Ordonanță președințială contencios administrativ. Sentința 162/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMANIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr-

SENTINȚA Nr. 162

Ședința publică din data de 08 august 2008

PREȘEDINTE: Niță Valentin

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanta- SRL, cu sediul în B, Cartier II, bloc.23,.19, județ B, în contradictoriu cu pârâțiiAUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ, cu sediul în B,-, Sector 1, Cod poștal -,CONSILIUL JUDEȚEAN prin AUTORITATEA JUDEȚEANĂ DE TRANSPORT, cu sediul în B,-, județ B,- SRL, cu sediul în localitatea Gherăseni, județ B șiAGENȚIA PENTRU SERVICIILE SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALEdin cadrul MINISTERULUI COMUNICAȚIILOR ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIILOR, cu sediul în B,-, Sector 5, Cod poștal -.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 7 august 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 8 august 2008, când a dat următoarea sentință.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 20 iunie 2008 sub nr- la Curtea de APEL PLOIEȘTI reclamanta - SRL solicită pe cale de ordonanță președințială suspendarea atribuirii licenței de transport pentru traseul B- către - SRL B, declarată câștigătoare în urma licitației desfășurate în perioada 15 - 20.05.2008, până la soluționarea pe fond a cererii formulate împotriva acestei licitații care face obiectul dosarului - al Curții de APEL PLOIEȘTI, urmând ca reclamanta să își continue activitatea pe acest traseu până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

În motivarea cererii reclamanta arată că la data de 30.05.2008 a avut loc atribuirea electronică a licențelor de traseu, iar pe traseul cu nr. 80 B - a participat alături de reclamantă și societatea - SRL care în urma licitației a fost declarată câștigătoare cu încălcarea prevederilor legale, respectiv Criteriul - anexă la Ordinul nr. 134/2007 de evaluare și punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane.

Pârâta ARR a formulat la 04.07.2008 întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât atribuirea traseelor se face electronic prin sistemul național pentru fiecare județ, iar în aceasta procedura pârâta nu are nici un fel de competențe, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

La termenul din 8 iulie 2008 pârâtul Consiliul Județean B depune întâmpinare prin intermediul căreia invocă excepția privind lipsa competenței teritoriale și materiale a instanței motivat de faptul că în considerarea prevederilor Codului d e procedură civilă, respectiv art. 5 și art. 581 și Legii contenciosului administrativ, competența de soluționare revine instanțelor competente să soluționeze fondul respectiv Tribunalul Buzău și/sau Tribunalul Municipiului

Verificând actele si lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 137 Cod proc. civ. instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de fond sau de procedură ce fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, urmând a se pronunța asupra excepțiilor invocate de Consiliul Județean B si de către ARR

Referitor la excepția necompetentei materiale a Curții de APEL PLOIEȘTI, Curtea constată că prezenta acțiune este promovată în contradictoriu cu mai mulți pârâți printre care și Autoritatea Rutieră Română B si Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale din cadrul, instituții centrale, astfel că în conformitate cu art. 3 al. 1 Cod pr. civ competenta materială revine curților de apel, în acest sens excepția nu este întemeiată urmând a fi respinsă.

Cât privește excepția necompetentei teritoriale a instanței se reține că temeiul de drept al cererii cu care este investita instanța este art. 14 din Legea 554/2004, astfel că sunt deopotrivă competente atât instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului cât si cea de la domiciliul sau sediul oricăreia dintre pârâți, alegerea instanței fiind lăsată la latitudinea reclamantului conform art. 10 al. 3 din actul normativ indicat, reclamanta are sediul în raza teritorială a Curții de APEL PLOIEȘTI, astfel că excepția este neîntemeiată urmând a fi respinsă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de ARR prin întâmpinare, Curtea constată că prin. 353/23.11.2007 al MIRA au fost aprobate normele metodologice de aplicare a legii serviciilor publice de transport local nr. 92/2007, fiind reglementată procedura de organizare și funcționare a serviciilor de transport public local de persoane, precum si modul de atribuire a licențelor de transport. ARR are competența legală de elibera licențele de traseu conf. art. 15 din ordinul precizat mai sus, prin agențiile sale teritoriale, ce nu au personalitate juridică, iar aceste licențe se emit după declararea unei societăți ca fiind câștigătoare a unui traseu in urma licitației electronice, al cărui rezultat s-a solicitat a fi suspendat. Chiar dacă ARR nu are atribuții legale în procedura licitației electronice, pe baza acestui rezultat emite licența de traseu, o eventuală măsură de suspendare a unei operațiuni administrative din cadrul procedurii atribuirii licențelor de transport produce efecte juridice față de toți participanții la aceasta procedură în totalitatea sa, astfel că excepția invocată nu este întemeiată urmând să fie respinsă.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că potrivit rezultatelor etapei de atribuire electronica din 30.05.2008 traseul județean nr. 80 B - a fost adjudecat de către - SRL, care a obținut un punctaj de 37 egal cu punctajul acordat reclamantei - SRL, deținătoarea licenței de transport pentru același traseu până la 30.06.2008, însă - SRL a fost declarată câștigătoare prin acordarea la criteriul C3 conform Anexei 1 punct 9 lit.b din. 134/2007 al MIRA a unui punctaj de 8 față de 7 obținut de societatea reclamantă, aceasta promovând acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea parțială a procedurii de atribuire a curselor și licențelor de transport pentru traseul B - ce formează obiectul dosarului - cu termen la 03.09.2008 pe rolul acestei instanțe.

Întrucât fondul cauzei este reprezentat de anularea unor acte administrative emise de instituții publice centrale, respectiv de autorității publice județene, în derularea procedurii de atribuire a licențelor de transport, conform legii contenciosului administrativ, cererea de suspendare a acestor acte se poate promova in baza art. 14 si 15 din Legea 554/2004, procedură specială aplicabilă actelor administrative, astfel că urmează a se analiza cererea prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de aceasta lege și nu ale art. 403 al. 4 si 581 Cod pr. civ. ce sunt norme de drept comun.

Astfel, in conformitate cu art. 14 din legea contenciosului administrativ in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea in condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate să solicite instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, text de lege ce condiționează admisibilitatea cererii de suspendare de îndeplinirea cumulativa două cerințe, respectiv existenta cazului bine justificat așa cum este definit de art. 2 lit.t și a pagubei iminente definite de art. 2 lit ș de actul normativ invocat.

În prezenta cauză societatea reclamantă nu a arătat în concret ce împrejurări reprezintă cazul bine justificat care să creeze o îndoiala serioasa în privința atribuirii licenței de transport pentru traseul B - pentru societatea - SRL în condițiile în care aceasta a avut un punctaj superior la criteriul C3 față de cel obținut de - SRL, susținerile din cererea de chemare în judecată privind necesitatea depunctării societății reclamante pentru faptul că are licență de transport conforme suspendate în perioada de valabilitate a programului de transport județean, aspect menționat pe site-ul www.arr.ro vizează fondul cauzei neputând fi apreciate sub aspectul legalității și temeiniciei în prezenta cerere.

De asemenea nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție a pagubei iminente întrucât la data de 30.06.2008 licența de transport deținută de reclamantă pentru traseul B - a expirat, atribuirea acestui traseu către - SRL B în urma licitației electronice organizate de la 30.05.2008 s-a realizat în baza unor acte emise de Consiliul Județean B si de ARR prin agențiile sale teritoriale, la o examinare sumară rezultatul atribuirii electronice este legal, astfel că prin neefectuarea de transporturi de persoane pe traseul în discuție nu se produc prejudicii în patrimoniul - SRL, ci cel mult în patrimoniul angajaților acesteia și al familiei administratorului.

Față de aceste considerente Curtea constata că în cauza nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 14 si 15 din legea contenciosului administrativ cererea urmând să fie respinsă.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile privind necompetența teritorială și materială a instanței invocate de pârâtul Consiliul Județean B și cea privind lipsa calității procesuale pasive a R

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta- SRL, cu sediul în B, Cartier II, bloc.23,.19, județ B, în contradictoriu cu pârâțiiAUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ, cu sediul în B,-, Sector 1, Cod poștal -,CONSILIUL JUDEȚEAN prin AUTORITATEA JUDEȚEANĂ DE TRANSPORT, cu sediul în B,-, județ B,- SRL, cu sediul în localitatea Gherăseni, județ B șiAGENȚIA PENTRU SERVICIILE SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALEdin cadrul MINISTERULUI COMUNICAȚIILOR ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIILOR, cu sediul în B,-, Sector 5, Cod poștal -.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 08 august 2008.

Președinte,

Grefier,

Fiind plecată în concediu de odihnă

Se va semna de către

Grefier șef de secție

Red.

Dact. /7 ex./01.09.2008

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

Președinte:Niță Valentin
Judecători:Niță Valentin

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Sentința 162/2008. Curtea de Apel Ploiesti