Obligația de a face. Sentința 168/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - obligația de a face -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 168
Ședința publică din 16 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii având ca obiect "obligația de a face", formulată de reclamantul, cu domiciliul ales în comuna, sat nr. 189, județul G și în comuna, sat, județul B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,- și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor cu sediul în B, sector 6,-.
La apelul nominal au răspuns mandatar asistată de avocat pentru reclamant, lipsă fiind acesta și reprezentanții pârâților.
Procedura legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței pârâții au depus întâmpinări într-un singur exemplar și că reclamantul a achitat doar 4 lei din taxa judiciară de timbru stabilită prin rezoluție la 8 lei.
Avocat pentru reclamant a depus la dosar chitanța nr.-/09.09.2009 pentru diferența de taxă judiciară de timbru de 4 lei, a arătat că a luat cunoștință de conținutul întâmpinărilor, respectiv de excepțiile invocate și a precizat că nu mai are de formulat cereri.
Instanța, constatând acțiunea legal timbrată și în stare de judecată, dat cuvântul apărătorului reclamantului.
Avocat pentru reclamant, referindu-se la excepția inadmisibilității, a apreciat că din punct de vedere al contenciosului administrativ acțiunea este admisibilă și nu impune îndeplinirea procedurii prealabile. A mai arătat că nu este vorba despre o acțiune în constatare ci de o acțiune formulată în temeiul Legii 21/1991 ce are ca obiect "obligația de a face". În ce privește necompetența materială a instanței a precizat că potrivit art. 6 din CEDO și art. 21 din Constituția României sunt îndreptățiți să promoveze acțiunea. Fiind întrebat, a lăsat la aprecierea instanței trimiterea cauzei la Comisia pentru acordarea cetățeniei din cadrul. Pe fondul cauzei a cerut admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată instanței la data de 09.09.2009 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor B solicitând obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților să emită un act administrativ de autoritate publică individual prin care să-i recunoască calitatea de cetățean de jure al României și obligarea pârâtului Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, să-l înregistreze în evidențele sale de specialitate prev. de OG97/2005, drept cetățean român.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, că părinții săi au fost cetățeni români, astfel încât el a dobândit cetățenia română potrivit principiului "jus sangvini" consacrat de Legea nr. 21/1991 care stipulează în art. 5 lit. "b" că este cetățean român cel care a avut cel puțin părinte cetățean român, disp. art. 5 alin. 2 din Constituție stipulând că cetățenia română nu poate fi retrasă.
A mai arătat reclamantul că prin Legea nr. 171/2009 privind aprobarea nr.OUG 147/2008 pentru modificarea și completarea legii cetățeniei române Legii nr. 21/1991 s-a impus soluționarea cu celeritate de către Comisia pentru acordarea cetățeniei române din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților a cererilor depuse de către acei cetățeni carede jure, prin naștere, nu și-au pierdut niciodată cetățenia română iar autorii lor nu au renunțat expres la aceasta.
În consecință reclamantul a susținut că, întrucât cetățenia română se acordă persoanelor care au pierdut-o precum și descendenților până la gradul III inclusiv aceștia au la dispoziție atât procedura administrativă cât și cea judecătorească, în vederea obținerii recunoașterii dreptului lor, de cetățeni de drept ai României, termenul de rezolvare al unor asemenea cereri fiind unul guvernat de principiul celerității, respectiv de maxim cinci luni.
Prin întâmpinarea depusă în dosar pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prev. de Legea 554/2004 precum și de faptul că instanțele judecătorești nu sunt abilitate să constate calitatea de cetățean român al unei persoane, fiind incidente astfel disp. art. 159 Cod pr. civilă.
Pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a invocat atât excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cauzei, întrucât pentru recunoașterea calității de cetățean român persoana în cauză trebuie să urmeze procedura prev. de art. 13-19 din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, în fața unei autorități administrative, respectiv în fața Comisiei pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților și este lipsită de caracter jurisdicțional.
În subsidiar, a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, dat fiind că, în conformitate cu prev. nr.OG 84/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 372/2002 exercită doar atribuțiile ce îi sunt date în competență prin lege, cu privire la organizarea și coordonarea autorității de evidență a persoanelor, neavând nici o atribuție în legătură cu recunoașterea cetățeniei române.
Analizând mai întâi excepția de necompetență generală a instanței, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, Curtea o găsește întemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 13/19 din Legea nr. 21/1991, cetățenia română se acordă prin ordinul ministrului justiției, în baza și în conformitate cu concluziile raportului întocmit potrivit art. 16 și 17 din Legea 21/1991 de Comisia pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților. Ordinul Ministrului Justiției de acordare sau de respingere a cererii poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.
Din aceste prevederi legale rezultă că procedura de soluționare a cererii de acordare a cetățeniei române se desfășoară în fața unor autorități administrative și este lipsită de caracter jurisdicțional.
În consecință, unei persoane care se pretinde cetățean român dar nu dispune de mijloacele de probă pentru dovedirea acestei calități, respectiv nu deține o carte de identitate, sau un pașaport eliberat de autoritățile române ori un certificat de cetățenie română eliberat în condițiile art. 19 alin. 4 din Legea nr. 21/1991 nu i se poate recunoaște această calitate pe calea unei acțiuni în constatare.
Pentru aceste motive instanța constată că excepția de necompetență generală a instanței judecătorești prev. de art. 159 pct. 1 Cod procedură civilă este întemeiată și că învestirea instanței cu soluționarea unei cereri pentru a cărei soluționare s-a stabilit prin lege competența în favoarea unei autorități administrative fără activitate jurisdicțională constituie un fine de neprimire al acțiunii astfel încât aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.
În consecință, celelalte excepții invocate în cauză nu vor mai fi analizate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea având ca obiect "obligația de a face", formulată de reclamantul, cu domiciliul ales în comuna, sat nr. 189, județul G și în comuna, sat, județul B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,- și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor cu sediul în B, sector 6,-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
.
5ex/17.11.2009
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria
