Obligația de a face. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA NR. 85/CA/2009-
Ședința publică din 19 februarie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
Judecător: - - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire în contencios administrativ formulată de - SRL cu sediul în S M- în contradictoriu cu intimații COMUNA prin PRIMAR și COMUNA prin CONSILIUL LOCAL ambele cu sediul în - județul C împotriva Deciziei nr. 412/CA/2008 pronunțată de Curtea de Apel în dosar nr-, având ca obiect obligație a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimata Comuna dl. primar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că cererea este legal timbrată cu suma de 10 lei achitată cu chitanțele seria - nr. - din 16.10.2008 și seria - nr. - din 16.10.2008 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentantul pârâtei depune la dosar extras de cont din 10.12.2008 și notă de contabilitate din 03.12.2008.
Instanța în baza prevederilor articolul 322 aliniat 1 cod procedură civilă invocă din oficiu excepția de inadmisibiltate a revizuirii.
Reprezentantul pârâtei lasă la aprecierea instanței hotărârea asupra acestei excepții.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin DECIZIA nr. 412/19.11.2008, instanța de recurs a respins ca nefondat recursul declarat de - SRL cu sediul în S M- în contradictoriu cu intimații pârâți COMUNA prin PRIMAR și COMUNA prin CONSILIUL LOCAL ambele cu sediul în - județul C împotriva Sentinței nr.178/CA din 07 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs constatat că recursul declarat de reclamantul - SRL SMe ste nefondat.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă este neîntemeiat deoarece la momentul judecării cauzei de către prima instanță și a pronunțării sentinței civile nr.176/ 7 mai 2008 dispozițiile din Legea 554/2004 referitoare la compunerea completului de judecată din doi judecători nu mai erau în vigoare, fiind modificate de pct. 18 al art. I din Legea 97/14 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.294/15 aprilie 2008, iar dispozițiile art.10 alin. 1 din Legea 554/2004, modificată prin Legea 97/2008 prevăd compunerea completului de judecată dintr-un singur judecător.
În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță, aceasta este temeinică și legală.
Conform dispozițiilor articolului 1 alin. 1 din Legea 554/2004 orice persoana care se considera vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
Conform dispozițiilor articolului 24 alin.1 din aceeași lege dacă in urma admiterii acțiunii autoritatea publica este obligata sa încheie, sa înlocuiască sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive si irevocabile se face in termenul prevăzut in cuprinsul acesteia, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dar în speță recurentul reclamant nu a fost parte într-un proces la instanța de contencios administrativ, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile articolului 24.
Recurentul reclamant a fost parte în procesul derulat sub dosar nr-, în care s-a pronunțat Ordonanța nr.4454/3 august 2007 și care a avut ca obiect somație de plată întemeiată pe dispozițiile cuprinse în OG 5/2001. Conform art. 1 alin. 1 din OG 5/2001 procedura somației de plată se desfășoară la cererea creditorului în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligația de plată a unor sume de bani. Prin urmare, în caz de neexecutare de bună voie recurentul reclamant avea la îndemână calea executării silite a creanței sale potrivit dispozițiilor prevăzute de codul d e procedură civilă și nicidecum acțiunea în contencios administrativ prin care să se solicite obligarea debitorului, autoritate publică, la punerea în executare a ordonanței nr.4454/3 august 2007, o astfel de acțiune neputând face obiectul unui proces la instanța de contencios administrativ.
Împotriva deciziei nr. 412/CA/2008- a formulat cerere de revizuire - SRL solicitând instanței admiterea acesteia în principiu, sesizarea în baza procedurii prealabile prevăzută de articolul 234 a CJCE de la Luxemburg și după pronunțarea de către aceasta a unei decizii de interpretare a dreptului comunitar, judecând pe fond, admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 176/CA/7.05.2008 a tribunalului Satu Mare.
Revizuienta a precizat că-și întemeiază cererea de revizuire în principal pe articolul 21 aliniat 2 din Legea 554/2004, iar în subsidiar pe articolul 322 aliniat 1 punct 1 și 2 cod procedură civilă întrucât nu s-a răspuns corespunzător, fie de instanța națională, fie de CJCE, cererii de interpretare a dreptului comunitar formulată de ea în baza articolului 234 aliniat 2 din TCE și fără a dezlega critici din cererea de recurs.
În motivare revizuienta a arătat că, sub aspectul cauzei de revizuire prevăzută de articolul 21 aliniat 2 din 554/2004, instanța de recurs a pronunțat hotărârea irevocabilă supusă revizuirii cu încălcarea dreptului comunitar, anume a obligației de loialitate a statului român față de tratatul Comunității europene, prevăzută de articolul 10, raportat la dispozițiile articolului 234 aliniat 2 (fost 177) din același Tratat și jurisprudența CJCE privind obligativitatea de sesizare a CJCE atunci când, în fața instanțelor naționale ce urmează a pronunța o hotărâre irevocabilă, este pusă în discuție interpretarea și aplicarea dreptului comunitar și a principiului supremației dreptului comunitar, prin depășirea competențelor instanțelor naționale și încălcarea exclusivității de competență a CJCE în privința interpretării unitare și aplicabilității dreptului comunitar, atunci când acestea sunt dezbătute în fața instanțelor naționale ce urmează a pronunța o hotărâre irevocabilă, principiu consfințit prin DECIZIA C 99/2000 ( în cauza LycKeskog v ) și DECIZIA C 6/64 a CJCE (în cauza Flaminio Enel.)
Revizuienta a subliniat că legătura dintre Curtea Europeană de Justiție și instanțele naționale a fost creată prin dispozițiile articolului 234 TCE privind procedura recursului în interpretarea prealabilă, că scopul acestei proceduri este dezvoltarea de reguli uniforme de aplicare dreptului comunitar, prin intermediul unui sistem judiciar comunitar, că instanțele naționale reprezintă astfel părți ale unei ierarhii judiciare supra-naționale, coordonată de deciziile CJCE, general obligatorii în ce privește interpretarea tratatelor, precum și că faptul că instanța de recurs a dispus respingerea cererii procesuale a revizuientei, de investire a CJCE cu interpretarea sensului normelor de drept comunitar evocate și stabilirea limitelor de aplicare ale acestora, reprezintă o încălcarea de către statul Român a obligațiilor prevăzute de articolul 10 TCE raportat la articolul 220, articolul 234 aliniat 2 TCE.
S-a subliniat de către revizuientă că prin cererea de recurs a invocat alia, necesitatea interpretării și aplicării unitare a dreptului pozitiv în fața instanțelor române, atât cel național, cât și cel internațional și comunitar, fiind evocate în acest sens decizii din jurisprudența CEDO interesând aplicarea articolului 6 (1) din Conveția pentru Apărarea Drepturilor omului și Libertăților Fundamentale în materia principiului îndeplinirii obligației de plată a autorităților publice, unde Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale reține constant în aplicarea Convenției, ratificată de România prin Legea 30/1994, principiul inadmisibilității obligării creditorului de a recurge la executarea silită a debitorului - instituție publică și că totodată, printre temeiurile de critică a hotărârii recurate (prin care instanța de fond stabilea că obligația de a face plata a autorităților publice, subsecventă pronunțării împotriva lor a unei hotărâri judecătorești, nu poate fi adusă la îndeplinire decât prin executare silită, fiind golite de conținut de instanță dispozițiile articolul1 aliniat1 din Legea 554/2004 cu privire la obligarea debitorului - autoritate publică la efectuarea operațiunii administrative prevăzută de o hotărâre judecătorească și ignora complet argumentele societății revizuiente interesând prevederile convenției privind Drepturile Omului și jurisprudența CEDO ), în cererea de recurs era invocată și jurisprudența Înalta Curte de Casație și Justiție (DECIZIA 552/11.10.2004 paragraf 3.3).
Revizuienta a precizat că între dreptul comunitar (ce include normele din articolul 6.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, după cum reiese din articolul 6 aliniat 2 și 3 din TCE, dar cu privire la care nu cunoaște dacă interpretarea dată acestor norme de jurisprudența Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale reprezintă tot drept comunitar, a cărui prioritate, după aderarea României la UE, este consfințită prin Constituție și normele interne, apare o contradicție vădită constând în aceea că, potrivit normelor interne un creditor al statului trebuie să recurgă la executarea silită a creanței sale, iar potrivit dreptului internațional și comunitar materializat în materia drepturilor omului prin jurisprudența Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, este superfluă executarea silită a statului pentru creanțe constate prin hotărâri judecătorești definitive și executorii, creditorul neputând fi ținut a recurge la forța autorității statului investită în executorii judecătorești pentru a-și materializa creanța, față de jurisprudența CJCE privind criteriile de incidență a obligativității sesizării Curții de către instanțele naționale, în speță Decizia din cauza CILIFIT Ministry of C 283/1981, în cauză lipsind din motivarea instanței dovada absenței oricărui dubiu rezonabil și nefiind evocată jurisprudența similară a CJCE, după cum cer criteriile enunțate în cauza CILIFIT Ministry of și după cum a statuat Curtea în cauza Van en - C 26/1962.
Revizuienta a arătat că în practica CJCE și a Comunității, anume prin DECIZIA CJCE din cauza Kobler Austria, respectiv opinia Motivată a Comisiei Europene trimisă Suediei în cadrul procedurii de infringement a tratatului s-a apreciat că refuzul instanțelor naționale dintr-un stat de a respecta drepturile justițiabililor prevăzute de normele comunitare - în speță acolo unde sesizarea CJCE este cerută și justificată de nevoia de interpretare uniformă a dreptului comunitar - reprezintă o încălcare a tratatelor ce atrage pe de o parte, obligația de dezdăunare a persoanei vătămate, iar pe de alta expune statul membru la procedura de infringement (încălcare) a tratatelor demarată de organele uniunii, în lumina deciziei CJCE din cauza C 46/93 du SA Germany.
Raportat la dispozițiile articolului 322 aliniat 1 cod procedură civilă revizuienta învederat instanței că hotărârea supusă revizuirii nu răspuns criticilor formulate de revizuientă în cererea de recurs, în speță privind temeinicia unei acțiuni în contencios care să constate că obligația unei autorități publice - debitoarea unitatea administrativ-teritorială Comuna de a se conforma dispozitivului unei hotărâri judecătorești executorii privind plata unei creanțe, privește o obligație legală și nu convențională, de a face și nu de a da și poate fi realizată, la cererea creditorului, sub incidența sancțiunilor aplicate debitoarei de instanța de contencios administrativ conform articolului 24, aliniat 1 din Legea 554/2004.
Totodată, hotărârea pronunțată în recurs potrivit afirmațiilor revizuientei nu examinează coroborat motivarea hotărârii de la fond cu criticile din calea de atac a subscrisei, argumentare că procedura OG 5/2001 exclude prin ea însăși posibilitatea creditorului de a se adresa instanței de contencios fiind străină limitelor dezbaterilor din recurs.
S-a subliniat de către revizuientă, că dacă nici OG 65/2001 nu face referire la împrejurarea că recursul la această procedură lipsește creditorul de drepturile prevăzute de legea 554/2004 și nici Legea 554/2004 nu exceptează de la sfera sa de aplicare drepturile cu conținut bănesc născute prin efectul hotărârii judecătorești pronunțate în baza OG 5/2001, atunci în mod implicit ambele acte normative interne, pot fi și trebuie aplicate simultan și coroborat cu dispozițiile Convenției, de instanțele de judecată.
De asemenea revizuienta a apreciat că nemotivarea corespunzătoare, atât cu privire la admisibilitatea cererii subscrisei de solicitare către CJCE a interpretării dreptului comunitar, cât și cu lipsa motivării față de temeiurile invocate în cererea de recurs, reprezintă, pe lângă o încălcare a procedurii civile române și încălcare a articolul 6.1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, după cum a reținut CEDO în DECIZIA din cauza Dulaurans.
Intimata Comuna prin primar, prezentă la dezbaterea cauzei a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției inadmisibilității revizuirii invocată de instanță.
Cealaltă intimată deși legal citată nu s-a prezentat la dezbaterea cauzei și nu a formulat întâmpinare.
Examinând cererea de revizuire prin prisma excepției inadmisibilității invocată din oficiu în baza articolul 322 aliniat 1 cod procedură civilă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată motiv pentru care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit articolului 322 aliniat 1 cod procedură civilă, revizuirea are ca obiect hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când invocă fondul.
Așadar, pentru ca o hotărâre dată în căile de atac să fie susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, este necesar ca ea să evoce fondul, adică în urma analizei prealabile, să schimbe situația de fapt.
Drept urmare, hotărârile prin care se respinge o cale de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.
În speță, revizuienta a exercitat calea de atac extraordinară împotriva deciziei nr. 412 din 19.11.2008 a Curții de APEL ORADEA, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, așa încât hotărârea atacată neevocând fondul nu poate fi atacată cu revizuire.
Pentru considerentele expuse cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta- SRLcu sediul în S M- în contradictoriu cu intimațiiCOMUNAprin PRIMAR șiCOMUNAprin CONSILIUL LOCAL ambele cu sediul în - județul C împotriva Deciziei nr. 412/CA/2008 pronunțată de Curtea de Apel în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec. în concept. 27.02.2009
Jud. recurs S- -
Dact./ 02.03.2009
Președinte:Blaga GabrielaJudecători:Blaga Gabriela, Boța Marilena, Filimon Marcela
