Obligația de a face. Sentința 181/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - obligația de a face -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 181
Ședința publică din 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ana Maria Turculeț
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii având ca obiect "obligația de a face", formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în comuna, sat, județul B în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,- și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, cu sediul în B, sector 6,-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, chiar dacă citația emisă pentru termenul de astăzi pentru reclamantă a fost restituită cu mențiunea "necunoscut în localitatea ", instanța având în vedere faptul că reclamanta a fost citată la domiciliul ales indicat prin cererea de chemare în judecată, iar potrivit art. 98 Cod procedură civilă neîndeplinirea obligației de aducere la cunoștința instanței a schimbării domiciliului în timpul judecății se sancționează cu neluarea ei în seamă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității și, nefiind prezentă nici una din părți, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 25 septembrie 2009 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige prim pârâtul la emiterea unui act administrativ prin care să recunoască calitatea reclamantei de cetățean de jure al României, iar secund pârâtul să fie obligat la rândul său să o înregistreze în evidențele de specialitate, prevăzute de OG nr. 97/2005, drept cetățean român.
În motivare, reclamanta a arătat că la data nașterii lor autorii săi au fost cetățeni români, bunicii reclamantei fiind născuți pe teritoriul României iar părinții ei păstrându-și cetățenia română conform prevederilor decretului cu numărul 33/1952. În acest fel reclamanta a dobândit cetățenia română, conform principiului jus sangvini consacrat de Legea nr. 21/1991 care recunoaște cetățenia română inclusiv descendenților de gradul III ai unui cetățean român. Conform prevederilor art. 5 lit. b din Legea nr. 21/1991 este cetățean român cel care a avut cel puțin un părinte cetățean român, iar potrivit art. 5 alin. 2 din Constituție cetățenia română nu poate fi retrasă.
Mai mult, conform Legii nr. 171/2009 privind aprobarea OUG nr. 147/2008 pentru modificarea și completarea legii cetățeniei române nr. 21/1991 s-a impus soluționarea cu celeritate a cererilor depuse de către acei cetățeni care de jure, prin naștere, nu și-au pierdut niciodată cetățenia română iar autorii lor nu au renunțat expres la aceasta.
Pe de altă parte, tratatele internaționale ratificate de republica M și de către România ca și legile interne ale M, recunosc cetățenilor moldoveni dreptul de a se bucura de calitatea de cetățeni de jure ai României. Mai mult, în legea cetățeniei române nu este prevăzută vreo procedură specială pentru constatarea cetățeniei dobândite prin naștere și ca atare prezenta acțiune constituie un mijloc procedural permis de legea română întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, instanța fiind abilitată să verifice refuzul pârâților de a-i acorda reclamantei dreptul la cetățenia română. Urmare a tratatului de parteneriat privilegiat și cooperare dintre Republica M și România din 28 aprilie 2000, prin art. 6 din Legea nr. 1024 XIV legiuitorul reglementează statutul juridic al cetățenilor M prin coroborare cu dispozițiile art. XIII din legea nr. 273 XVI, stabilind în art. 25 din Legea cetățeniei M că cetățenii M, domiciliați legal pe teritoriul ei, posedă de jure și cetățenia română beneficiind în egală măsură de aceleași drepturi și îndatoriri ca și cetățenii M, "cu excepția cazurilor prevăzute de lege".
În raport de cele arătate mai sus, se relevă că deținerea calității de jure de cetățean român nu contravine normelor interne ale M și nici tratatelor internaționale între aceasta și Statul Român.
Pe de altă parte cererea de obligare a pârâților să îi recunoască calitatea de jure de cetățean român corespunde instrumentelor internaționale incidente: Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, respectiv art. 25 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, alineatul 1 și alineatul 7 din Convenției europene cu privire la cetățenie, articolul 3 alineatul 1 din Convenție, articolul 15 din Convenția Europeană, potrivit căruia statelor părți le aparține dreptul să decidă permiterea sau interzicerea pluralității de cetățenii. O asemenea abordare a problemei corelează și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Mathtien- și Clerfayt contra Belgiei, cauza Gitinas și alții contra Greciei).
A susținut reclamanta că îndeplinește cumulativ condițiile de acordare cetățeniei române:
- autorii ei s-au născut pe teritoriu României având descendență română și a locuit continuu și statornic la adresa indicată drept domiciliu procesual în cerere introductivă, așa încât legăturile sale cu societatea românească sunt mult mai strânse decât în cazul unei persoane născute în străinătate;
- a dovedit prin comportare și atitudine loialitate față de statul și poporul român și este încadrată în câmpul muncii;
- începând cu vârsta de 18 ani are asigurate mijloacele legale de existență, fiind cunoscută cu o bună comportare și nefiind condamnată penal în țară sau străinătate;
- știe limba română și posedă noțiuni de cultură și civilizație românească în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială și cunoaște prevederile Constituției Române.
A mai învederat reclamanta că procedura de acordare a cetățeniei române de către Comisia de specialitate din cadrul Ministerului Justiției este foarte greoaie și anevoioasă. În prezent, cetățenii care au dreptul legal dea dobândi cetățenia română sunt puși în situația de a aștepta 2-3 ani ( termen care include și perioada de "programare") până sunt invitați să depună dosarul la Consulatul din Chișinău sau 4 ani de ședere legală în România pentru cei care depun actele la Biroul pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției de la
În comparație cu recomandările Convenției Europene privind cetățenia a Consiliului Europei, procedura prevăzută de Legea nr. 21/1991 în materie de redobândire a cetățeniei este mult prea greoaie, fiind accesibilă majorității cetățenilor.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar după strigarea cauzei, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților cetățenești a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că în cauză nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută le Legea nr. 554/2004.
S-a mai invocat faptul că Legea nr. 21/1991 nu prevede posibilitatea emiterii unui ordin ori a altui act administrativ de recunoaștere de jure a cetățeniei române. Mai mult, emiterea ordinului ministrului justiției și libertăților cetățenești pentru dobândirea ori redobândirea cetățeniei române are loc doar după parcurgerea în prealabil a procedurii prevăzute de acest act normativ.
Însă, reclamanta nu s-a adresat comisiei pentru cetățenie cu o cerere pentru dobândirea sau redobândirea cetățeniei române, astfel încât nu poate pretinde emiterea unui ordin sau act administrativ în acest sens.
Cât privește atestarea calității de cetățean român, a menționat pârâtul că autoritatea competentă să ateste această calitate este Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte.
Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 248/2005 privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate "Cetățeanului român care are domiciliul în străinătate și solicită autorităților competente române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face dovada cetățeniei române, i se eliberează documentele respective, în condițiile legii, numai după ce se atestă de către Direcția Generală de Pașapoarte, la cererea acestor autorități, faptul că solicitantul este cetățean român".
În cazul reclamantei, singura cale de rezolvare a situației sale, potrivit reglementărilor legale în vigoare, este urmarea procedurii prevăzută de legea cetățeniei române, respectiv Legea nr.21/1991, așa cum a fost modificată și completată de Legea nr. 171/2009.
Această lege prevede că dobândirea sau redobândirea cetățeniei române se poate obține numai în condițiile prevăzute de acest act normativ.
Prin urmare, solicitarea reclamantei de obligare a Ministerului Justiției și Libertăților cetățenești de către instanța de judecată la eliberarea unui act administrativ individual de atestare a statutului de cetățean român nu are temei legal și ar institui o procedură paralelă în ce privește acordarea cetățeniei române, contravenind voinței legiuitorului, prin încălcarea prevederilor speciale ale Legii nr. 21/1991 așa cum a fost modificată și completată de Legea nr. 171/2009.
Soluționarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române se efectuează de Comisia pentru Cetățenie din carul Direcției Cetățenie a, în condițiile expres menționate de Legea nr. 21/1991, așa cum a fost modificată și completată de Legea nr. 171/2009.
Astfel, soluționarea cererii de acordare, respectiv redobândirea/dobândirea de către descendenți cetățeniei române este un atribut asupra căruia statul român dispune exclusiv și în condițiile expres menționate în legea specială a cetățeniei române, și prin urmare, instanța de judecată nu poate interveni decât în condițiile legii.
La prima zi de înfățișare instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând cu prioritate excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ îl constituie, după caz, anularea în tot sau în parte, a actului administrativ unilateral prin care reclamantul a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, repararea pagubei cauzate și eventual acordarea de reparații pentru daune morale.
Se stipulează de asemenea că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
În speță reclamanta nu s-a adresat prim pârâtului cu solicitarea de emitere a unui act administrativ prin care să i se recunoască calitatea de cetățean român și nici nu i-a cerut secund pârâtului înregistrarea sa în evidențele de specialitate drept cetățean român, după cum se arată chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Nu este așadar contestat în cauză un act administrativ atipic, în accepțiunea art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, nefiind dată nici tăcerea administrației, nici exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea reclamantei.
Ca urmare, nu se poate aprecia că este dedus judecății un litigiu de contencios administrativ, încât, potrivit definiției acestei noțiuni, cuprinse în art. 2 al. 1 lit. f din legea nr. 554/2004, un asemenea conflict trebuie să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Curtea nu poate să se pronunțe asupra acordării către reclamantă a cetățeniei române în condițiile în care nu a fost parcursă procedura prevăzută de art. 11 și următoarele din Legea nr. 21/1991, procedură ce presupune verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege de către Comisia pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției urmată de emiterea de către ministrul justiției a unui ordin de acordare sau, după caz, de respingere a cererii de acordare a cetățeniei române.
Cum comisia în cauză nu este un organ cu activitate jurisdicțională, Curtea nu poate să-și decline competența în favoarea sa, fiind incidentă necompetența materială generală a instanțelor judecătorești.
Contrar susținerilor reclamantei, aceasta nu are dreptul de a opta între a urma procedura prevăzută de Legea nr. 21/1991 și a se adresa direct instanței, deoarece atributul instanței de judecată este, potrivit art. 18 al. 4 din Legea cetățeniei române, de analizare a legalității ordinului ministrului justiției de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei.
Constatarea de către instanță a calității de cetățean român a reclamantei fără parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 21/1991 excede competenței conferite prin lege Curții de Apel.
Ca urmare, față de considerentele expuse mai sus, va fi admisă excepția invocată din oficiu și va fi respinsă acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect "obligația de a face", formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în comuna, sat, județul B în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,- și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, cu sediul în B, sector 6,-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi. 23 octombrie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
5ex/11.11.2009
Președinte:Ana Maria TurculețJudecători:Ana Maria Turculeț
