Obligația de a face. Sentința 182/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 182/

Ședința publică din 26.10.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian

Grefier - - -

S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ promovată de reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat " ", având sediul în I,-,. 7,. B,. 2,. 11, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, Calea, nr. 202, sector 1, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare, se contată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată pentru ca părțile să își exprime opinia cu privire la instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză, având în vedere și dispozițiile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003, și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de pârâtă, transmisă prin fax într-un singur exemplar.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocate, din oficiu, la termenul anterior.

Curtea de Apel,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la nr. 12306/245/27.05.2009, reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat " ", având sediul în I,-. 7,. B,. 2,. 11, jud. I, a chemat-o în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu sediul în B, Calea nr. 22, sector 1, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva hotărârii nr. 452/29.05.2009, emisă de Comisia Județeană I de aplicare Legii nr. 290/2003, precum și la plata sumei de 100 lei, cu titlu de daune cominatorii, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ca va fi pronunțată.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul a sesizat pârâta cu o contestație împotriva hotărârii nr. 452/29.05.2009, emisă de Comisia Județeană I de aplicare Legii nr. 290/2003, însă pârâta nu a soluționat contestația cu toate că termenul prevăzut de lege în acest sens a expirat.

Prin sentința civilă nr. 8692/24.06.2009, Judecătoria Iași și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Iași, considerând că determinarea competenței se face ținându-se seama de prevederile art. 3 din Codul d e procedură civilă și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr. 598/45/31.08.2009.

La termenul de judecată din data de 12.10.2009, instanța de judecată a solicitat părților să își exprime opinia cu privire la problema de a ști care este instanța competentă din punct de vedere material să judece cauza.

Analizând excepția necompetenței materiale în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, Curtea retine următoarele:

Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva hotărârii nr. 452/29.05.2009, emisă de Comisia Județeană I de aplicare Legii nr. 290/2003, precum și la plata sumei de 100 lei, cu titlu de daune cominatorii, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ca va fi pronunțată.

Prin urmare, în speță este vorba despre o acțiune în contencios administrativ privind refuzul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a soluționa în termenul legal o contestație.

Curtea consideră că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. 3 al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului B, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

În plus, alin. 4 al aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

5 din articolul în discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Totodată, conform alin. 6 al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

În aceiași ordine de idei, art. 17 alin. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr. 290/2003 sau, prin analogie, refuzul de a soluționa contestațiile la care face trimitere art. 3 din Legea nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba despre o competență exclusivă a tribunalului.

Ținând seama de faptul că în litigiul de față suntem în prezența unei acțiuni privind refuzul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a soluționa în termenul legal o contestație, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003, Curtea consideră că trebuie aplicat principiullegea specială derogă de la legea generală, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

Ca atare, Curtea reține că nu sunt incidente în speță nici dispozițiile art. 3 din Codul d e procedură civilă și nici normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.

În consecință, Curtea, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin actul normativ susmenționat, își va declina competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași -secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Hotărăște:

Declină competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași -secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.

Președinte

--- -

Grefier

- -

și tehnoredactat:, 2 ex

Președinte:Obreja Manolache Iustinian
Judecători:Obreja Manolache Iustinian

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 182/2009. Curtea de Apel Iasi