Obligația de a face. Sentința 69/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. 7/59/3.01.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR. 69
Ședința publică din 26 martie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtului Ministerul Apărării - Departamentul pentru relația cu Parlamentul și îndrumare publică - Direcția și B, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal se prezintă avocat, în reprezentarea reclamantului, și consilier juridic, în reprezentarea pârâtului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului învederează că există Ordinul nr. 129/28.08.2006 și că în încheierea de ședință din data de 27 februarie 2008 s-a strecurat o greșeală în sensul că nu Legea privind vânzarea locuințelor a fost abrogat ci Normele metologice s-au abrogat, depune note de ședință și consideră cănu se poate soluționa competența de soluționare în lipsa acestui Ordin depus la dosar.
Reprezentantul pârâtului se opune admiterii cererii, precizând că Ordinul nr. 129/2006 există care reglementează Normele metodologice - competența de soluționare a stabilește legiuitorul precizează că va face demersurile necesare pentru a depune acest ordin.
Reprezentanta reclamantului învederează că Normele metodologice reglementează procedura în contencios administrativ.
Instanța respinge cererea de probațiune de a depune Ordinul nr. 129/2006, considerând că în acest moment sunt depuse toate actele și pune în discuție excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze.
Reprezentanta reclamantului precizează că nu se poate încheia un contract în lipsa unei dispoziții - potrivit legii contenciosului administrativ apreciază că această cauză este de competența contenciosului administrativ în acest moment nu există un act normativ a Normă metodologică - și solicită respingerea acestei excepții.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției și declinarea soluționării cauzei în favoarea instanței de drept comun.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr. 7/59/3.01.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării - Departamentul pentru relația cu Parlamentul și informare publică - Direcția și solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la întocmirea contractului de vânzare - cumpărare a locuinței de serviciu situată în -, înscrisă în nr. 3648, pe care o deține în calitate de chiriaș și obligarea acesteia la cheltuieli de judecată ocazionate cu derularea prezentei cauze.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 562/2004, privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu, modificată și completată prin Legea nr. 357/2006, a adresat Unității Militare nr. 02517 C cererea de cumpărare a locuinței de serviciu pe care o deține în calitate de chiriaș.
Așa cum rezultă din adresa acestei unități emisă cu nr. A 696 din 28.06.2007, solicitarea reclamantului a fost înregistrată la compartimentul al unității sub nr. CR 118 din 28.05.2007. Prin aceiași adresă i s-a comunicat de către unitatea vânzătoare că este necesară completarea dosarului și au fost enumerate documentele solicitate.
După îndeplinirea acestor cerințe, prin adresa emisă sub nr. A 1073 din 10.08.2007 i s-a adus la cunoștință de către unitatea vânzătoare că a fost supus auditării și contractul acestuia de vânzare - cumpărare, dar în lipsa unor precizări clare cu privire la modalitatea de stabilire a prețului de vânzare al unei locuințe s-a solicitat Direcției și să precizeze dacă interpretarea modalității de calcul dată de auditorii interni este corectă, urmând să i se comunice modul de soluționare a cererii.
Reclamant a precizat că, având în vedere că de la data depunerii solicitării trecuseră peste 125 din zile fără a i se soluționa cererea și luând în considerare că rezolvarea trenează din pricina metodologiei de stabilire a prețului de vânzare potrivit ultimei comunicări, la data de 3 octombrie 2007 s-a adresat unității vânzătoare confirmând că "accept prețul maximal stabilit" și a solicitat să i se comunice în termen legal prețul, modalitatea de plată și data semnării contractului.
Prin adresa nr. A 1697 din 16.10.2007, primită de reclamant la data de 23.10.2007, unitatea vânzătoare i-a comunicat faptul că în baza adresei nr. A 8227/05/10.2007 a Direcției și urmează a se schimba destinația imobilului în care locuiește acesta din locuință de serviciu în locuință de intervenție, astfel că nu mai poate face obiectul Legii nr. 562/2004, modificată și completată prin Legea nr. 357/2006.
A contestat această ultimă adresă pe calea recursului grațios la forul ierarhic superior, respectiv Ministerul Apărării - Departamentul pentru relația cu Parlamentul și informare publică - Direcția și.
Prin adresa nr. A 11734 din 3.12.2007 Ministerul Apărării UM 02523 B, s-a apreciat să "Ministerul nostru nu este obligat să vă vândă locuința de serviciu, nevoile sale fiind prioritare nevoilor dumneavoastră cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din nr. 3648 construcția este proprietatea Ministerului Apărării, obiectul Legii nr. 562/2004, modificată, constituindu-l această categorie de locuințe, ci cele aflate în proprietatea statului și administrarea ministerului".
Reclamantul consideră că o asemenea decizie este profund nelegală față de dispozițiile legale în materie și față de starea de fapt având în vedere următoarele:
- sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 2 aliniatul 1 din Legea nr. 562/2004 completată și modificată prin Legea nr. 357/2006;
- de la data formulării și înregistrării cererii, respectiv 28 mai 2007 și până la data de 5.10.2007 imobilul solicitat a fi cumpărat potrivit dreptului de lege a avut destinația de locuință de serviciu.
- unitatea vânzătoare, potrivit dispozițiilor Legii contenciosului administrativ avea obligația de a soluționa cererea sa într-un interval de 30 de zile de la înregistrare sau, dacă se ține cont de solicitarea acesteia de a completa dosarul de la data completării documentației, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data remiterii adresei nr. A 1073 din 10.08.2007, respectiv 120.08.2007, or în urma solicitării sale, exprese din 03.10.2007 prin care confirmă că acceptă prețul maximal stabilit de unitatea vânzătoare, i s-a comunicat abia în 23.10.2007 intenția de schimbare de destinație;
- intenția de schimbare de destinație a acestui imobil face imposibilă nu numai cumpărarea sa, ci și continuarea închirierii sale ceea ce contravine Instrucțiunilor CZ 50 și contractului de închiriere valabil până la data de 28.07.2008; această situație este de natură nu numai de a îl pune în situație unei evacuări forțate la momentul ajungerii contractului la termen, dar este lezantă sub aspectul încălcării drepturilor fostelor cadre militare active de a avea o locuință după ce au servit în armata națională;
- împrejurarea că această construcție este proprietatea Ministerului Apărării nu este de natură a se constitui într-un impediment în realizarea dreptului de a cumpăra această locuință; Legea nr. 562/2004 modificată se constituie într-o autorizare dată de Statul român Ministerului Apărării de a putea vinde personalului propriu unele locuințe - proprietatea Statului român - pe care acesta le are în administrare, tocmai în scopul de a asigura protecția socială a personalului propriu și a pensionarilor din sistem. Potrivit legicii juridice, dacă legea permite mai mult, atunci cu siguranță permite și mai puțin, astfel că adaptând acest silogism, dacă se pot vinde locuințele aflate în administrare, atunci se pot vinde și locuințele aflate în proprietatea Ministerului Apărării.
Reclamantul mai precizează că refuzul de a i se acorda această facilitate prevăzută de lege și, mai ales, schimbarea destinației locuinței pe care actualmente o ocupă în calitate de chiriaș și ca ofițer superior în rezervă, îi aduce grave prejudicii.
Mai arată că după o carieră de 31 de ani în calitate de pilot de avioane de luptă, în rezervă, după ani de ziler în care a comandat unități militare de aviație, pensionar colonel în rezervă este realmente scos afară din locuința în care și-a petrecut ultimii ani de ofițer activ. Acest coroborat cu împrejurarea că și soția sa a lucrat o viață în unitățile militare creionează dimensiunea unei grave și periculoase erori ce s-ar comite prin acest refuz.
La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2008, pârâtul Ministerul Apărării a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, în raport cu prevederile art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004 pentru următoarele motive:
Potrivit acestor dispoziții cel care se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Deci, acțiunea în contencios administrativ reprezintă o categorie de acțiune cu caracter subiectiv, ceea ce presupune existența unui act administrativ individual de refuz, al acordării unui drept recunoscut de lege, pe seama celui care formulează acțiunea.
Din acest punct de vedere cererea reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004, pentru că nu există nici un act administrativ emis de către Ministerul Apărării, prin care să fi fost vătămat reclamantul și nici un act administrativ individual de refuz, prin exprimare explicită, cu exces de putere a voinței de a nu soluționa cererea reclamantului. Cererea reclamantului a fost soluționată însă nefavorabil și ca atare solicită admiterea excepției invocate și să se constate că acțiunea nu privește un act administrativ, respingând-o ca inadmisibilă.
Analizând probatoriuladministrat în cauză,instanța constată următoarele:
Prezentul litigiu are de obiect solicitarea domnului de obligare a Ministerului Apărării la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu închiriate reclamantului.
La termenul din 26.03.2008, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal, excepție justificată prin faptul că actul respectiv nu are caracter administrativ, nefiind de competența instanțelor de contencios administrativ soluționarea acestei cereri.
În examinarea acestei chestiuni, Curtea precizează că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
De asemenea, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Curtea reține, așadar, în raport cu textele legale citate, că instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze numai acele litigii în care autoritățile publice au emis sau au refuzat emiterea unor acte administrative, iar nu toate litigiile în care sunt chemate în judecată aceste autorități sau persoanele asimilate acestora.
De aceea, stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ este determinată de stabilirea caracterului administrativ al actului dedus judecății.
În prezenta cauză, așa cum s-a arătat anterior, reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Apărării la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu închiriate reclamantului.
Temeiul acestei acțiuni a fost indicat în dispozițiile Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004, privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1169 din 9 decembrie 2004, și modificată prin Legea nr. 357/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 650 din 27 iulie 2006.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 562/2004, " se autorizează instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională să vândă unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Conform art. 2 din Legea nr. 562/2004:
(1) "Poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat și îndeplinește o funcție în una dintre instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați, în situația în care fac dovada că, la data intrării în vigoare a prezentei legi, ocupau locuința de serviciu și au achitat chiria la zi.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1):
a) persoanele a căror activitate în instituțiile prevăzute la art. 1 încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condițiile prevăzute de lege;
b) persoanele care dețin în proprietate, ele sau soțul, soția ori copiii aflați în întreținere, o locuință proprietate personală și care îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În situația în care soții, cadre militare sau personal civil, dețin fiecare câte o locuință de serviciu, de prevederile alin. (1) poate beneficia numai unul dintre aceștia".
Din aceste dispoziții legale, Curtea constată că vânzarea locuințelor de serviciu de către instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională către foștii chiriași se face în mod asemănător încheierii oricărui alt contract de vânzare-cumpărare, fără a exista un regim derogator în privința modalității de încheiere a unui asemenea contract.
În aceste condiții, simplul fapt că vânzătorul este o autoritate publică, respectiv Ministerul Apărării, nu poate determina aplicarea regimului juridic specific unui act administrativ.
Instanța precizează că instanțele de contencios administrativ sunt competente să examineze legalitatea actelor administrative emise de autoritățile publice, iar nu toate actele emise de aceste autorități.
Or, contractul de vânzare-cumpărare a cărui încheiere o solicită reclamantul nu este un act emis în regim de putere publică de către Ministerul Apărării, ci un act juridic care exprimă voința acestei autorități publice de a dispune de un bun aflat în proprietatea sa.
Nefiind un act emis în regim de putere publică, nu se poate reține competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea cererii reclamantului de obligare a Ministerul Apărării la încheierea unui astfel de act.
În privința invocării unor dispoziții cuprinse în Hotărârea de Guvern nr. 2333/2004 și în Hotărârea de Guvern nr. 195/2005, prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 562/2004, Curtea subliniază că, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă".
De asemenea, potrivit art. 79 alin. 1 din același act normativ, "la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legii, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior".
Instanța amintește, totodată, că, potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
Având în vedere aceste reglementări legale și constituționale, instanța nu poate da eficiență unor reglementări cuprinse în două hotărâri de guvern care contravin atât art. 4 alin. 3 și art. 79 alin. 1 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, cât și articolului 126 alin.2 din Constituția României.
Faptul că nu poate fi invocată excepția de nelegalitate a acestor texte normative - deoarece are caracter normativ, iar art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu permite invocarea excepției de nelegalitate decât în privința actelor administrative individuale - nu poate conduce la concluzia imposibilității înlăturării de la aplicare a unui text care contravine flagrant unor dispoziții legale de forță juridică superioară
De asemenea, în condițiile în care Curtea Constituțională nu este competentă să examineze decât excepțiile de neconstituționalitate privind texte cuprinse în legi sau ordonanțe de guvern, instanța învestită cu soluționarea pricinii rămâne singura instanță competentă să examineze această excepție, față de dispozițiile cu caracter general prevăzute de art. 137 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - LIBER -
GREFIER,
- -
Red./5.05.2008
Tehndact / 2 ex./5.05.2008
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Claudia
