Obligația de a face. Sentința 602/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 602/2009
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamații și în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚII și COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR având ca obiect obligația de a face - stabilire despăgubiri.
La data de 23 noiembrie 2009 s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamanților și.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2009, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚII și COMISIA CENTRALĂ pentru stabilirea despăgubirilor să fie obligate să emită o decizie de emitere a unui titlu de despăgubire aferent dosarului 27495/CC aflat pe rolul aceste instituții; să oblige pârâta la plata în favoarea acesteia a cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În dezvoltarea motivelor acțiunii reclamanții arată că, au cumpărat un imobil teren la data de 4 iunie 1967 de la numiții și, proprietarii de sub B 4,5,6 din Cf 22788 C, prin contractul de vânzare-cumpărare.
Au devenit proprietari de drept al acestui teren, însă nu au reușit să întabuleze acest drept în cf până la momentul naționalizării acestuia.
Ulterior, reclamanții au edificat pe acest teren o construcție-casă cu două camere, bucătărie, anexe, a cărei evidență este dovedită cu actele anexate dosarului, aferent cererii de retrocedare formulată de aceștia în temeiul Legii nr. 10/2001.
Atât terenul cât și casa au făcut obiectul exproprierii în temeiul Decretului de expropriere nr. 100/21 aprilie 1981, așa cum rezultă din actele anexate dosarului de retrocedare.
Reclamanții, în temeiul Legii nr. 10/2001, au formulat o cerere de restituire a imobilului în natură, cerere înregistrată la Primăria Municipiului C-
Ca răspuns la această cerere Primăria Municipiului C-N a procedat la emiterea unei dispoziții de acordare de despăgubiri, respingând astfel cererea reclamanților de retrocedare în natură a imobilelor.
Raportat la art. 23 din Legea nr. 10/2001 și având în vedere faptul că acesta nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele metodologice de aplicare a legii.
Rezultă, că în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privința dovedirii dreptului de proprietate, nu se impune o astfel de dovadă numai prin înscris autentic de vânzare cumpărare, ci sunt admisibile și alte mijloace de probă, așa cum sunt ele prevăzute în art. 23.1 din Norma metodologică, care stabilește: "Prin acte doveditoare se înțelege: - orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivăprezentarea actului de expropriere și, după caz, prezentarea procesului verbal încheiat cu această ocazie, ori a acordului de expropriere; orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită (extras carte funciară, istoric de rol fiscal.); orice act juridic care descrie construcția demolată -, orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale - ".
Contractul de vânzare-cumpărare prezentat ca act doveditor se încadrează în această categorie de înscrisuri și are puterea de a face dovada dreptului asupra proprietății în cauză.
În jurisprudență s-a conturat o orientare în acest sens, așa cum reiese și din Decizia nr. 1145 din 15 februarie 2005 ÎCCJ. Prin urmare instanța admite faptul cărecunoașterea dreptului de proprietate nu se realizează doar prin acte autentice, ci și prin acte sub semnătură privată, potrivit noii legislații, statuând posibilitatea pentru persoanele ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat de a urma procedura prevăzută de această lege pentrua obține măsuri reparatorii.
Art. 24 din Legea nr. 10/2001 stabilește că, în absența unor probe contrare, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar persoana/persoanele individualizate în actul normativ sunt presupuse deținătoare ale imobilului sub nume de proprietar.
Reclamanții au depus extinderea și precizare de acțiune prin care au chemat în judecată pârâta COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR ca și entitate separată cu atribuții în emiterea deciziei ce constituie titlu de despăgubire și prin urmare modifică petitul nr. 1 din acțiune prin care solicită; obligarea la emiterea unui titlu de despăgubire aferent dosarului nr. 27495/CC.
Raportat la opinia unitară a instanțelor judecătorești cât și a sensului juridic al actelor normative aplicabile ca în speță reclamanții au depus suficiente acte în vederea probării existenței convenției de vânzare-cumpărare asupra imobilelor, chiar dacă dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost înscris în cartea funciară, iar contractul nu este decât un înscris sub semnătură privată.
Contractul de vânzare-cumpărare prezentat ca act doveditor se încadrează în această categorie de înscrisuri și are puterea de a face dovada dreptului asupra proprietății în cauză.
Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin întâmpinarea depusă la data de 16 octombrie 2009 invocă excepția lipsei calității procesuale cu privire la cererea introductivă de instanță, și în consecință respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă (21-24).
Pârâta COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR prin întâmpinarea depusă la data de 2 decembrie 2009 solicită respingerea cererii de precizarea acțiunii ca inadmisibilă, iar în măsura în care se va admite cererea de precizare a reclamanților, solicită suspendarea cauzei cu trimiterea spre soluționare Tribunalului Cluja excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 2049/2006, și totodată respingerea cererii de obligare a Comisiei Centrale la emiterea Deciziei ca neîntemeiată.
Examinând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
Reclamanții au formulat în temeiul prevederilor art. 3 alin (1) lit a coroborat cu art. 4 alin (2) din Legea nr. 10/2001, în calitate de persoane îndreptățite, notificarea nr. 66427/3/452/7 noiembrie 2001 și respectiv 27394/452/12 aprilie 2003 prin care au solicitat restituirea în echivalent a terenului proprietatea acestora situat în C-N- imobil ce a trecut în proprietatea Statului Român în baza decretului de expropriere nr. 100/1981.
Legea nr. 10/2001 republicată instituie o procedură administrativă obligatorie în cadrul căreia, în cauză, Primarul mun. C-N, are în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea sus menționată obligația de a soluționa pe fond notificarea sub toate aspectele.
În considerarea celor arătate, prin Dispoziția nr. 2049 din 14 iunie 2006 Primarului mun C-N (80), s-a propus acordarea în favoarea reclamanților a despăgubirilor în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind înaintat COMISIEI CENTRALE pentru stabilirea despăgubirilor prin adresa nr. 08189/30 mai 2008 Primăriei mun C-
Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către Statul Român.
Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit dispozițiilor legale sus arătate, s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru, o autoritate administrativă distinctă cu denumirea COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR care în virtutea prevederilor art. 13 alin (1) lit a și b are două atribuții principale: emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și luarea măsurilor legale necesare aplicării legii.
Din această perspectivă pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR nu are calitate procesuală pasivă deoarece prin legea sus menționată nu a fost stabilită în sarcina sa atribuții referitoare la stabilirea despăgubirilor.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a aprecia ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâtei urmând ca în considerarea dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă raportat la art. 13 alin (1) lit a și b din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să o admisă.
În ceea ce privește pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, în cuprinsul cap.V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt reglementate pe larg procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor. Dealtfel, pe aceste prevederi legale se axează întreaga apărare formulată de pârâtă în nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil.
Este adevărat că potrivit normelor metodologice corespunzătoare art. 17 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 aprobate prin HG nr. 1095/2005, COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a fost autorizată să stabilească prin decizie ordinea în care vor fi soluționate dosarele. În acest sens, Comisia a stabilit prin decizia nr. 2/28 februarie 2006, act administrativ cu caracter normativ, că ordinea dosarelor se face aleatoriu, aceasta fiind și justificarea nesoluționării cererii formulate de reclamante.
Curtea reține însă că, criteriul aleatoriu stabilit de autorități în funcție de care se vor soluționa dosarele nu prezintă o garanție suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea unuia sau a altuia din dosarele care-i sunt transmise comisiei. Cu alte cuvinte, particularului nu-i sunt oferite și alte criterii obiective pentru ca acesta să poată întrevedea și apoi controla modul în care autoritatea investită de lege își exercită atribuțiile și apoi să poată evalua în ce măsură drepturile sale îi sunt lezate prin conduita adoptată de autoritate.
Într-un final, soluționarea cererilor de acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen iar modalitatea reținută de autoritate în sensul de a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu nu constituie o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.
Este bine cunoscut faptul că prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul oricărei persoane la soluționarea unei cereri în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și impartială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Totodată, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Cu privire la drepturile de creanță Curtea a decis, cu valoare de principiu că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
În cauză, dreptul de creanță născut în favoarea reclamantelor prin emiterea dispozițiilor de restituirea prin echivalent, reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire autoritatea administrativă în cauză- COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR- încalcă reclamantelor dreptul la respectarea bunurilor acestora iar în considerarea art. 6 din CEDO precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, autoritatea administrativă are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
În sensul celor arătate, justificarea autorității prin invocarea caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit. Deși decizia autorității administrative de opțiune pentru caracterul aleatoriu al selectării dosarelor în vederea soluționării acestora ar putea fi justificată de un scop legitim, metodele și mijloacele de soluționare prin introducerea doar a acestui element aleatoriu nu sunt adecvate și necesare. Odată ce titularul notificării a fost înștiințat cu privire la transmiterea dosarului entității prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor administrative de stabilirea despăgubirilor, i se crează acestuia convingerea și legitimă că cererea sa va fi soluționată într-un termen rezonabil și previzibil.
A condiționa soluționarea dosarelor exclusiv de elementul aleatoriu introdus de COMISIE, care implică imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, nu constituie o justificare pertinentă ce poate fi opusă astfel cu succes reclamantelor ca temei pentru nesoluționarea cererii având ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care acestea sunt îndreptățite potrivit legii.
În concluzie, datorită nerezolvării în termenul prevăzut de art. 2 lit h din Legea nr. 554/2004 a cererii reclamantelor de emitere a unor dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, acestea au sesizat în condițiile art. 8 alin (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ care a apreciat că acestea au fost vătămate într-un drept legitim, prin nesoluționarea în termen a unei cereri fiindu-le astfel încălcat interesul legitim privat respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor și previzibil prefigurat așa cum este el definit de art. 2 lit p din Legea nr. 554/2004.
Pentru cele mai sus arătate, Curtea apreciază că în speță acțiunea formulată de reclamante este întemeiată așa încât în temeiul dispozițiilor legale sus amintite, urmează aoa dmite.
Deoarece prin nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, pârâtelor le-a fost creat un prejudiciu, îndeplinite fiind cerințele impuse de art. 998 Cod civil, pârâta COMISIA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR va fi obligată și la plata despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚII B cu sediul în B nr. 202.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată, precizată și extinsă, de reclamanții și ambii domiciliați în C-N- - 1.32 județul C în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B cu sediul în B nr. 202 și în consecință:
Obligă pârâta să emită decizie -titlu de despăgubire aferent dosarului 27495/CC aflat pe rolul pârâtei, privind imobilul situat în C N- înscris în CF 22788 C nr. top 22179.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
9 ex./10.12.2009
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu
