Obligația de a face. Decizia 5330/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5330
Ședința publică de la 17 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- Judecător
Grefier:
*********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, în nume propriu, precum și în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței nr.727 din data de 02 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul arhivă, intimatul reclamant a depus originalul chitanței cu care a fost achitată taxa și cartea de identitate a mașinii; de asemenea se arată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă; recursul a fost declarat și motivat în termen legal.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 727 din data de 02 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Doljs -a admis în parte cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâtului ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE
S-a respins cererea formulată împotriva pârâtei D,
A fost obligată pârâta C să restituie reclamantului suma de 6.286,66 lei taxă de primă înmatriculare, la care s-a aplicat dobânda legală până la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:
La data de 29.01.2009 reclamantul formulat cerere de chemare în judecată a pârâților D și D, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâtul la restituirea contravalorii taxei de primă înmatriculare, în cuantum de 6.286,66 lei, cu dobânda aferentă până la data restituirii.
În motivare, reclamantul arătat că achiziționat un autoturism, iar în vederea înmatriculării acestuia în România fost constrâns să plătească taxa de primă înmatriculare, apreciindu-se că autoturismele second - hand se supun acestei taxe.
Reclamantul precizat că în conformitate cu prevederile art. 23(9) din tratatul Uniunii Europene, Titlul I, privind libera circulație mărfurilor, comunitatea se bazează pe uniune vamală, care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea între statele membre a tarifelor vamale de import și la export și tuturor taxelor cu efect echivalent.
mai arătat că potrivit dispozițiilor art.25(12) din același tratat, s- convenit ca statele membre să se abțină să introducă între ele taxe vamale la import și la export.
De asemenea mai arătat că prin Legea 343/2006 s- introdus taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cuprinsă în Codul Fiscal, Titlul VII, nivelul taxei speciale, exigibilitatea și plata taxei speciale la bugetul de stat fiind reglementate în art. 2141.
Reclamantul precizat faptul că România încălcat prevederile art. 90(86) din Tratatul Uniunii Europene, iar în materie fiscală art. 90(95) și următoarele din Tratat nu pot fi încălcate de statele membre, astfel, în baza art. 90, nici un stat membru nu stabilește direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite, direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
mai arătat faptul că autoturismele second - hand, care au mai fost înmatriculate în România, nu se supun la taxă de primă înmatriculare, situație în care se ajunge la încălcarea neutralității impozitării interne, privind competiția între autoturismele aflate deja pe piața națională și cele similare importate dintr-un alt stat membru.
Totodată, arătat că în conformitate cu art. 148 al. 2 din Constituția României, ca urmare aderării României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare cuprinse în legile interne, cu respectarea prevederilor actelor de aderare.
De asemenea, a arătat că în ceea ce privește procedura de restituire sumelor, își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 113 Cod Procedură Fiscală și în conformitate cu art. 199 și 120 Cod Procedură Fiscală, în cazul sumelor de restituit de la bugetul de stat, dobânda începe să curgă la expirarea termenului de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererii de restituire.
În susținerea acțiunii au depus la dosar înscrisuri, respectiv chitanța emisă de, actele de înmatriculare ale autovehiculului, dovada achitării taxei de timbru.
Pârâtul PDa invocat excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive a în favoarea D, întrucât se solicită anularea unui act ce nu reprezintă un act administrativ fiscal.
Totodată arătat faptul că nivelul și plata taxei de înmatriculare sunt prevederile de art. 2141, 2142și art. 218 din 571/2003 privind Codul Fiscal publicată în MO nr. 927/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Asupra excepțiilor invocate de pârâtele D și Cac ăror analiza se va face cu precădere, s-a reținut următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă s-a reținut că actul prin care s-a respins cererea de restituire îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea modificarea și stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Dispozițiile art. 113 lit. d pr.Civ. stabilesc să se restituie la cerere sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. În acest context legal, adresa pe care reclamantul a depus-o la dosar și care exprima în mod expres refuzul de restituire a sumelor ce reprezintă taxa de primă înmatriculare fac dovada că procedura prealabilă a fost îndeplinită, întrucât prin cererea de restituire s-a oferit posibilitatea autorității publice să remedieze greșeala creată prin perceperea sumelor plătite fără a fii datorate, răspunsul acesteia fiind exprimat în mod explicit. Obligarea reclamantei să reia procedura prealabilă a fost apreciată ca împovărătoare și excesivă, de vreme ce autoritatea și-a exprimat poziția față de solicitarea reclamantei, impunerea unei sarcini mult prea oneroase echivalând cu o îngrădire nejustificată a dreptului de acces la justiție.
Din motivele expuse excepția inadmisibilității cererii a fosti respinsă ca neîntemeiată.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive D instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 33 din Codul d e Procedură Fiscală, organul fiscal competent în administrarea impozitelor și taxelor este cel în a cărui rază teritorială se află domiciliul contravenientului sau al plătitorului de venit, respectiv Totodată, instituția menționată este cea care a încasat taxa de primă înmatriculare, conform chitanței aflată la fila 5, fiindu-i adresată și cererea de restituire a acesteia. Prin urmare, C are calitate procesuală pasivă în cauză și nu FP. D, simpla calitate a acesteia de organ ierarhic superior organului fiscal local nu-i atrage calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, de vreme ce raportul juridic administrativ există între reclamant și Din considerentele expuse, instanța a admis excepția și a respins acțiunea față de
Asupra legalității perceperii taxei de prima înmatriculare instanța reține că art. 2141din Codul Fiscal reglementează nivelul taxei speciale și plata acesteia către bugetul de stat, reglementare ce a intrat în vigoare la data de 01.01.2007, o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană.
Prin introducerea taxei de prima înmatriculare s-au adus atingeri prevederilor art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene privind neutralitatea taxelor.
Astfel, în baza art.90 din Tratat nici un stat membru nu poate stabili direct sau indirect, pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură, superioare celor stabilite, direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Adoptarea măsurii taxei de prima înmatriculare a adus atingere liberei concurente în interiorul pieței, creând o situație împovărătoare pentru importatorii de autoturisme second-hand produse în alte state decât statul român. Este evident că dispozițiile legale fiscale privind taxa de primă înmatriculare sunt de natură a conduce la discriminare între produsele aflate deja pe piața din România și cele importate din statele membre.
În acest context, autoturismele second-hand care au mai fost înmatriculate în România nu se supun taxei de primă înmatriculare, situație în care se ajunge la încălcarea neutralității impozitării interne privind competiția între autoturismele aflate deja pe piața națională și cele similare importate dintr-un alt stat membru.
Atâta vreme cât pentru produsele naționale similare, respectiv autovehicule second hand, nu este prevăzută o taxă de înmatriculare similară ca valoare, impunerea taxei de primă înmatriculare pentru autoturismele provenind din alte state membre, fără distincție între autoturismele care nu au mai fost niciodată înmatriculate și cele care au fost deja înmatriculate într-un alt stat membru, constituie o încălcare a dispozițiilor Tratatului.
Prin impunerea unei sarcini fiscale suplimentare, Statul Rap rotejat produsele naționale, împovărând cumpărătorii de autoturisme second hand dintr-un stat membru prin instituirea taxei menționate și creând o discriminare între aceștia și cumpărătorii de autoturisme second hand înmatriculate deja pe teritoriul național.
Din moment ce taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu este revăzutăp. și pentru înmatricularea pe numele unui alt proprietar a unui autoturism folosit deja în teritoriul național, obligativitatea plății taxei speciale la prima înmatriculare în România constituie în mod cert încălcare a prevederilor legislației comunitare.
În conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, având prioritate față de dispozițiile contrare cuprinse în legile interne, cu respectarea prevederilor actelor de aderare.
De asemenea, în baza art. 148 alin.4 din Constituția României, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și a prevederilor alin.2 al aceluiași text, motiv pentru care judecătorul național trebuie să aplice cu prioritate, în cauzele deduse judecății, normele dreptului comunitar.
Astfel fiind, textul tratatului comunitar, respectiv prevederile art.90 din Tratat urmează să fie aplicate cu precădere, dispoziția legală din dreptul național fiind contrară textului tratatului.
În sensul celor susținute în prezenta acțiune este și decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, respectiv Hotărârea din 18.01.2007, cauza 313/05.
Din considerentele expuse instanța a apreciat că cererea este întemeiată și a obligat pârâta C să restituie reclamantului suma de 6.286,66 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în cauză de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, în nume propriu, precum și în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP D și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamantul nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice, asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6.286,66 lei, cu chitanța seria - -
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Administrația Finanțelor Publice a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât 571/2003 privind codul fiscal nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a DGFP D, de asemenea s-a reținut în mod legal că, pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor contribuții, competența revine, atât organelor fiscale județene, cât și celor locale, pe raza cărora se află domiciliul contribuabilului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, în nume propriu, precum și în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței nr.727 din data de 02 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat - - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena - |
Grefier, |
Red, Jud.
2 ex//4.01.2010
Jud. fondA C
31 2009
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Teodora Bănescu, Magdalena
