Obligația de a face. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 280/
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - - - președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta ASOCIAȚIA "PRO DEMOCRATIA CLUB" B, cu sediul în-, județul B, împotriva sentinței nr.265/ din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta Asociația "Pro Democrația Club" B, prin consilier juridic în baza împuternicirii de reprezentare juridică și intimatul Consiliul Local al Municipiului B prin consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, timbrat, după care;
Reprezentantul intimatului depune la dosar întâmpinare și comunică și reprezentantului recurentei o copie de pe aceasta.
Întrebate fiind reprezentanții părților prezente declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei, pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și obligarea Consiliului local Municipal B de a emite o Hotărâre care să ateste că Asociația îndeplinește cerințele art.250 alin.1, pct.19 din Codul Fiscal, conform art.312 pct.1 și 4 din Cod proc.civilă.
Reprezentantul intimatului, față de motivele în fapt și în drept invocate și prin întâmpinare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată sub nr- La Tribunalul Brăila reclamanta Asociația Pro Democrația a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Municipal B solicitând a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care pârâta să fie obligată de a soluționa pozitiv cererea sa de scutire de plata impozitului pentru clădirea utilizată ca sediu.
În motivarea cererii reclamanta arată că a solicitat pârâtei scutirea de impozit pentru clădirea pe care o folosește ca sediu dar acesta i-a comunicat că cererea sa nu este întemeiată. Așa fiind consideră că sunt întrunite condițiile art. 250 alin. 1 pct. 19 Legea 571/2003 și fiindcă această asociație are scop social-umanitar nu datorează impozit. În drept invocă art. 6,7-10 OG. 27/2003, art. 250 Legea 571/2003. Depune înscrisuri.
Legal citat pârâtul depune întâmpinare arătând că cererea este inadmisibilă nefiind posibilă obligarea la emiterea unei hotărâri ci cel mult la discutarea unui proiect de hotărâre. Pe fond arată că a fost discutat proiectul de hotărâre legat de cererea reclamantei dar în urma votului, nu s-a întrunit nr. de voturi necesar adoptării. De altfel, legiuitorul lasă la aprecierea consiliilor locale analiza caracterului social-umanitar al asociațiilor, fundațiilor și cultelor potrivit. art. 250. fiscal. Depune înscrisuri.
Tribunalul analizând cererea reclamantei în baza probelor administrate în cauză a constatat că acțiunea nu este întemeiată. Astfel reclamanta nu a dovedit că deține o hotărâre a Bp rin care i s-a acordat recunoaștere a caracterului social -umanitar în baza căreia să poată beneficia de disp. art. 250. fiscal. Este adevărat că prin statut se concluzionează în acest sens dar instanța nu se poate substitui organelor competente în a da recunoașterea respectivă și de a opera scutirea de impozit. În aceste condiții tribunalul a apreciat că reclamanta s-a adresat pârâtei numai pentru scutire, primind răspuns în acest sens. Ulterior, pârâtul a dovedit că s-a întocmit un proiect de hotărâre privind rezolvarea recunoașterii asociației ca având caracter social-umanitar și acordarea scutirii solicitate, acesta urmând fazele prevăzute de lege.
În această cauză tribunalul a apreciat că reclamanta a contestat doar răspunsul dat de pârâtă și în acest sens a respins acțiunea ca nefondată nefiind întrunite cerințele art. 250. fiscal. Așa fiind, tribunalul a constatat că acțiunea nu este inadmisibilă, reclamanta contestând răspunsul primit în baza art. 1 legea 554/2004. Cu privire la pretențiile solicitate prin notele scrise instanța nu le-a analizat cererea fiind formulată tardiv, după dezbaterea fondului cauzei.
Împotriva sentinței nr.265//2007 a Tribunalului Brăila în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că instanța a apreciat în mod eronat obiectul cererii, apreciind că acesta ar fi scutirea e impozit pe clădirea utilizată ca sediu.
În cauză sunt îndeplinite prevederile nr.OUG27/2003 deoarece pârâta nu a comunicat reclamantei nici un punct de vedere în termenul de 30 de zile de la depunerea dosarului.
Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Prin acțiunea formulată reclamantă a solicitat obligarea pârâtei Consiliul Local Municipal B să emită o hotărâre de consiliu prin care să stabilească regimul juridic al acesteia, în sensul că îndeplinește cerințele de a fi scutită de plata impozitului pe clădirea ce o are închiriată de la din subordinea Primăriei Municipiului B, deoarece desfășoară acțiuni social-umanitare în sensul prevederilor art.250 alin.1 pct.19 din Codul fiscal.
În conformitate cu prevederile Codului fiscal art.250 sunt stabilite o serie de situații în care, prin efectul legii sunt scutite de impozit anumite clădiri. Recurenta-reclamantă a invocat prevederile art.250 alin.1 pct.19 care stipulează că "clădirile utilizate pentru activități social umanitare, de către asociații, fundații și culte, potrivit hotărârii consiliului local". Este deosebit de important în prezenta cauză faptul că legiuitorul lasă la aprecierea consiliilor locale dreptul de analiză asupra desfășurării în fapt a activităților social-umanitare, analiză care nu poate avea loc, în mod firesc, decât la nivelul fiecărei comunități locale în parte, în nici un caz simpla înscriere în statutul unei organizații din cele enumerate de art.250 alin.1 pct.19 nu ar urma să confere și dreptul de a beneficia de scutire de impozitul pe clădire.
Solicitarea Asociației Pro Democrația Club Baf ost supusă spre dezbatere pe comisiile de specialitate ale Consiliului Local Municipal B în perioada 01 -14.12.2007, proiectul de hotărâre astfel întocmit fiind înscris pe proiectul de ordine de zi a ședinței ordinare din 14.12.2007 la pct.14. În urma votării proiectul de hotărâre nu a întrunit numărul de voturi necesar spre a fi adoptat.
Despre soluționarea cererii adresate Baf ost informată solicitanta Asociația pro democrația Club B prin adresa nr.37531/17.12.2007, răspuns pe care actuala recurentă a înțeles să îl depună la dosarul instanței de fond și să îl conteste în cadrul dezbaterilor din data de 18.12.2007, renunțând la a-și mai susține cererile prin raportare la prevederile nr.OUG27/2003.
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de natură a fi luate în discuție și din oficiu în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanta ASOCIAȚIA "PRO DEMOCRATIA CLUB" B, cu sediul în-, județul B, împotriva sentinței nr.265/ din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. Vasile
cf.disp.art.261(2)
PREȘEDINTE,
Grefier,
- -
Red.DV/08.07.2008
Tehno ZE/08.07.2008 ex.2
Fond:
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile