Obligația de a face. Decizia 1307/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1307
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul domiciliat în, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.812 din 2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL cu sediul în, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei potrivit chitanței nr. 3821/2009 și timbru judiciar de 0,50 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimatul pârât Consiliul Local.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului registratură întâmpinare din partea intimatului pârât Consiliul Local.
Curtea, din oficiu invocă excepția inadmisibilității recursului și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- la data de 11.12.2008 la Tribunalul Buzău, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia să respecte întocmai prevederile Legii nr. 393/2004, privind Statutul aleșilor locali, cu completările și modificările ulterioare, în sensul de a demara de urgență procedurile de validare a sa în funcția de consilier local.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că la alegerile locale din anul 2008 candidat pentru un post de consilier local, pe listele Partidului Națională, care a câștigat, după scrutin, patru posturi de consilieri locali. Conform adresei nr. 134/08.09.2008, care a fost înregistrată la Primăria cu nr. 5570/11.09.2008, la propunerea Organizației Locale, a Partidului Națională, Organizația Județeană PIN Bar etras numitului consilier local din partea PIN, pentru nerespectarea disciplinei de partid, calitatea de membru al acestui partid, nominalizându-l pe reclamant ca următorul supleant din listele partidului.
S-a mai arătat că, potrivit art. 9 alin. (2) lit. 1, din Legea 393/2004, privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de consilier local, a numitului, a încetat de drept înaintea expirării duratei normale a mandatului, iar art. 12 alin. (1) din același act normativ prevede: "În toate situațiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia, consiliul local sau consiliul județean, după caz, adoptă în prima ședință ordinară, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, o hotărâre prin care se ia act de situația apărută și se declară vacant locul consilierului în cauză".
La prima ședință ordinară, din data de 26.09.2008, Consiliul Local nu a luat act de situația apărută ci a supus la vot (nelegal în opinia reclamantului ) rămânerea consilierului, în funcția de consilier local.
Totodată, reclamantul a precizat că nici în ședința din luna octombrie 2008, nu s-a demarat nicio procedură, astfel că prin adresa nr. 18565/2008, a solicitat sprijinul Instituției Prefectului Județului B, primind răspunsul înregistrat sub nr. 18565/17.11.2008.
Pe data de 26.11.2008, în aceeași zi, în care a avut loc ședința ordinară lunară Consiliului Local, s-a înregistrat la Primăria, cu nr. 7062/26.11.2008, contestația depusă la Organizația Județeană PIN B, de numitul, fără nr. de înregistrare, dar datată tot 08.09.2008, ca și adresa nr.134/08.09.2008, îndreptată către Consiliul Local, care nu are nicio relevanță pentru acesta.
În dovedirea acțiunii s-au depus în xerocopie: adresa nr. 134/08.09.2008, înaintată de Organizația Județeană PIN B, către Consiliul Local; adresa nr. 18565/12.11.2008 înaintată Instituției Prefectului Județului B; răspunsul Instituției Prefectului către reclamant și Primăria; contestația fără nr. de înregistrare, depusă de numitul la Organizația Județeană PIN B, dar înregistrată la Primăria, cu nr. 7062/26.11.2008, procesul verbal din 05.09.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 115-118 Cod procedură civilă pârâtul Consiliul Local a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului, considerând că a acționat în mod legal, respectând dispozițiile legii.
Prin sentința nr. 812/2.06.2009 Tribunalul Buzău, a respins acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta CONSILIUL LOCAL.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul solicită obligarea pârâtului Consiliul Local să demareze procedura de validare a sa în funcția de consilier local din partea Partidului Națională.
Prin adresa nr. 134 din 8.09.2008, Organizația Județeană PIN Bar etras numitului, consilier local din cadrul Consiliului Local, calitatea de membru al acestui partid, nominalizând pe reclamant ca fiind următorul supleant din lista partidului.
La data de 26.11.2008, când a avut loc ședința lunară a Consiliului local, a fost depusă la Primăria contestația formulată la data de 08.09.2008 de numitul care a fost soluționată de Organizația Județeană B PIN prin acea că acesta își păstrează calitatea de membru al Partidului Națională.
În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de consilier local încetează de drept la pierderea calității de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales.
Potrivit art. 12 din același act normativ, în situația de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia, consiliul local adoptă în prima ședință ordinară, la propunerea primarului, o hotărâre prin care se ia act de situația apărută și se declară vacant locul consilierului în cauză.
Cum până la data formulării prezentei acțiuni nu a fost declarat vacant locul de consilier local, nu poate fi demarată procedura de validare a reclamantului în această funcție, motiv pentru care tribunalul a respins acțiunea dedusă judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată că prin adresa nr. 93/22.06.2008, înregistrată la Primăria cu nr. 3875/25.06.2008 organizația Județeană PIN B, atestă calitatea de membrii PIN, pentru ocuparea funcției de consilier local pe cele 4 locuri câștigate la alegerile locale, din Circumscripția Electorală nr. 53,.
Arată că prima instanță ar fi putut constata nulitatea documentului contrafăcut, care este înregistrat la Primăria tocmai pe data de 26.11.2008 cu nr. 7062.
Conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 239/2004 privind Statutul aleșilor locali, Consiliul local în ședința ordinară din 24.09.2008, a încălcat legea și a comis un abuz, întrucât nu a luat act de situația creată și nu a vacantat locul consilierului și a supus rămânerea consilierului în funcție.
Astfel, Instituția prefectului, la solicitarea recurentului a atras atenția Consiliului local, prin adresa nr. 18565/17.11.2008, ca la prima ședință să se introducă pe ordinea de zi situația apărută, lucru care nu s-a întâmplat.
Consideră incorectă motivația de respingere a acțiunii precum că locul consilierului nu a fost declarat vacant, culpa fiind a Consiliului Local.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
La termenul de judecată din 14 octombrie 2009, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității formulării recursului, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.
Față de excepția inadmisibilității formulării recursului, Curtea constată următoarele:Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.2 lit.1din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, calitatea de consilier local sau de consilier județean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales. Încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local, respectiv de consiliul județean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a președintelui consiliului județean sau a oricărui consilier. Alineatul patru al aceluiași articol prevede că în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) - e) și 1 ), hotărârea consiliului poate fi atacată de consilier, la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanța se va pronunța în termen de cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă. Prin prevederea că hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă, legiuitorul a avut în vedere soluționarea cu celeritate a acestor cauze fără posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii primei instanțe.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041.pr. civ. Curtea va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de reclamantul domiciliat în, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.812 din 2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL cu sediul în, Cod poștal -, Județ
Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria
- - - - - -
GREFIER,
- -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. DF/DD
4 ex./6.11.2009
f - Tribunalul Buzău
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Dinu Florentina Stoicescu Maria