Obligația de a face. Decizia 176/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.12.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 176
Ședința Publică din 9 februarie 2010
PREȘEDINTE: Pokker Adina
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Dascălu Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 819/PI/23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Inspectoratul General al Poliției Române prin Inspectoratul de Poliție al Județului T - Serviciul, T, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 02.02.2010 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată Tribunalul Timiș la data de 15.07.2009 sub nr-, reclamantul a solicitat ca pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului T să fie obligat la admiterea cererii formulate sub nr. -/4.02.2009, de autorizare a sa în regim normal pentru portul și folosința unei arme cu destinația de apărare și pază și la eliberarea autorizației în acest sens.
În motivare, reclamantul a arătat ca a solicitat sa fie autorizat pentru deținerea portul și folosința unei arme cu destinația de apărare și pază, însă pârâta ia comunicat prin adresa din data de 15.05.2009 că nu îndeplinește condițiile instituite în acest scop, prin art. 14 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004.
S-a susținut că refuzul pârâtei de eliberare a autorizației este nejustificat, în condițiile în care textul legal menționat permite procurarea de arme letale pentru protecție si pază de către "persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada in care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază", funcția de notar public pe care o exercită încadrându-se in aceste dispoziții, de vreme ce art. 4 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială stabilește că actul îndeplinit de notarul public "este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege", iar activitatea notarului este calificată de lege ca fiind un serviciu de interes public.
Reclamantul a justificat interesul său în promovarea cererii prin aceea că se deplasează zilnic cu sume importante de bani la bancă, sume încasate la sediul biroului notarial pentru bugetul de stat, punându-și astfel în pericol viața și integritatea corporală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că funcția ocupată de reclamant, aceea de notar public, nu implică exercițiul autorității publice.
Prin sentința civilă nr.819/23.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului T, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că reclamantul îndeplinește funcția de notar public la Biroul Notarilor Publici Asociați, aspect necontestat în cauză, că la data de 28.01.2009, a solicitat, prin cererea înregistrată la Inspectoratul de Poliție al Județului T sub nr. -/4.02.2009, să fie autorizat pentru deținerea portul și folosința unei arme letale cu destinația de apărare și pază.
Din referatul întocmit în partea a doua a formularului acestei cereri, șeful biroului corespunzător din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tap ropus respingerea cererii, întrucât funcția de notar public nu se încadrează în disp. art. 14 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004, astfel cum menționează și Inspectoratul General al Poliției Române în dispoziția cu nr. -/28.04.2009.
Reclamantului i s-a comunicat respingerea cererii de autorizare, acesta contestând refuzul astfel exprimat prin contestația înregistrată la 29.05.2009 la IPJ T, pârâtul menținându-și poziția de respingere, cu motivarea că în Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 nu au fost identificate prevederi legale care să permită concluzia că solicitantul îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității publice, poziție exprimată prin adresa nr. -/12.06.2009.
Prima instanță a reținut că pe chiar cererea formulată în formular tipizat a fost întocmit un referat olograf din care rezultă că cererea a fost respinsă cu luarea în considerare a funcției deținute de reclamant, cea de notar public, iar chiar în condițiile în care această calitate a reclamantului ar fi fost ignorată inițial, nu se putea aprecia că revelarea sa ulterioară ar conduce la admiterea cererii de autorizare în mod automat, dovadă stând în acest sens refuzul exprimat constant și motivat de Inspectoratul de Poliție al Județului T, de eliberare a autorizației pentru procurarea armei.
Instanța de fond a considerat că refuzul nu este unul nejustificat, pentru a fi sancționat în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, astfel cum permite art. 15 alin. 4 din Legea nr. 295/2004, întrucât au fost respectate dispozițiile art. 14 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004, care stabilește că autorizația poate fi eliberată doar anumitor persoane "prevăzute de lege", eliberarea autorizației nefiind lăsată la apreciere a autorității investite cu sarcina analizării solicitărilor având acest scop, ci este necesar ca o dispoziție legală expresă să identifice dreptul anumitor persoane, dintre cele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, de a deține o armă pentru protecție și pază. Raportat la această condiție, reclamantul nu a identificat vre-o normă legală care să stabilească dreptul notarilor publici de a procura astfel de arme, fiind deci întemeiat refuzul pârâtei de eliberare a autorizației, cu motivarea ca regulamentul de desfășurare a activității notariale nu cuprinde dispoziții care să permită încadrarea persoanelor ce ocupă astfel de funcții în categoria celor ce exercita autoritatea publică, și cu atât mai puțin, a celor îndreptățite la procurarea de arme.
De asemenea instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantului privind echivalarea funcției de notar public cu cea implicând exercițiul autorității publice, la care face referire art. 14 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004, sunt nefondate, deși art. 3 din Legea nr. 36/1995 menționează că notarul este titular al unui serviciu de interes public, iar art. 4 din același act normativ stabilește că actele îndeplinite de acesta sunt de autoritate publică, însă aceste mențiuni nu sunt de natură să conducă la concluzia că reclamantul ocupă o "funcție ce implică exercițiul autorității publice", noțiune ce nu este definită în corpul Legii nr. 295/2004, astfel încât, potrivit art. 34 din Legea nr. 24/2000 sensul său trebuie identificat prin raportare la sensul curent al termenului, rezultat, dat fiind că are natură tehnică, din dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Statutului funcționarilor publici, întrucât acestea reglementează domeniul specific al funcțiilor publice și al activității autorităților publice. Astfel instanța de fond a considerat eronată susținerea reclamantului conform căreia sensul noțiunii ar putea fi identificat prin raportare la prevederile art. 145 Cod penal, în condițiile în care definiția cuprinsă de acesta vizează sensul termenului "public" din diversele dispoziții ale codului penal, deoarece interpretarea sistematică a prevederilor art. 14 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004 trebuie să se facă prin corelarea acestora cu Normele ce reglementează domeniul funcțiilor publice și al autorităților publice, dovadă fiind împrejurarea că art. 15 alin. 4 din Legea nr. 295/2004 face trimitere la Legea nr. 554/2004. Din analiza semnificației date unor termeni prin articolul 2 al acestei legi, instanța de fond a considerat că autoritatea publică implică, conform alineatului 1 litera b, îndeplinirea de acte "în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public", persoanele juridice de drept privat putând fi asimilate unei autorități publice doar în măsura în care "sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică", adică într-o poziție de superioritate, de autoritate față de subiecții aflați în raport de subordonare ori care sunt îndatorați să respecte dispozițiile legale pentru aplicarea cărora se emit de către o autoritate publică acte administrative. S-a arătat că actele îndeplinite de notar nu pot fi asimilate unor acte administrative în sensul art. 2 aliniat 1 lit. c din Legea 554/2004, căci nu sunt emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, notarul nefiind într-un raport de superioritate față de persoanele fizice or juridice în beneficiul cărora îndeplinește astfel de acte.
Art. 2 alin. 1 lit. n din Legea contenciosului administrativ definește serviciul public ca fiind "activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public", astfel că activitatea Birourilor notariale constituie un serviciu public, de vreme ce acestea funcționează pe baza autorizării eliberate de Ministerul Justiției, ca autoritate publică in sensul literei b din același pasaj, precum și dat fiind că aceasta are ca scop satisfacerea unui interes legitim public, definit de art. 2 alin. 1 lit. r, care vizează garantarea drepturilor și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, referitor la încheierea actelor juridice civile pe baza unei asistențe calificate, prin atenționarea publicului asupra consecințelor juridice ale unor astfel de acte, la certificarea conținutului și caracterului veridic al acestora.
Instanța de fond a reținut că împrejurarea că notarul public prestează un astfel de serviciu public nu conduce însă la concluzia că acesta exercită o funcție ce implică exercițiul autorității publice, tot astfel cum persoanele care, spre exemplu, desfășoară activitatea de transport public (care, la rândul său, constituie un astfel de serviciu public) nu pot fi calificate în acest sens, natura publică a serviciului fiind determinată exclusiv prin raportare la autoritatea publică ce organizează sau autorizează o astfel de activitate, adică Ministerul Justiției în cazul reclamantului și consiliul local ori Ministerul Transporturilor, după caz, atunci când ne referim la transportul local sau la nivel național, astfel că activitatea desfășurată de reclamant nu poate fi echivalată unei funcții ce implică exercițiul autorității publice, raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004 dar nici în condițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, căci notarul public nu desfășoară o funcție publică, de vreme ce activitatea în discuție nu implică exercitarea prerogativelor de putere publică, la care se face referire în art. 2 aliniat 3 din această lege.
S-a mai arătat că notarul public nu desfășoară activitatea de colectare a creanțelor bugetare, ci percepe doar, de la persoane fizice sau juridice, sume cu acest titlu, ce sunt ulterior colectate de către organele fiscale, astfel încât nici această împrejurare, la care se face referire in cererea de chemare în judecată, nu justifică obligarea pârâtei la eliberarea autorizației pretinse de reclamant, iar funcția de notar public nu este identificată în Anexa la Legea nr. 188/1999, astfel cum impune art. 2 alin. 4 din lege.
Împrejurarea că reclamantul s-ar putea afla în pericol atunci când transportă sume considerabile, încasate în cursul activității, nu este avută în vedere de legiuitor în art. 14 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004, căci nu este legată de un pericol aferent funcției, un astfel de risc existând pentru orice persoană care desfășoară o activitatea lucrativă, chiar în sectorul privat, de vreme ce orice agent economic are obligația de a depune la bancă zilnic, sumele în numerar, care depășesc un anumit plafon.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul recurent, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii sale.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a apreciat cererea sa ca neîntemeiată, apreciind că acesta nu se încadrează în prevederile art. 14 alin. 2 lit. b din Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, deși art. 14 al. 2 lit b prevede:" de apărare și pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane: b) persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază;"
Se arată că instanța de fond a reținut greșit că, activitatea reclamantului, respectiv exercitarea funcției de notar public, nu poate fi echivalată unei funcții ce implică exercițiul autorității publice, raportat la dispozițiile Legii 554/2004 și a Legii 188/1999, întrucât prin Decizia nr. 3378/23.12.1998, Curtea Supremă de Justiție a reținut că pe durata cât notarul își desfășoară activitatea în cadrul biroului notarial el se află în serviciul acestui birou, a cărui înființare este dată în atribuția ministrului justiției, care emite ordin, în acest sens.
Recurentul susține cu privire la autonomia funcției de notar, aceasta se referă la modalitatea îndeplinirii serviciului de interes public, sub care aspect notarul nu are o subordonare ierarhică și se supune numai legii, ceea ce nu exclude însă, calitatea sa de funcționar public, fiind un liber profesionist, care îndeplinește acte de autoritate publică. Se arată că prin prisma funcției de notar public pe care o exercită, actele îndeplinite de el sunt de autoritate publică și au forța probantă prevăzută de lege, potrivit art. 4 din Legea 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, iar numirea în funcție a notarului public, suspendarea și încetarea acestei calități atestă caracterul dublu al poziției notarului, care este titular al unui serviciu de interes public si totodată este un liber profesionist, membru al unei organizații profesionale.
În statutul profesiei notarului public, se prevede că acesta este investit să îndeplinească un serviciu de interes public și îndeplinește acte de autoritate publică, având forța probantă prevăzută de lege, sub condiția aplicării sigiliului și semnăturii acestuia, iar forța probantă deosebită a constatărilor notarilor este consecința directă a faptului că notarul este învestit cu autoritate de către stat pentru a decide cu privire la legalitatea actelor.
Se mai arată că actul autentic, în condițiile art. 66 din Legea nr. 36/1995 constituie titlu executoriu și se execută asemenea unei hotărâri judecătorești, astfel că acest act permite creditorului să beneficieze de forța publică, în mod direct, fără intervenția judecătorului, îl diferențiază fundamental de un act sub semnătură privată. înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie, întrucât legea le recunoaște direct, fără nici o altă formalitate acest caracter, actul învestit cu formulă executorie impunându-se organelor de executare nu ca un act pregătitor, ci ca un act final care, prin el însuși, antrenează forța de coerciție a statului. Recurentul mai susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 al. 2 lit b din Legea 295/2004 și că având în vedere și de atribuția de reținere a impozitelor directe din sumele de bani depuse la birourile notariale și transportarea acestora la trezorerie, apreciază ca întemeiat recursul.
În drept reclamantul recurent își întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al județului Tad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al județului T arată că respingerea cererii reclamantului s-a făcut motivat,în condițiile în care reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.14 alin.2 lit.b din Legea nr.295/2004 privind regimul armelor și munițiilor. Reclamantul deși îndeplinește acte conform Legii nr.36/1995, această activitate au implică exercițiul autorității publice cu atât mai mult cu cât solicită autorizarea în interes personal și nu pe perioada desfășurării activității notariale.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză reclamantul - domnul, în calitate de notar public - a solicitat instanței de judecată obligarea Inspectoratului de Poliție al Județului T la admiterea cererii de autorizare a reclamantului în regim normal pentru portul și folosința unei arme cu destinația de apărare și pază și la eliberarea autorizației în acest sens.
Domnul a justificat cererea domniei sale prin aceea că îndeplinește condițiile instituite în acest scop, prin art. 14 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004, menționând că textul legal menționat permite procurarea de arme letale pentru protecție si pază de către "persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada in care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază", funcția de notar public pe care o exercită încadrându-se in aceste dispoziții, de vreme ce art. 4 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială stabilește că actul îndeplinit de notarul public "este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege", iar activitatea notarului este calificată de lege ca fiind un serviciu de interes public.
Potrivit art. 14 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004, pot fi autorizate să procure arme letale "persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază". Curtea reține că instanța de fond a sesizat în mod corect că textul legal citat stabilește că autorizația poate fi eliberată doar anumitor persoane " prevăzute de lege", rezultând astfel că eliberarea autorizației nu este lăsată la apreciere a autorității investite cu sarcina analizării solicitărilor având acest scop, ci este necesar ca o dispoziție legală expresă să identifice dreptul anumitor persoane, dintre cele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, de a deține o armă pentru protecție și pază. Or, raportat la această condiție, Curtea reține că reclamantul nu a identificat vreo normă legală ce să stabilească dreptul notarilor publici de a procura astfel de arme, fiind deci întemeiat refuzul pârâtei de eliberare a autorizației, cu motivarea ca regulamentul de desfășurare a activității notariale nu cuprinde dispoziții care să permită încadrarea persoanelor ce ocupă astfel de funcții în categoria celor ce exercita autoritatea publică, și cu atât mai puțin, a celor îndreptățite la procurarea de arme.
În al doilea rând, Curtea reține că domnul nu îndeplinește o "funcție ce implică exercițiul autorității publice".
Este adevărat că art. 3 din Legea nr. 36/1995 menționează că notarul este titular al unui serviciu de interes public, iar art. 4 din același act normativ stabilește că actele îndeplinite de acesta sunt de autoritate publică, însă aceste mențiuni nu sunt de natură să conducă la concluzia că reclamantul ocupă o "funcție ce implică exercițiul autorității publice".
Împrejurarea că notarul public prestează un serviciu public nu poate conduce la concluzia că acesta exercită o funcție ce implică exercițiul autorității publice, tot astfel cum persoanele care, spre exemplu, desfășoară alte activități de interes public (care, la rândul său, constituie un astfel de serviciu public) nu pot fi calificate în acest sens, natura publică a serviciului fiind determinată exclusiv prin raportare la autoritatea publică ce organizează sau autorizează o astfel de activitate, adică Ministerul Justiției în cazul reclamantului și consiliul local ori Ministerul Transporturilor, după caz, atunci când ne referim la transportul local sau la nivel național.
În concluzie, activitatea desfășurată de reclamant nu poate fi echivalată unei funcții ce implică exercițiul autorității publice, raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004 dar nici în condițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, căci notarul public nu desfășoară o funcție publică, de vreme ce activitatea în discuție nu implică exercitarea prerogativelor de putere publică, la care se face referire în art. 2 alineat 3 din această lege.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă, recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 819/PI/23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 819/PI/23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Primă instanță: Tribunalul Timiș - Judecător:
Red./23.02.2010 - Tehnored. / 02.03.2010/ 2 ex.
Președinte:Pokker AdinaJudecători:Pokker Adina, Pătru Răzvan, Dascălu Maria
