Obligația de a face. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 472/2009
Ședința publica din data de 4 FEBRUARIE 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța preș. secție
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1584/2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S, ȘCOALA GENERALĂ, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei iar pentru fondul cauzei a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 35 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul a fost amânat în vederea refacerii procedurii de citare și că s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. La data de 02.02.2009 s-a depus din partea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean S, un înscris prin care solicită anularea recursului ca netimbrat.
Curtea, după deliberare, având în vedere faptul că la data de 02.02.2009 s-a depus din partea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean S, un înscris prin care solicită anularea recursului ca netimbrat, în situația nedepunerii timbrajului și constatând că la data de 28.01.2009 reclamantul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, pentru recurs, respinge excepția netimbrării recursului ca fiind neîntemeiată.
Curtea de apel, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1584 pronunțată la data de 05.09.2008 în dosar nr- al Tribunalul Sălaja fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului împotriva pârâților Ministerul Educației Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean S, Școala Generală nr.6
Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr.382/g/30.08.2007 emisă de Inspectoratul Școlar Județean S s-a stabilit că începând cu data de 1 septembrie 2007, Școala devine Școala cu Clasele I-IV, ca structură a Școlii și că elevii din clasele V-VIII vor fi preluați prin transfer de către Școala, structură a Școlii.
Cu alte cuvinte a avut loc o reorganizare a câtorva unități de învățământ de pe raza teritorială a Județului S, în virtutea atribuțiilor conferite Inspectoratelor școlare, prin art.142 lit. e și f din Legea învățământului nr.84/1995 cu modificările și completările ulterioare, respectiv organizează propria rețeauă de școlarizare din raza lor teritorială și asigură școlarizarea elevilor pe durata învățământului obligatoriu.
Pe de altă parte, art.176 alin.1 ind.1 din același act normativ prevede că "elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se asigură decontarea cheltuielilor de transport din bugetul, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km.".
Raportat la aceste prevederi legale, copilul în cauză era îndreptățit la decontarea cheltuielilor de transport, în condițiile și în limitele care rezultă din Decizia nr.382/g/30.08.2007 emisă de Inspectoratul Școlar Județean S (care este un act administrativ în vigoare), adică pe ruta - și retur, dacă bineînțeles reclamantul ar fi înțeles să se conformeze acesteia.
În caz contrar, copilul pierde acest beneficiu legal, care nu reprezintă decât o măsură compensatorie pentru efortul financiar suplimentar făcut de părinți, atunci când nu se poate asigura școlarizarea copilului, în localitatea de domiciliu.
Dacă prin măsurile administrative luate de Inspectoratul Școlar se asigură școlarizarea într-o localitate apropiată, până la limita de 50 km, decontarea cheltuielilor de transport se face pentru distanța efectiv parcursă, iar dacă se asigură școlarizarea într-o unitate mai îndepărtată, decontarea se face parțial, pentru distanța de maxim 50 km. așa cum rezultă din prevederile legii.
Numai dacă nu se asigură școlarizarea în nici o localitate, unitatea de învățământ poate fi aleasă opțional de elev împreună cu părinții, iar decontarea se face până la limita de 50 km. Distanță, după cum tocmai s-a arătat.
Cum reclamantul nu s-a găsit în această situație, în mod corect pretențiile sale au fost refuzate de către Inspectoratul Școlar Județean S, conform celor comunicate prin adresa de răspuns (38 fond.
Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și reținând cauza spre rejudecare a fi admisă acțiunea cu consecința obligării pârâtului de rândul 1 - Ministerul Educației, Cercetării și T să aloce conform prevederilor legale sumele de bani necesare pentru decontarea cheltuielilor de transport, respectiv contravaloarea abonamentului lunar pentru elevul -; obligarea pârâtului de rândul 2 - Inspectoratul Școlar Județean S ca printre creditele cerute lunar pentru acoperirea decontării facilităților de transport să fie incluse și cheltuielile de transport (contravaloarea abonamentului lunar) pentru elevul - pe ruta -Z, dus-întors pentru se putea proceda la decontarea lor către o unitate de învățământ; să fie obligată pârâta de rândul 3, să procedeze la decontarea efectivă și retroactivă a cheltuielilor de transport (contravaloarea abonamentului lunar pentru elevul pe ruta -Z dus-întors), obligarea pârâtului de rândul 2 la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu procesul.
În susținerea celor solicitate recurentul arată că hotărârea este netemeinică și nelegală din perspectiva reținerilor doar a argumentelor aduse prin întâmpinările formulate, a neverificării susținerilor din demersul introductiv. Astfel în dezvoltare recurentul arată că deși textele de lege incidente în cauză nu au fost modificate având același conținut, respectiv art.176 (11) din Legea învățământului nr.84/1995 actualizată potrivit căruia "elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați pe baza de abonamente, în limita a 50 km", instituțiile pârâte și-au permis să interpreteze legea după bunul lor plac, astfel că au emis o decizie nr.382/g/30.08.2007 prin care au modificat structura școlară ale școlilor din loc., și, iar apoi au dat o interpretare proprie dispoziției legale susmenționată în sensul că "localitatea de domiciliu" devenit "localitate din comună".
Ordinul Ministrului Educației nr.329/13.02.2007 privind aprobarea Normelor Metodologice referitoare la decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, prevederile art.1 că " români din învățământul de stat și particular acreditat, cursuri de zi, care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport, pe perioada cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km.".
În acest context al dispozițiilor legale și al faptului că Școala din nu avea nici secție maghiară, nici secție română la clasele V-VIII, arată recurentul că în mod greșit se reține de instanță că legea se referă la comuna unde domiciliază elevul.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul Inspectoratul Școlar Județean a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În susținerea celor solicitate intimatul a arătat că, cheltuielile de transport se decontează numai pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu ori așa cum rezultă din înscrisurile dosarului localitatea este componentă a comunei. asupra cărora au avut ca efect măsura reorganizării școlii din au beneficiat concomitent de măsura transferării la o școală apropiată care să le asigure predarea în limba maghiară, măsura despre care recurentul a avut cunoștință, dovada fiind și solicitările scrise de a nu se desființa ciclul gimnazial de la. Transferul fiicei recurentului, arată intimatul, la o școală din a fost un transfer la cerere, o opțiune personală, situație în care suportarea cheltuielilor nu se poate deconta, singura decontare se face doar pentru acei elevi care au acceptat transferul la Școala, unde este asigurată școlarizarea în limba maternă la o unitate școlară de pe raza comunei de domiciliu.
Prin întâmpinarea formulată intimatul Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat de asemenea respingerea recursului fundamentat pe acea că, cheltuielile de transport se decontează numai pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, iar din actele dosarului rezultă că recurentului i s-a asigurat școlarizarea în cele mai bune condiții în limba maternă în localitatea de domiciliu, respectiv Școala din comuna.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art.3041pr.civ. a art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul în calitate de reprezentant legal al minorei în contradicție cu S, Ministerul Educației, cercetării și T, Școala Generală Zas olicitat instanței a fi obligat la alocarea conform prevederilor legale a sumelor de bani necesare pentru decontarea cheltuielilor de transport (respectiv contravaloarea abonamentului lunar) pentru eleva; obligarea ca printre creditele cerute lunar de la pentru acoperirea cheltuielilor de transport să fie incluse și cheltuielile de transport pentru eleva pe ruta - Z, dus-întors; obligarea pârâtei de rândul 3 să procedeze la decontarea efectivă și retroactivă a cheltuielilor de transport; obligarea pârâtului de rândul 2 la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
În susținerea celor solicitate reclamantul a invocat dispozițiile art.176 alin.11din Legea învățământului nr.84/1995, 329/2007 potrivit cărora elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați pe bază de abonament în limita a 50 km.
Tot astfel s-au mai invocat dispozițiile art.13 și art.14 din Decretul nr.31/1954 referitor la domiciliu și respectiv dispozițiile art.32 din constituție privitoare la dreptul la învățătură.
În acest context al normelor invocate reclamantul a relevat că în condițiile date minora este îndreptățită la acordarea cheltuielilor de transport iar neplata constituie un abuz respectiv aduce o vătămare a unui drept recunoscut de lege.
Din actul normativ evocat și anume Legea nr.84/1995, art.176 rezultă că pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport din bugetul prin unitățile de învățământ trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiții: imposibilitatea școlarizării elevilor în localitatea de domiciliu; unitatea de învățământ să fie situată la limita de 50 Km.
Aceste condiții cumulative nu sunt întrunite, condiția imposibilității școlarizării nefiind îndeplinită în contextul în care prin decizia nr.382/2007 s-a statuat că elevii cu clasele V-VIII vor fi preluați prin transfer de școala, structura școlii iar această unitate administrativ teritorială este tocmai localitatea de domiciliu. Ori, în aceste circumstanțe ale neîntrunirii cumulative a cerințelor statuate prin norma invocată, reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
Legat însă de acestea susține recurentul că reținerile instanței cu privire la domiciliu sunt greșite. Aceste susțineri nu pot fi primite întrucât chiar dacă potrivit dispozițiilor art.13 și art.14 din Decretul nr.31/1954 domiciliul unei persoane este acela unde ea își are locuința statornică și principală și domiciliul minorei este la părinții săi, domiciliu așa cum este consemnat în actele de identitate depuse la dosar cuprinde atât unitatea administrativ teritorială cât și subdiviziunile acestuia respectiv satul, comuna și județul aferent.
Evident se susține prin demersul promovat că domiciliul în sensul legii învățământului trebuie a fi desemnat doar în raport cu satul. Nici aceste susținere nu poate fi reținută atâta vreme cât în accepțiunea legii domiciliul cuprinde unitatea administrativ teritorială cu personalitate juridică care este comuna.
În plus nici susținerile referitoare la plata sau îngrădire nu pot fi primite deoarece împrejurarea evocată constând în plata făcută anterior nu conferă o sursă a unui drept nerecunoscut de lege, iar transferul realizat asigură predarea în limba maghiară în acest context fiind respectat dezideratul cerut de constituție.
În fine, nici reținerile recurentului că instanța nu ar fi avut rol activ nu pot primite fiind infirmate de cele reținute prin considerentele hotărârii. Examinarea așa cum se observă din expunerea rezumativă de mai sus a fost făcută de instanță în raport de argumentele aduse de actele depuse și de dispozițiile care se susține că îl îndreptățește la acordarea cheltuielilor de transport.
Ori, în aceste circumstanțe susținerile recurentei apar ca nefondate și urmează a fi respinse.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 pr.civ. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1584 din 5 sept. 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./
2 ex./18.02.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Liviu Ungur, Eleonora Gheța
