direcția de Sănătate Publică A (4) și este înregistrată în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale din județul A, sub nr.-/4.10.1999(3).
S-a făcut dovada în cauză că pârâții au realizat în parte procedura impusă de nr.OUG110/2005, modificată și completată prin Legea nr.236/2006 și că au răspuns cererilor formulate de reclamant.
Astfel, cu hotărârea nr.115/30.08.2006, s-a aprobat lista spațiilor în care funcționează cabinetele medicale ce urmează a fi vândute(37), depusă la dosar fără anexă.
Susținerea pârâților, că nu aveau obligația să o comunice reclamantului, a fost apreciată ca neîntemeiată și respinsă, ca atare, reținându-se că această obligație este prevăzută expres la art.4 alin.2 din ordonanță
S-a constat că obligația legală de mai sus nu a fost îndeplinită.
Prin dispoziția nr.353/18.10.2006, s-a aprobat constituirea comisiei de vânzare a spațiilor (f33-34).
Reclamantul cu cererea nr. 5568 /07.05.2007(10-11), a solicitat cumpărarea spațiului concesionat.
Din tabelul depus de pârâți (40-41), poziția nr.91, rezultă că reclamantul a mai formulat, anterior cererile nr.10677/30.09.2005 și nr. 10351/09.08.2006 (f41 coloana 3).
Pârâții nu au răspuns la cererile de cumpărare formulate de reclamant.
În concluzie, prima instanță a reținut că cererea reclamantului este întemeiată în parte, numai cu privire la îndeplinirea procedurii prevăzută de nr.OUG110/2005, modificată, și la obligarea să răspundă cererii formulate.
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 si art. 3041Cod pr.civilă coroborat cu art. 147 din Constituția României și art. 31 din Legea nr. 47/1992, au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că:
1. Pre edintelui Consiliului Județean A nu are calitate procesuală pasivă, întrucât OUG nr. 110/2005 a stabilit atribuții în sarcina consiliilor județene și a celorlalte autorități ale administrației publice locale, nu în sarcina președintelui consiliului județean. Singura îndatorire a președintelui respectiv constă în constituirea prin dispoziție a comisiei de vânzare a spațiilor medicale, obligatie pe care Președintele Consiliului Județean A si-a indeplinit-o conform Dispozitiilor nr. 110/2005 si 353/2006. Referirea instantei de fond la dispoz. art. 6 din OUG 110/2005 rap. la art. 104 din Legea nr. 215/2001/R, este neintemeiata, intrucat, potrivit Legii nr. 215/2001/ prerogativul administrarii patrimoniului judetului apartine Consiliului Judetean ca autoritate deliberativa, iar nu presedintelui acestuia, care este autoritate executiva.
2. Consiliul județean a făcut toate demersurile, recunoscute de însăși reclamanta, pentru aplicarea OUG nr. 110/2005, sens în care: a constituit comisia de vânzare a spatiilor cu destinația de cabinete medicale, prin Dispoziția nr.110/2005 a președintelui, a adoptat Hotărârea nr.115/2006 pentru aprobarea spatiilor ce urmează sa facă obiectul vânzării. De asemenea, a întreprins procedurile pentru trecerea unor spatii dintre acestea din domeniul public in cel privat, s-au făcut măsurători si schițe, s-a întocmit documentația cadastrala pentru intabulare, s-au început dezmembrările.
3. Pe de alta parte, OUG nr. 110/2005 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical, a fost declarată neconstituțională prin decizia nr.871/9.10.2007 pronunțată de Curtea Constituțională.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constata ca recursul este fondat.
Astfel, Curtea constată că OUG nr.110/2005 a fost declarată neconstituțională și că, întrucât nu a fost modificată de către Parlament sau Guvern în termenul prevăzut de art. 147 din Constituția României, ea și-a încetat efectele juridice.
Întrucât încetarea efectelor juridice ale actului normativ respectiv a intervenit în cursul judecății, Decizia de neconstituționalitate nr.871/9.10.2007 fiind general obligatorie și având efecte pentru viitor, Curtea constată că în sarcina pârâților nu pot fi stabilite obligații ce decurg din aplicarea OUG 110/2005. Astfel, demersurile stabilite de prima instanță în sarcina pârâților sunt rezultate din aplicarea dispoz. OUG 110/2005 și nu pot fi menținute în actualele condiții în care ordonanța de urgență nu mai poate produce efecte juridice.
Curtea nu va retine motivul de recurs ce vizează lipsa calității procesuale pasive a Președintelui Consiliului Județean din doua considerente: acesta a fost chemat in judecată pentru că nu a răspuns la petiția nr.5568/07.05.2007 adresata de reclamant direct Președintelui, respectiv pentru neconstituirea comisiei de vânzare a spatiilor medicale, situație in care are deplină calitate procesuală pasivă; in privința atribuțiilor acestuia in realizarea procedurii prev. de OUG nr. 110/2005 - alte atribuții decât numirea comisiei de vânzare, Curtea nu va mai face o analiză de vreme ce a stabilit că temeiul legal al obligațiilor impuse de prima instanță nu mai există.
Pentru cele expuse, văzând și dispozițiile art.312 alin.1, 2 și 3 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul pârâților și va modifica în tot sentința primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în P, nr. 1, și de PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, împotriva sentinței nr. 480/CA din 08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR. cu sediul ales la Av., P, str. - -,.2,. C,.7, județ
Modifică în tot sentința de mai sus, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
23.01.2008
Red.IM
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Corina Georgeta Nuță, Ioana Miriță