Obligația de a face. Sentința 305/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 305
Ședința publică din 17 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - GRUP TRANSPORT FEROVIAR SA, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI, având ca obiect obligația de a face.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 27 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 3 iunie 2009, apoi pentru data de 10 iunie 2009 și ulterior pentru termenul de astăzi.
CURTEA
Reține că prin acțiunea promovată reclamanta - GRUP TF SA în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata subvenției de la bugetul de stat cuvenită pentru activitatea efectuată în anul 2004 pe secțiile neinteroperabile - Veche și - în intervalul septembrie 2004 (total trafic călători= 17.285,2 tren -km) subvenție în cuantum de 491.954,67 lei RON; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a susținut în esență că în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu - INTERNAȚIONAL și - SRL a gestionat și exploatat secțiile închiriate de la Compania Națională de Ferate CFR iar în baza contractelor a efectuat transport public de călători pentru care în temeiul Legii 89/1999 i se datorează subvenții.
Tot astfel se susține de reclamanta că deși s-a adresat pârâtului în repetate rânduri, acesta a achitat doar subvenția aferentă anului 2005 refuzând nejustificat a achita subvenția pe anul 2004.
Față de cele solicitate intimatul Ministerul Transporturilor a arătat că raportat la atribuțiile stabilite prin dispozițiile legii în seama ministerului, la temeiul invocat de reclamanta în calitate procesuală pasivă poate fi reținut drept titular al obligației deduse judecății.
Totodată prin completarea ulterioară intimatul a invocat excepția prescripției în contextul dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. a și respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea subvențiilor aferente perioadei, în considerarea incidenței art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul Nr. 167/1958.
În dezvoltarea celor solicitate intimatul a arătat că în raport de dispozițiile Legii contenciosului art. 11 alin. 1 lit. a cererea în care se solicită anularea unui act administrativ individual, recunoașterea dreptului și recuperarea pagubei se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului iar în speță la data de 25.01.2005 reclamanta a adresat ministerului o cerere prin care solicită subvenționarea, cerere la care s-a răspuns prin actul -. Astfel, că raportat la data la care s-a primit răspunsul la plângere prealabilă se poate observa că cererea de chemare în judecată a fost promovată cu eludarea termenelor imperative prevăzute de legea contenciosului.
Referitor la prescripția fundamentată pe Decretul Nr. 167/1958 intimatul a arătat că dreptul la acțiune având ca obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani. Ori față de data formulării acțiunii și data la acre s-a născut dreptul reclamantei obiect al pretențiilor deduse, dreptul reclamantei de a cere pe care judecătorească realizarea pretențiilor este prescris.
A mai arătat intimatul că prin dispozițiile art. 5 din Nr.OUG 12/1998 s-a prevăzut că pentru serviciile privind transportul se primesc de la bugetul de stat sau de la bugetele locale diferențele dintre tarifele stabilite cu avizul autorităților competente și costurile reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit între 3 și 5% iar din economia textului în vigoare în perioada septembrie - decembrie nu s-a stabilit în sarcina ministerului obligația plății și mai mult potrivit atribuțiilor ce îi revin nu are prerogativa gestionării bugetului statului.
Totodată a arătat intimatul că sumele solicitate nu puteau fi decontate din subvenția aprobată pentru anii 2006-2007 deoarece conform principiului anualității instituit de Legea Nr. 500/2002 sumele prevăzute în bugetele de stat pentru anii 2006.2007 au fost utilizate exclusiv pentru transportul feroviar public de călători efectuat din pachetele minime sociale aprobate pentru anii 2006-2007. Ori, prin urmare pe anii menționați se puteau efectua plăți numai în limita aprobărilor privind cheltuielile aferente acestor ani.
Raportat la cele susținute de pârât prin actele depuse ulterior reclamanta a arătat că ministerul este ordonator de credite cel care gestionează sumele cu titlu de subvenții și în măsură să le cuprindă în fundamentarea bugetului aceasta rezultând nu doar din Legea 89/1999 pe care s-au întemeiat pretențiile cât și din extrasele de cont privind alocarea subvenției aferente anului 2005, context în care este singurul care are calitate procesuală pasivă.
Referitor la adresele către pârât arată reclamanta nu sunt încercări de a înlătura efectele dispozițiilor art. 11 din Legea 554/2004 ci încercări de soluționare pe cale amiabilă. Astfel prin executor se arată a adresat atât ministerului cât și Călători SA o cerere cu privire la sumele prevăzute în legea bugetului pe anul 2004 cu titlu de subvenții pentru transportul aferent secțiilor feroviare pe care le-a închiriat iar prin răspunsul primit de la s-a relevat ca CFR a solicitat ministerului alocarea prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli efectuat de CFR însă nu s-au primit subvenții pe secțiile - Veche și. În această situație se arată deoarece răspunsul era clar, iar Legea 89/1999 nu făcea nici o distincție cu privire la operatori existând cadru legal s-a încercat concilierea însă la data stabilită nu s-au prezentat reprezentanții ministerului. În aceste condiții se arată față de data refuzului 25/4997/22.10.2007 și data introducerii acțiunii nu sunt încălcate dispozițiile art. 11 din lege.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune arată recurenta că nu este întemeiată potrivit Legii 89/1999 subvențiile nu se acordau lunar așa cum prevede actuala reglementare nr.HG 2408/2004 ci de două ori pe an în iulie și noiembrie pentru anul precedent prin rectificare bugetară. Prin urmare doar după finalizarea anului 2004 respectiv după data de 31.12.2004 și confirmarea prestațiilor realizate exista dreptul de a solicita subvenția aferentă perioadei septembrie 2004 - decembrie 2004 și ca atare nu sunt îndeplinite condițiile prescripției.
Pe fondul cauzei arată reclamanta exista cadru legal de acordare respectiv dispozițiile Legii 89/1999.
Examinând cele susținute cu privire la excepțiile invocate de pârât se rețin următoarele:
Este cunoscut că o condiție de admisibilitate a exercitării acțiunii o constituie calitatea procesuală sarcina justificării calității procesuale active cât și pasive aparține reclamantului care în cadrul cererii trebuie să expună împrejurările de fapt și de drept din care rezultă îndreptățirea obligației de a-l acționa în judecată pe pârât.
Prin demersul său reclamanta a solicitat obligarea ministerului la plata subvențiilor justificând solicitarea prin aceea că în urma gestionării și exploatării stațiilor feroviare în baza contractelor pe care le-a încheiat pentru serviciul de transport public prestat se primesc diferențele dintre tarifele stabilite și creșterile costurilor reale în condițiile Legii 89/1999; pe aceea că în calitate de ordonator de credite principal pârâtul a refuzat ordonarea rectificării sumelor cu titlu de subvenții așa cum rezultă din adresa, deși solicitarea a avizat perioada septembrie - decembrie 2004, cât și anul 2005 pentru acest din urmă an același pârât conform extraselor de cont depuse în probațiune a procedat la acordarea subvențiilor, precum și pe aceea că subvențiile au fost prevăzute prin legea bugetară nr. 507/2003 iar la încercarea de conciliere s-a refuzat, acest refuz fiind implicit dat prin adresa din octombrie 2007.
Legea bugetară 500/2002 prin dispozițiile sale stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice precum și responsabilității publice. Astfel prin dispozițiile sale vizând procesul execuției bugetare a statuat printre altele că ordonatorii principali dintre care și conducerea administrațiilor, ministerele repartizează creditele bugetare. Raportat la dispozițiile actelor normative invocate respectiv Legea 500/2002, Legea 507/2003 și Legea 89/1999 respectiv la abilitatea conferite ordonatorului de credit și la împrejurările relevate nu se poate susține că ministerul nu ar avea calitatea procesuală pasivă context în care excepția fiind neîntemeiată va fi respinsă.
Nici excepția fundamentată pe Legea 554/2004 invocată de pârât nu este întemeiată. Astfel se susține că reclamanta s-a adresat pârâtului mai întâi cu solicitarea acordării subvențiilor pentru perioada septembrie 2004 - octombrie 2004 și respectiv anul 2005 iar la adresa i s-a răspuns că documentația trebuie să cuprindă și alte acte ( 10). Ulterior în privința solicitărilor pe anul 2005 reclamantei i-au fost achitate diferențele în contextul Legii 89/1999 și respectiv a HG2408/2004. În aceste condiții pentru ca în Legea 507/2007 ar fi trebuit cuprinsă fundamentarea pentru secțiile feroviare relevate a fi destinate utilizării serviciului public și pentru că documentația a fost completată reclamanta s-a adresat mai multor autorități printre care Călători SA care a comunicat ca nu a încasat subvențiile dar a solicitat fundamentarea bugetului.
Față de cele comunicate reclamanta a adresat o nouă solicitare pârâtului iar la aceasta pârâtul a răspuns prin adresa nr. 25/4997/22.10.2007 relevând că subvenția pentru activitatea de transport public de călători efectuată în perioada septembrie 2004 - ianuarie 2005 nu mai poate cuprinde nici o acțiune, anul fiscal fiind încheiat la 31.12.2004. În considerarea refuzului explicit exprimat prin adresa reclamanta s-a adresat instanței la 14.12.2007. Se poate așadar observa că față de data comunicării refuzului de către pârât și a datei introducerii acțiunii nu se poate susține că a fost depășit termenul de șase luni de la comunicare și că astfel ar fi incidente normele actului normativ arătat.
Ca atare raportat la cele rezultate din acte și la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 excepția nu este fondată și urmează a fi respinsă.
În plus nici susținerile pârâtului cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune nu pot fi primite. Astfel se susține că pretențiile reclamantei se întemeiază pe Legea 89/1999 art. 1 pct. 5, demersul vizând procedura execuției bugetare respectiv acordarea restituirii sumelor de la buget cu titlu de subvenții. Din demersul inițiat se observă că suma reprezintă creanța fiscală. Ori în condițiile evocate - creanțe fiscale - sunt aplicabile dispozițiile în materie fiscală. Sub acest aspect nr.OG 92/2002 prin dispozițiile sale (art. 117, art. 135) prevede că se restituie de la buget: sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, cele de rambursat de la bugetul de stat, că dreptul de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul.
Din perspectiva normelor arătate și a solicitărilor evocate - rambursare subvenții la plată, termenul de prescripție este cel statuat de normele menționate și curge de la data nașterii respectiv exercițiul financiar 2004.
Prin urmare nu se poate reține că în cauză sunt incidente dispozițiile evocate de pârât ci dispozițiile în materie fiscală context în care raportat la aceste din urmă și la cele rezultate din acte - respectiv data nașterii dreptului finele exercițiului bugetar 2004.31.12. și data promovării acțiunii 14.12.2007 susținerile referitoare la prescripție sunt nefondate iar excepția urmează a fi respinsă.
Procedând așadar la examinarea susținerilor părților cu privire la pretențiile deduse judecății Curtea reține că doar susținerile reclamantei sunt întemeiate.
În acest sens se reține că în temeiul contractului de asociere în participațiune încheiat cu - INTERNAȚIONAL SRL și - SRL reclamanta a gestionat și exploatat secțiile feroviare neinteroperabile - Veche și, secții feroviare închiriate din 2004 de - GRUP SRL de la Compania Națională de ferate CFR. În baza contractelor în intervalul septembrie 2004 - decembrie 2005 reclamanta a efectuat transport public de călători.
Pentru transportul public efectuat după depunerea documentației reclamanta a solicitat pârâtului diferențele dintre tarife și costuri reale invocând dispozițiile Legii 89/1999 art. 1 pct. 5 ce prevăd că: pentru servicii operatorii de transport feroviar public primesc de la bugetul de stat sau de la bugetele locale după caz diferențele dintre tarifele stabilite cu avizul autorităților publice competente și costurile reale de transport la care se adaugă o cotă de profit între 3 și 5%.
Pârâtul potrivit extraselor de cont depuse a achitat reclamantei doar sumele aferente serviciilor prestate pe anul 2005 invocând după o diversă corespondență cu privire la serviciile aferente anului 2004 că sumele solicitate nu pot fi acordate întrucât anul fiscal s-a încheiat la 31.12.2004 ( 5 dosar).
Susținerile pârâtului câtă vreme serviciile au fost efectuate, necontestate și chiar achitate în parte nu pot fi primite. Legea 89/1999 instituie obligativitatea acordării subvențiilor în contextul stabilirii pachetului minim, al aprobării și al depunerii documentației. Ori acestea au fost adoptate, sumele au fost fundamentate solicitate a fi cuprinse în buget și legea bugetară cu titlul relevat și achitate în parte. Prin urmare refuzul acordării doar din perspectiva că anul fiscal s-a încheiat nu este unul justificat.
Legat însă de aceasta se susține de pârât că în condițiile legii bugetare cheltuielile se angajează în anumite limite care nu pot fi depășite și ca atare sumele nu pot fi acordate, că orice modificare trebuie cerută. Atare susțineri nu pot fi reținute întrucât cuprinderea unor sume în buget nu poate fi imputată reclamantei, entitatea pârâtă având obligația statuării cu privire la proiectele de buget, la centralizarea inclusiv rectificarea bugetară. Ori așa cum rezultă din adresele depuse de SNCFR sumele au fost fundamentate pe întreaga societate incluzând toate stațiile aferente solicitându-se rectificarea pârâtului care prin actele depuse nu a probat că a procedat ca atare. Prin urmare împrejurările evocate de pârât sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Așadar față de cele arătate reținând că din perspectiva Legii 89/1999 pretențiile reclamantei sunt fondate, Curtea urmează a admite acțiunea și a obliga pârâtul la plata subvenției cuvenite pentru activitatea efectuată pe secțiile neinteroperabile - Veche și reclamantei, în cuantum de 491.954,67 lei.
Totodată reținând incidența art. 274.proc.civ. pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 8106,06 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘ TE
Respinge excepțiile invocate de pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR.
Admite acțiunea formulată de reclamanta - GRUP F SA în contradictoriu cu MINISTERUL TRANSPORTURILOR.
Obligă pârâtul la plata subvenției cuvenite pentru activitatea efectuată pe secțiile neinteroperabile - Veche și reclamantei, în cuantum de 491.954,67 lei.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 8106,06 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - ---
Red./
5 ex./15.07.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
