Obligația de a face. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.280

Ședința public din data de 26 februarie 2008

PREȘEDINTE: Maria Stoicescu

Judectori - - -

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODRIE LOCAL cu sediul în, Gh. Gr., nr. 44, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.304 pronunțat la 5 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC COMUNAL LOCAL T SA cu sediul în Târgoviște, Dr., nr. 4, Cod poștal -, Județ

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns, la prima strigare a cauzei, pentru intimata-pârât SC Comunal Local Târgoviște, avocat din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale depus la dosar, lipsind recurentul-reclamant Serviciul Public de Gospodrie Local, iar la a doua strigare a cauzei au lipsit ambele prți.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:

Curtea invoc, din oficiu, excepția netimbrrii recursului.

Avocat solicit, în principal, anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar, în situația în care se va timbra pân la sfârșitul ședinței, solicit respingerea recursului ca nefondat, hotrârea pronunțat de Tribunalul Prahova, Secția Comercial și de Contencios Administrativ, fiind temeinic și legal. Cu cheltuieli de judecat.

În ceea ce privește excepția lipsei calitții procesuale active

reclamantei, aceasta a fost motivat de instanța de fond, motivele fiind concludente, astfel c, recursul este total nefondat.

Cu privire la cealat excepție, de necompetenț teritorial, instanța de fond s-a pronunțat pe excepție și nu pe fondul cauzei, astfel c nici acest motiv nu este fondat.

CURTEA:

Asupra recursului de faț, declarat de împotriva sentinței nr.304

pronunțat la 5 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, prin care s-a admis excepția lipsei calitții procesuale active a reclamantei și s-a respins acțiunea formulat de reclamanta Serviciul Public de Gospodrie Local, în contradictoriu cu pârâta SC Comunal Local Târgoviște SA, ca fiind formulat de o persoan lipsit de calitate procesual activ.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut c, în ceea ce privește excepția de necompetenț teritorial, aceasta a fost respins ca neîntemeiat, întrucât acțiunea nu se refer la pretenții evaluabile în bani, ci la obligarea pârâtei s încheie un contract de închiriere pentru suprafața de teren ocupat de conducta de alimentare cu ap amplasat pe teritoriul comunei, astfel c sunt aplicabile dispozițiile Legii 554/2004, deoarece, potrivit art.2 lit.c sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii și contractele încheiate de autoritțile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate public, executarea lucrrilor de interes public, prestarea serviciilor publice și achiziții publice.

Astfel c, fiind vorba de un contract administrativ, competența aparține Tribunalului Prahova.

În ceea ce privește excepția lipsei calitții procesuale active a reclamantei, tribunalul a apreciat c aceasta este întemeiat fiind admis, întrucât reclamanta nu a fcut dovada c terenul pe care se afl amplasat conducta de alimentare cu ap ar fi în proprietatea sau în administrarea sa.

Având în vedere c recurentul, declarând recursul de faț, nu a achitat taxa judiciar de timbru și nici timbru judiciar, deși a fost citat cu mențiunea referitoare la timbraj, așa cum rezult din dovada de citare aflat la fila 11 din dosar, în baza art. 312 alin. 1 pr.civil, coroborat cu art. 137 pr.civil, cu aplicarea dispozițiilor art.20 din Legea nr. 146 /1997, cu modificrile si completrile ulterioare și art. 9 din OG nr. 32/1995, potrivit crora instanțele judectorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul, Curtea va admite excepția netimbrrii și va dispune anularea recursului ca netimbrat.

În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedur civil, recurentul urmeaz s fie obligat la 238 lei cheltuieli de judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare a recursului invocat din oficiu.

Anuleaz recursul declarat de reclamantul SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODRIE LOCAL cu sediul în, Gh. Gr., nr. 44, Cod poștal -, Județ P, împotriva sentinței nr.304 pronunțat la 5 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC COMUNAL LOCAL T SA cu sediul în Târgoviște, Dr., nr. 4, Cod poștal -, Județ D, pentru netimbrare.

Oblig recurentul la 238 lei cheltuieli de judecat.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, astzi 26 februarie 2008.

Președinte, Judectori,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red/dact.

2 Ex./ 29.02.2008

f- Tribunalul Prahova

,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Maria Stoicescu
Judecători:Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Ploiesti