Obligația de a face. Sentința 204/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 22.04.2009
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 204
Ședința publică din 15 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții și în contradictoriu cu pârâții STATUL R PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B, DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T și chemata în garanție MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâților consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție competența materială a Curții de Apel Timișoara în soluționarea prezentei cauze.
Reprezentanta pârâților își susține punctul de vedere din întâmpinare, în sensul că aceasta consideră că este competentă Curtea de Apel Timișoara în soluționarea prezentei cauze.
CURTEA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Administrației și Internelor B, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, Direcția Generală a Finanțelor Publice T pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul politic al condamnărilor autorilor săi - soț respectiv, decedat la data de 12.12.2004, - bunic patern -decedat la 16.08.1977, - bunica paterna, decedata la 09.07.1971, să se constate și să fie obligat Statul Român să recunoască public activitatea de genocid a regimului comunist instaurat prin Guvernul Dr. la 6.03.1945, genocid realizat prin încarcerarea intelectualității române, a foștilor membri ai partidelor politice și a persoanelor care nu se înregimentau politic în Partidul Român sau care fără dovezi erau acuzate că au alte convingeri decât cele comuniste, precum și prin deportarea în a familiilor înstărite și a tuturor celor ce nu agreau regimul comunist, să fie obligat Statul Român la plata despăgubirilor cauzate pentru suferințele fizice și psihice la care am fost supuși toți membrii familiei noastre prin deportarea în și confiscarea tuturor bunurilor noastre, precum și pentru toate persecuțiile pe care le-am suportat după revenirea la domiciliu, refuzându-ni-se dreptul la muncă, la educație și la condiții de viață decente, pentru suferința cauzată de înfometarea, înfrigurarea și înfricoșarea noastră și prin situarea noastră în poziția de dușmani ai societății, izolându-ne de societate, creându-i-se o situație de paria, fiind tot timpul în atenția autorităților, care îi urmăreau prin informatori, despăgubiri pe care le apreciez la suma de 1.000.000 Euro pentru fiecare dintre antecesorii mei, precum și obligarea pârâților să-mi plătească despăgubiri de în valoare totala de 3.000.000 Euro, cu titlu de daune, pentru luarea masurilor administrative cu caracter politic privind dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu în baza Deciziei nr.200/1951, precum si suferințele cauzate de aceasta măsură administrativă nedreaptă.
În motivarea acțiunii sale, reclamanții au arătat că deportarea a fost o politică a regimurilor totalitare care au dobândit o amploare de masă în în timpul dictaturii staliniste. în România, după ocuparea tării de către sovietici, aceste practici au fost activate în anul 1951, când peste 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane au fost deportate din vestul tării, în câmpia ului, din sud - est. Au fost deportați, români, germani, bulgari, unguri, (bănuiți pentru simpatii în favoarea regimului mareșalului dizident fată de: (Internaționala comunistă controlată sever de ), aromâni (populație de origine romanică refugiată din ) si evrei. Pentru realizarea deportării au fost folosite efective militare formate din trupe de grăniceri, miliție si securitate (fosta politie politică) pentru operațiunile de blocare, ridicare și escortă.
Reclamantii au mai arătat că la data de 18.06.1951, aceștia împreună cu părinții și bunicii paterni au fost obligați să plece din casele lor, fiind deportați din localitatea, județul T în "Câmpia ului" localitatea Noi, în urma lor a rămânând o întreaga gospodărie, respectiv casă mobilată, gradină cultivată, animale, pasări, unelte de agricultura, hectare de pământ cu recolta de pe el, noi luând doar câteva lucruri.
Se mai artă că, au locuit înfruntând mizeria, frigul sau dogoritoare a ului timp de aproximativ 5 ani. Ne-am îmbolnăvit, părinți săi au suferit până în ultima lor clipă de bolile contractate în aceea perioada. Acestora li s-a adăugat și umilința unei ștampile pe buletin: domiciliu obligatoriu pentru ca deplasarea să nu poată fi făcută pe o rază mai mare de 5 km de localitatea în care am fost deportați. Statul Român al acelei perioade, respectiv regimul comunist ne pregătise dezumanizarea, pierderea demnității, pieirea, deoarece multe persoane nu au supraviețuit rămânând să-și doarmă somnul de veci la locul ispășirii pedepsei pentru vina de a fi fost harnic, gospodar, chibzuit etc.
La întoarcere a primit cu greu casa, care era vandalizată de către cei care o folosiseră, nu mai erau animale, pământul a rămas la IAS sau la CAP. Și parcă nu ar fi fost destul, legile speciale ne restricționau școlarizarea iar legile nescrise ale comuniștilor aruncau un stigmat asupra noastră, a tuturor celor întorși din, deveniserăm paria comunității.
Prin măsura administrativă luată le-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și pe cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipica în durerea morala încercata de victima.
În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. în schimb, se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenta, poate fi o suma de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare. Din acest motiv, instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
echitabilă cuprinde două componente și anume: reparația daunelor materiale și o compensație acordată pentru prejudiciul moral. Dat fiind că în speță în privința prejudiciului moral se remarcă faptul că acesta nu poate fi disociat de cel material, întrucât au condiții cauzale asemănătoare, apreciind că se impune stabilirea unei despăgubiri globale, fără a distinge între cele două feluri de prejudiciu.
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării și fără ca aceasta satisfacție sa aibă o reală corespondentă cu prejudiciul, astfel că la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanta prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
Este de netăgăduit că orice măsură abuzivă și luată pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de masuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
La stabilirea cuantumului se va avea în vedere însă și concret viața celui în cauză, perioada cât au fost obligați să nu părăsească zona, împrejurarea că, în comunitatea din care făcea parte, i-a fost afectat reputația, iar prin deportarea abuzivă, a fost supus la suferințe fizice și psihice, i s-a știrbit onoarea, demnitatea și i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și a fost lipsit de posibilitatea de a-și continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare, deci atât pierderea suferită, cât și beneficiul nerealizat, precum și o anumită compensare a posibilităților pe care victima le avea anterior deportării și acelea care i-au fost accesibile ulterior.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1075 Cod civil, Constituția României, OG 9/1998, Legea 173/2006, OUG 214/1999, și art. 15 lit. T din legea 146.
Pârâta DGFP T prin întâmpinarea formulată a invocat anularea acțiunii ca netimbrată în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 46/1997, actualizată, privind taxele judiciare de timbru; admiterea excepției lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice T de reprezentant al pârâtului Statul R; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, calitate procesuală având doar Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistenta anticomunistă reprezentată de Ministerul Justiției, conform art. 6 alin. 1-1 din nr.OUG 214/1999; admiterea excepției inadmisibilității formulării prezentei acțiuni, raportat la faptul că reclamanta nu a procedat la parcurgerea procedurii reglementate de prevederile nr.OUG 214/1999; și în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată
La data de 20.01.2009, DGFP T în nume propriu și ca reprezentantă a Ministerului Economiei și Finanțelor, și în calitate de reprezentanți legali ai pârâtului Statul Român, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Prin sentința civilă nr. 246/02.03.2009 Tribunalul Timișa procedat la declinarea competenței de soluționare a cererii reclamanților în favoarea Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, reținând în speță incidența dispozițiilor cuprinse la art. 6 OUG 214/1999 cu raportare la art. 10 alin. 1 din legea 554/2004 și art. 3 pct.1 c Cod Penal reținând că împotriva deciziei Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă precum și cazul refuzului nejustificat de a rezolva cererea, persoana interesată poate introduce plângerea la instanța de contencios administrativ competentă iar în speță pârâții reprezintă autorități publice centrale
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 22.04.2009 sub nr- iar la termenul de judecată din 15.06.2009 instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a secției de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara.
În analiza excepției de necompetență materială conf. art. 137 alin. 1., care obligă instanța a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond ce fac de prisos cercetarea în fond a cauzei, Curtea reține că în prezenta cauză reclamanții au solicitat constatarea caracterului politic al antecesorilor reclamanților care au fost deportați în solicitând totodată repararea prejudiciului astfel cauzat în sumă totală de 4 milioane euro.
Din actele depuse la dosar rezultă că antecesorii reclamanților au beneficiat de legile speciale de reparație respectiv, de prevederile Decretului 118/1990 conform Hotărârii. 4082/5.- (fila 25 dosar fond) precum și de prevederile OUG 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice precum și a persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, fiind depusă la dosar în acest sens Decizia nr. 1731/3.04.2003(fila 29 dosar fond).
Prin prezenta acțiune reclamanții nu mai solicită recunoașterea drepturilor acordate prin legile de reparație speciale anterior invocate, legi care luau în considerare caracterul politic al măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru a reține astfel competența instanței de contencios administrativ în soluționarea unor asemenea cereri conform art. 8 alin 5 sau art. 11 alin 4 din Decretul Lege 118 /1990, respectiv art. 6 alin. 2 din OUG 214/1999, ci solicită în fapt repararea prejudiciului material și moral ce le-a fost cauzat de Statul Român prin măsura politică de deportare în localitate, acțiune ce nu se poate întemeia în drept decât pe dispozițiile art. 998, 999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală, încadrarea juridică a situației de fapt expusă de reclamanți fiind atributul instanței judecătorești conform art. 129 alin. 5 și 6.
Pentru a reține competența instanței de contencios administrativ este necesar a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004, respectiv că existe o vătămare într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau fapt administrativ (refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau fapta de a nu răspunde solicitantului în termen legal), condiții care nu sunt îndeplinite în speță câtă vreme reclamanții nu atacă un act administrativ sau fapt administrativ ci solicită acordarea unor despăgubiri pentru fapta de deportare a antecesorilor în, aspect de atrage competența instanței civile de drept comun fiind o acțiune în răspunderea civilă delictuală.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând dispozițiile art. 159 pct. 2 . c p., potrivit cărora necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad precum și dispozițiile art. 158 alin. 3.c Cod Penal, Curtea va declina competența de soluționare a prezentei acțiuni în favoarea Tribunalului Timiș - Secția civilă, instanță competentă potrivit dispozițiilor. art. 2 pct. 1 lit. b)
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și PTp recum și a cererii de chemare în garanție a Af ormulată de pârâta DGFP T, în favoarea Tribunalului Timiș - Secția civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.AP - 18.06.2009
Tehnored.LM - 18.06.2009
2expl/SM
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker
