Obligația de a face. Sentința 353/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 353
Ședința publică de la 09 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 02 octombrie 2009, privind acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989, COMISIA A REVOLUȚIONARILOR DIN 1989.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 02 octombrie 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 09 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 30 martie 2009 reclamantul, a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 (), precum și Comisia a revoluționarilor din 1989, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele la emiterea certificatului de revoluționar și a titlului de Luptător remarcat pentru fapte deosebite în revoluția din 1989.
În fapt, reclamantul a arătat că a participat activ la evenimentele din 1989 și ulterior am sprijinit toate activitățile organismelor nou înființate în județul D și în municipiul
Astfel, a fost prezent din data de 22.12.1989, până în data de 27.12.1989, la Stația de filtrare si refulare a apei din comuna - stație ce alimentează cu apă municipiul C și comunele din jur - pentru a asigura paza și securitatea stației de apă, unde a avut un aport deosebit, întrucât cunoștea terenul si amplasarea stațiilor de captare a apei. În afară de persoanele civile, care asigurau paza stației de apă, printre care se număra și reclamantul, s-au alăturat și un număr de șase militari, având asupra lor arme si muniție
În data de 23.12.1989, au primit arme și muniție si persoanele civile care asigurau paza stației de apă și au înființat posturi fixe de apărare a stației, au efectuat filtre de control asupra autovehiculelor și persoanelor suspecte ce circulau în zona stației de apă. Misiunea au continuat-o până în data de 27.12.1989, când au predat armamentul și muniția aferentă, conform Ordinului primit de la Consiliul Județean D al. Din acea dată, paza și securitatea stației de apă a fost preluată de către armată.
În urma acestor evenimente, si îndeplinind condițiile prevăzute de legea nr. 42/1990, Asociația 22 1989 a propus și a recomandat Comisiei Guvernamentale pentru aplicarea legii nr. 42/1990 să îi acorde reclamantului titlul de. În data de 30.06.1994 Comisia Guvernamentală pentru aplicarea legii 42/1990 i-a eliberat reclamantului Certificatul de la Revoluția Română din 1989.
În anul 1996, Guvernul României a aprobat reanalizarea dosarelor celor care au participat la Revoluția din 1989. În consecință, Asociația 22 1989 a trimis dosarul reclamantului Comisiei Guvernamentale pentru aplicarea legii nr. 42/1990, cu recomandarea de a i se acorda Titlul de Luptător pentru Romane din 1989 - prin fapte deosebite. S-a susținut că dosarul reclamantului a primit numărul 12479, fiind depus în data de 09.08.1996.
Din acest moment, și până în prezent, reclamantul a susținut că nu am primit un răspuns la solicitarea sa, anume, aceea de a i se acorda titlul de Luptător pentru romane din 1989- prin fapte deosebite, deși a făcut nenumărate demersuri, adrese, contestații, cereri în acest sens.
În consecință s-a susținut că poziția pârâtelor este de fapt un refuz nejustificat pentru rezolvarea cererii sale.
Reclamantul a arătat că depus cererea de acordarea titlului de Luptător pentru din 1989- prin fapte deosebite - în termenul legal și nu este culpa sa că nu am primit nici un răspuns, sau că, între timp, comisiile si-au încetat activitatea, fără a soluționa cererea sa.
S-a susținut că de altfel, Comisia pentru aplicarea legii nr. 42/1990 nu a fost desființată, aceasta funcționează și în prezent, însă sub denumirea Comisia a revoluționarilor din 1989, potrivit art. 11 din legea nr.341/2004.
Daca legiuitorul înțelegea ca, prin legea nr. 341/2004, sa restrângă efectele acestei legi doar la preschimbarea certificatelor dobândite in baza legii nr. 42/1990, făcea referire în mod clar si direct, în cuprinsul art. 3, alin. (2), doar la certificate, menționând expres despre acestea că se vor acorda doar ținându-se cont de certificatele eliberate în baza legii abrogate nr. 42/1990. Din contră, s-a argumentat că legiuitorul s-a referit la titluri - cele instituite la alin. (1)- care se vor acorda și în condițiile prezentei legi, ținându-se cont de legea-cadru, legea nr. 42/1990. În consecință există și temeiul legal pentru promovarea acțiunii.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. legii nr. 341/2004, art. 3, alin. (2) si disp. art. 19 din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 341/2004.
La data de 16.04.2009 pârâta Comisia a Revoluționarilor din 1989 a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, având în vedere faptul că această comisie este un organ de lucru al Camerei Deputaților, neavând personalitate juridică.
Pe fond, Comisia a solicitat respingerea acțiunii promovate în cauză arătând că dosarul reclamantului -, nr. 11889 a fost transmis de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 cu propunerea pentru acordarea avizului din partea comisiei parlamentare pentru schimbarea certificatului de, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, conformitate cu dispozițiile art. 11, potrivit cărora comisia parlamentară "avizează punerile Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989",
Astfel, în cadrul ședinței din data de 18.06.2008 Comisia a avizat acest dosar pentru calitatea de, astfel cum a fost transmis de, fiind tipărit certificatul cu seria ---.
În consecință, s-a solicitat respingerea acțiunii deoarece nu se poate reține un refuz nejustificat de acordare a avizului pentru preschimbarea certificatului reclamantului.
La data de 15.04. 2009 pârâtul SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989, a formulat întâmpinare prin care a susținut că în realitate situația descrisă de reclamant în acțiune, se prezintă astfel:
La data de 04.11.2004 reclamantul a depus personal la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 cererea de preschimbare a certificatului de revoluționar și documentele anexe, care au fost înregistrate, ca dosar de preschimbare, cu nr. 11889/2004.
În dosarul de preschimbare au fost depuse, în copie certificată, alături de alte documente, certificatul de revoluționar nr. 958, eliberat la data de 30.06.1994 de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 privind cinstirea memoriei eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, precum și răniților din timpul din 1989, care certifică, calitatea de, și documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor române din 1989 la data de 09.08.1996, pe care este înscris numărul dosarului depus la această comisie (dosar nr. 12479).
În urma analizei dosarului de preschimbare a certificatului de revoluționar al reclamantului depus la Secretariat, Comisia constituită la nivelul, în temeiul art. 13 din Normele metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la române din 1989 nr. 341/2004, aprobate prin nr.HG 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la române din 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din noiembrie 1987, cu modificările și completările ulterioare, și de Normele anterior precizate, pentru preschimbarea certificatului de la Române din 1989 - calitate onorifică, cum de altfel a și solicitat reclamantul prin cererea de preschimbare a certificatului de revoluționar, a admis dosarul și a solicitat Comisiei a Revoluționarilor din 1989 acordarea avizului prevăzut de lege.
După acordarea avizului, conform procedurii interne, s-au făcut demersurile necesare pentru tipărirea și semnarea noului tip de certificat preschimbat conform prevederilor Legii nr. 341/2004.
Certificatul preschimbat a fost eliberat reclamantului de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, la data de 20.12.2008.
S-a precizat și că potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, Secretariatului i s-a conferit competența de a preschimba, la cererea persoanelor îndreptățite, doar certificatele doveditoare care au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor din 1989 în perioada 1990-1997.
În acest sens s-a precizat că art. 7 prin Normele metodologice aprobate prin nr.HG 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare, se prevede expres că "în înțelesul prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, prin acordarea titlurilor se înțelege preschimbarea certificatelor doveditoare emise în perioada 1990-1997, iar nu acordarea de noi titluri sau calități de revoluționar."
Referitor la solicitarea reclamantului de a obliga Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 și Comisia a Revoluționarilor din 1989 să-i emită certificat și titlul de Luptător pentru Române din 1989 - Luptător prin Fapte Deosebite, s-a solicitat să se constate că pe documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor române din 1989, după mențiunea "un dosar pentru obținerea calității de." este înscrisă litera "P", corespunzătoare calității de.
De asemenea pe coperta dosarului depus, este înscrisă tot calitatea de /26.11.1996, conform Procesului verbal nr. 155/09.08.1996, al asociației de revoluționari Societatea 22 1989 - Județul D existent în dosarul depus în 1996.
Comisia a propus în cazul reclamantului titlul de și nu de Luptător prin Fapte Deosebite iar mențiunea de pe coperta dosarului "/26.11.1996", reprezintă rezoluția luată de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor din 1989 la data 26.11. 1996, în urma analizei dosarului reclamantului.
Deși reclamantul afirmă că de la data de 09.08. 1996, data depunerii dosarului la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor din 1989, nu a primit până în prezent nici un răspuns, s-a solicitat să se constatate că, acestuia i-a fost eliberat certificatul preschimbat la data de 23.12.2006, iar, dacă se considera vătămat în dreptul său de a-i fi eliberat un certificat de Luptător prin Fapte Deosebite, și de a i se conferi titlul de Luptător pentru Române din 1989 - Luptător prin Fapte Deosebite, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 544/2004, a contenciosului administrativ, reclamantul trebuia să se adreseze instanței de contencios administrativ, fie în termenul de 6 luni prevăzut la alin. 1 al aceluiași articol, fie în termenul de 1 an, prevăzut la alin. (2) și nu la mai mult de doi ani de la data luării la cunoștință.
S-a mai argumentat că, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la române din 1989 nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările și completările ulterioare, " certificatelor doveditoare se solicită pe baza următoarelor documente:
a) certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) brevetul de atestare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) duplicat al certificatului prevăzut la lit. a);
d) adeverință de confirmare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 sau de."
La alineatul 4 al aceluiași articol, astfel cum a fost el modificat prin nr.HG 1707/2006, se prevede că "Pot solicita eliberarea noului tip de certificat și persoanele care au depus, în vederea acordării uneia dintre calitățile prevăzute de Legea nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, documentele necesare la fosta Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor din 1989, dar cărora nu li s-a eliberat certificatul doveditor datorită epuizării, la acea dată, a formularelor tipizate și ale căror nume se regăsesc în listele cuprinzând propunerile făcute de Administrației Prezidențiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1-3 din Legea nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în decretele Președintelui României de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea
În vederea eliberării noului tip de certificat, solicitanții vor depune la, în original sau în copie legalizată, documentul din care rezultă depunerea dosarului la această comisie și adeverința prevăzută la alin. (3) lit. d)."
În urma verificării în baza de date existentă la nivelul instituției pârâte reclamantul nu s-a regăsit în listele cuprinzând propunerile făcute de Administrației Prezidențiale pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1-3 din Legea nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în decretele Președintelui României de atribuire a acestor titluri, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea
Reclamantului, prin Certificatul nr. 956 din 30.06. 1994, i-a fost certificată de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 privind cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, precum și răniților din timpul din 1989, calitatea de la revoluția din 1989. Legea recunoștiinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la din 1989, nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede reglementări care să permită acordarea de noi certificate de revoluționari, ci, doar posibilitatea preschimbării certificatelor eliberate, în temeiul și în condițiile Legii nr. 42/1990, cu modificările și completările ulterioare.
În sensul Legii 341/2004, în urma analizei dosarelor, există posibilitatea, ca regulă, ca o persoană să fie propusă pentru atribuirea, prin decret prezidențial, a aceluiași titlu, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, sau pentru atribuirea titlului de, atunci când persoanele au participat la Revoluție, dar nu se încadrează în criteriile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 566/1996.
În spiritul Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se pune problema reanalizării doar a dosarelor persoanelor cărora le-a fost atribuit, în temeiul Legii nr. 42/1990, un anumit titlu, pentru a vedea dacă acestea îndeplinesc, pe de o parte condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 566/199, iar pe de alta parte, noile condiții prevăzute de Legea nr.341/2004.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004 și ale normelor de aplicare a acesteia, titlurile prevăzute în lege, se atribuie, prin decret, de către Președintele României, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, cu avizul comisiei parlamentare constituite pentru controlul aplicării prevederilor legii de referință.
Potrivit actelor normative menționate, un dosar, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, este admis de Comisia și trecut pe lista ce se transmite de către la Comisia a Revoluționarilor din 1989 pentru acordarea avizului prevăzut de lege. După obținerea avizului Comisiei a Revoluționarilor din 1989 se tipărește noul tip de certificat, care se semnează de către secretarul de stat al și președintele Comisiei a Revoluționarilor din 1989. Dosarul este admis, doar dacă conține toate documentele prevăzute în Normele metodologice. Potrivit art. 124 lit. c din Norme, dosarele pentru preschimbarea certificatelor doveditoare pentru titlul de Luptător pentru Române din 1989 - Luptător prin Fapte Deosebite, titlu pe care îl solicită și reclamantul, trebuie să conțină copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Pârâtul consideră ca inadmisibilă solicitarea reclamantului de a i se elibera certificat de "Luptător pentru romane din 1989 - Luptător prin Fapte Deosebite" fără ca acestuia să-i fi fost atribuit, conform legii, prin decret prezidențial acest titlu, și fără a se mai urma prevederile procedurale privind:
- analiza dosarelor de preschimbare a certificatului de revoluționar de către Comisia constituită la nivelul;
- acordarea avizului de către Comisia a Revoluționarilor din 1989;
- semnarea noului tip de certificat de către președintele Comisiei a Revoluționarilor din 1989.
- atribuirea reclamantului, de către Președintele României, prin decret prezidențial, a titlului de Luptător pentru din 1989 - Luptător prin Fapte Deosebite.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat și excepția lipsei procedurii prealabile: potrivit dispozițiilor art. 109 alin.(2) Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora contestațiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză și se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluționarilor din 1989, care le soluționează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens.
În consecință s-a susținut că reclamantul avea obligația să se adreseze mai întâi Comisiei a Revoluționarilor din,1989, aceasta reprezentând tocmai procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de lege.
De asemenea s-a invocat excepția prematurității acțiunii: potrivit dispozițiilor art. 20 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1412/2004 care dispun că, persoanele nemulțumite de nepreschimbarea certificatului doveditor sau care consideră, pe bază de probe, că în cazul altor persoane cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor nu au fost respectate prevederile Legii nr. 341/2004 sau ale prezentelor norme metodologice pot face contestație la Comisia în termen de maximum 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei finale prevăzute cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate.
În acest sens s-a precizat că până în prezent Lista finală nu a fost încă publicată.
Din punct de vedere al Legii nr. 42/1990 s-a solicitat să se constatate că acțiunea reclamantului, prin care solicită obligarea pârâtelor de a-i elibera certificat de Luptător prin Fapte Deosebite și de a-i conferi titlul de Luptător pentru romane din 1989, prin raportare la prevederile acestei legi și ale Regulamentului de organizare si funcționare a Comisiei pentru cinstirea si sprijinirea eroilor din 1989, aprobat prin nr.HG 566/1996, acte normative care au reglementat activitatea celor două comisii (Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor din 1989) care puteau recunoaște calitatea de revoluționar, și face propuneri președintelui României pentru acordarea Titlului corespunzător calității recunoscute, este tardiv introdusă.
În acest sens, s-a precizat că Legea nr. 42/1990, a fost abrogată din anul 2004, iar activitatea celor două comisii, legată de recunoașterea calității de revoluționar și a eliberării certificatelor corespunzătoare, a încetat încă din anul 1997.
În cazul în care instanța de judecată ar admite acțiunea s-a invocat că aceasta s-ar substitui atât celor două comisii, cât și Președintelui României.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 42/1990; cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, Normele metodologice aprobate prin nr.HG 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare și, potrivit art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă s-a solicitam și judecarea în lipsă.
În dovedirea celor învocate prin întâmpinare s-au depus la dosarul cauzei; certificat nr. 956; bon depunere dosar; proces verbal nr. 155/09.08. 1996; cerere preschimbare nr. 11887/04.11. 2004; copertă dosar depus la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor din 1989.
Analizându-se acțiunea formulată în cauză prin prisma probelor administrate se constată că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În prealabil, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Comisia a Revoluționarilor din 1989 se reține că, o condiție esențială pentru o structură administrativă de a intra într-un raport juridic de drept administrativ o constituie competența sa definită ca ansamblu atribuțiilor publice conferite de lege pentru a acționa pe baza și în executarea legii, efectuând acte administrative, operații administrative și/sau simple operații materiale.
Deci, pentru a avea calitate procesuală, este necesar și suficient ca autoritatea publică chemată în judecată să aibă capacitate juridică de drept administrativ. Adică să aibă competență.
În speță dedusă judecății este evident că, potrivit art. 5 alin. 3 din Legea 341/2004, Comisia are atribuții referitoare la preschimbarea certificatelor, acordând avizul pentru aceasta, prin urmare având și calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, în concordanță cu dispozițiile art. 13 din Legea 554/2004.
Pentru considerente similare nu poate fi reținută ca întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale a Secretariatului invocată prin precizarea la întâmpinare.
În altă ordine de idei, din probatoriul administrat în cauză se reține că reclamantului i-a fost eliberat certificatul de LA REVOLUȚIA ROMÂNĂ DIN 1989 nr. 950/NC - la data de 30.06.1994 (fila 77).
La data de 09.08.1996, în temeiul Legii 42/1990 cu modificările și completările de până la acea dată, reclamantul a depus dosarul în vederea acordării calității de Luptător pentru Române din 1989 - prin Fapte Deosebite, în acest sens fiindu-i emisă de către Comisia pentru cinstirea și sprijinirea Române din 1989, dovada aflată la fila 75 din dosar, în care se menționează că dosarul depus are numărul 12479 și a fost constituit în vederea obținerii de către reclamant a calității de -"P", inserat în dovadă.
Faptul că între dosarul depus de reclamant la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea Române din 1989, și cel comunicat instanței de către pârâtul în prezenta cauză, există identitate, este confirmat de faptul că în dosarul comunicat instanței se află cererea reclamantului de acordare a calității de Luptător pentru Române din 1989 - prin Fapte Deosebite iar în dosar se află acte anterioare datei de 09.08.1996, precum și din faptul că rezoluțiile de pe coperta dosarului sunt datate "26.11.1996".
Prin urmare nu se confirmă susținerea reclamantului privind neînainterea de către a dosarului în care acesta a solicitat acordarea calității de Luptător pentru Române din 1989 - prin Fapte Deosebite, acesta neputându-se confunda cu dosarul eventual întocmit în temeiul Legii 341/2004, privind preschimbarea certificatului.
Comisia pentru cinstirea și sprijinirea Române din 1989, competentă în soluționarea solicitării reclamantului și-a încetat activitatea la 13 mai 1997, potrivit art. 48 Regulamentului de organizare și funcționare a acestei Comisii aprobat prin HG 566/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Activitatea Comisiei s-a încheiat fără ca în situația reclamantului să se emită o decizie de soluționare a cererii acestuia potrivit art. 36 din Regulament.
Ulterior reclamantul a făcut mai multe demersuri, dovedite în cauză prin cererile aflate la filele 5 și 6 din dosar, din 14.04.1998 respectiv 18.12.1999, pentru a i se acorda titlul de Luptător pentru Române din 1989 - prin Fapte Deosebite, demersuri adresate către comisia parlamentară pentru controlul aplicării Legii 42/1990 și cărora nu li s-a dat curs.
La data de 16.05.2002 reclamantul s-a adresat cu o cerere Judecătoriei sectorului IBp rin care, alături de alte persoane se plângea de nesoluționarea cererilor lor de acordare a titlului de Luptător pentru Române din 1989 - prin Fapte Deosebite, cerere ce a fost restituită de instanță petenților cu mențiunea de a adresa doleanțele acestora autorităților precizate în cuprinsul acesteia.
La data de 23.09.2008 s-a eliberat reclamantului certificatul preschimbat de la Române, în conformitate cu prevederile Legii 341/2004.
Pe de altă parte, potrivit notelor de ședință din data de 12 iunie 2009 (fila 58 și următoarele) se reține că în prezenta cauză reclamantul nu contestă preschimbarea certificatului emis conform Legii 341/2004 și solicită acordarea titlului de Luptător pentru Române din 1989 - prin Fapte Deosebite.
De altfel, demersul de contestare a preschimbării certificatului emis în temeiul Legii 341/2004 ar fi lipsit de finalitate în condițiile în care din economia acestei legi rezultă că operațiunea de preschimbare are în vedere calitățile și titlurile acordate anterior (art. 3 alin. 2 din Lege), iar Normele metodologice ale acestei legi aprobate prin HG 1412/2004, prin art. 7 dispun clar că prin acordarea titlurilor în sensul art. 3 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 se înțelege preschimbarea certificatelor doveditoare emise în perioada 1990 - 1997, iar nu acordarea de noi titluri sau calități de revoluționar.
Prin urmare, solicitarea reclamantului nu poate fi analizată decât prin prisma dispozițiilor Legii 42/190 cu modificările și completările ulterioare și ale HG nr. 566/1996.
În acest sens se reține că, după desființarea Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea Române din 1989, prin OUG 184/1999, a fost împuternicit ca în cazul în care Comisia nu finalizase lucrările în vederea căreia fusese constituită, să facă propuneri Președintelui României pentru eliberarea titlurilor prevăzute la art. 1, 2 și 3 din legea 42/1990, utilizând listele înaintate Guvernului de către organizațiile revoluționarilor legal constituite până la data de 31 1992.
au fost publicate în Monitorul Oficial prin grija, iar persoanele care au îndeplinit condițiile prevăzute de lege pentru acordarea titlului de Luptător pentru Române din 1989 au fost cuprinse în aceste liste, ce au fost transmise Președintelui României, iar persoanelor li s-a atribuit titlul cuvenit prin decrete prezidențiale în perioada 1999 - 2000.
În acest context reclamantul era în drept să se adreseze instanței de contencios administrativ, ca urmare a refuzului de a-i se soluționa cererea de acordare a titlului de Luptător pentru Române din 1989 - prin Fapte Deosebite în condițiile Legii 29/1990, în vigoare la data formulării acesteia precum și la data cererilor din 14.04.1998 respectiv 18.12.1999, ce au caracterul unor plângeri prealabile.
C mai mult, se poate reține că reclamantul era în drept să se adreseze instanței în vederea soluționării cererii sale în termenul de un an de la intrarea în vigoare a HG nr. 1412/2004, moment de la care era evident față de dispozițiile art. 7 din Normele de aplicare ale Legii 314/2004 aprobate prin această Hotărâre de Guvern că solicitarea sa de acordare a unui alt titlu decât cel deținut pentru participarea sa la Revoluția din 1989 nu mai putea fi soluționată favorabil.
Pentru a reține cele mai sus arătate Curtea are în vedere dispozițiile alin 2 ale art. 11 din Legea 554/2004 coroborate cu dispozițiile alin. 1 lit. c teza a II-a al aceluiași articol potrivit cărora cererile prin care se solicită recunoașterea unui drept nu pot fi formulate mai târziu de un an de la data luării la cunoștință de expirarea termenului legal de soluționare a cererii, termenul mai sus precizat fiind unul de decădere.
În consecință, acțiunea promovată de reclamant în prezenta cauză la data de 30 martie 2009, cu mult peste termenul legal, urmează a fi respinsă ca fiind tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989, COMISIA A REVOLUȚIONARILOR DIN 1989.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
5 ex/
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru