Obligația de a face. Decizia 5037/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5037
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, împotriva sentinței nr.1367 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic, pentru recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Intimatul reclamant depune întâmpinare.
Consilier juridic, pentru recurente pârâte, arată că nu solicită termen pentru observarea întâmpinării.
Constatându-se cauza în stare de judecată, nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul părților pentru a pune concluzii asupra recursului:
Consilier juridic, pentru recurentele pârâte, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței tribunalului ca legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1367 din 30 septembrie 2009, Tribunalul Dolja respins excepțiile invocate de pârâtă.
A admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice C să restituie reclamantului suma de 4681 RON, reprezentând taxă de primă înmatriculare și dobânda legală la data plății efective.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a DGFP, instanța a reținut că nu este întemeiată întrucât administrațiile finanțelor publice locale, entități care au calitatea de a emite acte administrative și, ca urmare, de a sta în justiție în nume propriu, se află în subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene. Subordonarea vizează atât posibilitatea cenzurării actelor emise de, dar și sub aspectul ordonanțării fondurilor bugetare.
Prin urmare pentru opozabilitate se impune soluționarea litigiului în contradictoriu și cu intimata DGFP D, excepția urmând a fi respinsă. Mai mult, conform art. 33 din OG 92/2004, pentru administrarea impozitelor, taxelor, datorate bugetului național consolidat, competența revine acelui organ fiscal județean sau local în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către intimata DGFP s-a reținut că actul prin care s-a respins cererea de restituire adresată în procedura prealabilă administrativă îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal, chiar dacă răspunsul apare sub forma unei simple adrese. Actul este emis de organul fiscal competent, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale conform art. 41 Pr. Fiscala
Pe de alta parte în baza art. 113 lit. d Cod pr. fiscală, se restituie la cerere sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ori, adresa pe care reclamantul a depus-o la dosar se constituie într-un act administrativ fiscal prin care intimata exprimă în mod expres refuzul de restituire a sumelor.
În acest context, în care atitudinea intimatei este mai mult decât previzibilă, a obliga petenta să reia o nouă procedură prealabilă administrativă de contestare a răspunsului și să aștepte emiterea unei Decizii în conformitate cu disp. art. 177 și următoarele pr. fiscală, ar reprezenta impunerea unei sarcini mult prea oneroase ce ar echivala chiar cu o îngrădire a dreptului de acces la justiție. Mai mult, intimata DGFP D nu se poate prevala de propria culpă în emiterea unui răspuns într-o formă atipică, neconformă cu disp. art. 85, 86. pr. fiscala, pentru a invoca apoi nerespectarea procedurii prealabile prevăzuta pentru deciziile administrative.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism folosit, marca Ford Mondeo, încheind în acest sens contract de vânzare-cumpărare la 13.06.2007 (fila 31 dosar fond).
În vederea înmatriculării autoturismului și în aplicarea prevederile art. 2141Cod fiscal, reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6066,12 de lei, așa cum rezultă din chitanța fiscală aflată la dosar la fila 6.
Urmare a cererii formulată de către reclamant, așa cum s-a arătat în cuprinsul acțiunii, i-a fost restituită acestuia suma de 1.385 de lei, potrivit dispozițiilor art. 117 din OG 92/2003.
Ulterior, reclamantul a solicitat Administrației Financiare C să îi restituie și diferența taxei de înmatriculare, apreciind ca în mod nelegal fost obligată la plata taxei, organul fiscal teritorial respingându-i cererea, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
Într-adevăr, taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art. 2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul a apreciat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art. 2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art. 90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat. În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
Instanța a apreciat că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
Tribunalul a constatat că în baza art. 148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art. 148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, Tribunalul va da eficiență prevederilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art. 2141Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, s-a apreciat că este lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului.
Ori, legislația națională, respectiv art. 2141Cod fiscal, nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, Tribunalul precizează că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către lege a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care autoritatea judecătorească procedează, pe baza atribuțiilor constituționale pe care le are, la acordarea priorității reglementării din Tratat.
Împrejurarea că taxa ar fi având o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala, deoarece textul art. 2141Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.
Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.
Instanța a apreciat că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene.
Nu poate fi împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s-ar regăsi în prețul de cumpărare. In continuarea aceluiași raționament si taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara țării, din spațiul european, ar trebui sa se regăsească în aceiași măsura în prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesara impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare.
Împotriva sentinței Tribunalului Doljs -a declarat recurs de către pârâta DGFP D, în numele și pentru
A precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege, așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Mai arată că, având în vedere noile reglementări legale, apreciază că trebuie să se restituie numai în parte taxa achitată de reclamant în perioada ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, adică numai diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand și pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa de primă înmatriculare.
Plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul - Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule -, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în speță, este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități, a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. S-a explicat mai sus că dispozițiile din dreptul intern sunt contrare dispozițiilor din dreptul comunitar.
Pârâta recurentă a susținut că aceste dispoziții n-ar avea aplicabilitate directă, deoarece nu ar exista un caz concret de încălcare a dreptului comunitar și că dacă totuși ar exista o încălcare, numai instituțiile și organele comunitare ar putea să facă o astfel de apreciere.
Și sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate.
Tratatul Comunității Europene face parte din categoria izvoarelor dreptului comunitar, constituind legislația primară în această materie.
Curtea Europeană de Justiție a consacrat pe cale jurisprudențială supremația dreptului comunitar asupra normelor naționale și a efectului direct al acestuia.
În mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, s-a pronunțat în sensul efectului direct al tratatului comunitar, situație în care conținutul unei prevederi din tratat poate fi invocat direct în fața instanțelor naționale pentru protecția unui drept.
De asemenea, în practica constantă a Curții s-a decis că persoanele fizice sau juridice ce au suferit prejudicii ca urmare a neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a dreptului comunitar de către autoritățile unui stat membru, se pot adresa instanțelor naționale pentru a obține repararea prejudiciului.
Obligația de despăgubire decurge din acțiunea statului român de a introduce o normă, respectiv art.2141Cod fiscal, contrară tratatului Uniunii Europene.
În această situație, norma din dreptul național fiind contrară tratatului și cum prin aceasta persoanele fizice sau juridice române au achitat o taxă interzisă de tratatul constitutiv, în mod corect prima instanță a dat eficiență normelor din tratat și a obligat autoritatea pârâtă să repare prejudiciul cauzat reclamantului, respectiv să-i restituie taxa de primă înmatriculare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere cele expuse, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă,va respinge recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, împotriva sentinței nr.1367 din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/10.12.2009
Jud.fond;
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Robert Emanoil Condurat, Costinel
