Obligația de a face. Decizia 792/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - obligația de a face -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 792
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul cu domiciliul în S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 3574 din 31 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat pentru recurent, lipsă fiind pârâtul intimat Municipiul S - prin Primar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul recurentului depune la dosar chitanța nr. - din 30.04.2009 în sumă de 25 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,3 lei cu care timbrează legal recursul și împuternicire avocațială.
Instanța luând act că nu s-au invocat chestiuni prealabile constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Apărătorul recurentului a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat. A arătat că aceasta nu subzistă. Pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe pe fond. A arătat că sentința atacată nu reține situația reală de fapt în ce privește cererile și demersurile formulate de recurent pentru reautorizare; că acesta a ridicat legal construcția însă nu a avut bani să construiască ambele etaje prevăzute în autorizația de construcție și că pentru aceasta a fost sancționat. A mai arătat că hotărârea de demolare este irevocabilă și că la data de 24 mai nu era; că autorizația de construire nr.555/29.09.2002 prin care a fost edificată construcția nu este anulată.
Declar nd dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 01.10.2008 sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Municipiul - prin primar, a formulat cerere de reautorizare a construcției edificată pe terenul concesionat de la pârât și edificată conform autorizației de construcție nr. 555/29.09.2002.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin autorizația de construcție nr. 555 din 29 septembrie 2002 emisă de Primăria mun. Sis -a aprobat executarea unor lucrări de extindere, supraetajare și transformare a unui garaj în locuință, pe o suprafață de teren situată în mun. S, str. -. cel M, nr.45, suprafață care face parte din domeniul privat al mun. S și care i-a fost concesionată. Motivat de faptul că pe parcursul executării lucrărilor de construcție nu au fost respectate întocmai prevederile documentației tehnice ce a stat la baza emiterii autorizației de construcție, prin procesul verbal de contravenție nr. 3 din 11 iunie 2003 fost amendat contravențional în temeiul art.23 alin.2 lit.c din Legea nr. 50/1991, dispunându-se totodată sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate prin obținerea unei noi autorizații în conformitate cu situația reală din teren.
După refacerea documentației tehnice și solicitarea unei noi autorizații de construire, pârâtul a refuzat emiterea acesteia, condiționând-o de acordul vecinilor.
În cursul anului 2006, în condițiile art. 56 din Legea nr. 50/1991, petentul a mai formulat o cerere de autorizare, la care pârâta nu a răspuns până în prezent.
Ca urmare, reclamantul s-a adresat Inspectoratului de Stat în Construcții al Județului S, care a întocmit nota de constatare nr. 34.16 din 8 septembrie 2008.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2005.
În motivarea cererii sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Municipiul S - prin primar, a invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că prin cererea adresată Tribunalului Suceava și care a făcut obiectul dosarului nr. 393/com/cf/2005, reclamantul solicitat obligarea Primarului mun. S la emiterea unei autorizații de construire pentru imobilul situat în mun. S nr. 45. Prin sentința nr. 515/2005, Tribunalul Suceavaa respins acțiunea reclamantului reținând că nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru eliberarea autorizației de construire. Ulterior, recursul formulat de către reclamant fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2441/2005 a Curții de Apel Suceava. Având în vedere că cererea reclamantului privind eliberarea unei autorizații de construire a fost respinsă în mod irevocabil, pârâtul consideră că o cerere de aceeași natură nu mai poate fi reiterată, chiar dacă se schimbă denumirea acesteia. Pe de altă parte, mai arată pârâtul că, așa cum arată și reclamantul, instanțele judecătorești au dispus în mod irevocabil demolarea construcției realizate ilegal de către și face trimitere la sentința nr. 1192/2006 a Judecătoriei Suceava.
Prin sentința nr. 3574/31.12.2008 a Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr- s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Municipiul S - prin primar și s-a respins, pentru autoritate de lucru judecat, cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL S - PRIN PRIMAR.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 1201 Cod civil, există putere de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ei în contra lor în aceeași calitate.
În speță, prima instanță a constatat că prin cererea formulată în contradictoriu cu Municipiul S, ce a făcut obiectul dosarului nr. 393//2005 al Tribunalului Suceava - secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtei la emiterea unei noi autorizații de construire pentru imobilul situat în municipiul S, strada - cel M nr. 45.
Cererea a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 515 din 16 septembrie 2005 Tribunalului Suceava - secția comercială și de contencios administrativ (filele 12-15 dosar), rămasă irevocabilă prin respingerea de către Curtea de Apel Suceavaa recursurilor declarate în cauză, prin decizia nr. 2441 din 15 decembrie 2005 (filele 16-20 dosar).
Așadar, fondul raporturilor juridice dintre părți a fost examinat printr-o hotărâre judecătorească ce nu mai este susceptibilă de reformare sau retractare.
Este evident că în cele două cereri figurează aceleași părți, în aceeași calitate. De asemenea, obiectul acțiunii este același. Chiar dacă reclamantul a reiterat cererea de eliberare a unei noi autorizații de construire pentru imobilul situat în municipiul S, după rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în dosarul nr. 393/2005 al acestei instanțe, după cum rezultă din înscrisul aflat la fila 30 ds. pretenția concretă a reclamantului și dreptul subiectiv pe care și-o întemeiază sunt aceleași. Este dată de asemenea identitatea de cauză, fiind invocat același fundament al raportului juridic dedus judecății.
Cum în speță este întrunită tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 Cod civil, iar excepția puterii lucrului judecat este, potrivit art. 166 Cod procedură civilă, o excepție absolută, de ordine publică, prima instanță a admis-o și a respins cererea de chemare în judecată pe acest temei.
Împotriva sentinței sus-menționate, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că în speță nu este dată excepția prevăzută de art. 1201 Cod civil, neexistând tripla identitate, așa cum greșit a reținut prima instanță.
Analizând actele dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză este dată excepția autorității de lucru judecat, respingând cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Municipiul S - prin primar, pentru autoritate de lucru judecat.
Astfel, Curtea reține că prin cererea formulată în contradictoriu cu Municipiul S, ce a făcut obiectul dosarului nr. 393//2005 al Tribunalului Suceava - secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtei la emiterea unei noi autorizații de construire pentru imobilul situat în municipiul S, strada - cel M nr. 45.
Prin sentința nr. 515 din 16 septembrie 2005 Tribunalului Suceava - secția comercială și de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin respingerea de către Curtea de Apel Suceavaa recursurilor declarate în cauză, prin decizia nr. 2441 din 15 decembrie 2005, cererea formulată de reclamant a fost respinsă ca nefondată, reținându-se, printre altele, că se impunea solicitarea acordului de vecinătate.
Prin sentința civilă nr. 1192/28.03.2006 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr. 7881/2004, pârâtul (reclamantul din prezenta cauză), a fost obligat să desființeze construcțiile nelegal realizate în-, mun. S, cu nerespectarea dispozițiilor autorizației de construcție nr. 555/27.09.2002, emisă de Primăria mun. S, în termen de 3 luni.
Ulterior, reclamantul s-a adresat Inspectoratului de Stat în Construcții S, solicitând un punct de vedere asupra modului în care au fost tratate aspectele referitoare la realizarea construcțiilor sale în baza autorizației de construire nr. 555/27.09.2002, în urma controalelor efectuate de Primăria municipiului S și de inspectorul de specialitate pe linia disciplinei în urbanism, în cadrul Inspectoratului în Construcții S, cât și a legislației în domeniu.
Prin Nota de Constatare nr. 34.16/08.09.2008 încheiată la data de 08.09.2008, s-a concluzionat că, în condițiile actuale ale legii, construcția realizată de nefiind în litigiu, amplasată pe un teren care tot nu este în litigiu, acordul vecinilor nemaifiind necesar conform prevederilor Legii nr. 119/2005, având la bază o autorizație de construire a cărei nerespectare a fost sancționată, îndeplinește condițiile de a fi reautorizată.
Prin urmare, reclamantul a fost îndreptățit să solicite Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul S - prin primar, reautorizarea construcției edificate conform autorizației de construcție nr. 555/27.09.2002.
Având în vedere faptul că cea de a doua cerere adresată instanței de către reclamantul, prin care a solicitat reautorizarea construcției edificate conform autorizației de construcție nr. 555/27.09.2002 s-a întemeiat pe o altă situație de fapt decât prima, în condițiile în care acordul vecinilor nu mai era necesar, iar nerespectarea autorizației de construire fusese deja sancționată, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția autorității de lucru judecat, întrucât nu există identitate de cauză.
Pentru aceste considerente, constatând că în mod greșit prima instanță a respins cererea formulată de reclamant pentru autoritate de lucru judecat, în temeiul art. 312 al. 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 3574/31.12.2008 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul cu domiciliul în S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 3574 din 31 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Casează sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
2ex/29.05.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Bratu Ileana