Obligația de a face. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 553/CA
Ședința publică din 26.10.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbâltoc
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului introdus de reclamantul, cu domiciliul procedural ales la sediul Penitenciarului Vaslui, în V,-, județul V, în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinței civile nr. 295//17.11.2008 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă, de către grefier, că s-au depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimatul Penitenciarul Vaslui, cu același conținut cu cea depusă la termenul din 22.06.2009, și precizări formulate de recurent.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la nr-, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul Vaslui la emiterea unei decizii prin care să se dispună plata clauzei de mobilitate și a clauzei de confidențialitate, în cuantum de 15 % fiecare în parte, conform Legii nr. 53/2003 privind Statutul consilierului juridic și Statutul profesiei de consilier juridic. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a negociat cu unitatea pârâtă clauza de mobilitate și de confidențialitate, rezultatul negocierii fiind cuprins în procesul-verbal nr. M2 - -/26.06.2008, care a fost înaintat Compartimentului Resurse Umane în vederea emiterii deciziei, însă acest compartiment refuză întocmirea acesteia și nu recunoaște negocierea avută, deși s-a făcut cu aprobarea ordonatorului superior de credite, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor.
Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 295//17.11.2008, a respins acțiunea formulată de petentul, cu domiciliul ales la Penitenciarul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Vaslui, cu sediul în V,-, jud.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cererea reclamantului nu este fondată deoarece, în raport cu reglementările legale, profesia de consilier juridic se exercită fie în baza unui raport de serviciu în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, fie în baza unui raport juridic de muncă în urma încheierii unui contract individual de muncă potrivit dispozițiilor Codului muncii.
De aceea, consilierilor juridici numiți în funcție, în privința drepturilor și obligațiilor ce decurg din raporturile de serviciu, le sunt aplicabile atât norma generală, reprezentată de Legea nr. 188/1999, republicată, cât și dispozițiile speciale conținute în Legea nr. 514/2003.
Astfel, în art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată prin Legea nr. 246/2006, se subliniază: "consilierii juridici au drepturile și obligațiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional și reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă."
Rezultă din aceste prevederi că însuși legiuitorul face distincție între cele două categorii de consilieri juridici, sub aspectul statutului acestora, cu consecințe în ceea ce privește sfera și conținutul drepturilor și obligațiilor ce le revin.
Totodată, este de observat că, în art. 60 alin. 1 din Statutul profesiei de consilier juridic, se precede că pentru activitatea sa profesională consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic având statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcție.
Mai mult, dispozițiile exprese referitoare la negocierea prestațiilor suplimentare, cu privire la alin. 2 al aceluiași articol, îi vizează exclusiv pe consilierii juridici având statut de angajați în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate și cea de confidențialitate.
De altfel, asemenea clauze specifice sunt prevăzute numai în Codul muncii, iar nu și în dreptul comun aplicabil funcționarilor publici.
Or, în privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici este exclusă stabilirea acestora prin negociere, întrucât ele nu pot fi determinate decât în conformitate cu dispozițiile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, mai ales că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii.
De aceea, negocierea unor astfel de clauze apare inadmisibilă pentru categoria consilierilor juridici cu statut de funcționar public, iar o interpretare contrară ar echivala cu o nesocotire a regulilor ce guvernează raportul dintre norma generală și cea specială și aplicarea acesteia din urmă în afara limitelor permise de legea-cadru.
Așadar, consilierii juridici cu statut de funcționari publici nu pot negocia clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate în condițiile prevăzute de art. 60 alin. 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, raportate la dispozițiile art. 25 și 26 din Codul muncii, însă pot beneficia, în condițiile prevăzute de actele normative aplicabile funcționarilor publici și legislației specifice autorității sau instituției în care își desfășoară activitatea, de sporurile de salarizare specifice funcționarilor publici.
Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului său, reclamantul a susținut că prima instanță nu a observat că acțiunea cu care a fost învestită are ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să dispună plata clauzei de mobilitate și de confidențialitate, în cuantum de 15% pentru fiecare în parte. Prima instanță, în mod greșit a analizat însăși existența dreptului în sine. Dreptul a cărui exercițiu îl pretinde s-a născut prin procesul-verbal înregistrat la unitatea pârâtă la nr. 2--/26.06.2008.
S-a arătat că drepturile solicitate sunt prevăzute de Legea nr. 514/2003, de art. 20 alin. 1 și 2 lit. c și d, art. 25 și art. 26 din Legea nr. 53/2003.
S-a mai arătat că acordarea sporului de mobilitate și confidențialitate doar consilierilor juridici care își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă creează o inegalitate între consilierii care își desfășoară activitatea în sectorul public și cei din sectorul privat.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că reclamantul nu are dreptul la prestațiile suplimentare reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, "consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii".
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din același act normativ:
"Consilierul juridic numit în funcție are statutul funcționarului potrivit funcției și categoriei acesteia.
Consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat".
Drepturile și obligațiile consilierilor juridici sunt reglementate prin dispozițiile art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată, care prevăd: "Consilierii juridici au drepturile și obligațiile prevăzute de lege, potrivit statutului profesional și reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă".
Așadar, profesia de consilier juridic se exercită, fie în baza unui raport de serviciu, fie în baza unui raport juridic de muncă, în urma încheierii unui contract individual de muncă, în conformitate cu reglementările din Codul muncii.
Această distincție se regăsește și în cuprinsul Statutului profesiei de consilier juridic, în ceea ce privește sistemul de remunerare al consilierilor juridici.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 60 alin. 1 din acest statut: "Pentru activitatea sa profesională consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază, stabilităprin negocierepentru consilierul juridic ce are statut de salariat, sauconform legilor specialepentru cel numit în funcție".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 13 lit. b din același act: "Pentru activitatea depusă, consilierul juridic are dreptul să fie remunerat conform prevederilor formei scrise a raportului juridic care stă la baza exercitării profesiei față de beneficiar".
Drepturile salariale suplimentare decurgând din clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate au fost stabilite prin alin. 2 al art. 60 din Statutul profesiei de consilier juridic: "Deosebit de remunerația de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate".
Prin sintagma "consilierul juridic poate negocia" a fost avută în vedere numai categoria consilierilor juridici care au statut de salariați, ale căror raporturi cu persoana juridică pe care o reprezintă sau căreia îi asigură consultanță decurg dintr-un contract individual de muncă, dispozițiile legale, anterior citate, nefiind aplicabile consilierilor juridici cu statut de funcționari publici.
În privința drepturilor salariale ale consilierilor juridici cu statut de funcționari publici, Curtea reține că este exclusă stabilirea acestora prin negociere, întrucât determinarea lor se realizează în baza unor acte normative. Ca atare, rezultă că sporurile cuvenite consilierilor juridici cu statut de funcționar public nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale.
În această situație, negocierea clauzelor de confidențialitate și mobilitate este inadmisibilă pentru categoria consilierilor juridici cu statut de funcționar public.
În acest sens este și decizia nr. 78/05.11.2007 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 514/2003 modificată prin Legea nr. 246/2006 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic raportate la dispozițiile art. 60 alin. 1 și 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 31 (fost art. 29) și art. 117 (fost art. 93) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Codul muncii. Această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Adoptarea acestei soluții cu privire la consilierii juridici, cu statut de funcționari publici, nu creează premisele unei discriminări, în raport de cealaltă categorie de consilieri juridici, cu statut de salariați, întrucât principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii obiective și raționale.
Prin urmare, instanța de recurs reține că refuzul pârâtului de a emite un act administrativ prin care să se dispună plata clauzei de mobilitate și a clauzei de confidențialitate este justificat în mod obiectiv de existența unor prevederi legale care îi interzic să acționeze în acest fel.
Fiind contrar dispozițiilor legale indicate mai sus, procesul-verbal nr. M2--/26.06.2008, la care face referire reclamantul, nu are nici o relevanță juridică.
În consecință, Curtea, având în vedere că nu sunt dovedite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul introdus de reclamantul împotriva sentinței nr. 295/CA/17.11.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.
Președinte judecător judecător
G - --- - - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Vaslui
Judecător de primă instanță:
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbâltoc
