Obligația de a face. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 295/2008
Ședința publică de la 04 Februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTORI: Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan Mihaela Sărăcuț
- -
Grefier: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CNî mpotriva sentinței civile nr.2223/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - -, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, în reprezentarea intereselor intimatei - -, lipsă fiind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoarea de 4 lei și timbru judiciar în valoarea de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 30 ianuarie 2008 s-a depus, de către recurent, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoarea de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, iar din partea intimatei-reclamante s-a înregistrat întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.
Reprezentantul intimatei depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei, diferența de taxă la fond. De asemenea își susține în fața instanței întâmpinarea, arătând totodată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea hotărârii Tribunalului Cluj ca legală și temeinică, pentru motivele expuse în scris în întâmpinare și expuse oral în fața instanței cu prilejul acordării cuvântului pe fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
deliberând, reține că
Prin sentința civilă nr. 2223 pronunțată la data de 16 noiembrie 2007 în dosarul nr- de Tribunalul Cluj a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C-N în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și, în consecință, a fost obligat pârâtul la avizarea favorabilă a documentației depuse în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra activelor teren și construcții aferente Sportive "" sub sancțiunea unei penalități de 500 lei/zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii până la avizarea efectivă.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 4,3 lei reprezentând taxă timbru și timbru judiciar către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Hotărârea Consiliului Popular nr. 5479/1984, completată cu adresa nr. 5723/30.04.1988 Baza Sportivă a fost trecută în administrarea Întreprinderii C-N și conform acestei adrese, baza a fost predată de Construcții Chimice C ce a continuat executarea lucrărilor și ulterior s-a avizat preluarea acestei baze de către Întreprinderea C-
A mai reținut instanța de fond că Protocolul invocat de pârât urma să se facă între de Construcții Chimice C și Întreprinderea și nu între Consiliul Popular al Municipiului C-N și Întreprinderea.
Instanța de fond a mai reținut faptul că în anul 1988 fost preluată baza sportivă, s-au terminat lucrările preluate și au fost adăugate construcții noi, conform autorizației de construire nr. 9639/1988, iar la data transformării Întreprinderii în societate pe acțiuni, terenul și construcțiile se aflau în patrimoniul societății, construcțiile fiind proprietatea societății conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990.
Reclamanta a înregistrat cu nr. 83255/42/1.11.2006 documentația tehnică necesară pentru eliberarea certificatului de atestare în vederea avizării vecinătăților, însă Consiliul Local Car efuzat avizarea la data de 7.11.2006, iar la data de 23.11.2006 s-a depus plângerea prealabilă împotriva refuzului considerat nejustificat, însă pârâtul nu a răspuns în termen plângerii formulate.
Astfel, instanța de fond a constatat că toate condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite întrucât chiar dacă potrivit anexei la Legea nr. 213/1998 Cap. III pct. 2 fac parte din domeniul public zonele de agrement și bazele sportive, prevederea legală este în sensul că fac parte din domeniul public acele baze sportive care sunt proprietatea Municipiului C-N pentru că altfel ar rezulta că textul legal să exproprieze pe proprietarii construcțiilor edificate cu destinația de baza sportive și de agrement.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N solicitând ca în temeiul disp. art. 312.pr.civ. să se dispună admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală întrucât reține nefundat că reclamanta, în calitate de continuatoare a Întreprinderii C-N ar fi dobândit prin Hotărârea Consiliului Popular nr. 5479/1984, completată cu adresa nr. 5723/30.04.1988 dreptul de administrare asupra Sportive "", însă, o astfel de susținere este total greșită, din cel puțin următoarele motive:
1. actul invocat nu doar de către prima instanță, ci și de reclamantă, respectiv Hotărârea Consiliului Popular nr. 5479/1984 nu este un act administrativ, de a produce efecte juridice în ceea ce privește transferul dreptului de administrare asupra Sportive, ci este un răspuns la o solicitare a reclamantei;
2. din conținutul celor două adrese rezultă că s-a avizat (cu titlu de principiu) doar preluarea bazei sportive de către Comitetul Executiv, urmând ca, aprobarea efectiva a preluării să se realizeze prin hotărâre a Consiliului Popular al municipiului C-N;
3. tot din conținutul celor două acte mai rezultă că avizarea favorabilă de către Comitetul Executiv se referă numai la construcții, nu și la terenul aferent.
Se susține, de asemenea, că motivarea instanței de fond este total greșită și în contradicție flagrantă cu disp. Legii nr. 213/1998, întrucât din actul normativ indicat nu rezultă că apartenența la domeniul public vizează doar bunurile aflate în proprietatea municipiului. Susținerile primei instanțe, în sensul că apartenența la domeniul public al municipiului a unor bunuri aflate în proprietatea unor persoane juridice ar echivala cu o expropriere este eronată. Mai mult, la data intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 reclamanta avea doar un drept de administrare asupra construcțiilor (nu și asupra terenului aferent), iar existența dreptului de administrare nu înseamnă că bunul imobil nu poate face parte din domeniul public al municipiului C-
Pârâtul mai contestă și faptul că, construcțiile edificate pe terenul aferent bazei sportive au fost realizate în baza autorizațiilor pentru executare de lucrări nr. 7840/21.04.1986 si 9639/01.08.1988.
În fine, se susține că, este criticabil și argumentul invocat de prima instanță referitor la obiectul de activitate al intimatei întrucât este nerelevantă împrejurarea că, în cadrul obiectului de activitate la art. 6 lit. b Cod 9261 si 9273 au fost consemnate "activități ale bazelor sportive" și "activități recreative", din moment ce nu s-a făcut dovada desfășurării vreunei activități sportive de către societatea-reclamanta, iar aceste activități trebuie să reprezinte obiectul principal de activitate, pentru că numai într-o astfel de ipoteză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1 si 3 din nr.HG 834/1991, respectiv terenul să se afle în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat la data înființării, să fie necesar desfășurării activității acesteia, conform obiectului de activitate si să nu facă parte din domeniul public.
Analizând recursul declarat de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din HG nr.834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărîre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană, excepție fac conform art.3 din același act normativ, terenurile care, în condițiile legii, fac parte din domeniul public, precum și terenurilor cărora le sunt aplicabile prevederile <LLNK 11991 746 20 301 0 33>Hotărârii Guvernului nr. 746/1991.
Așadar, coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că pentru atestarea dreptului de proprietate în condițiile HG nr.834/1991, terenurile trebuiesă fie în patrimonial societăților comercialecu capital de stat la data înființării acestora,să fie necesare desfășurării activitățiiconform obiectului lor de activitate și sănu facă parte din domeniul public.
1. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. e din Decretul nr. 409/1955 (publicat în Of. nr. 26 din 23 septembrie 1955), în vigoare formal până în anul 2004 când a fost abrogat prin Legea nr. 158/2004, transmiterea în administrare a bunurilor proprietatea statului se face prindeciziea Comitetului executiv al Consiliului Popular când dreptul de administrare trece de la o unitate la alta.
În speță, se poate observa că prin decizia Consiliului Popular al municipiului C - N - Comitetul Executiv, înregistrată sub nr.4579/1984, completată prin adresa nr.5723/IV din 30 aprilie 1988, s-a avizat preluarea de către antecesoarea reclamantei, Întreprinderea, a bunurilor din "Baza de sport și agrement din cart., zona, ce este în dotarea Chimice C" astfel că ipoteza normei legale amintite mai sus este întrunită.
Prin urmare, se poate conchide că terenul în litigiu s-a aflat în patrimonial reclamantei la data înființării acesteia dovadă fiind și autorizațiile de construire nr.7840/1986 respectiv 9639/1988 care atestă preluarea terenului încă de la acea dată pentru efectuarea lucrărilor, susținerile contrare ale recurentului fiind nefondate.
Nefondate sunt și afirmațiile recurentului potrivit cărora prin actele administrative depuse în probațiune s-a avizat doar cu titlu de principiu preluarea bazei sportive de către Comitetul executiv, urmând ca aprobarea efectivă să fie făcută printr-o altă hotărâre a Consiliului Popular. Susținerea nu are nici un temei legal întrucât nici un text de lege nu prevede că transferul se face în două etape prin două acte administrative, iar textul legal incident prevede expres că trecerea unui bun proprietate a statului din administrarea unei unități în administrarea altei unități se face prin decizie a Comitetului executiv al Consiliului Popular.
Și dacă am admite că susținerile recurentului sunt fondate iar terenul în litigiu nu ar fi trecut în administrarea reclamantei atunci acesta ar fi rămas în administrarea de C, ar fi devenit proprietatea acesteia în baza Legii nr. 15/1990 și nu ar fi rămas în proprietatea privată a Municipiului
2. În ceea ce privește susținerea că terenul în litigiu face parte din domeniul public se poate observa că inițial s-a afirmat că acesta ar fi fost cuprins în domeniului public de interes local aprobat prin HCL nr. 133/2005 și HG nr. 193/2006,însă, ulterior s-a dovedit că această susținere este.
Astfel, după cum reiese din documentația depusă, terenul are destinație debază sportivă, iar bazele sportive pot face obiectul dreptului de proprietate privată. În Anexa 1 cap. III a Legii nr. 213/1998 nu există nici o referință la baze sportive, ci doar la parcuri publice, ipoteză neîntrunită în speță, iar conform art. 21 din Lege, apartenența la domeniul public poate fi atestată doar prin cuprinderea bunului în inventarul aprobat prin hotărâre de guvern ceea ce nu este cazul în speță.
Mai mult, prin expertiza depusă la termenul din 9 octombrie 2007, reclamanta a dovedit faptul că și terenurile vecine sunt proprietate privată, astfel că nu poate fi vorba de o zonă cu destinație de utilitate publică.
3. Statutul adoptat la înființarea societății, din anul 1992 precum și cele ulterioare, atestă împrejurarea că reclamanta are ca obiect de activitate și codul 9261 - Activități ale bazelor sportive - astfel că se poate susține cu temei că terenul este necesar desfășurării activității conform obiectului de activitate.
Mai mult, dispozițiile art. 1 din nr.HG 834/1991 nu preved drept condiție pentru constituirea dreptului de proprietate ca deținătoarea terenului să dovedească faptul desfășurării efective a respectivei activități, ci afirmă doar că"terenurile necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate".
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- împotriva sentinței civile nr. 2223 din data de 16 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
G - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./06.02.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan Mihaela Sărăcuț
