Obligația de a face. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 276

Ședința publică de la 15 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul domiciliat în G,-, - 1,. 1,. 5,. 24, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B, nr. 1, sect. 1 B, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsă fiind reprezentantul autorității pârâte ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebat fiind reclamantul precizează că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și acte de depus la dosar.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii în sensul de a i se recunoaște perioada dintre absolvire până la acordarea gradului de subinspector ca vechime în grad, întrucât deține o funcție de specialitate și îl afectează.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea vechimii în gradul de subinspector dobândită din momentul absolvirii Academiei de Poliție - B la data de 24 iulie 2003.

În motivarea acțiunii sale, acesta a susținut că deși la data absolvirii acestei instituții de învățământ avea gradul de agent de poliție, în pofida dispozițiunilor art. 21 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului nu i-a fost acordat gradul profesional de subinspector de poliție. Acest grad i-a fost acordat ulterior, abia la data de 1.02.2009, astfel încât prin acțiunea de față a solicitat a-i fi recunoscută vechimea în gradul de subinspector retroactiv, de la data absolvirii cursurile Academiei de poliție.

A susținut reclamantul că acordarea gradului de ofițer de poliție în egală măsură absolvenților Academiei de poliție cursuri de zi sau frecvență redusă este o chestiuune de drept tranșată atât de către Înalta Curte de Casație și Justiție cât și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. jurisprudențiale în acest sens au stabilit că în înțelesul dispozițiunilor de principiu cuprinse în art. 21 alin. 1 și 3 din Legea nr. 360/2002, absolvenții Academiei de poliție se bucură de aceleași drepturi indiferent de forma de învățământ de specialitate la care au fost școlarizați.

În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei scrisoarea ce i-a fost adresată de către pârâtul - prin care a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile precum și decizia nr. 4352/26 nov. 2008 pronunțată de într-o speță având ca obiect o acțiune prin care s-a solicitat obligarea aceluiași pârât la acordarea gradului de ofițer.

Reclamantul nu a mai depus la dosarul cauzei nici-un alt mijloc de probă care să-i dovedească susținerile, astfel încât, în lipsa întâmpinării autorității pârâte soluționarea prezentului litigiu are drept obiect stabilirea posibilității recunoașterii vechimii în grad de la data absolvirii facultății.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea apreciază că acțiunea este nefondată urmând să o respingă ca atare.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a- rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său. În cauza dedusă judecății, reclamantul nu a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât soluția de respingere a acțiunii sale se impune pentru următoarele considerente:

Curtea constată în primul rând că reclamantul nu a dovedit în nici-un chip faptul că ar fi polițist, că ar fi absolvit facultatea de drept din cadrul Academiei de poliție, data la care ar fi absolvit și nici gradul pe care îl avea la data promovării acțiunii de față.

Or, în lipsa unor minime dovezi în acest sens, Curtea nu poate să se rezume decât să stabilească asupra unei chestiuni de principiu, referitoare la un pretins drept ce i-a fost încălcat reclamantului.

Este adevărat că atât cât și au statuat asupra posibilității acordării gradului de ofițer de poliție în egală măsură tuturor absolvenților facultății de drept din cadrul Academiei de Poliție -, indiferent de forma de învățământ.

Dacă în această privință rezolvările jurisprudențiale au înlăturat neclaritatea unor texte din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, asupra chestiunii recunoașterii vechimii în grad nici reclamantul nu a precizat care dispoziție a legii îi conferă mai mult decât o vocație de a fi avansat în grad.

De altfel, atâta vreme cât nu a dobândit gradul profesional de inspector de poliție, este de neconceput ficțiunea concepută de acesta, că instanța poate dispune rectroactiv recunoașterea unui statut profesional pe care acesta nu l-a avut, respectiv calitatea de ofițer de poliție de la data absolvirii facultății.

Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge acțiunea de față ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în G,-, - 1,. 1,. 5,. 24, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B, nr. 1, sect. 1 B, având ca obiect obligația de a face.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

Grefier,

- -

Red. Ap./22.02.2010

Tehnored. 4 ex./ 22.02.2010

Comunicat 2 ex./23.02.2010

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Galati