Obligația de a face. Decizia 334/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr.334/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Loredana Albescu judecător
- - - - - JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
- - - JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtăREGIA AUTONOMĂ DE GOSPODĂRIE COMUNALĂîmpotriva sentinței civile nr.416 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic -, cu delegație de reprezentare la dosar, pentru recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți, asistați de av., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Reprezentanta recurentei-pârâte arată că a depus taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar odată cu cererea de recurs, dar acestea nu se mai află la dosar. Solicită a depune taxele până la sfârșitul ședinței.
Apărătorul intimaților-reclamanți arată că este de acord întrucât dorește să se judece la acest termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Reprezentanta recurentei-pârâte solicită admiterea recursului întrucât consideră hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală. În acest sens arată că intimații-reclamanți au solicitat avizul din partea recurentei-pârâte pentru amplasamentul construcției în satul, com., județul B și, verificându-se planul de situație, s-a constatat că, ținând seama de prevederile art.25 lit.a din HG930/2005, nu se poate aviza favorabil amplasarea construcției în zonă întrucât urma să fie ridicată în zona de protecție sanitară cu regim sever.
Consideră că recurenta-pârâtă nu a făcut decât să respecte legislația în vigoare și să nu dea aviz favorabil, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor art.2 din nr.HG930/2005, orice amplasare de folosință poate duce la contaminarea sau impurificarea resurselor de apă.
că instanța de fond nu a ținut cont de toate aceste prevederi din domeniu și a motivat prin faptul că Primăria a emis adeverințe din care rezultă că terenurile proprietatea intimaților nu se află în zona de protecție sanitară și nu există interdicție de construire pentru amplasament, iar zona de protecție sanitară nu a fost împrejmuită în termenul legal de 1 an de la data intrării în vigoare a nr.HG930/2005.
Referitor la faptul că nu a încercuit cu gard zona de protecție sanitară, precizează că terenurile pe care s-a instituit zona de protecție nu le aparțin și nici nu le-au fost date spre administrare, astfel încât, în aceste condiții, nu se poate intra pe proprietatea particulară a deținătorilor de terenuri, fapt ce nu poate conduce la încălcarea prevederilor legale în materie și la obligarea unității la eliberarea unui aviz favorabil.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apărătoarea intimaților-reclamanți solicitată respingerea recursului ca netemeinic și nelegal întrucât, potrivit art.16 al.1 din anexa 1 din nr.HG930/2005, zonele de protecție sanitară cu regim sever se împrejmuiesc iar potrivit art.5 al.1 din Legea nr.107/1996, dreptul de proprietate asupra acestor surse și instalații se extinde și asupra zonelor de protecție sanitară cu regim sever.
Precizează că, deși în certificatele de urbanism obținute de intimații-reclamanții este înscrisă ca funcțiune dominantă la regimul tehnic zona de protecție a puțurilor, nu este precizată natura acesteia, știut fiind că distanța la care se stabilește interdicția de construire diferă în funcție de gradele diferite de risc față de factorii de poluare.
Susține că în decembrie 2005 și septembrie 2006 intimații-reclamanți nu cunoșteau regimul juridic al terenurilor, dar în prezent cunosc că nu există nici o interdicție de construire, aspectele anterior menționate fiindu-le aduse la cunoștință abia în luna ianuarie 2007 și nu la data achiziționării bunurilor.
Consideră că afirmațiile recurentei-pârâte sunt nereale întrucât textul de lege nu precizează dacă suprafața cu regim sever este sau nu proprietatea acesteia, din hidrologic existent la recurenta-pârâtă din 2006 nerezultând că zonele cu regim sever au fost incluse în planul de urbanism. Menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentanta recurentei-pârâte arată că la fond s-au invocat două excepții, la dosar este depus un memoriu general de prezentare, iar la fila 49 nu este completată distanța la care este situată zona de protecție sanitară.
În contrareplică, apărătoarea intimaților-reclamanți relevă că cele două excepții sunt nefondate și că este obligatorie delimitarea zonei, nefiind instituită zonă de protecție sanitară în preajma puțurilor de captare.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
După dezbateri, se prezintă reprezentanta recurentei-pârâte și depune la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4163/110/26.06.2007, reclamanții și, au solicitat în contradictoriu cu RA.G B, obligarea pârâtei la eliberarea avizelor de amplasament.
Cererea a fost legal timbrată.
În motivarea cererii se arată că reclamantul împreună cu soția a devenit proprietar pe un teren în suprafață de 1601,48 situat în extravilanul comunei potrivit actului autentic nr. 851/2006 iar reclamantul împreună cu soția a dobândit proprietatea asupra terenului învecinat în suprafață de 1514,37, proprietate dobândită prin act autentic nr. 1510/2005.
Pe aceste suprafețe reclamanții au intenționat să construiască câte o casă de vacanță, scop în care a solicitat eliberarea avizelor necesare în vederea ridicării construcțiilor inclusiv a avizelor de amplasament solicitate de la pârâtă prin cereri formulate la data de 14.05.2007.
În acest sens reclamanții au întocmit documentația necesară pentru obținerea avizelor, având în vedere că pe data de 26.01.2007 au fost obținute certificatele de urbanism nr. 19 și 20.
Pârâta, nu a avizat favorabil cererile privind eliberarea avizelor invocând prevederile HG. NR. 930/2005, art. 25 lit. a, întrucât a apreciat că terenurile se află în zona de protecție sanitară cu regim sever, zonă în care este interzisă amplasarea de construcții sau amenajări care nu sunt legate direct de exploatarea sursei și a instalațiilor.
Reclamanții au apreciat că refuzul pârâtei încalcă dreptul de proprietate întrucât aceste " zone de protecție sanitară se instituie în jurul lucrărilor de captare, construcțiilor și instalațiilor destinate alimentării cu apă potabilă, surselor de apă potabilă, lucrărilor și nămolurilor terapeutice", potrivit dispozițiilor art. 1 din anexa nr. 1 la HG nr. 920/2005, iar potrivit dispozițiilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 107/1996 " dreptul de proprietate asupra acestor surse și instalații se extinde și asupra zonelor de protecție sanitară cu regim sever".
Potrivit dispozițiilor art. 16 al. 1 din anexa nr. 1 HG nr. 930/2005 "zona de protecție sanitară cu regim sever. Se va împrejmui și se va marca pe plăcuțe avertizoare prin grija deținătorului și/sau operatorului captării construcțiilor și instalațiilor de comun acord cu Autoritatea de Gospodărire a Apelor, astfel încât să fie oprit accesul populație, animalelor și utilajelor de orice fel.
Totodată se arată că potrivit dispozițiilor art. 8 al. 3 din anexa nr. 1 a HG nr. 930/2005 instituirea de zone de protecție sanitară trebuia prevăzută în documentațiile de urbanism ale zonei respective, iar în cazul de față in ceea ce privește zona comuna, județul B nu este cuprinsă în zona de protecție sanitară astfel încât reclamanții apreciază că respingerea cererilor privind emiterea avizelor de amplasament nu este legală și pe cale de consecință solicită pârâta să fie obligată la eliberarea avizelor.
În susținerea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii deoarece în urma verificărilor documentațiilor prezentate planul de situație anexat la cerere Regia a constatat că nu poate aviza favorabil amplasarea construcției în zonă întrucât urma să fie ridicată în zona de protecție sanitară cu regim sever, sens în care a răspuns reclamanților cu adresele nr. 1516 din 18.06.2007 și 1517 din 18.06.2007.
Potrivit art. 25 lit. a din G nr. 930/2005 pentru aprobarea normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică în zona pentru care s-a cerut avizul pentru construcția unei zone de vacanță sunt interzise amplasarea de construcții sau amenajări care nu sunt legate direct de exploatarea sursei și a instalațiilor.
Pârâta a ajuns la această concluzie în urma studierii atât faptică cât și scriptică a pianului de situație depus la cerere de către reclamanți, precum și a planului de situație a fronturilor de captare I cu delimitarea zonei de protecție sanitară cu regim sever și a zonei de protecție sanitară cu regim de restricție aflat în posesia regiei. Acest plan mai arată pârâta, prin care se delimitează zona de protecție sanitară face parte integrantă din hidrogeologic pentru delimitarea zonelor de protecție sanitară cu regim sever și cu regim de restricție și a zonei de protecție hidrogeologică pentru fronturile de captare I și II, I și II, I și II, aprobat de către Institutul Național de și Gospodăria Apelor B în conformitate cu dispozițiile legale menționate.
Potrivit prevederilor art. 2 pct. a din HG nr. 930/2005 " sunt supuse prevederilor normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrologică denumită în continuare norme, următoarele obiective: sursele de apă subterane sau de suprafață precum și captările aferente acestora folosite pentru alimentarea centralizată cu apă potabilă a populației, a agenților economici din industria alimentară și farmaceutică, a unităților sanitare și social -culturale, construcțiilor și instalațiilor componente ale sistemelor pentru alimentare cu apă potabilă" iar la art. 5 se arată că zona de protecție sanitară cu regim sever cuprinde terenul din jurul tuturor obiectivelor prevăzute la art. 2 unde este interzisă orice amplasare de folosință sau activitate care ar putea conduce la contaminarea sau impurificarea surselor de apă.
Se mai arată că, potrivit art. 8 al. 3 din HG nr. 930/2005 instituirea unei zone de protecție sanitară trebuia prevăzută în documentațiile de urbanism ale zonei respective, dar motivează pârâta, certificatul de urbanism nu se eliberează de &G B, iar din certificatului de urbanism obținut de reclamanți se arată la punctul 3 " regim tehnic" că zona este situată în zona de protecție a puțurilor pentru captarea apei aparținând C B, situație în care reclamanții nu pot invoca faptul că nu aveau cunoștință despre existența acestor puțuri.
Prin sentința 416 din 25.10.2007 s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ, și în consecință:
A fost obligată pârâta să elibereze reclamanților avizele de amplasament pentru locuințele din comuna, jud.
S-a luat act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut:
Reclamantul împreună cu soția a devenit proprietar pe un teren în suprafață de 1601,48 situat în extravilanul comunei potrivit actului autentic nr. 851/2006 iar reclamantul împreună cu soția a dobândit proprietatea asupra terenului învecinat în suprafață de 1514,37, proprietate dobândită prin act autentic nr. 1510/2005.
Pe aceste suprafețe reclamanții au intenționat să construiască câte o casă de vacanță, scop în care a solicitat eliberarea avizelor necesare în vederea ridicării construcțiilor inclusiv a avizelor de amplasament solicitate de la pârâtă prin cereri formulate la data de 14.05.2007.
În acest sens reclamanții au întocmit documentația necesară pentru obținerea avizelor, având în vedere că pe data de 26.01.2007 au fost obținute certificatele de urbanism nr. 19 și 20.
Pârâta, nu a avizat favorabil cererile privind eliberarea avizelor invocând prevederile G nr. 930/2005, art. 25 lit. a, întrucât a apreciat că terenurile se află în zona de protecție sanitară cu regim sever, zonă în care este interzisă amplasarea de construcții sau amenajări care nu sunt legate direct de exploatarea sursei și a instalațiilor.
Potrivit dispozițiilor art. 16 al. 1 din anexa nr. 1 HG nr. 930/2005 "zona de protecție sanitară cu regim sever. Se va împrejmui și se va marca pe plăcuțe avertizoare prin grija deținătorului și/sau operatorului captării construcțiilor și instalațiilor de comun acord cu Autoritatea de Gospodărire a Apelor, astfel încât să fie oprit accesul populație, animalelor și utilajelor de orice fel.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din anexa nr. 1 la HG nr. 920/2005, iar potrivit dispozițiilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 107/1996 " dreptul de proprietate asupra acestor surse și instalații se extinde și asupra zonelor de protecție sanitară cu regim sever". Zona de protecție sanitară se instituie în jurul lucrărilor de captare, construcțiilor și instalațiilor destinate alimentării cu apă potabilă, surselor de apă potabilă, lucrărilor și nămolurilor terapeutice.
Reclamanții au obținut certificatele de urbanism nr.19 și 20 din 26.01.2007emise de Consiliul Județean B, pentru construire casă de vacanță în extravilan comuna în urma analizei documentației cadastrale depusă de aceștia. Deși în întâmpinare pârâta a arătat că în certificatul de urbanism este înscrisă ca funcțiune dominantă la regimul tehnic zona de protecție a puțurilor nu este precizată natura acesteia, știut fiind că distanța la care se stabilește interdicția de construire diferă în funcție de gradele diferite de risc față de factorii de poluare. Mai mult, instanța reține că reclamanții au avut posibilitatea să cunoască aceste aspecte abia în luna ianuarie 2007, dată la care a intenționat să înceapă construcția și nu atunci când era firesc, la data achiziționării terenurilor în decembrie 2005 și respectiv septembrie 2006, situație în care le este încălcat dreptul de proprietate.
Potrivit art. 1310 Cod civil, sunt în circuitul civil toate bunurile și valorile susceptibile de a fi dobândite, conservate, administrate sau înstrăinate prin acte juridice civile. Se consacră astfel principiul liberei circulații a lucrurilor susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate sau a altor raporturi juridice neputând forma obiectul contractelor translative de proprietate,lucrurile care potrivit legii nu sunt în comerț, care prin natura lor nu sunt susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate și al actelor juridice.
Potrivit adeverințelor emise de Primăria la data de 21.06.2007 - fila 34-35 dosar, terenurile proprietatea reclamanților conform planului urbanistic general al comunei nu se află în zona de protecție sanitară și nu există interdicție de construire pentru acel amplasament, adeverințele fiind eliberate în vederea construirii unei locuințe.
Zonele de protecție sanitară se instituie în jurul lucrărilor de captare, construcțiilor și instalațiilor destinate alimentării cu apă potabilă, surselor de apă potabilă destinată îmbutelierii surselor de ape minerale utilizate pentru cură internă sau pentru îmbuteliere, lacurilor și nămolurilor terapeutice potrivit dispozițiilor art. 1 anexa 1 la HG nr.930/2005, iar potrivit art. 5 al. 1 din Legea nr. 107 /1996 "dreptul de proprietate asupra acestor surse și instalații se extinde și asupra zonelor de protecție sanitară cu regim sever".
Din înscrisurile depuse la dosar: act de proprietate, certificat de urbanism, adeverințe eliberate de Primăria conform Planului urbanistic general al comunei rezultă că terenurile dobândite de reclamanți se aflau în circuitul civil, că potrivit legii nu sunt bunuri "extra comercium" nu aveau instituită prohibiție și pe cale de consecință nu puteau face parte din aria de protecție sanitară cu regim sever.
Potrivit dispozițiilor art. 16 al. 1 din anexa 1 la HG nr. 930/2005 "zona de protecție sanitară cu regim sever. se va împrejmui și se va marca prin plăcuțe avertizoare prin grija deținătorului și/sau operatorului captării construcțiilor și instalațiilor de comun acord cu Autoritatea de Gospodărire a Apelor astfel încât să fie oprit accesul populației, animalelor și utilajelor de orice fel".
În speță, zona pentru care se solicită eliberarea avizelor de amplasare construcții nu a fost marcată, deși potrivit dispozițiilor art. 3 al. 1 din G nr. 930/2005 aceste acțiuni trebuiau întreprinse în maxim un an de la intrarea în vigoare a prezentei Hotărâri, cel mai târziu până la data de 2.09.2006, condiție care nu a fost îndeplinită, accesul în zonă fiind nelimitat.
Nu poate fi reținut argumentul folosit de pârâtă, întrucât excepția invocată de aceasta privește aducțiunile și rețele de distribuție în speță fiind vorba despre un front de captare a apei, situație în care subzistă obligația de a delimita zona de protecție.
Potrivit dispozițiilor art. 8 al. 3 din anexa nr. 1 a HG nr. 930/2005 instituirea unei zone de protecție sanitară trebuia prevăzută în documentațiile de urbanism ale zonei respective, iar din înscrisurile eliberate de Primăria nu rezultă că este cuprinsă această zonă de protecție sanitară, iar planurile de situație întocmite de reclamanți nu pot face parte din documentația invocată de pârâtă ca fiind anexe la hidrologic atâta timp cât acest Studiu este înregistrat la pârâtă la data de 21.09.2006 iar planurile de situație au fost întocmite ulterior, respectiv în martie 2007, planuri din care nu rezultă că viitoarele construcții ce urmează a fi ridicate în zona de protecție sanitară cu regim sever. Mai mult, instanța reține că referatul hidrogeologic de expertiză precizează că privind stabilirea zonelor de protecție sanitară a fost înregistrat la data de 28.08.2006 la.HG.A, dar nu rezultă și faptul că acestea au fost cuprinse în documentația de urbanism.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs REGIA AUTONOMĂ DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ B criticând sentința recurată pentru următoarele considerente:
- În baza art. 25 lit. din HG930/2005 în zona pentru care s-a solicitat avizul sunt interzise amplasamente de construcție sau amenajări care nu sunt legate direct de exploatarea sursei și instalațiilor.
- Planul prin care se delimitează zona de protecție sanitară face parte integrantă din hidrologic pentru delimitarea zonelor de protecție sanitară cu regim sever și cu regim de restricție și a zonei de protecție hidrologică pentru fronturile de captare I și II; I și II; I și II.
- Împrejurarea că primăria a emis adeverință din care rezultă că terenul nu este în zona de protecție nu poate fi imputat recurentei care nu au făcut decât să respecte art. 25 lit. a din HG930/2005 și art. 2 din HG930/2005.
Împrejurarea că nu împrejmuit cu gard zona de protecție sanitară s-a datorat faptului că terenurile unde s-a instituit zona de protecție nu aparțin recurentei, nu a fost dată spre administrare așa încât nu putea intra pe proprietatea deținătorilor de terenuri. De altfel, în legislația în materie se arată că zona de protecție sanitară cu regim sever, cu excepția celei instituite pentru aducțiuni și rețele de distribuție se va împrejmui și se va marca prin plăcuțe avertizoare.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, această instanță apreciază că este nefondat pentru considerentele următoare:
Sub un prim aspect se reține că adresa prin care se comunică reclamanților că nu se poate aviza construirea locuinței, nu este motivată, neindicându-se nici o distanță în amonte, aval care ar fi nerespectată prin ridicarea construcției.
Pe de altă parte problema care se ridică este dacă la data când intimații - reclamanți au solicitat avizul era instituită zonă de protecție sanitară cu regim sever și în consecință dacă refuzul recurentei apare ca fiind justificat.
Probele administrate în cauză converg însă în formarea convingerii instanței că la data solicitării avizului terenul pe care urmează a se ridica construcția nu era în zona de protecție sanitară cu regim sever.
Astfel, așa cum figurează pe site-ul B această societate gestionează 6 fronturi de captare printre care și fronturile de captare I - realizat în 1974 și frontul de captare II realizat în 1986. De la data punerii în funcțiune a captărilor, zona de protecție sanitară a fost împrejmuită cu gard, fiind modificată din 1974, respectiv 1986 până în prezent. La data de 02 septembrie 2005 s- publicat Hotărârea 930/2005 la art. 2 al. 2 prevăzându-se că zonele de protecție sanitară se instituie în teren cel târziu cu punerea în funcțiune a captărilor iar potrivit art. 3, iar potrivit art. 3 deținătorii captărilor pentru care nu s-au dimensionat și instituit zonele de protecție vor întreprinde aceste acțiuni în maximum un an de la intrarea în vigoare a hotărârii.
Într-adevăr, potrivit art. 2 cad sub incidența normelor speciale (anexa 1 la HG 930/2005) captările folosite pentru alimentarea cu apă populației, iar potrivit art. 5 zona de protecție cuprinde terenul din jurul obiectivelor prevăzute la art. 2, însă, măsurile pentru instituirea zonelor de protecție sanitară și hidrologică sunt cele prevăzute la art. 8, una din măsuri fiind refacerea documentațiilor de urbanism. Ori, din adeverința eliberată de Primăria comunei rezultă că în planul urbanistic general al comunei nu figurează, că amplasamentul pentru care s-a solicitat avizul se află în zona de protecție sanitară. În contextul în care, recurenta, ca deținătoare fronturilor de captare avea obligația de a solicita refacerea documentației de urbanism, adeverința emisă de primire are relevanță juridică.
În ipoteza în care, urmare a întocmirii referatului hidrologic de expertiză (ce a fost întocmit după expirarea termenului de un an prevăzut de HG930/2005) recurenta ar fi apreciat că zona de protecție cu regim sever trebuie extinsă, și că terenurile proprietatea intimaților ar urma să fie în zona de protecție, pentru a nu se aduce atingere exercitării prerogativelor dreptului de proprietate, recurenta avea îndatorirea de aduce la cunoștința proprietarilor (care dobândise terenul anterior întocmirii referatului), că se impune instituirea zonei de protecție. Instituirea unei zone de protecție sanitară cu regim sever, dată fiind consecințele prevăzute de HG930/2005, respectiv faptul că terenul poate fi folosit numai pentru asigurarea exploatării și întreținerii sursei, construcției (art. 24) precum și interdicția de a construi (art. 25 lit. a), aduce atingere dreptului de proprietate, așa încât instanța apreciază că recurenta, potrivit art. 77 din Regulamentul de organizare și funcționare serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul B trebuia să se adreseze, fie consiliului local, fie consiliului județean pentru a putea folosi terenul cuprins în zona de protecție sanitară cu regim sever, însă nu a făcut nici un demers în acest sens.
De altfel, recurenta invocă propria culpă în motivele de recurs arătând că nu procedat la împrejmuirea și marcarea zonei de protecție sanitară cu regim sever (conform art. 16 din HG830/2005) deoarece terenurile nu le aparțin și nu le-au fost date spre administrare.
Recurenta nu a dovedit că distanța dintre puțurile de captare și amplasamentul unde urmează a se ridica construcțiile ar fi încălcată. Astfel, din probele administrate rezultă că distanța între fronturile de captare și gardul este aproximativ 50 m, distanța care s-ar înscrie în distanța prevăzută de art. 13 lit. b din Hotărârea 930/2005. Cum nici în adresa prin care se aduce la cunoștință că nu se poate emite avizul nu se face nici referire la distanță, susținerile recurentei apar ca nefondate.
Cât privește apărarea că nu ar fi trebuit împrejmuită zona de protecție, aflându-ne în cazul excepțional prevăzut pentru aducțiuni și rețelele de distribuție, instanța urmează aoî nlătura. Pe de o parte, dată fiind împrejurarea că recurenta justifică mai întâi că nu a împrejmuit deoarece nu avea în administrare terenul (și nicidecum că nu avea obligația de a împrejmui) iar pe de altă parte se reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 16 sub aspectul excepției reglementate, în cauză nefiind vorba de aducțiuni și rețele de distribuție, ci de fronturi de captare.
Apreciind că la data când s-a solicitat avizul, zona de protecție sanitară cu regim sever nu era instituită cu respectarea dispozițiilor Hotărârii 930/2005, nefigurând în documentația de urbanism, nefiind marcată și împrejmuită, nefiind trecută în domeniul public (ci dimpotrivă fiind proprietatea intimaților), instanța în baza art. 312 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenta - pârâtăREGIA AUTONOMĂ DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ B,împotriva sentinței civile nr. 416 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanțiși.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,18 aprilie 2008.
PREȘEDINTE,
- -
JUDECĂTORI,
- - -
-
GREFIER,
Red. /
Red.
tehnored. 2 ex.
13/16 mai 2008
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Judecători:Loredana Albescu, Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara