Obligația de a face. Decizia 775/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 775/CA/2008

Ședința publică de la 10 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 3: Marieta Florea

Grefier - -

Pe rol se află pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.4628/19.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-.

În interiorul termenului de pronunțare nu au fost depuse acte la dosarul cauzei.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.06.2008, când a fost amânată pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea formulată la data de 27.11.2006, reclamantul a chemat în judecată pârâta UNIVERSITATEA DIN C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună să i se comunice o copie a Raportului întocmit de echipa de auditori a, echipă care a efectuat în martie 2006 o verificare a aspectelor prezentate de acesta în memoriul înregistrat la minister sub nr.20095/05.10.2005, solicitând penalități pe zi de întârziere, conform art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004.

În fapt, a solicitat prin cerere cu confirmare de primire o copie de pe raportul întocmit de echipa de auditori a - echipă care a efectuat în martie 2006 o verificare a aspectelor prezentate de reclamant în memoriul înregistrat sub nr.20095/05.10.2005, iar pârâtul i-a răspuns prin adresa nr.3736/29.08.2006 că documentul respectiv nu se mai găsește în posesia sa.

Împotriva acestui răspuns, reclamantul a formulat reclamație administrativă la 02.10.2006.

La data de 12.01.2007, pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepțiile lipsei calității procesuale pasive și lipsei de obiect a acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii.

La data de 18.01.2007 s-a formulat adresă de către instanță la. pentru a înainta Raportul de control, care a fost comunicat sub formă de sinteză la 22.02.2007.

Prin sentința nr.466 din 01.03.2007 Tribunalul Dolja respins acțiunea reclamantului, ca rămasă fără obiect.

Pentru pronunța această sentință tribunalul a reținut că în timpul soluționării cauzei pârâtul a transmis instanței Raportul de control, în sinteză, astfel că reclamantul a luat cunoștință de acesta, motiv pentru care acțiunea a rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

A precizat că în răspunsul formulat la cererea sa, Ministerul Educației și Cercetării i-a comunicat că o copie a raportului solicitat se află la Universitatea din C, unde poate să efectueze consultarea, dar că și aceasta din urmă nu

i-a răspuns în termenul legal.

A motivat că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și nu a avut în vedere obiectul acțiunii, respectiv pretenția dedusă în justiție, deoarece nu a înțeles să solicite o sinteză a raportului, ci chiar raportul.

Prin decizia nr.4628/19.09.2007, Curtea de Apel Craiovaa respins recursul reclamantului.

În considerentele deciziei s-a reținut că soluția de respingere a acțiunii a fost corectă; dar motivele de respingere au fost reapreciate de C, care a reținut că obligația de comunicare a raportului solicitat de reclamant nu aparține pârâtei UNIVERSITATEA DIN, întrucât nu aceasta este emitenta actului și nu există probe că actul a fost lăsat în păstrare acesteia. S-a reținut că reclamantul putea chema în judecată MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII, pentru a-i comunica raportul respectiv.

Împotriva deciziei pronunțată în recurs, contestatorul a formulat contestație în anulare.

A susținut că instanța nu a avut în vedere răspunsul Ministerului Educației și Cercetării din care reieșea că o copie a Raportului solicitat se află la Universitatea din

A mai arătat contestatorul că instanța nu a ținut seama de obiectul acțiunii sale, care nu este dezlegat, ci soluția instanței este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece nu a dorit să obțină o sinteză a raportului, ci chiar raportul însuși. A susținut că este confuză motivarea deciziei dată în recurs.

În drept a invocat art.318 Cod pr.civilă.

Contestația în anulare este nefondată.

Argumentele invocate de contestator în temeiul art.318 Cod pr.civilă nu constituie în fapt motive de contestație în anulare.

Deși contestatorul invocă o greșeală materială, critică de fapt soluția dată ca fiind rezultatul unei erori de judecată, al unei greșeli de apreciere a obiectului litigiului și al unei greșite aplicări a legii.

Ori, se constată pe de o parte că instanța de recurs a analizat chiar obiectul cererii reclamantului, iar pe de altă parte se reține că prin contestația în anulare nu se pot invoca greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare și aplicare a legii.

Instanța de recurs nu a fost nici confuză în motivare, ci doar a arătat rațiunea pentru care s-a impus soluția de respingere a cererii reclamantului, anume aceea că obligația de comunicare a actului solicitat nu revenea instituției pârâte, ci organului care a întocmit respectivul raport.

În concluzie, reținându-se că nu este incident în speță motivul de anulare prev.de art.318 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.4628/19.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact./2 ex./30.06.2008

Președinte:Elisabeta Lazăr
Judecători:Elisabeta Lazăr, Ștefan Făt, Marieta Florea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 775/2008. Curtea de Apel Alba Iulia