Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 552/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.552/CA

Ședința publică de la 23 noiembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul formulat în contencios administrativ de pârâtul, cu domiciliul în C,-, județul C, împotriva încheierii nr.632 bis din 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în, Grup Social, orașul, județul C, intimații pârâți PRIMARUL ORAȘULUI și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în, județul C, având ca obiect suspendare executare act administrativ /anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul pârât, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 15.01.2009 aflată la dosarul de fond, fila 91, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

Recurs motivat, legal timbrat.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Cu privire la stadiul procesul, apărătorul recurentului arată că nu are alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul, recurentul pârât prin avocat critică hotărârea instanței de fond prin prisma motivelor de recurs, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a încheierii instanței de fond în sensul respingerii cererii de sistare a lucrărilor efectuate în baza autorizației emise pe numele recurentului. Învederează instanței că întreaga motivare a instanței de fond vizează dreptul de proprietate a lui. A depus la dosar expertiza tehnică imobiliară efectuată în dosarul Tribunalului Constanța, în care figurează aceleași părți, urmând a se constata că nici unul din active nu se află pe terenul în litigiu. Având în vedere motivarea instanței de fond referitoare la faptul că se încalcă dreptul de proprietate al lui, prin expertiza extrajudiciară depusă la dosar a făcut dovada că aceste lucrări nu se află pe terenul lui. Instanța de fond nu a avut în vedere că la momentul licitației s-a efectuat raport de expertiză prin care s-a identificat că acel teren este lipsit de sarcini. Totodată apreciază că nu poate fi vorba de un caz bine justificat pentru că este vorba de un drept de proprietate a lui, iar în ce privește paguba iminentă, nici această condiție nu este îndeplinită, actul de adjudecare al reclamantului fiind ulterior contractului de concesiune. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului contencios administrativ de față:

Prin încheierea de ședință nr. 632 bis/12.06.2009 a Tribunalului Constanțas -a dispus suspendarea executării autorizației de construire nr. 262/17.10.2008 emisă de Primarul Orașului și sistarea lucrărilor de construire ce făceau obiectul autorizației de construire până la soluționarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea autorizației de construire nr. 262/17.10.2008 emisă de Primarul Orașului.

Pentru a pronunța această soluție a reținut judecătorul fondului că a fost învestit cu cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea licitației din data de 07.03.2008 organizată de Consiliul Local pentru concesionarea suprafeței de 400 mp teren, anularea contractului de concesiune nr. 6087/04.04.2008, anularea autorizației de construire nr. 262/17.10.2008 și sistarea lucrărilor de construire până la soluționarea cauzei în fond.

Văzând dispozițiile art. 12 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, potrivit cărora:(1)Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii. Anularea autorizațiilor de construire sau de desființare poate fi cerută, în condițiile legii, și de către prefect, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții.

(2)O dată cu introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătoreștisuspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei,

Văzând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora suspendarea actului administrativ poate fi dispusăîncazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

Văzând că prin cererea de chemare în judecată reclamantul reclamă nelegalitatea procedurii de concesionare și a contractului de concesiune nr. 6087/04.04.2008 încheiat între pârâții CONSILIUL LOCAL și, față de care autorizația de construire nr. 262/17.10.2008 constituie un act subsecvent, precum și încălcarea dreptului său real de proprietate asupra unei construcții aflate pe același teren pe care se autorizează efectuarea unor alte construcții prin autorizația de construire nr. 262/17.10.2008,

Văzând că prin autorizația de construire nr. 262/17.10.2008 se autorizează edificarea unei construcții de mari proporții, care înglobează în subsolul său construcția asupra căreia reclamantul pretinde un drept de proprietate, astfel că rezultatul vătămător ar fi greu de înlăturat în ipoteza anulării acestei autorizații,

Instanța de judecată a apreciat că reclamantul a făcut dovada cazului bine justificat și a pagubei iminente care i s-ar produce prin executarea actului, dispunând suspendarea executării Autorizației de construire nr. 262/17.10.2008 emisă de către Primarul Orașului și sistarea lucrărilor de construire ce fac obiectul autorizației de construire până la soluționarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru că instanța de fond s-a preocupat a analiza doar paguba ce ar fi putut fi produsă în patrimoniul intimatului reclamant, fără a lua în considerare și prejudiciul ce i s-a cauzat recurentului, prin suspendarea executării autorizației de construire a cărei legalitate a fost pusă în discuție în cauza pendinte.

A susținut recurentul pârât că activele cumpărate de intimatul reclamant sunt în stadiul de ruine, fără a se cunoaște exact poziția acestora în teren, bunurile achiziționate de la falita SC SA fiind înregistrate cu numere de inventar diferite, iar proprietarul terenului, respectiv Orașul prin Primar, a valorificat imobilul fără a menționa că pe suprafața acestuia se află edificate construcții.

Un alt aspect reliefat de recurentul a fost cel al formalităților de publicitate imobiliară, pe care acesta le-a efectuat, arătând însă că intimatul reclamant nu și-a întabulat dreptul de proprietate asupra construcțiilor dobândite de la SC SA, construcții care nu au fost identificate în rapoartele de expertiză sau în lista mijloacelor fixe.

Prin urmare, a susținut recurentul că lichidatorul judiciar al falitei SC SA a cerut acordul Consiliului Local pentru valorificarea activelor aflate pe terenul din domeniul unității administrative, fără a fi individualizate expres activele aflate pe acest teren.

În consecință, din punctul de vedere al recurentului, bunurile vândute către intimatul reclamant au fost neidentificate, sunt inexistente și s-au vândut fără a exista în inventarul inițial și fără a se supune acordului judecătorului sindic o completare a inventarului bunurilor.

Sub un ultim aspect s-a arătat că actul de adjudecare al reclamantului intimat este ulterior contractului de concesiune al recurentului pârât, iar instanța de fond a dispus în mod greșit suspendarea până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în loc de a dispune suspendarea până la soluționarea pe fond a cauze, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 312 proc. civ. art. 304 pct. 8 și 9 proc. civ. art. 14, alin.4 din Legea nr. 554/2004.

În susținerea recursului a fost depus la dosar de către recurentul pârât raportul de expertiză tehnico - judiciară efectuat în dosarul nr- a Tribunalului Constanța.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a înscrisurilor aflate la dosar, Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de ședință nr. 632 bis din 12.06.2009 a Tribunalului Constanțas -a dispus suspendarea executării autorizației de construire nr. 262/17.10.2008 emisă de Primarul Orașului, fiind în discuție existența sau nu a unor construcții achiziționate de intimatul reclamant de la debitoarea SC SA, în procedura valorificării bunurilor din averea falitei. Ceea ce este esențial în luarea măsurii de temporizare a efectelor unui act administrativ este îndeplinirea cumulativă a cerințelor din cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unui caz bine justificat și la iminența producerii unei pagube ce poate fi astfel preîntâmpinată.

S-a cerut de către intimatul reclamant să se dispună suspendarea executării autorizației de construire nr. 262/2008 până la stabilirea pe fondul cauzei a legalității acestui act și a contractului de concesiune nr. 6087/04.04.2008.

Cazul bine justificat, în accepțiunea art. 2, lit.t din Legea nr. 554/2004 există ori de câte ori sunt indicii ale unor împrejurări de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Măsura de temporizare a executării unei construcții în baza autorizației nr. 262/2008, dispusă de judecătorul fondului, are un caracter just, dat fiind faptul că pe același teren concesionat de cel căruia i s-a eliberat autorizația respectivă, reclamă intimatul existența unor construcții pe care le-a achiziționat în procedura licitației publice organizate de lichidatorul judiciar al falitei SC SA, urmând a se stabili pe fondul acțiunii în ce măsură se suprapun drepturile pretinse de ambele părți litigante.

Recurentul pârât recunoaște existența unor active ale intimatului reclamant pe suprafața de teren ce i-a fost concesionată, pretinzând că aceste active se află în stare de ruine, ceea ce îndreptățește Curtea în a aprecia că există împrejurări de fapt și de drept de natură a crea îndoială asupra legalității autorizației de construire nr. 262/2008, în măsura în care ambele părți litigante exhibă acte care îndreptățesc la protecția drepturilor lor.

De altfel Consiliul Local, în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, recunoaște existența activelor depozit de carburanți și rezervor metalic, cu nr. de inventar -, în stadiul de ruine, pe terenul propus spre concesionare și ulterior concesionat de recurentul, astfel cum apare și în planul de situație întocmit în luna iulie 2008 de PFA.

Celelalte critici ale recurentului, vizând neefectuarea formelor de publicitate imobiliară de către intimatul reclamant și neconcordanța numerelor de inventar pentru bunurile achiziționate de acesta exced examenului sumar al aparenței de legalitate a actului administrativ contestat ce poate fi realizat în analiza unei cereri de suspendare a efectelor acestui act.

În ceea ce privește eroarea instanței de fond, care a dispus suspendarea executării autorizației de construire până la soluționarea irevocabilă a cauzei, Curtea reține că au fost aplicate corect dispozițiile art. 15 din Legea nr. -, cererea de suspendare fiind formulată odată cu acțiunea principală prin care s-a cerut anularea contractului de concesiune nr. 6087/04.04.2008 și a autorizației de construire nr. 262/2008, fapt pentru care suspendarea poate fi dispusă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a preîntâmpina o eventuală pagubă rezultată din executarea autorizație de construire nr. 262/2008, ce nu ar mai putea fi ulterior reparată prin restabilirea situației anterioară executării construcției de către recurentul, Curtea reține că se impune menținerea măsurii de temporizare a efectelor actului administrativ contestat, astfel că va păstra această soluție dispusă de judecătorul fondului prin încheierea de ședință din 12.06.2009, urmând a fi respins recursul declarat de pârâtul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat în contencios administrativ de pârâtul, cu domiciliul în C,-, județul C, împotriva încheierii nr.632 bis din 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în, Grup Social, orașul, județul C, intimații pârâți PRIMARUL ORAȘULUI și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în, județul C, având ca obiect suspendare executare act administrativ /anulare act administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

02 decembrie 2009

jud.fond.

red.dec.jud.

2ex/14.01.2010

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 552/2009. Curtea de Apel Constanta