Obligația de a face. Sentința 189/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.189/CA.

Ședința publică din 08 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban

Grefier - - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - M SRL, cu sediul în T,-, jud. T, în contradictoriu cu pârâtele REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - prin DIRECȚIA SILVICĂ T, cu sediul în T,-, jud. T și REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR, cu sediul în B, sect.1,-, având ca obiect obligația de a face.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 06 mai 2009 și la data de 08 mai 2009, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Asupra cauzei în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr.1626/88/13 iunie 2008, reclamanta - M SRL a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică T solicitând instanței obligarea acesteia

- să încheie un act adițional prin care părțile să convină modificarea clauzelor contractelor de la punctul 10 prin majorarea tarifelor de manoperă la nivelul salariului minim pe economie existent din 2007 până în 2008, deoarece sunt lezate interesele comerciale ale reclamantei,

- să respecte cotele directe din contract care au fost licitate și

- să plătească sumele reprezentând diferența dintre salariul minim majorat din 2007 și 2008, respectiv 520 - 320 lei - 200 lei actualizată la dobânda BNR și procentul de 4,099% rămas neachitat,

- să plătească cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul nr.12/12.04.2006 privind lucrări de împăduriri în perimetrul de ameliorare de la Direcția Silvică T, Ocolul Silvic și contractul nr.13/12.04.2006 privind lucrări de împăduriri în perimetrul de ameliorare, Ocolul Silvic

Deoarece conform dispozițiilor art.159 Codul muncii, s-a majorat salariul minim pe economie, reclamanta a solicitat prin mai multe adrese și discuții verbale modificarea tarifelor de manoperă.

Conform art.201din contracte părțile contractante au dreptul de a conveni modificarea clauzelor contractului prin act adițional, în februarie 2008, prin adresa nr.1181 reclamanta a anunțat, conform dispozițiilor art.182,sistarea lucrărilor.

Conform dispozițiilor Codului muncii, salariul minim pe economie a fost stabilit la 440 lei în 2007 și 520 lei în 2008, iar Regia Națională a Pădurilor Romsilva, respectiv Direcția Silvică Tas emnat contractul colectiv de muncă la nivel național fiind de acord cu majorarea salariului minim pe economie.

Această situație a creat și creează societății executante de lucrări - M SRL un prejudiciu financiar și totodată lucrările nu mai pot fi efectuate deoarece:

1. muncitorii nu mai acceptă salariul de 350 lei fiind extrem de mic și

2. este ilegal și se sancționează conform art.150 și urm. din Codul muncii dacă societatea nu acordă salariul minim garantat de țară pe economie.

- M SRL a modificat salariile conform Codului muncii la fiecare majorare impusă de lege, astfel că, în momentul de față nu mai există interes comercial legitim pentru că societatea cheltuie banii proprii pentru susținerea lucrărilor.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În ședința publică din data de 15.01.2009 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei.

Reclamanta și-a exprimat punctul de vedere asupra excepției în sensul că Tribunalul Tulcea - secția contencios administrativ este competent să soluționeze acțiunea, în conformitate cu dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.

În opinia pârâtei, competent să soluționeze cauza este Tribunalul București, conform art.298 din OUG nr.34/2006 coroborat cu art.80 alin.3 din OUG nr.60/2001, iar în cazul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 255 alin.1 coroborate cu art.286 alin.3 și art.287 din OUG nr.34/2006, competența îi revine Curții de Apel Constanța.

Prin Sentința civilă nr.106/29.01.2009 Tribunalul Tulceaa declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, reținând că litigiul de față este în legătură cu executarea contractelor nr.12 și 13, încheiate la 12.04.2006 de reclamantă cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică, în calitate de autoritate contractantă.

Procedurile de inițiere, desfășurare și atribuire a lucrărilor specifice contractelor nr.12 și nr.13/12.04.2006 s-au desfășurat sub imperiul OUG nr.60/2001.

Potrivit art.2 din HG nr.1105/2003 Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este persoană juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Direcția Silvică T este unitate din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva conform art.1 alin.(3) și art.9 din același act normativ, fără personalitate juridică.

OUG nr.60/2001 sub imperiul căruia au fost încheiate cele două contracte în discuție a fost abrogată prin OUG nr.34/2006.

Conform art.286 alin.(3) din OUG nr.34/2006 pentru soluționarea litigiilor apărute după încheierea contractului de achiziție publică, altele decât cere referitoare la despăgubiri este competentă numai instanța de judecată.

Potrivit art.287 alin.(1) din OUG nr.34/2006, pentru procedurile prevăzute la art.286 se aplică dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificările ulterioare, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiilor Legii nr.554/2004, cu modificările ulterioare, în măsura în care în care nu sunt contrare.

Art.10 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004: Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Cum, în speță, autoritatea contractantă cu personalitate juridică este o autoritate centrală, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Constanța.

Pe rolul Curții de Apel Constanța cauza a fost înregistrată sub nr-.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei.

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 pr.civ. excepția invocată, instanța constată că este întemeiată, pentru considerentele ce vor urma.

Din înscrisurile de la dosar rezultă faptul că adjudecarea executării lucrărilor pentru care au fost încheiate contractele nr.12 și nr.13/12.04.2006 a căror modificare se solicită în speță, s-a realizat în urma licitației organizate și desfășurate la Regia Națională a Pădurilor " Romsilva " B, în baza legislației privitoare la achizițiile publice în vigoare la acel moment, OUG nr.60/2001.

Potrivit art.80 din OUG nr.60/2001,

(1) Actele sau deciziile nelegale care determină încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență pot fi atacate pe cale administrativă și/sau în justiție.

(3) Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de competență se află sediul autorității contractante. Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secția de contencios administrativ a Curții de apel.

Conform art.305 din OUG nr.34/2006,

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:

b) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 11 mai 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și actele normative emise în aplicarea acesteia;

Însă OUG nr.34/2006 privind achizițiile publice conține, la Cap. 11 ispoziții tranzitorii, conform cărora,contractele în curs de executareși procedurile de atribuire în curs de desfășurarela data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora ( art.298 ).

Prin urmare, competența materială în soluționarea cauzei îi revine secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de competență se află sediul autorității contractante, respectiv a Tribunalului București, având în vedere că autoritatea contractantă este Regia Națională a Pădurilor " Romsilva " B, neavând relevanță sub acest aspect faptul că Direcția silvică T are dreptul, potrivit legii, de a reprezenta în justiție regia cu privire la dreptul de administrare asupra imobilelor aflate în raza sa teritorială de competență.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art.158 și 159.pr.civ. instanța, va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București - secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța.

Declină competența soluționării cauzeiprivind pe reclamanta - M SRL, cu sediul în T,-, jud. T, în contradictoriu cu pârâtele REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - prin DIRECȚIA SILVICĂ T, cu sediul în T,-, jud. T și REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR, cu sediul în B, sect.1,-, în favoarea Tribunalului București - secția de contencios administrativ.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publicăastăzi, 08 mai 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

tehnoredactat hot.jud.-- -

Președinte:Mihaela Davidencu Șerban
Judecători:Mihaela Davidencu Șerban

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 189/2009. Curtea de Apel Constanta