Obligația de a face. Decizia 923/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--04.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.923
Ședința publică din 16.06.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - International SRL împotriva sentinței civile nr.1103/9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - în contradictoriu cu pârâtele intimate Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor B, având ca obiect obligația de a face.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă a depus concluzii scrise.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.06.2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 18 iulie 2008 reclamanta - Internațional SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, să fie obligată pârâta, la repararea prejudiciului creat prin emiterea somației nr. 596/12.01.2005, respectiv a somației nr. 10809 din 13.04.2007 și titlurilor de creanță - procese verbale nr. 22884/24.11.2004 și nr. 109/04.01.2005 prin care a fost înștiințată că figurează cu debite în sumă de 594.114,40 lei aferente actelor constatatoare nr. 8001-8016/24.11.2004 și a actelor de executare silită a acestora, în sumă totală de 50.000,00 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în data de 26.11.2004 prin adresa nr. 23106 A prin Biroul Vamal Aaf ost înștiințată că figurează în evidențele acestora cu debite de 5.941.144.172 lei vechi aferente actelor constatatoare nr. 8001-8016/24.11.2004, dobânzi și penalități.
Ulterior, în data de 12.01.2005 a primit de la A somația nr. 596/12.01.2005 și titlurile de creanță prin care a fost înștiințată de începerea procedurii de executare silită.
Prin contestația formulată la data de 08.02.2005 și depusă la A, reclamanta a solicitat anularea titlurilor de creanță 22884/24.11.2004 și 109/04.01.2005 emise de Biroul Vamal A, a somației nr. 596/12.01.2005 emisă de A, contestând actele de constatare nr. 8001-8016/ 24.11.2004 și solicitând soluționarea pe fond a contestației. Prin Decizia nr. 61/31.03.2005 contestația a fost respinsă pentru suma de 5.519.452.612 lei vechi ca nedepusă în termen. Iar pentru suma de 421.686.560 lei vechi ca nemotivată.
Împotriva Deciziei nr. 61/31.03.2005 a Br eclamanta a formulat plângere în contencios administrativ la Curtea de Apel Timișoara, plângere soluționată prin Sentința civilă nr. 82/08.03.2006 prin care s-a respins acțiunea ca neîntemeiată. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3401/13.10.2006 a admis recursul și a anulat Decizia nr. 61 din 31.03.2005 să soluționeze pe fond contestația reclamantei împotriva actelor constatatoare nr. 8001-8016/24.11.2004.
Împotriva formelor de executare silită reclamanta a formulat contestație la executare care s-a soluționat prin anularea formelor de executare silită efectuate de pârâtă în temeiul actelor contestatoare 8001- 8016/24.11.2004.
Prin Decizia nr. 193/09.07.2007 a soluționat contestația reclamantei admițând-o pentru suma de 537.051 lei și respingând-o în ceea ce privește suma de 57.063 lei reprezentând 19.562 lei taxe vamale stabilite prin AC 8014/2004, 33.451 lei taxa pe valoarea adăugată și 4050 lei dobânzi și penalități aferente.
Raportat la cele prezentate este evident că faptele T au adus prejudicii importante reclamantei prin poprirea conturilor și indisponibilizarea unei sume mult mai mari decât este justificat, prin vânzarea unor active ale societății mult sub valoarea de circulație și prin atingerile aduse imaginii societății prin lezarea acesteia în raporturile comerciale.
Întrucât consecințele actelor nelegale ale pârâtei se produc în continuare, reclamanta nu cunoaște întinderea prejudiciului total a cărui valoarea finală va putea fi apreciată doar în momentul anulării formelor de executare începute în temeiul documentelor anulate.
Prin precizarea de acțiune formulată, (fila 51 dosar), reclamanta a solicitat reindividualizarea pretențiilor exprimate în cadrul cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material creat prin emiterea somației nr. 596/12.01.2005, respectiv a somației nr. 10809 din 13.04.2007 și titlurilor de creanță - procese verbale nr. 22884/24.11.2004 și nr. 109/04.01.2005 prin care a fost înștiințată că figurează cu debite în sumă de 594.114,40 lei aferente actelor constatatoare nr. 8001-8016/24.11.2004 și a actelor de executare silită a acestora, în sumă totală de 30.000,00 lei și repararea prejudiciului extrapatrimonial incident emiterii somației nr. 596 din 12.01.2005, respectiv a somației 10809/13.04.2007 și a titlurilor de creanță - procese verbale nr. 22884/24.11.2004 și nr. 109/04.01.2005 prin care reclamanta a fost înștiințată că figurează cu debite în sumă de 594.114,40 lei aferente actelor constatatoare nr. 8001-8016/24.11.2004, în sumă totală de 20.000,00 lei.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, lipsă fiind procedura prealabilă obligatorie, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.1103/9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar -, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta - Internațional SRL, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T pentru obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale, morale și extrapatrimoniale în cuantum de 50.000 lei. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate în condițiile art. 137 Cod procedură civilă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, motivat de lipsa procedurii prealabile reglementată de Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a apreciat că excepția este neîntemeiată urmând și a fost respinsă.
În mod greșit pârâta susține că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
În ce privește procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, îndeplinirea ei reprezintă condiția de admisibilitate pentru acțiunile în anularea, modificarea sau obligarea la emiterea unui act administrativ când acest lucru a fost refuzat de către autoritatea administrativă.
Cum în cauză despăgubirile solicitate reprezintă o consecință a soluționării favorabile a cererii principale prin care s-au anulat titlurile de creanță emise de Biroul Vamal A și Direcția Regională Vamală A, nu se impune îndeplinirea procedurii prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ fiind legal sesizată direct cu acțiunea în despăgubiri.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate instanța a reținut în fapt următoarele:
Având în vedere că actul administrativ vătămător pentru reclamantă a fost emis de autoritatea vamală și a fost anulat prin decizia civilă nr. 3401/13.10.2006 și decizia civilă nr. 193/09.07.2007 culpa pârâtei este dovedită prin însăși anularea actului constatator 8014/24.11.2004 emis de autoritatea vamală. Cu privire la cuantumul prejudiciului material pe baza actelor de la dosar și a argumentelor invocate de către reclamantă, instanța a apreciat că numai înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv contractul de reziliere și contractul de consultanță juridică nu pot îndritui instanța de judecată la stabilirea judicioasă a cuantumului prejudiciului material fără ca acesta să fie dovedit în mod cert și efectiv.
De altfel chiar reclamanta arată că în prezentul litigiu la ora actuală prejudiciul nu poate fi estimat la adevărata valoare și la a cărui recuantificare renunțat așa cum s-a arătat prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei.
Din acest punct de vedere este relevantă apărarea pârâtei, instanța reținând dispozițiile art. 149 alin. 12 din OG nr. 92/2003 invocate de către aceasta, respectiv că poprirea constă în achitarea de către terțul poprit din contul debitoarei a sumei existente precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice.
Or, într-adevăr în calitate de locator în contractul de închiriere, reclamanta este cea care încasa chiria, poprirea contului restricționând doar plățile din cont nu și încasările în contul acesteia.
Nici cu privire la costurile suportate în vedere obținerii de consultanță juridică și consultanță în afaceri pe aspectele invocate de către reclamantă în urma popririi conturilor reclamanta nu a făcut dovada contrară celor probate de către pârâtă, respectiv că între contractul de consultanță juridică nr. 71/20.01.2006 și poprirea contului la data de 13.04.2007 cu adresa nr. 10827 T există un raport direct de cauzalitate.
Iar cu privire la despăgubirile ce derivă din interzicerea efectuării de operațiuni vamale dispusă prin adresa autorității vamale nr. 6652 din 8410/19.04, sentința civilă nr.358/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- și Decizia civilă nr. 937/02.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- prin care s-a dispus obligarea pârâților să scoată de sub supraveghere vamală și să efectueze operațiunile vamale de import, respingând celelalte pretenții ale reclamantei, fac dovada îndeplinirii condițiilor lucrului judecat prev. de art 164 Cod procedură civilă drept pentru care excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă este considerată întemeiată și a fost admisă.
Instanța nu a exclus posibilitatea ca reclamanta să fi suferit prejudiciul material și moral la care face referire, dar după cum arată chiar reclamanta întrucât nu a avut cunoștință de întinderea prejudiciului pe care nici la momentul soluționării cauzei nici instanța nu l-a putut estima în mod efectiv fără argumente și probe pertinente în justificarea cuantificării dimensiunii sale, numai în considerarea anulării actului administrativ, nu s-a putut concluziona în sensul admiterii pretențiilor solicitate și a cuantumului acestora.
De asemenea pentru acordarea daunelor morale instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței.
Pe cale de consecință instanța a reținut că în cauză reclamanta nu a produs dovezi din care să rezulte cuantificarea acesteia, dreptul la acordarea despăgubirilor fiind condiționat de dovedirea acestora, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prev. de art. 998 cod civil în vederea instituirii răspunderii civile delictuale în sarcina autorității administrative, în baza art. 18 și art. 18 alin. 3 fost respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta - International SRL solicitând casarea sentinței recurate și rejudecând cauza admiterea acțiunii cu obligarea astfel a pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T - Autoritatea Națională a Vămilor B la repararea prejudiciului material în sumă de 30.000 lei și a celui extrapatrimonial în sumă de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât deși a reținut culpa pârâtului în emiterea actului administrativ vătămător ce a fost ulterior anulat de instanță a procedat la respingerea cererii reclamantei de repararea prejudiciului cauzat prin actul respectiv.
Se arată astfel că, în baza deciziei nr.193/09.07.2007 s-a procedat la începerea executării silite de către intimată cu consecința popririi conturilor recurentei pentru suma de 594.114,40 lei deși instanțele au dispus anularea deciziei respective pentru suma de 537.051 lei, fiind menținută suma de 57.063 lei.
În mod greșit prima instanță a respins acțiunea reclamantei pentru neindividualizarea cuantumului prejudiciului suferit câtă vreme cererea reclamantei a fost formulată clar în sensul reparării prejudiciului material de 30.000 lei și a celui extrapatrimonial de 20.000 lei.
Se mai arată că instanța de fond a făcut trimitere la imposibilitatea cuantificării prejudiciului real suferit de reclamantă, dar nu s-a ținut cont de atingerea dusă prestigiului societății câtă vreme poprirea conturilor sale a dus efectiv la rezilierea contractelor de închiriere cu partenerii contractuali.
În mod greșit prima instanță nu a luat în considerare suma de 10.150,80 lei aferent consultației juridice solicitate de reclamantă ca urmare a popririi conturilor sale pe considerentul că nu s-a dovedit existența unui raport direct de cauzalitate, recurenta apreciind că nu mai existau alte probe posibil de administrat referitor la această sumă. În ceea ce privește despăgubirile ce derivă din interzicerea efectuării de operațiuni vamale, instanța în mod greșit a reținut autoritatea de lucru judecat invocată de intimată în ciuda obiectului material distinct; situația dedusă judecății privind o interdicție distinctă față de cea reținută prin sentința civilă nr.1538/27.02.2006.
Referitor la daunele morale solicitate instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada unor criterii de evaluare a întinderii acestora, soluție ce apare greșită câtă vreme trebuiau avute în vedere consecințele negative suferite de reclamantă ca urmare a activității intimatei.
În drept s-au invocat dispoz. art.3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimat Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Tas olicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, arătând că pentru plata despăgubirilor solicitate cu titlu de prejudiciu recurenta trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.998 Cod civil, or, în speță, nu a dovedit existența unui prejudiciu în cuantumul solicitat și nici existența raportului de cauzalitate între contractul de consultanță juridică din 20.01.2006 și poprirea contului reclamantei la 13.04.2007 și nici între poprirea contului și rezilierea contractelor de închiriere, deoarece prin poprire sunt restricționate plățile din cont iar nu încasările din acestea.
Referitor la pretențiile privind prejudiciile rezultate din interzicerea efectuării de operațiuni de vămuire, situație comunicată prin intermediul adresei nr.6652/8410/19.04.2006 se invocă autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr.1583/27.02.2006 a Tribunalului Arad.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta - " Internațional" SRL a solicitat în contradictoriu Direcția Regională pentru Accize și Operațiunii Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor B, repararea prejudiciului cauzat prin emiterea unor acte de executare nelegală, estimat de 50.000 lei din care 30.000 lei prejudiciu patrimonial și 20.000 lei prejudiciu extrapatrimonial.
În esență, reclamanta a arătat că prin actele de constatare nr.8001-8016/24.11.2004 s-a stabilit în sarcina sa obligație de plată a sumei de 594.114,41 lei iar prin decizia nr.193/9.07.2007 emisă de MEF- ANAF Direcția Generală de soluționare a, i s-a admis contestația pentru suma de 537.051 lei fiind respinsă pentru restul de 57.063 lei. În ciuda caracterului nelegal, al actelor de impunere recunoscut prin decizia menționată, s-a început procedura de executare silită prin adresa 10.827/19.07.2007 pentru întreaga suma.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art.19 alin.1 din legea nr.554/2004 care dau posibilitatea celui vătămat printr-un act administrativ nelegal să solicite plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin emiterea acestuia, acțiunea presupunând obligatoriu ca în prealabil actul administrativ vătămător să fi fost anulat fie pe calea recursului ierarhic fie de către instanța de contencios administrativ.
Referitor la susținerea reclamantei potrivit căreia s-a pornit executarea silită împotriva acesteia prin adresa nr.10.827/19.07.2007 deși, anterior s-a anulat o mare parte a sumei datorate, instanța de recurs constată că somațiile nr.596/2005, nr.10809/13.04.2007 și procesul verbal nr.22884/24.11.2004 și 109/4.01.2005 prin care reclamanta a fost înștiințată că datorează debitul în sumă de 594,114,40 lei au fost toate emise anterior pronunțării deciziei nr.193/9.07.2007, respectiv la momentul la care actele administrativ fiscale de impunere nr.8001-8016/24.11.2004 se bucurau de prezumția de legalitate de care beneficiază orice act administrativ până la anularea acestuia și din care rezidă și caracterul executoriu din oficiu al acestor acte.
Principiul executării din oficiu a actului administrativ unilateral pornește de la caracterul de titlu executoriu al acestuia căci a nu executa actele administrative care sunt emise în baza legii echivalează cu însăși a nu executa legea.
Ca atare, în condițiile în care executarea silită a actelor administrativ fiscale anterior menționate nu a fost suspendată până la pronunțarea pe calea administrativă a deciziei nr.193/9.07.2007 executarea silită pornită de autoritățile vamale este corectă și legală, iar caracterul nelegal s-ar individualiza în ipoteza în care după pronunțarea deciziei nr.193/09.07.2007, intimatele ar fi procedat la executarea silită a sumei de care reclamanta a fost exonerată prin decizia respectivă.
În această situație lipsind titlul executoriu reprezentat de actul administrativ fiscal, executarea silită a acestei sume ar fi lipsită la rândul său de suport juridic. În fapt, însă, reclamanta nu a dovedit că după pronunțarea deciziei nr.193/9.07.007, intimatele au procedat la executarea sumei de 537,051 lei întrucât adresa invocată, ce poartă numărul 10827 nu este emisă la 19.07.2007, cum susține reclamanta, ci la data de 19.04.2004 deci anterior emiterii deciziei 193/9.07.2007. După această dată, nu există nicio dovadă la dosar că s-ar fi procedat la executarea silită a sumei de 537,051 lei și deci nu există acte de executare vătămătoare pentru reclamantă.
Fără a contesta dreptul la repararea prejudiciului cauzat, printr-un act administrativ vătămător ce ulterior a fost anulat, instanța reține că nu este suficient să existe un act administrativ ulterior anulat, ci mai este necesar ca acesta să-i fi produs reclamantei o vătămare de natura a fi reparată pe calea acțiunii reglementată de art.19 alin.1 din legea nr.554/2004, ceea ce presupune că reclamanta trebuia să facă dovada acestei vătămări.
Sub acest aspect, în mod corect, prima instanța a reținut că doar anularea unui act administrativ nu conduce automat la concluzia justificării prejudiciului pretins suferit.
Reclamanta a invocat mai multe aspecte pentru dovedirea prejudiciului pretins printre care și acela că prin poprirea conturilor sale a fost prejudiciată în calitatea sa de locator întrucât societățile partenere în contractul de locațiune a procedat la rezilierea contractelor de reziliere pe considerentul blocării contului reclamantei.
Raportat la acest aspect, instanța reține că, o condiție esențială pentru repararea prejudiciului produs prim emiterea unui act administrativ nelegal o constituie aceea a raportului de cauzalitate ce trebuie să existe faptă și prejudiciu, iar în speță nu se poate identifica o asemenea legătură de cauzalitate întrucât poprirea conturilor reclamantei ca urmare a începeri executării silite în baza unor acte administrative ce se bucurau de prezumții de legalitate a avut ca efect practic restricționarea posibilității reclamantei de a efectua plăți din aceste conturi către terți și nicidecum restricționarea alimentării acestor conturi cu sumele de bani încasate de reclamantă în calitate de creditoare a obligației de plată a chiriei.
Ca atare, instanța de recurs reține că nu există legătură de cauzalitate între fapta pretins vătămătoare și prejudiciul legat de rezilierea contractelor de locațiune.
Deși, reclamanta a invocat și imposibilitatea efectuării de investiții ca urmare a poprii conturilor instanța reține că nu s-a prezentat nicio dovadă care să sugereze iminența unor asemenea învestiții legate de obiectul de activitatea al reclamantei. În aceeași manieră, instanța nu va reține nici legătură de cauzalitate pretinsă între actele vamale și cele de executare și contractul de consultanță juridică nr.71/20.10.2006 câtă vreme poprirea contului s-a realizat la data de 19.04.2007, prin adresa nr.10827.
Pe de altă parte, nu se poate reține că în fapt contractul de consultanță a vizat litigiile ce priveau soluționarea contestației formulată împotriva actelor de constatare nr.8001-8016 întrucât o asemenea contestație a fost înregistrată la 26.04.2005 ( fila 29 dosar fond) iar, Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat instituția intimată să soluționeze pe fond reclamația prin decizia nr.3401/13.10.2006, procedura judiciară fiind finalizată înainte de încheierea contractului de consultanță din 20.10.2006.
Referitor la prejudiciul suferit prin interzicerea efectuării de operațiuni de vămuire comunicate reclamantei prin adresa nr.6652/8410/19.04.2006, operațiune nelegală cea fost anulată prin sentința civilă nr.10583/27.06.2007 a Tribunalului Arad, Curtea observă că în mod corect prima instanță a respins pretențiile financiare invocate în acest sens, reținând autoritatea de lucru judecat câtă vreme asemenea pretenții au fost formulate de reclamanta atât odată cu cererea de anulare a adresei nr.6652/8410/19.04.2006, pretenții ce au fost respinse prin sentința civilă invocată de reclamantă, dar aceste pretenții au fost invocate și pe cale separată prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Arad în care s-a pronunțat sentința civilă nr.358/18.03.2008 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.937/2.10.2008 a Curții de Apel Timișoara, instanțele astfel învestite reținând autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă nr.10583/27.06.2006 a Tribunalului Arad.
Reclamanta a mai invocat faptul că prin încheierea procesului verbal de custodie nr.18/22.02.2006 i-a fost cauzat un prejudiciu de 1714 lei fiind pusă în imposibilitatea de plată a TVA-ului aferent taxei vamale, dar nu a făcut nici un fel de probe în acest sens, motiv pentru care în mod corect s-a respins pretenția acesteia și cu privire la suma respectivă.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, și văzând și disp.art.312 alin.1 Teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantă, reținând că nu există nici un motiv de modificare sau de casare de natura celor cuprinse la art.304 Cod procedură civilă, hotărârea fiind analizată și din perspectiva nr.304 ind.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - International SRL împotriva sentinței civile nr.1103/9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar - în contradictoriu cu intimații Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./06.07.2009
Tehnored./09.07.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
