Obligația de a face. Decizia 3458/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3458
Ședința publică de la 22 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele D ȘI C împotriva sentinței nr. 743 din 06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimatul reclamant, lipsind recurentele pârâte D ȘI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că recurenta pârâtă D și Cas olicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 (2)
Apărătorul intimatului reclamant depune întâmpinare.
Constatând cauza în stare de soluționare, Curtea a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 743 din 06 aprilie 2009, Tribunalul Dolja admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele D și
A obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 3829 lei, reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare precum și dobânda legală calculată conform art. 124 coroborat cu art. 70 pr.fiscală.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.
Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.
În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.
S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta DGFP D, tribunalul a reținut că actul prin care s-a respins cererea de restituire adresată în procedura prealabilă administrativă îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal, chiar dacă răspunsul apare sub forma unei simple adrese.
Referitor la excepția de necompetență materială cu soluționarea cauzei de către instanța de contencios administrativ și fiscal, instanța a constatat că taxa de înmatriculare a cărei restituire o solicită reclamantul este o creanță fiscală izvorâtă dintr-un raport de drept fiscal și subiectele acestui raport sunt reclamantul în calitate de contribuabil și pârâta - Autoritatea fiscală D ca reprezentant al statului iar prin actele administrativ fiscale, respectiv adresa fiscală nr.25177/06.01.2009, pârâta și-a exprimat refuzul de restituire a plății taxei speciale de înmatriculare achitată de reclamant.
Împotriva sentinței Tribunalului Doljs -a declarat recurs de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art.214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că suma a fost plătită conform dreptului intern, al legii fundamentale(art.56), fără a încălca dispozițiile comunitare, căci nu reprezintă o taxă cu efect echivalent și nu se aplică discriminator.
S-a mai arătat că dispozițiile comunitare sunt prioritare dreptului intern, dacă acesta conține reglementări vădit contrare și în măsura în care dreptul comunitar este direct aplicabil.
S-a apreciat că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin reducerea substanțială a cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5441,16 lei, cu Chitanța seria - nr.- din 29.01.2008.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice C, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Prin Decizia de restituire nr.470/22.08.2008, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Car estituit reclamantului suma de 1612 lei reprezentând diferențe între taxa specială achitată pentru autoturisme și taxa de poluare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Instanța de fond a dat o corectă dezlegare și sub aspectul rezolvării excepției necompetenței materiale, având în vedere că taxa de înmatriculare a cărei restituire o solicită reclamantul este o creanță fiscală izvorâtă dintr-un raport de drept fiscal și subiectele acestui raport sunt reclamantul în calitate de contribuabil și pârâta - Autoritatea fiscală DTS ca reprezentant al statului iar prin actele administrativ fiscale, respectiv adresa fiscală nr.25177/06.01.2009, pârâta și-a exprimat refuzul de restituire a plății taxei speciale de înmatriculare achitată de reclamant.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D ȘI C împotriva sentinței nr. 743 din 06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.GC
CB/2 ex./07.10.2009
Jud.fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Daniela Vijloi, Gabriela Carneluti
