Obligația de a face. Decizia 2172/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 2172

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

XXX

S- a luat în examinare recursul declarat de DGFP D, în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.1653 din data de 04.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.

La apelul nominal au lipsit recurentele pârâte DGFP D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI

și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen.

S-a arătat că intimatul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.

Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.1653 din 04 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta C să restituie reclamantului taxă de primă înmatriculare în sumă de 6061,49, actualizată cu rata inflației la data plății efective.

La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.

Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.

În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.

S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.

Împotriva sentinței Tribunalului Doljs -a declarat recurs de către pârâta DGFP D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI

În motivele de recurs au susținut că prevederile art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa de primă înmatriculare urmează să fie plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de provenința acestora.

Că din dispozițiile art.90 rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a importat un autoturism second- hand.

După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6061,49lei, așa cum rezultă din chitanța Seria - -.- din data de 19.07.2007.

Reclamantul s-a adresat DGFP D, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, iar DGFP Dar ăspuns reclamantului cu adresa nr.29279/10.03.2008 (fila 5), menționând că cererea reclamantului nu poate fi soluționată favorabil întrucât Legea 571/2003, privind Codul Fiscal nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități, a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

În situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.

S-a explicat mai sus că dispozițiile din dreptul intern sunt contrare dispozițiilor din dreptul comunitar.

Pârâta recurentă a susținut că aceste dispoziții n-ar avea aplicabilitate directă, deoarece nu ar exista un caz concret de încălcare a dreptului comunitar și că dacă totuși ar exista o încălcare, numai instituțiile și organele comunitare ar putea să facă o astfel de apreciere.

Și sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate.

Tratatul Comunității Europene face parte din categoria izvoarelor dreptului comunitar, constituind legislația primară în această materie.

Curtea Europeană de Justiție a consacrat pe cale jurisprudențială supremația dreptului comunitar asupra normelor naționale și a efectului direct al acestuia.

În mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, s-a pronunțat în sensul efectului direct al tratatului comunitar, situație în care conținutul unei prevederi din tratat poate fi invocat direct în fața instanțelor naționale pentru protecția unui drept.

De asemenea, în practica constantă a Curții s-a decis că persoanele fizice sau juridice ce au suferit prejudicii ca urmare a neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a dreptului comunitar de către autoritățile unui stat membru, se pot adresa instanțelor naționale pentru a obține repararea prejudiciului.

Obligația de despăgubire decurge din acțiunea statului român de a introduce o normă, respectiv art.2141Cod fiscal, contrară tratatului Uniunii Europene.

În această situație, norma din dreptul național fiind contrară tratatului și cum prin aceasta persoanele fizice sau juridice române au achitat o taxă interzisă de tratatul constitutiv, în mod corect prima instanță a dat eficiență normelor din tratat și a obligat autoritatea pârâtă să repare prejudiciul cauzat reclamantului, respectiv să-i restituie taxa de primă înmatriculare.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta DGFP D, în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.1653 din data de 04.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

Grefier,

Red.

Tehn./29.10.2008

Fond.

Președinte:Doina Ungureanu
Judecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 2172/2008. Curtea de Apel Craiova