Obligația de a face. Sentința 135/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Sentința nr. 135/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Loredana Albescu judecător
- - - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanții Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani șiOrganizația Sindicală din cadrul spitalului, în contradictoriu cu pârâțiiMinisterul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția - Direcția Control Securitate și Sănătate în MuncășiInspectoratul Teritorial d e Muncă N,având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, pentru reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția - Direcția Control Securitate și Sănătate în Muncă și consilier juridic pentru pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic precizează că a depus la dosar răspuns la întâmpinare și mai depune o adresă prin care se precizează că Sindicatul B și Sindicatul Sanitas din cadrul spitalului achiesează la precizările formulate de către Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. Totodată, depune și taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,50 lei.
Părțile arată că nu mai au alte cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în baza art. 137 Cod procedură civilă, acordă mai întâi cuvântul părților prezente cu privire la excepțiile de necompetență materială și de inadmisibilitate a contestației la adresa nr. 336//11.06.2009 și apoi, pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea ca nefondate a ambelor excepții iar pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precizând că reclamanta a făcut toate demersurile necesare în vederea reînnoirii avizelor de încadrare a locurilor de muncă așa cum a procedat începând cu anul 2001. Consideră că respingerea prelungirii avizelor s-a făcut în mod neprofesionist.
Consilier juridic, pentru pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția - Direcția Control Securitate și Sănătate în Muncă, cu privire la excepția inadmisibilității contestației, arată că adresa sa nu reprezintă un răspuns și consideră că, în cazul respingerii acesteia, competența materială revine Curții de APEL BACĂU. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse în întâmpinare.
Consilier juridic, pentru pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă N, solicită admiterea ambelor excepții.
Cu privire la excepția inadmisibilității contestației formulate la adresa nr. 336//11.06.2009, consideră că actul administrativ care poate fi contestat este avizul nr. 6230/14.04.2009 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, iar referitor la excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BACĂU solicită a se avea în vedere considerentele invocate în întâmpinare.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că documentația pentru prelungirea valabilității avizelor nu a fost depusă în termenul legal și nu îndeplinea condițiile prevăzute la alin. (3) al art. 2 din nr.HG 246/2007.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii în materia contenciosului administrativ de față, înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr- la data de 26.06.2009, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, cu sediul în comuna cel, județul N și Organizația sindicală din cadrul spitalului au contestat, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Inspecția - Direcția Control, Securitate și Sănătate în Muncă și Inspectoratul Teritorial d e Muncă N, răspunsul la contestația formulată reprezentat deadresanr. 336//01.06.2009 a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum șiavizulnr. 6230/14.04.2009 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, eliberat de Inspecția - Inspectoratul Teritorial d e Muncă
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtelor la prelungirea valabilității avizului nr. 12.204/25.04.2007, de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, pentru următoarele locații: birouri, sufragerie fiziologie, atelier mecanic și triaj - urgență.
În fapt, au arătat reclamantele că prin adresa nr. 6230/14.04.2009 Inspectoratul Teritorial d e Muncă N nu a dispus prelungirea avizului în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, pe motiv că din măsurătorile efectuate de către N - laborator microbiologic, nu au rezultat agenți biologici cu factori de risc pentru personalul încadrat.
Contestația formulată a fost respinsă de către Minister prin adresa nr. 336//01.06.2009, pe motiv că în locurile de muncă vizate nu sunt prezenți agenți biologici care nu au prevăzută limita admisibilă.
Au arătat reclamantele că au depus toată documentația necesară avizării, însă, Inspectoratul Teritorial d e Muncă nu a luat în considerare înscrisurile depuse.
Astfel, prin adresa nr. 4170/29.04.2009 emisă de către - N - Serviciul de supraveghere și control boli transmisibile se arată că întreg personalul spitalului este expus riscului biologic al mycrobacterium tuberculosis, document care a fost depus la.
Au mai menționat că până la data de 14.04.2009 spitalul a beneficiat de aviz pentru toate locurile de muncă ca fiind încadrate în condiții deosebite, iar între timp acestea nu au suferit modificări sau îmbunătățiri.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (filele 6 - 52).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 din nr.HG 246/2007, modificată și completată prin nr.HG 1622/2008.
Prin întâmpinare, Nai nvocat excepția lipsei competenței materiale a Curții de APEL BACĂU, motivat de faptul că spitalul a depus contestație în parte, la avizul de prelungire nr. 6230/14.04.2009 emis de N, aviz care este un act administrativ emis de o autoritate locală.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii întrucât documentele atașate la dosar (buletinele de analiză sanitare nr. 16 - 25, nr. 26 - 35, nr. 254 - 261, nr. 246 - 253) nu pun în evidență existența unor factori de risc biologic ai căror limită admisă să fie depășită, prin urmare nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 2 al. 1 lit b) din nr.HG 246/2007 modificată.
De asemenea, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că prin adresa nr. 336//2009 a comunicat reclamantei faptul că documentul în baza căruia se acordă reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite este buletinul de determinări de noxe profesionale, eliberat de către laboratoarele abilitate, potrivit legii.
Reclamantei i s-a comunicat faptul că din analiza dosarului depus la. N, precum și a documentelor transmise la Inspecția a reieșit că nu s-a acordat prelungirea avizului de încadrare în condiții deosebite pentru cele 4 locuri de muncă, întrucât din buletinele de determinări rezultă că numărul de germeni rezultați prin determinare sunt considerați în limita admisă în mediul spitalicesc.
Instanța, analizând cu prioritate excepțiile invocate, atât din oficiu, cât și de partea pârâtă, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, reține următoarele:
În ședința de judecată din 11 septembrie 2009 instanța a pus în discuția părților admisibilitatea contestației de față, în ceea ce privește adresa nr. 336//11.06.2009 emisă de către Direcția Control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul Ministerului Muncii, în raport de calificarea respectivului act ca fiind un act administrativ, în sensul art. 2 al. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, precum și de obiectul acțiunii în contencios administrativ, astfel cum este reglementat acesta de art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Actul administrativ de autoritate trebuie delimitat de alte înscrisuri cu diverse denumiri, care nu sunt acte juridice, întrucât nu produc prin ele însele efecte juridice, acestea fiind simple operațiuni tehnico-materiale, iar împotriva respectivelor înscrisuri materiale nu se poate promova acțiune directă în contencios administrativ.
Adresa în cauză nr. 336//11.06.2009 este emisă de către o autoritate administrativă și îndeplinește cerințele legale prevăzute pentru un act administrativ, astfel cum este acesta definit la art. 2 al. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, având aptitudinea de a produce efecte juridice și de a face obiectul acțiunii judiciare.
În concret, adresa în discuție constituie răspunsul autorității la contestația formulată de către reclamantă împotriva deciziei de neavizare.
Cele expuse mai sus sunt considerentele pentru care consideră excepția inadmisibilității ca nefondată.
Și excepția de necompetență materială, în ceea ce privește soluționarea contestației îndreptate împotriva avizului nr. 6230/14.04.2009 emis de către N, apare ca nefondată, tot din perspectiva considerațiilor anterioare, instanța considerându-se legal investită cu soluționarea acțiunii vizând anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, cât și a actului provenit de la. potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cât privește fondul cauzei, considerațiile sunt următoarele:
Prin cererea nr. 12/05.01.2009 reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani a solicitat prelungirea avizelor emise de N pentru încadrarea locurilor de muncă "în condiții deosebite", conform dispozițiilor nr.HG 246/2007 modificată și completată, iar prin adresa nr. 55/10.02.2009 se depune documentația prevăzută în actul normativ la art. 2 al. 1 lit. b) - e), inclusiv buletinele de determinare prin expertizarea locurilor de muncă.
Nad at avizul de prelungire nr. 6230/14.04.2009 doar pentru 9 locuri de muncă care se încadrau în condiții deosebite. Iar, pentru alte 4 locuri de muncă, respectiv, Atelier mecanic și - Urgență cererea de avizare a fost respinsă.
A motivat instituția că buletinele de analiză sanitare depuse nr. 16 - 25, nr. 26 - 35, nr. 146 - 253 și nr. 254 - 261 nu pun în evidență existența unor factori de risc biologic ai căror limită admisă să fie depășită, și nici simpla prezență ai unor factori de risc pentru care nu există limită admisă, concluzionând că nu este respectată cerința stipulată de art. 2 al. 1 din nr.HG 246/2007.
Prin adresa nr. 336//2009, răspunzând contestației reclamantei, Inspecția a comunicat acesteia faptul că documentul în baza căruia se acordă reînnoirea avizului este buletinul de determinări de noxe profesionale, eliberat de laboratoarele abilitate, potrivit legii.
Prin aceeași adresă, i s-a comunicat reclamantului faptul că, din analiza dosarului depus la. N, precum și a documentelor transmise la Inspecția, pentru cele 4 locuri vizate în cauză a reieșit că, potrivit buletinelor de determinări, numărul de germeni rezultați prin determinare sunt considerați în limita admisă în mediul spitalicesc.
Se susține de către reclamanți căadresa nr. 4170/29.04.2009emisă de către - N - reprezintă documentul care atestă împrejurarea că întreg personalul spitalului este expus riscului biologic al tuberculosis.
Instanța observă că, într-adevăr, respectivul document îndeplinește cerințele impuse de art. 2 din nr.HG 246/2007, modificată și completată prin nr.HG 1622/2008, în sensul că reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se face pe baza buletinelor de determinări de noxe profesionale eliberate de laboratoarele abilitate potrivit legii care să ateste depășirea valorilor limită de expunere profesională la locurile de muncă încadrate în condiții deosebite sau document care să ateste simpla prezență a unor agenți foarte periculoși sau agenți biologici care nu au prevăzută limita admisibilă.
Însă, pe de altă parte, constată că respectiva adresă nu a fost avută în vedere de către - N la analizarea cererii de prelungire aviz, fiind un act produs ulterior emiterii avizului nr. 6230/14.04.2009, eliberat de către N la data de 29.04.2009.
În acest context, se reține că instanța nu se poate substitui autorității administrative și să pronunțe o soluție funcție și de acest din urmă înscris, nici să dispunăobligareaautoritățilorla prelungirea valabilității avizuluinr. 12.204/25.06.2007, astfel cum s-a solicitat în cererea introductivă.
Instanța ar putea, eventual, să oblige pe cele două autorități pârâtesă reanalizeze cererea de prelungire avizpe baza documentației depuse, completată de acest nou înscris, însă, urmărind limitele investirii și principiul disponibilității, observă că obiectul acțiunii nu este formulat astfel.
Față de cele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 129 al. ultim Cod procedură civilă, va respinge ca nefondată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondate excepțiile privind inadmisibilitatea și necompetența materială.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanțiiSpitalul de Pneumoftiziologie Bisericaniși Organizația Sindicală din cadrul spitalului, cu sediul în comuna cel, județul N, în contradictoriu cu pârâțiiMinisterul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția - Direcția Control Securitate și Sănătate în Muncă,cu sediul în B, Sector 2,- șiInspectoratul Teritorial d e Muncă, cu sediul în P N, str. -. -., nr.8, județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.10.2009.
PREȘEDINTE: Loredana Albescu |
Grefier, |
red. sent.
tehnored. /6 ex.
10.11.2009
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Magda Vișan