Obligația de a face. Decizia 276/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 276/
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - - - președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR, cu sediul în B, nr.1, împotriva sentinței civile nr.195//13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta Municipiul B - prin consilier juridic în baza delegației aflată la dosar și intimatul Cabinet Individual Dr. prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar și avocat, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Întrebate fiind reprezentanții părților prezente precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului, susține oral motivele de recurs, precizând că intimata nu a respectat procedura administrativă instituită de Legea nr.554/2004 și anume că nu a formulat plângere prealabilă în termen de 30 de zile împotriva actului, care i-a încălcat dreptul și a formulat tardiv acțiunea în contencios administrativ. Susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității, pe motivul că recurentul Municipiul B ar fi avut obligația să anunțe în scris pe titulara cabinetului medical Dr. cu privire la organizarea licitației în condițiile nr.884/2004 pentru spațiul cu destinație medicală care a funcționat Dr.. Precizează că nu ei aveau această obligație deoarece organizarea acestei licitații a fost făcută publicată în Monitorul oficial, cât și într-un ziar local, mijloace de informare pe care intimata le putea consulta. Pe fondul cauzei, acțiunea este inadmisibilă, s-au încălcat prevederile dreptului la acțiune. art.7 din Legea nr.554/2004. Având în vedere situația de fapt și de drept, probatoriul administrat în cauză, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, respingerea acțiunii formulată de intimata - Cabinetul Medical Individual Dr., pe cale de excepție ca tardiv introdusă în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004, iar pe fondul cauzei ca nefondată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului prin avocat, după o expunere a situației de fapt, precizează că excepțiile invocate de recurent sunt nefondate. Plângerea prealabilă a fost formulată în termenul de 6 luni de la data publicării contractului de concesiune în anexa la nr.288/30.09.2005. Instanța de fond a reținut că plângerea a fost formulată în termen, iar pârâtul invocă propria sa culpă în susținerea excepției, motiv pentru care excepția a fost respinsă. În ceea ce privește excepția tardivității promovării acțiunii, instanța de fond în mod corect a reținut că aceasta nu poate fi primită întrucât pârâta a încălcat prevederile art.9 din HG nr.884/2004, neanunțând în scris pe titularul cabinetului medical despre intenția de concesionare. Pe fondul cauzei, recurenta susține că prevederile nr.HG884/2004 nu condiționează concesionarea cabinetelor de ocuparea unui post de medic de familie pe raza municipiului. În fața instanței de fond reclamantul a invocat faptul că nu s-au respectat cerințele prevăzute în caietul de sarcini, pentru ca licitația să se desfășoare în condițiile de legalitate impuse de lege. Consideră că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, iar criticile recurentului sunt nefondate. Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătorul intimatului av., precizează că excepțiile sunt vădit nefondate. Intimatul a fost vătămat în drepturile sale. Arată că licitația nu putea fi organizată în conformitate cu dispozițiile legale invocate, decât dacă reclamantul nu opta pentru încheierea unui contract de concesiune asupra spațiului, iar în cazul organizării unei licitații participantul era obligat să depună toată documentația solicitată potrivit caietului de sarcini. Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța reprezentând onorariu apărător.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Brăila, în fond după casare, reclamantul Cabinetul Individual "Dr. ", a solicitat anularea licitației prin care, a fost atribuit prin concesiune, spațiul cu destinația de cabinet medical, situat în B, str. - - de la B nr.1, -.70, medicului -.
Tribunalul Brăila, prin sentința nr.195//13 noiembrie 2007, a admis acțiunea, anulând licitația, reținând următoarele:
Pârâtul Municipiul B prin Primar a concesionat un cabinet medical prin contractul de concesiune nr.06/12.01.2005, spațiu situat in B str.- - de la B nr.1 -D1,.70 parter format din două încăperi și în indiviziune spațiul de folosință comună.
În anul 2000 medicul a concesionat încăperile 3,4,5 situate la parterul aceluiași bloc având folosința suprafețelor comune împreună cu reclamanta. Aceasta s-a retras la pensie iar spațiul a fost solicitat de reclamant care și-a extins activitatea cu cabinet de puericultură și a preluat și activitatea medicului.
În luna iulie 2005 pârâta a organizat licitația pentru acest spațiu care a fost concesionat medicului -.
Art.9 alin.1 din HG nr.884/2004 prevede că spatiile folosite în prezent pentru desfășurarea de activități medicale, care nu se solicită a fi concesionate și care nu mai servesc realizării obiectului de activitate al unității medicale ce le administrează, pot fi scoase la concesionare prin licitație publică, potrivit dispozițiilor legale.
Instanța a înlăturat excepția tardivității acțiunii deoarece pârâta nu a anunțat în scris titularul de cabinet medical, de intenția sa de a organiza o licitație cu privire la spațiul în discuție, încălcând astfel dispozițiile art.9 din HG.884/2004, deoarece prevederile legale invocate exceptează de la licitație publică spațiul pentru care titularul de cabinet medical a solicitat atribuirea în concesiune a spațiului.
Reclamantul a formulat plângerea prealabilă în termenul de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de existența actului, respectiv data publicării acestuia in mr.288/30.09.2005.
În susținerea tardivității plângerii împotriva actului administrativ, pârâta invocă propria culpă motiv pentru care instanța a respins această excepție ca nefondată.
Din adresa nr.6648/14.09.2006 emisă de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B rezultă că Dr. nu i s-a eliberat certificat de înregistrare a cabinetului medical în Registrul unic al cabinetelor medicale, fapt ce demonstrează că nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute în caietul de sarcini al licitației organizate.
Din adresa Colegiului Medicilor din Județul B nr.1115/22.08.2006 rezultă că Dr. nu este membru al Colegiilor Medicilor din Județul B, nu are contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate B și nu a susținut concursul de intrare în orașul B iar cabinetul concesionat nu este avizat la adresa arătată de către Comisia de a Colegiului Medicilor din județul
In procesul verbal de deschidere de oferte nu se face nici o mențiune cu privire la împărțirea timpului de folosire a spațiului, cerință obligatorie potrivit art.6 din HG.nr.884/2004, ceea ce demonstrează că nu s-a cerut acordul reclamantului pentru a se îndeplini aceasta cerință a legii și astfel se demonstrează că reclamantul nu a avut cunoștință de intenția pârâtei cu privire organizarea licitației cu privire la concesionarea spațiului in discuție.
Pentru aceste considerente instanța a apreciat că licitația organizată pentru concesionarea spațiului nu a îndeplinit cerințele legale și pe cale de consecință nici contractul de concesiune încheiat de pârâta sub nr. 189/22.08.2005 pentru spațiul situat in B str. - - de la B, -D1,.4,.70, pe numele Dr., nu respectă condițiile legii și sunt nelegale.
Împot riva sentinței a declarat recurs Municipiul B prin Primar, criticând-o pentru motive de nelegalitate, în sensul că, instanța a respins excepțiile invocate și anume, lipsa plângerii prealabile și tardivitatea acțiunii, în raport de anunțul de licitație publică.
Pe fondul cauzei, se susține încălcarea nr.884/2004, care, nu condiționează concesionarea cabinetelor medicale de ocuparea unui post de medic de familie pe raza Municipiului B și nici nu se poate prevala de adresa nr.2079/21.03.2006 emisă de Direcția de Sănătate Publică, privind suprafețele menționate, întrucât anterior concesionării cabinetului medical la data de 9 august 2005, Direcția Serviciilor Publice B, a cerut acordul Direcției de Sănătate Publică.
În fapt cabinetul "Dr. " ocupa în mod abuziv spațiul notat cu 384,5 din cadrul imobilului din B, str.- - de la B, -.
Se solicită admiterea recursului și în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantului.
Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.
Recursul este fondat.
Referitor la respingerea celor două excepții, Curtea constată că, nu au existat încălcări ale art.7 din Legea nr.554/2004.
Reclamantul a făcut dovada efectuării plângerii prealabile ca și condiție obligatorie, de exercitare a acțiunii, cu respectarea art.7 din Legea nr.554/2004 dar și a disp.art.109 pct.2 Cod proc.civilă cu adresa nr.12503/24.03.2006.
De asemenea, referitor la tardivitatea acțiunii s-a făcut dovada că reclamantul s-a adresat în termen cu acțiune.
Pe fondul cauzei, din probe rezultă că acțiunea este nefondată.
Cabinetul medical individual a deținut în regim de concesiune două încăperi notate cu nr.1 și 2, în suprafață de 38,48 în imobilul de la adresa din acțiune.
. notate cu nr.3,4,5 din cadrul aceluiași imobil și pentru care a fost organizată licitația publică pentru concesionare, au fost ocupate, inițial de Dr., care și-a încetat activitatea prin pensionare.
Spațiul fiind eliberat, în conformitate cu nr.HG884/2004 a fost organizată licitația.
Reclamantul nu poate invoca vătămarea într-un drept al său câtă vreme recunoaște că extinderea sa și asupra încăperilor nr.3,4 și 5 s-a făcut fără acordul Direcției Serviciilor Publice
Chiar în absența unui răspuns din partea acestui serviciu, reclamantul nu avea dreptul să ocupe spațiul rămas liber prin pensionarea colegului său, acest fapt echivalând cu o ocupare abuzivă.
Pe de altă parte, neexistând un contract de folosință de orice natură cu privire la spațiul respectiv, nu exista niciun impediment legal în organizarea licitației în vederea concesionării și în intenția de participare la această licitație.
nr.HG884/2004, nu conține prevederi de natură a îngrădi dreptul unei persoane la o procedură de licitație, în cazul de față, concesionarea unui spațiu cu destinație de cabinet medical, pe motiv că medicul respectiv nu are dreptul de practică în Municipiul
Această limitare nu a fost înscrisă în oferta de participare iar în caietul de sarcini nu au fost trecute printre alte condiții de participare și aceea ca medicul respectiv să aibă dreptul de practică pentru Municipiul
Sub un alt aspect, în organizarea licitației, Direcția Serviciilor Publice, a solicitat acordul Direcției de Sănătate Publice, ce a fost dat.
Față de cele expuse, Curtea, văzând și art.312 Cod proc.civilă, va admite recursul, va modifica sentința instanței de fond și în rejudecare, va respinge acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR, cu sediul în B, nr.1, împotriva sentinței civile nr.195/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică sentința nr.195/13 noiembrie 2007 a Tribunalului Brăila și în rejudecare, respinge acțiunea reclamantei Cabinet Individual "Dr. " cu sediul în B, - - de la B, nr.1, -.4,.70.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2008.
Președinte, Dr. | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red./19.05.2008
Tehno ZE/19.05.2008
ex.2
Fond.
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile