Obligația de a face. Decizia 551/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.551/CA
Ședința publică de la 23 noiembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat în contencios administrativ de recurent AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în Calea nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 674/ 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliați în,-, județul, domiciliați în,-, județul C, domiciliată în,-, județ C, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimații-reclamanți avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 21863/20.11.2009, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Cu privire la stadiul procesual, apărătorul intimaților, avocat arată că nu are alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru intimații - reclamanți avocat, față de excepția necompetenței materiale invocată de pârât apreciază că Tribunalul Constanța era competent să soluționeze cauza. Cu privire la fond corect instanța a dispus obligarea pârâtei să achite întreaga sumă cu titlu de compensații, față de înscrisuri și prin care a făcut dovada că nu au fost acordate despăgubirile la care s-a obligat. Arată că întreaga obligație de plată este exigibilă, dispunându-se actualizarea întregii sume. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța pune în discuția părții împrejurarea că inițial s-a cerut o sumă, sumă ce a fost reactualizată de instanță.
Avocat învederează instanței că actualizarea s-a făcut în raport de data în care această creanță a devenit exigibilă, noiembrie 2004. Pârâta avea obligația să achite 40% din valoare până la 31.XII.2007 și diferența până la 31.XII.2008. Totodată arată că disp. art. 5 din HG226/2004, pe care pârâta le invocă, aceasta trebuia să procedeze la actualizarea tranșei a -II-a dar cum nu fost achitată nici prima sumă nu a fost actualizată, instanța de fond a apreciat că întreaga sumă să fie plătită reactualizată. Este adevărat că numai pentru 60% există temei de reactualizare, dar având în vedere că nu a fost achitat 40% până la termenul la care s-a obligat, consideră că reclamanții sunt îndreptățiți la această actualizare.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 1929/118 din 24.02.2009 reclamanții, și au solicitat obligarea pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR la executarea obligației stabilite prin decizia nr. 466/16.11.2007 emisă de către pârâtă, respectiv de a plăti reclamanților suma de 294.328,68 lei integral și actualizată în raport de rata inflației la data plății efective, întrucât termenele de scadență ale plăților eșalonate stabilite de către pârâtă s-au împlinit iar ultima actualizare a valorii compensațiilor a fost efectuată în urmă cu aproximativ doi ani.
Motivează în fapt contestatorii arătând că prin Decizia nr. 466/16.11.2007 se acordă reclamanților compensații bănești în sumă de 294.328,68 lei pentru bunurile abandonate statului bulgar de către autorul lor,. Potrivit comunicării primite de la pârâtă, acesta avea obligația de a plăti reclamanților în anul 2007 suma de 117.731,47 lei, reprezentând 40% din totalul compensațiilor urmând ca restul sumei să fie plătită în anul 2008, dar pârâta nu și-a executat obligația de plată.
Cererea de chemare in judecata a fost întemeiata in drept pe disp. Legii nr. 9/1998, nr.HG 753/1998.
Legal citată pârâta a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată prin care invocăexcepția necompetenței materialea Tribunalului Constanța întrucât reclamanții solicită îndeplinirea unor prevederi ce nu emană de la o instanță de judecată, precum șiexcepția lipsei plângerii prealabile, cf. art. 7 din Legea nr. 7 alin.7 din Legea nr. 554/2004; pe fondul cauzei solicită respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata, arătând că: suma nu se poate achita într-o singură tranșă întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale; potrivit art. 38 din nr.HG 753/1998, despăgubirile sunt plătite în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat, în două tranșe dacă despăgubirile depășesc suma de 100.001 lei iar a extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent, fiind de natură a determina dublarea cuantumului compensațiilor, depășindu-se astfel fondurile repartizate cu această destinație; reclamanții nu fac dovada unui prejudiciu ce ar necesita actualizarea, aceasta fiind efectuată prin Decizia 466/16.11.2007.
Prin sentința nr.674/19.06.2009 Tribunalul Constanțaa respins excepția necompetenței materiale și a inadmisibilității acțiunii. Totodată a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 294.328,58 lei, cuantum actualizat de la data de 16.11.2007 și până la data plății efective.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale s-a reținut că, față de dispozițiile art. 7 alin.4 din legea nr. 9/1998 care reglementează competența materială a secției de contencios administrativ a tribunalului în soluționarea contestațiilor formulate împotriva hotărârilor Comisiei centrale, pentru rațiuni de simetrie juridică se impune ca aceleiași instanței să îi revină și competența de soluționare a acțiunilor ce privesc executarea propriilor obligații de către comisie. Excepția neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004,a fost respinsă cu motivarea că această procedură este obligatorie atunci când obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea unui act administrativ unilateral, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, instanța de judecată a reținut că Decizia nr. 466/16.11.2007 emisă de pârâtă, prin care se acordă reclamanților compensații bănești în cuantum de 294.328,68 lei, constituie izvorul unei obligații legale de plată a sumei menționate, obligație ai cărui creditori sunt reclamanții, fără însă ca acestui ordin legea să îi confere valoarea unui titlu executoriu, astfel că pentru executarea silită a acestei obligații creditorii sunt obligați a urma calea dreptului comun, respectiv pronunțarea unei hotărâri judecătorești de obligare a debitorului la executarea obligației de plată.
Totodată, a nega dreptul persoanelor îndreptățite de recurge la executarea pe cale silită a dreptului lor de creanță născut dintr-un astfel de act și a lăsa realizarea acestui drept de creanță la latitudinea debitorului ar însemna lipsirea acestora de un bun, în sensul art.1din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reținând că reclamanții fac dovada prin decizia nr. 466/16.11.2007 a pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR a creanței certe, lichide și, față de data emiterii acestuia, și exigibilă în întregime la momentul formulării cererii de chemare în judecată, pe care o au față de pârâtă iar pârâta nu face dovada plății, dovadă a cărei sarcină îi incumbă ca act pozitiv, a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 294.328,68 lei
Față de principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului d e l Craiova din 7 septembrie 1940, care impune ca sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora nu numai la momentul validării compensațiilor dar și la momentul plății efective, mai ales când această plată se face la mai mult de doi ani de la stabilirea compensațiilor,s-a apreciat că suma trebuie să fie actualizată, de la data stabilirii obligației de plată a despăgubirilor și până la data executării efective a obligației de plată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta invocând în criticile formulate excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța ca instanță de fond.
Pe fond recurenta pârâtă a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii arătând că potrivit art.8 alin2 din Legea 9/1998 în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor. Susține recurenta că reclamanții nu au făcut dovada unui prejudiciu astfel încât să se impună actualizarea sumei stabilite cu titlu de compensații.
Analizând legalitatea hotărârii recurate Curtea apreciază întemeiată excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța pentru următoarele considerente:
Obiectul de reglementare al Legii nr.9/1998 este acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940.
Legea reglementează procedura ce trebuie urmată de către persoanele îndreptățite pentru a beneficia de compensațiile sau despăgubirile prevăzute de lege.
Astfel, persoanele îndreptățite formulează, în termenul legal, cererile însoțite de actele doveditoare la comisiile județene constituite, potrivit art.6 din lege,pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei legi.Comisiile verifică cererile și se pronunță asupra compensațiilor cuvenite prin hotărâre care, se validează de către Comisia Centrală.
Potrivit dispozițiilor art.7 din lege se instituie un control administrativ hotărârea comisiei județene putând fi contestată, de către solicitantul nemulțumit, la Comisia Centrală care, poate valida sau invalida măsurile stabilite de comisiile județene.
Alineatul 4 al aceluiași articol instituie controlul judecătoresc asupra hotărârilor comisiei centrale în procedura contenciosului administrativ, legea stabilind competența de soluționare a plângerilor împotriva acestor hotărâri în favoarea tribunalului d e la domiciliul reclamantului.
În speță, reclamantul a urmat procedura prevăzută de Legea 9/1989 iar prin hotărârea nr.1185/13.05.2002Comisia Județeană Cas tabilit valoarea compensațiilor la 1.163.784.592lei, hotărâre ce a fost validată prin Ordinul 6910/2006 diminuând însă suma stabilită.
Prin sentința nr.583/06.06.2007 Tribunalul Constanțaa dispus anularea acestui ordin și obligarea Guvernului României la emiterea unui nou ordin de validare care să cuprindă suma reactualizată.
Urmare a acestei hotărâri judecătorești prin decizia nr. 466/16.11.2007 a pârâtei se validează hotărârea comisiei județene și se dispune plata către reclamanți a compensațiilor bănești în cuantum de 294.328,68 lei.
Decizia de validare nu a fost contestată în contencios administrativ obiectul acțiunii deduse judecății la instanța de fond fiind numai obligarea să își execute obligația de plată și actualizarea sumei stabilită prin decizia prin validare.
Așa cum rezultă din cuprinsul legii controlul judecătoresc se exercită pe calea contenciosului administrativ împotriva hotărârilor comisiei instanța de contencios urmând să analizeze legalitatea actului atacat din prisma respectării dispozițiilor Legii 9/1998.
Însă, reclamanților le-au fost stabilite drepturile de care beneficiază iar prin neatacarea deciziei de validare a fost epuizată întreaga procedură reglementată de Legea 9/1998.
Reactualizarea unei sume stabilite printr-un înscris, indiferent de natura acestuia civil sau administrativ,se face pe calea dreptului comun partea urmărind acoperirea prejudiciului creat prin neplata la termen sumei, necontestând legalitatea respectivului înscris.
Nu poate fi reținut nici principiul simetriei întrucât, așa cum s-a arătat, legea specială prevede expres atât procedura de urmat pentru stabilirea drepturilor persoanelor îndreptățite pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar cât și caracterul administrativ al actelor prin care se soluționează cererile formulate în temeiul legii, dând în competența instanței de contencios soluționarea contestațiilor formulate împotriva hotărârii comisiei și a ordinului de validare.
De asemeni, atât Legea 9/1998, lege specială aplicabilă în cauză, cât și legea contenciosului administrativ prevăd expres termenele în care pot fi contestate actele administrative iar nerespectarea acestor termene atrage tardivitatea acțiunii în contencios administrativ.
În condițiile în care reclamantul nu a contestat în termen actele cu caracter administrativ ce stabilesc compensațiile bănești cuvenite, recunoașterea dreptului la acțiune pe calea contenciosului administrativ, în ceea ce privește cererea de actualizare a compensațiilor bănești formulată, fără respectarea vreunui termen, ar eluda dispozițiile legii contenciosului administrativ.
Cererea de actualizarea a compensațiilor poate fi soluționată de instanța de contencios dar numai dacă această cerere a fost formulată accesoriu în acțiunea în care a fost contestat, în termen, actul administrativ ce stabilește compensațiile cuvenite persoanei îndreptățite. Însă fiind formulată pe cale separată o astfel de cerere își pierde caracterul de accesorialitate și nu mai poate fi soluționată în procedura contenciosului administrativ.
Constatând că procedura instituită de Legea 9/1998 a fost epuizată prin emiterea ordinului de validare, Curtea apreciază că cererea de actualizare a sumei stabilită cu titlu de compensație depășește sfera de aplicare a contenciosului administrativ fiind de competența instanței de drept comun.
Față de aceste considerente, Curtea admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța (secția contencios administrativ) și, în conformitate cu art.312 alin 6 și art1 pct.1Cod proc.civilă, va admite recursul și casând sentința atacată va declina cauza la Judecătoria Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța.
Admite recursul formulat în contencios administrativ de recurent AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în Calea nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 674/ 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -reclamanți, domiciliați în,-, județul, domiciliați în,-, județul C, domiciliată în,-, județ C, având ca obiect obligația de a face.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
03 decembrie 2009
jud.fond.
red.dec.jud.18.01.2010
4ex/19.01.2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
CĂTRE,
Judecătoria Constanța
Vă înaintăm alăturat, dosarul nr-, privind pe intimații -reclamanți, domiciliați în,-, județul, domiciliați în,-, județul C, domiciliată în,-, județ C, și pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, întrucât prin decizia civilă nr. 551/CA/ 23.XI.2009, Curtea de Apel Constanțaa admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța și s- trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța.
Dosarul conține ______ file, iar la acesta se află atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța ( 51 file).
PREȘEDINTE DE COMPLET,
- -
Grefier,
- -
tehnored.Gref.
2ex/19.01.2010
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim
