Obligația de a face. Decizia 2127/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2127/2008
Ședința publică din 10 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTORI: Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora
- - Președintele secției
GREFIER: LJ.-
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamanta, împotriva Sentinței civile nr. 1233 din 6 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S și ȘCOALA GENERALĂ " " DIN Z, având ca obiect obligația de a face.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 3 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1233 din 06 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva pârâților Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean S și Școala Generală nr.6,
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că fiica reclamantei
are domiciliul în și este elevă în clasa a VII- la Școala Generală nr.6 din
Prin Decizia nr.382/9/30.08.2007 a Inspectoratului Școlar Județean S s-a dispus ca începând cu 1 septembrie 2007 Școala să devină școala cu clasele I-IV ca structură a Școlii gimnaziale.
Cu aceeași dată s-a dispus ca elevii din Clasele V-VIII să fie preluați prin transfer de către Școala gimnazială (structură a Școlii ).
În acest fel s-a creat posibilitatea școlarizării în limba maternă în cea mai apropiată unitate de învățământ, unitate aflată în subordinea aceluiași ordonator principal de credite, localitatea, fiind componenta comunei.
Conform art.176 (11) din Legea învățământului nr.84/1995 republicată "elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km.
Din această prevedere legală rezultă că:cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, prin unitățile de învățământ se decontează numai pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.
Decizia părinților de a școlariza copii la o școală din municipiul Z este o opțiune personală și nu poate să conducă la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de transport, părinții trebuind să-și asume plat acestor cheltuieli. În aceste condiții acțiunea reclamantei este nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii in sensul admiterii acțiunii respectiv obligarea Ministerului, Educației Cercetării și T să aloce sumele de bani necesare pentru decontarea cheltuielilor de transport pentru fiica, obligarea Inspectoratului Școlar de a include cheltuielile de transport menționate în creditele pe care le solicită lunar de la Ministerul Educației, Cercetării și T, obligarea Școlii Generale Z să procedeze la decontarea efectivă și retroactivă a contravalorii abonamentului lunar pe ruta -Z, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, în opinia recurentei aceasta bazându-se exclusiv pe întâmpinările formulate de pârâți. Se mai susține că pârâții au interpretat într-o manieră proprie dispozițiile Legii nr.84/1995, respectiv art.176 alin.11, interpretare concretizată în decizia nr.382/g/30.08.2007. În plus fiica recurentei a beneficiat pentru luna octombrie 2007 de decontarea cheltuielilor de transport pe ruta -Z, iar ulterior a revenit asupra deciziei privind decontarea cheltuielilor.
Reclamanta recurentă invocă lipsa rolului activ a instanței de fond susținând că aceasta nu a verificat și susținerile sale legitime, soluția fiind întemeiată numai pe întâmpinările pârâților.
Recurenta reia în rezumat starea de fapt referitoare la situația fiicei sale și la maniera în care a fost reorganizată școala din localitatea de domiciliu susținând că dispoziția legală menționată anterior precum și ordinul Ministrului educației nr.329/2007 constituie temei pentru acordarea cheltuielilor de transport. În opinia recurentei instanța de fond a avut în vedere "comuna unde domiciliază elevul" și nu " localitatea de domiciliu al elevului".
Intimatul Ministerul Educației Cercetării și T precum și Inspectoratul Școlar Județean S, prin întâmpinări, au solicitat respingerea recursului.
Curtea, analizând recursul declarat reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În opinia Curții instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Este înafara oricărei discuții, așa cum rezultă și din motivarea hotărârii, că a fost desființată prin comasare școala gimnazială din localitatea, unde domiciliază fiica reclamantei, iar autoritățile administrative competente au asigurat școlarizarea celor 21 de elevi din clasele V-VIII în școala generală din, dar, dintre aceștia, 14 s-au transferat, la cerere, la școala gimnazială din Z, secția maghiară.
În situația concretă a măsurilor dispuse de autoritățile școlare, respectiv inspectoratul școlar și Ministerul Educației și Cercetării privind reorganizarea școlilor, Curtea apreciază că acestea ar putea fi obligate numai la decontarea transportului pe ruta - pentru elevii care se încadrează în structura școlară propusă, întrucât au realizat obligația de a asigura accesul la învățământul obligatoriu de 10 clase și obligația de asigura școlarizarea în limba maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil (art.8 alin.2 din Legea nr.84/1995).
Obligația prevăzută de art.176 alin.1 din Legea nr.84/1995 se interpretează în corelație cu modalitatea în care pârâții și-au îndeplinit obligația prevăzută de art.8 alin.2 din lege, respectiv în sensul că decontarea cheltuielilor de transport se face numai pentru ruta dintre localitatea de domiciliu () și localitatea în care s-a asigurat școlarizarea ().
Opțiunea părinților și a elevului de a fi școlarizat într-o altă unitate de învățământ decât cea prevăzută în deciziile autorităților școlare, asigură respectarea principiului privind caracterul deschis al sistemului național de învățământ și a dreptului fundamental constituțional la învățătură.
Principiul și dreptul menționat anterior nu pot constitui temei pentru ca pârâții să fie obligați la plata contravalorii transportului elevului pe ruta -Z, întrucât aceasta nu corespunde unei obligații stabilită în sarcina lor, chiar dacă între cele două localități este o distanță mai mică de 50 de km. ( art.176 alin.11din Legea nr.84/1995).
În raport de cele precizate anterior, Curtea reține că pârâții nu pot fi obligați la plata contravalorii abonamentului de transport pe ruta - Faptul că pentru luna octombrie 2007 fiica reclamantei a beneficiat de o astfel de decontare nu este un argument pentru plata în continuare a unei sume care nu are bază legală de plată.
Pentru considerentele avute în vedere de instanța de fond cât și de instanța de recurs nu se poate reține lipsa rolului activ al instanței de fond în soluționarea acțiunii, recurenta neindicând în concret care susțineri și argumente invocate în fața instanței de fond nu au fost analizate de aceasta.
Din motivarea hotărârii, nu rezultă așa cum afirmă recurenta, că instanța de fond a făcut confuzie între "localitatea de domiciliu a elevului" și "comuna unde domiciliază elevul".
Față de toate considerentele reținute anterior, recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins în baza art.312 alin.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva Sentinței civile nr. 1233 din 6 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora
- - - - - -
GREFIER
LJ.
Red./
2 ex./22.10.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora