Obligația de a face. Decizia 2103/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - obligația de a face -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2103
Ședința publică din26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rolul instanței se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta - INSTALAȚII GRUP SRL I, cu sediul în municipiul I, comuna, județul I și la sediul procesual ales la Cabinet Avocat " ",-, -., județul I șipârâtul-recurent Primarul Municipiului I,municipiul I, B-dul - cel M și, nr. 45, județul I,împotriva sentinței nr.1140 din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 20 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Iași - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr.5276/99 din 27.01.2009,reclamanta - "Instalații Grup" SRLa solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să elibereze autorizațiile de construire conform cererilor înregistrate sub nr.21587, 21588, 21590, 21591, 21593 și 21595 din 6.03.2008, pentru 6 case ce urmează a fi construite în cartierul, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor cauzate în sumă de 1.332.000 lei reprezentând beneficiul nerealizat.
Ulterior reclamanta prin precizările din 14.05.2009 și-a restrâns pretențiile arătând că înțelege să solicite a fi obligat pârâtul la plata sumei de 815.882 lei cu titlu de beneficiu nerealizat în loc de 1.332.000 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 21.03.2007 a depus documentația în vederea obținerii certificatului de urbanism pentru construirea a 6 locuințe individuale înregistrată sub nr.21288, certificatul de urbanism fiind eliberat la 5.04.2007.
În baza certificatului de urbanism a depus împreună cu toate actele cereri de emitere a autorizației de construire înregistrate sun nr.21587, 21588, 21590, 21591, 21593 și 21595 din 6.03.2008.
Urmare adreselor nr. 21587, 21588, 21590, 21591, 21593 și 21595 din 19.03.2008, prin care Primarul municipiului Ias olicitat completarea dosarelor cu o serie de acte; la data de 26.03.2008, a depus la Primăria municipiului I actele solicitate, iar pe data de 27.03.2008 a depus avizul comisiei de versanți, dar cu toate acestea pârâtul nu a emis autorizațiile de construire.
În fine a mai arătat reclamanta că fiind o societate comercială cu obiectul de activitate de construire de case orice amânare nejustificată de emitere a autorizației fără un motiv legal produce pagube însemnate patrimoniului său.
Pârâta, prin întâmpinare, a arătat că zona în care reclamanta dorește să construiască este afectată de fenomene de alunecare a terenului, acest fenomen fiind constatat de I care prin procesul-verbal de inspecție nr. 10549/2314 din 19.08.2008 a dispus oprirea lucrărilor de construcție până la stabilirea prin expertiză tehnică a influenței săpăturilor executate asupra stabilității versantului și până la intrarea în legalitate, fiind luate măsuri de urgență pentru evitarea accidentelor și pentru sporirea infiltrațiilor de apă, precum proiectare a lucrărilor de consolidare a versantului și de revizuire proiectului sistemului de coborâre a nivelului apei subterane, iar până la această dată nu s-a primit dovada îndeplinirii de către reclamantă a măsurilor dispuse prin procesul-verbal de inspecție.
Reclamanta, drept răspuns la întâmpinarea formulată de pârât, a făcut precizări, arătând că din cauza proastei execuții mai multor case de către un terț au apărut problemele constatate.
În fine, reclamanta a conchis că a mai construit un număr de 12 case, la care nu s-au constatat nici un fel de probleme.
Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal prinsentința nr. 1140 din 9.06.2009a admis în parte cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată și a obligat pe pârât să elibereze reclamantei autorizațiilor de construire solicitate prin cererile înregistrate la Primăria municipiului I sub nr. 21587, 21588, 21590, 21591, 21593 și 21595 din 6.03.2008 pentru imobilele din localitatea I, Cartier, loturile 17, 18, 19, 20, 21 și 22.
Totodată, prin sentință prima instanță a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 815.882 lei, beneficiu nerealizat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ca reclamanta la data de 14.05.2008 a completat întreaga documentație cerută de pârât, inclusiv adresele Comisiei pentru urmărirea stabilității versanților alunecători prin care această comisie a comunicat acceptul pentru construirea locuințe și împrejmuire pentru fiecare lot de pământ, astfel că refuzul pârâtei de a emite autorizațiile de construire apare nefundat.
Cât privește plata daunelor în sumă de 815.882 lei prima instanță a reținut că reclamanta nu a dovedit producerea vreunui prejudiciu prin neemiterea autorizației de construire și de asemenea nu a dovedit în concret de ce oportunitate a fost privată prin întârzierea pârâtului în emiterea autorizațiilor de construire, mai ales că acesta a început construcțiile așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de I fără a avea autorizațiile de construire conform legii.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta care a criticat sentința ca nelegală invocând drept motiv de casare dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În esență, recurenta a arătat că nejustificat prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea beneficiului nerealizat ca urmare a neeliberării autorizațiilor de construire, deoarece așa cum rezultă din lucrările dosarului suma de 815.882 lei reprezentă c/val a două case pentru care avea încheiate contracte încă din luna martie 2008, care însă nu au mai fost onorate.
Recursul este nefondat.
Suma de 815.882 lei pe care reclamanta solicită a-i fi achitată de pârât reprezintă prejudiciul suportat de aceasta ca urmarea neemiterii autorizațiilor de construire pentru două case pentru care a încheiat două contracte cu beneficiarii lucrărilor. Acest prejudiciu susține reclamanta că reprezintă beneficiul nerealizat ca urmarea neonorării contractelor respective.
Răspunderea civilă delictuală este reglementată în general de dispozițiile art. 998 - 1003 cod civil și ia naștere în momentul în care cu intenție, din neglijență sau din imprudență s-a comis o faptă prin care s-a cauzat un prejudiciu.
Răspunderea civilă delictuală poate fi angajată numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: fapta să aibă caracter ilicit, să existe un prejudiciu, vinovăția autorului și legătura de cauzalitate între vinovăție și prejudiciu.
Ori, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții cerute de lege, pentru a fi atrasă răspunderea pârâtului.
Este de precizat că beneficiul nerealizat ca și expresie a prejudiciului suportat de reclamantă nu a fost dovedit de reclamantă, nefiind suficient indicarea faptului că suma de 815.882 lei reprezintă c/val a două case.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
Împotriva sentinței, a declarat recurs și pârâtul Primarul municipiului I care a criticat sentința ca nelegală, arătând că justificat nu a eliberat autorizațiile de construire solicitate, deoarece zona în care reclamanta dorește să construiască locuințele, respectiv cartierul este afectată de fenomene de alunecare a terenului și că aceste fenomene au fost constatate de Inspectoratul Județean de Construcții I prin procesul-verbal nr. 10549/2314 din 19.08.2008.
A mai arătat pârâtul recurent că la data de 18.08.2008 când Inspectoratul Județean în Construcții Iaî ncheiat procesul-verbal nr.10549/2314, reclamanta ridicase deja locuințele deși nu avea autorizației de construcție caz în care sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991.
Recursul este nefondat.
La data de 14.05.2008, reclamanta completat documentația cerută de pârât și anume a depus adresele Comisiei pentru urmărirea stabilității versanților alunecători prin care această comisie a comunicat acceptul acestei comisii pentru construirea locuințelor și împrejmuire pentru fiecare lot de pământ.
Așa fiind, din data de 14.08.2008, apare nejustificat refuzul practicat de pârât de a elibera autorizațiile de construire solicitate de reclamantă.
Faptul că Inspectoratul Județean în Construcții a încheiat procesul- verbal de inspecție nr. 10549/2314 din 19.08.2008 prin care a constatat că s-au început lucrările de construire a trei locuințe unifamiliale și că se impune oprirea lucrărilor de pe cele trei loturi (18, 20 și 22) în vederea executării unor lucrări de urgență de sprijinire la indicațiile proiectantului geotehnician și efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească măsurile pentru evitarea accidentelor; nu are relevanță în cauză deoarece aspectele constatate se referă la parte din loturile pe care reclamanta dorește să edifice locuințe unifamiliale, iar pe de altă parte obligațiile revin reclamantei și pentru nerespectarea constatărilor și a măsurilor de îndeplinit aceasta din urmă urmează să răspundă "Inspectoratul de stat în construcții având posibilitatea la următorul control să constate dacă reclamanta a remediat deficiențele".
Deosebit de aceasta, reclamanta prin întâmpinările la recursul promovat de pârât a făcut noi precizări arătând că s-a conformat celor dispuse de I, prin procesul-verbal de inspecție în sensul că a realizat un studiu geotehnic și un referat de verificare de calitate, de rezistență și stabilitate a terenului de fundare și masivelor de pământ de către un verificator autorizat în persoana domnului ing. care a atestat faptul că amplasamentul studiat are în contextul actual stabilitatea locală și generală asigurată, iar proiectul este corespunzător din punctul de vedere al cerințelor de rezistență și stabilitate a terenurilor de fundare a construcțiilor și masivelor de pământ.
Pe cale de consecință în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate dereclamanta - "Instalații Grup" SRLcu sediul în municipiul I și depârâtul Primarul Municipiului I,împotriva sentinței nr. 1140/ din 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
2 ex.9.12.2009
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Andrieș Maria, Ududec Elena