Obligația de a face. Sentința 714/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 714/2008
Ședința publică din 14 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T și COLEGIUL CENTRAL DE AL MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, nu este timbrată lipsind 47 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, precum și că prin însăși acțiunea introductivă de instanță s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în acord cu prevederile art. 242.pr.civ.
Reclamantul personal face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 47 lei, cu chitanță în original pe care o depune la dosar și timbre judiciare mobile în valoare de 0,30 lei, astfel încât acțiunea este legal timbrată.
Totodată, reclamantul depune la dosar o serie de documente menite să completeze imaginea celor expuse în scris, respectiv înscrisuri în dovedirea acțiunii și declară că nu are alte cereri sau probe.
Curtea găsește pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reclamantul personal solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului Colegiul Central de al Ministerului Educației, Cercetării și T să dea răspunsul pe care nici până în acest moment nu l-a dat, sub incidența prevederilor legale. Mai solicită dezdăunarea sa prin plata sumei echivalente a salariului pentru perioada de timp scurs de la momentul când trebuia să primească acest răspuns.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 octombrie 2008 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T și Colegiul Central de al Ministerului Educației, Cercetării și T, solicitând obligarea pârâților să dea răspunsul scris justificat la contestația reclamantului îndreptată împotriva deciziei cu nr. 36/7.07.2008 a Senatului Universității Tehnice din C-N și deciziei cu nr.16735/7.07.2008 a Universității Tehnice din C-N prin care s-a hotărât desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru poziția de profesor universitar ce acesta a ocupat-o la această instituție; să fie obligați pârâții să plătească în solidar pentru repararea pagubei cauzate în cuantumul tuturor drepturile salariale legale neprimite, actualizate și corectate cu rata inflației, drepturi care i s-ar fi cuvenit reclamantului pentru perioada de la 14 august 2008 de când trebuiau pârâții să dea răspuns și până la momentul primirii efective a răspunsului la contestația deciziilor de sancționare; să fie obligați pârâții în solitar la plata sumei de 50.000 lei cu titlul de reparații pentru daunele morale suferite de reclamant prin lipsa răspunsului legal al pârâților; să se dispună obligarea pârâții în solitar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în învățământul superior, persoanele sancționate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectiva, la colegiul de onoare al institutiei, pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. a) - d), și la colegiul central de onoare al Ministrului Învățământului pentru sancțiunile prevăzute la art.116 lit. e) - f).
Hotărârea acestor colegii se comunică persoanei în cauză în termen de 20 de zile de la sesizare.
Reclamantul a arătat că a expediat pe cale poștală pârâților un memoriu cu recomandata cu nr. AR-/22 iulie 2008 și apoi cu recomandata AR-/23.07.2008 reia expedierea cu aceleași documente care sunt primesc și înregistrate la un loc la registratura ministerului sub nr. 17258/29.07.2008.
In lipsa oricărui răspuns în termenul legal de 20 de zile, reclamantul reia demersul și solicită prin recomandata cu nr.AR-/9.09.2008 să i se comunice soluția contestației administrative. In ambele situații și în ciuda insistenței reclamantului, pârâții nu au reacționat în nici un fel.
In legătură cu primul capăt al cererii se constată că pârâții încalcă prevederile legale prin faptul că reclamantul a acționat în deplin acord cu prevederile legale invocate și a cerut pârâților să soluționeze contestația la decizia de desfacere a contractului de muncă.
Documentul scris a fost expediat în termen și în exemplare multiple în data de 22 apoi 23 iulie 2008 și a fost primit și înregistrat la sediul autorității de stat pârâte; reclamantul este de bună credință și reia demersul său printr-o nouă solicitare în legătură cu contestația depusă în ciuda faptului că autoritatea statului încalcă în mod grosolan și nejustificat termenul prevăzut de lege printr-o nouă expediere poștală cu nr.AR-/9.09.2008; pârâta, autoritate publică prin lipsa de reacție, cu atribuții reglementate prin HG 366 / 2007 unde la art. 3 alin. 1 lit. e se precizează că ea este". e) de autoritate de stat. prin care asigură urmărirea si controlul respectării reglementărilor din domeniul său de activitate: "este potrivit legii în situația de culpă în care se poate vorbi de un refuz de a acționa; reclamantul se consideră potrivit prevederilor Legii nr.554/2004 ". persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.".
Prin lipsa de acțiune în termenul legal a pârâților s-a încălcat dreptul reclamantului de a beneficia prin soluționarea corectă și în termen a contestației la decizia de concediere de o cale de atac la care reclamantul ar fi avut dreptul și pe care a pierdut-o cu consecințe deosebit de importante.
In legătură cu cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată instanța poate constata că, lipsit de răspunsul autorității de stat pârâte, reclamantul a fost nevoit să se adreseze instanței judecătorești. Cum sistemul judiciar se afla în vacanță judecătoreasă, contestația la decizia de concediere, deși depusă în termen nu a putut fi abordată decât la termenul stabilit în luna septembrie 2008.
In aceste condiții reclamantul a fost lipsit de drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit în situația unui răspuns favorabil la contestația depusă.
Seriozitatea situației este cu atât mai mare cu cât reclamantul are în întreținere trei copii studenți cărora le poate asigura cu mare dificultate condițiile normale de viață și studiu. Nu există nici o rațiune, pentru ca în condițiile lipsei răspunsului la contestație reclamantul să nu se considere nevinovat în baza argumentelor pe care le-a prezentat în mod detaliat în memoriul său și care nu au fost încă luate în considerare.
In legătură cu cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, prin lipsa de soluție din partea pârâților, reclamantul a fost nevoit să se adreseze instanței judecătorești. Cum soluția pârâților, posibil favorabilă reclamantului, nu a putut fi invocată încă de la primul termen, reclamantul este pus în situația de a nu începe anul universitar pe postul de profesor universitar și prin aceasta să sufere o serie de daune care sunt amplificate de statutul său de profesor universitar.
Este de subliniat că spre deosebire de alte ocupații, cea de profesor este caracterizată mai ales prin chemare, devoțiune și permanentă perfecționare prin interacțiune cu mediul uman în care lucrează. Deși retribuția este o necesitate, cea mai mare daună adusă unui profesor este lipsirea acestuia de dreptul de a fi la catedră. Odată cu acest drept, apar o serie de alte drepturi care sunt de mare importanță pentru statutul de profesor universitar care nu se pierde odată cu desfacerea contractului de muncă invocată. Reclamantul nu poate invoca apartenența la o instituție universitară în relațiile științifice pe care le continuă, în ciuda faptului că nu există încă o decizie judecătorească, definitivă care să facă decizia de concediere irevocabilă.
Reclamantul nu poate conduce, proiecte de diplomă și beneficia de baza materială a universității care I-a concediat, în ciuda faptului că nu există încă o decizie judecătorească definitivă care să facă decizia de concediere irevocabilă; reclamantul nu poate solicita și primi dreptul de conducere de doctorat în ciuda faptului că îndeplinește condițiile solicitate de procedurile legale și în ciuda faptului că nu există încă o decizie judecătorească definitivă care să facă decizia de concediere irevocabilă; reclamantul nu poate folosi pentru corespondență adresa de poștă electronică și pentru prezentare spațiul paginii web a universității care I-a concediat, În ciuda faptului că nu există încă o decizie judecătorească definitivă care să facă decizia de concediere irevocabilă; reclamantul nu poate publica nici un articol și nu poate participa la viața științifică sub egida unei instituții universitare în ciuda faptului că nu există încă o decizie judecătorească definitivă care să facă decizia de concediere irevocabilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 122 alin. 3 din Legea nr. 128/1997, în învățământul superior, persoanele sancționate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de onoare al instituției, pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. a)-d), și la colegiul central de onoare al Ministerului Educației, Cercetării și T, pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. e)-f).
Sancțiunea aplicată reclamantului, prevăzută la art. 116 lit. f din actul normativ în discuție, se contestă, astfel, la colegiul central de onoare al Ministerului Educației, Cercetării și T, ceea ce reclamantul a și făcut.
Colegiului central de onoare îi revenea obligația, în conformitate cu art. 122 alin. 4, să emită o hotărâre și să o comunice persoanei în cauza în termen de 20 de zile de la sesizare.
Această hotărâre trebuia să fie și motivată.
Prin Rezoluția Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției persoanelor, fizice sau juridice, în procedurile administrative.
În implementarea acestor principii, cerințele unei administrații bune și eficiente, precum și interesele terților și interesele marelui public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura cel mai ridicat grad posibil de echitate.
Principiul IV din Rezoluție impune ca atunci când actul administrativ este de o așa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele persoana vizată trebuiesă fie informată cu privire la motivelecare stau la baza actului.
Potrivit art. 721. pr. civ. dispozițiile Codului d e procedură civilă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială; ele se aplică și în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu cuprinde astfel de dispoziții potrivnice în privința motivării actului administrativ, ci dimpotrivă, prin art. 28 alin. 1, trimite de asemenea, pentru completare, la Codul d e procedură civilă.
Așadar, în privința conținutului motivării, art. 261. pr. civ. impune ca hotărârea să cuprindă,alia, obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor; motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; cel puțin aceste elemente trebuie aplicatemutatis mutandisși în cazul motivării actului administrativ.
Procesul de deliberare al administrației nu poate fi considerat efectiv decât dacă temeiurile care se găsesc la baza solicitării sunt într-adevăr examinate de organul administrativ. Curtea consideră că în speță, având în vedere faptul că în discuție sunt drepturi ocrotite de Convenție și că standardul intern de motivare nu diferă de cel al CEDO, se pot preluaservatis servandiscerințele pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a stabilit pentru motivarea hotărârilor judecătorești. De altfel, prin punctul III al Recomandării (2004) 5 Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei către statele membre cu privire la verificarea compatibilității proiectelor de legi, legilor în vigoare șipracticii administrativecu standardele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului se cere statelor membre să asigure adaptarea, cât de rapid posibil, a legilor și practicii administrative în scopul prevenirii încălcării Convenției. Prin urmare, atât după dreptul intern, cât și potrivit angajamentelor internaționale asumate de România obligația de motivare a administrației nu diferă esențial sub aspectul conținutului de cea a autorității judecătorești.
Din această perspectivă, Curtea Europeană consideră că, fără a impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, această obligație presupune, totuși, ca partea vătămată să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit față de elementele decisive pentru rezultatul procedurii în cauză (cauzaRuiz și împotriva Spaniei, 1994, cauza Dulaurans împotriva Franței, 2000, și cauzaLiakopoulou împotriva Greciei, 2006). În cazul unui element cu incidența decisivă, este necesar elaborarea unui răspuns special și explicit.
Prin neemiterea răspunsului (materializat în hotărâre) în termenul legal s-a încălcat dreptul reclamantului de a beneficia de soluționarea în termen a contestației la decizia de concediere, iar Curtea urmează să oblige pârâtul căruia îi incumbă obligația legală să o realizeze. Această obligație nu se stinge prin dispariția efectului practic (preîntâmpinarea unui proces), eventuala admitere a contestației ducând automat la stingerea litigiului pendinte. Pe de altă parte, obligația autorității este distinctă de împrejurarea existenței unui litigiu.
Prejudiciul încercat de reclamant este unul de natură morală, pentru repararea căruia Curtea va obliga pârâții în solidar (având în vedere lipsa de personalitate juridică și deci, de buget, a colegiului, și întrunirea acestor atribute de către minister) să plătească reclamantului suma de 20.000 lei, în conformitate cu art. 998. civ. printr-o apreciere liberă, ținând cont de poziția reclamantului de profesor universitar și de magnitudinea, pentru acesta, situației litigioase.
Curtea consideră că daunele materiale solicitate nu pot fi acordate deoarece prejudiciul material alegat nu se găsește în raport de cauzalitate cu fapta ilicită a autorității pârâte.
Față de cele de mai sus, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează să admită în parte acțiunea și va obliga pârâtul COLEGIUL CENTRAL DE AL MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T să răspundă contestației reclamantului îndreptată împotriva Deciziei nr. 36/07.07.2008 a Senatului Universității Tehnice din C-N, precum și a Deciziei nr. 16735/07.07.2008 a Universității Tehnice C-
Va obliga pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Totodată, va respinge restul pretențiilor reclamantului.
În baza art. 274. pr. civ. va obliga pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 47,3 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul cu. în C-N-,. 5 împotriva pârâților MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T și COLEGIUL CENTRAL DE AL MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI ambii cu sediul în B sector 1, str. -. - nr. 28-30, și în consecință:
Obligă pârâtul COLEGIUL CENTRAL DE AL MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T să răspundă contestației reclamantului îndreptată împotriva Deciziei nr. 36/07.07.2008 a Senatului Universității Tehnice din C-N, precum și a Deciziei nr. 16735/07.07.2008 a Universității Tehnice C-
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Respinge restul pretențiilor reclamantului.
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 47,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
--- - ---
RED./MB
17.11.08/2 EX.
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus
