Obligația de a face. Decizia 582/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 582/CA
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursurilor promovate în contencios administrativ de recurentele-pârâteDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE- cu sediul în loc.B, nr.163 Bis, jud.T șiADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU- cu sediul în B, sector 6, nr.294, Corp A, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - cu domiciliul în T,-,.2,.C,.13, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1680/14.08.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursurile sunt motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; recurentele au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 15/88/6.01.2009, reclamanta a chemat în judecată pârâta T - Administrația Finanțelor Publice - pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea sumei de 7.344 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală, conform art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000.
În motivare, reclamanta arată că a cumpărat un autoturism second-hand marca Opel Astra, înmatriculat pentru prima dată în Germania, în decembrie 1999, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să plătească taxa de poluare în cuantum de 7.344 lei, conform chitanței seria - 3A nr. - /5.12.2008 a Administrației Finanțelor Publice T și a deciziei de calcul a taxei de poluare din 5.12.2008
Consideră reclamanta că plata acestei taxe, obligație derivată din reglementările nr.OUG 50/2008, contravine Tratatului Comunității Europene, care, în art. 90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului.
În cauză este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și neînmatriculate în România.
Esențial este că taxa de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, care este stat comunitar de la 1 ianuarie 2007.
O veritabilă "taxă pe poluare", așa cum se regăsește în legislațiile altor state comunitare, ar fi trebuit să ia în considerare totalitatea autovehiculelor aflate în circulație, indiferent de momentul înmatriculării, pentru a evita o nouă situație de discriminare între autovehiculele deja înmatriculate în România, pe de o parte, și autovehiculele noi, care urmează să fie înmatriculate sau autovehiculele second-hand importate din spațiul comunitar, pe de altă parte.
In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 11 din Constituție; tratatele ratificate de către Parlament; art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosar întâmpinare.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că taxa specială a fost inițial reglementată de art. 2141)alin. 1, însă la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și nr.HG 686/2008 prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a nr.OUG 50/2008.
Se mai arată că cererea înaintată de reclamant trebuie analizată și sub aspectul dispozițiilor art. 117 din Codul d e procedură fiscală care stabilesc în mod expres și limitativ cazurile în care se solicită restituirea unor sume de la bugetul de stat consolidat.
Întâmpinare a formulat și pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, introdusă în cauză pentru a-i fi opozabilă hotărârea, întrucât taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu conform art. 1 al. 1 din nr.OUG 50/2008.
Această pârâtă a invocat două excepții de inadmisibilitate a cererii reclamantei, prima motivată de faptul că reclamanta a solicitat restituirea sumei fără să solicite și anulara actului administrativ fiscal și pentru care nu a formulat reclamație administrativă, și a doua prin care arată că nicio lege aflată în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar.
Prin sentința civilă nr. 1680/14.08.2009 au fost respinse excepțiile de inadmisibilitate și a fost admisă acțiunea. În consecință a fost anulată decizia de calcul a taxei de primă înmatriculare nr. 2233/05.12.2008, DGFP T fiind obligată să restituie reclamantei suma de 7344 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare cu dobândă până la efectuarea plății.
Excepțiile de inadmisibilitate a cererii au fost considerate neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin solicitarea restituirii sumei achitate cu titlu de taxă de poluare cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, potrivit art. 4 lit. din nr.OUG 50/2008, reclamanta susține nelegalitatea actelor administrative prin care s-a stabilit cuantumul taxei și s-a achitat taxa de primă înmatriculare, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea acesteia prin condiționarea primei înmatriculări de plata taxei.
De altfel, decizia nr. 2233 /5.12.2008 emisă de P T, așa cum rezultă chiar din denumirea ei, este numai o modalitate de calcul a taxei de poluare, neexistând un alt motiv de nelegalitate al acesteia decât temeiul de drept al emiterii ei.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, s-a invocat faptul că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să statueze asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția României și cu tratatele internaționale.
În dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9.03.1978 dată în cauza Administrazione delle Finanze dello Stato/ nr. C 106/77, s-a statuat că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizare efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Prin urmare, instanțele române de drept comun sunt competente să asigure realizarea efectului deplin al dreptului comunitar cu înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale.
Pe fondul cauzei au fost avute în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Opel Astra, înmatriculată prima dată în Germania în decembrie 1999, iar pentru înmatriculare în România a plătit o taxă de poluare, în cuantum de 7.344 lei.
S-a apreciat că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă actuala taxă de poluare și fosta taxă de primă înmatriculare a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravin Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor nr.OUG 50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 48 din Constituția României, Legea nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție.
În reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă de primă înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificată prin nr.OUG 110/2006, art. 2142)- 2143)incluse în Codul fiscal, stabilind obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia.
Prin nr.OUG 50/21.04.2008 s-au abrogat dispozițiile art. 2141)- 2143)din Legea nr. 571/2003, fiind stabilit prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și care se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art. 4 din nr.OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și, respectiv, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Rezultă că taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculare în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
In conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Articolul 90 din Tratatul reprezintă unul dintre temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, cum rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții Europene de Justiție, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună știință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte; tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează că, urmare a aderării prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare; Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat și prin introducerea art. 4 din nr.OUG 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice măsură comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Că o taxă internă impusă autovehiculelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraful 1 din tratat, s-a decis în cauza conexată și, unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului și la clarificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand, similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrară normelor dreptului comunitar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru; așa fiind, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către DGFP T și Administrația Fondului de Mediu.
Recurs DGFP
Prin motivele de recurs DGFP T arată că în mod greșit s-a apreciat că reînmatricularea autovehiculului de către reclamantă încalcă normele europene.
Obligația de plată a taxei de poluare a fost stabilită de OUG nr. 50/2008, ordonanța stabilind măsuri care corespuns prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. De asemenea, Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei de poluare.
Nicio lege în vigoare nu permite instanței de judecată să se pronunțe asupra compatibilității unei prevederi a dreptului cu Constituția și tratatele internaționale.
În drept se invocă art. 299-316.pr.civ.
Recurs Administrația Fondului pentru Mediu
Se arată prin motivele de recurs că decizia de calcul a taxei de poluare este titlu de creanță. În consecință, împotriva acesteia trebuia formulată plângere în conformitate cu Codul d e procedură fiscală. Apreciind că prin cererea de restituire reclamanta susține nelegalitatea actelor administrative prin care s-a stabilit cuantumul taxei, instanța și-a depășit atribuțiile, modificând cadrul procesual.
De asemenea, hotărârea a fost dată fără temei legal întrucât OUG nr. 50/2008 stabilește măsuri care corespund prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. În plus, nu face nicio discriminare între produsele naționale și cele provenind din celelalte state membre.
În drept se invocă art. 299 și următoarele pr.civ. OUG nr. 196/2005, legea nr. 554/2004.
Curtea a admis recursurile formulate și ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității a modificat în tot hotărârea primei instanțe și a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Reclamanta a achiziționat în octombrie 2008 un autoturism din Germania.
În conformitate cu OUG nr. 50/2008 a achitat taxa de poluare în sumă de 7344 lei cu chitanța nr. -/05.12.2008 stabilită prin decizia de calcul nr. 2233/05.12.2008.
Prin acțiune nu se solicită anularea deciziei nr. 2233/05.12.2008 care potrivit recurentei reprezintă titlu de creanță și trebuie contestată potrivit codului d e procedură fiscală ci se solicită restituirea de către pârâtă sumei de 7344 lei, reclamanta apreciind că această taxă este contrară normelor europene.
Potrivit art. 2 lit. c din legea nr. 554/2004 actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ"."Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal" (art. 2 alin. 2 din legea contenciosului administrativ).
În baza art. 8 alin. 1 din legea nr. 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut laart. 2alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
În concluzie, pentru a se adresa instanței de contencios administrativ, reclamanta trebuia să invoce una din situațiile descrise, respectiv, nesoluționarea în termen a cererii de restituire sau refuzul nejustificat de soluționare a cererii sau a unei operațiuni administrative.
În speță, reclamanta nu s-a adresat pârâtei pentru a solicita restituirea taxei de poluare ci s-a adresat direct instanței de judecată cu o astfel de cerere, lipsind astfel actul vătămător, respectiv refuzul expres al pârâtei de restituire a taxei.
Cu alte cuvinte, așa cum prevede art. 2 alin. 2 din legea nr. 554/2004, pentru a se putea adresa instanței de contencios administrativ, trebuia să existe refuzul nejustificat al pârâtei de restituire a taxei de poluare iar acest refuz putea fi exprimat numai în urma formulării unei cereri de restituire adresată pârâtei, cerere care nu există în speță.
Neexistând un act administrativ vătămător, cererea reclamantei prin care solicită direct instanței restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii.
Admite recursurile promovate în contencios administrativ de recurentele-pârâteDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE- cu sediul în loc.B, nr.163 Bis, jud.T șiADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU- cu sediul în B, sector 6, nr.294, Corp A, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - cu domiciliul în T,-,.2,.C,.13, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1680/14.08.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-Gr.
4ex./05.01.2010
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Ecaterina Grigore
