Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 591/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.6337,-
DECIZIA NR.591
Ședința publică din data de 25 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Nițu Teodor Tănăsică Elena
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta PRIMĂRIA ORAȘ NEHOIU, prin reprezentanți legali, cu sediul în Nehoiu, Județ B împotriva sentinței nr.2735 pronunțată la 20.12.2007 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta CFR SA cu sediul în G, Calea Domnească, nr. 51, Județ G, potrivit deciziei nr.460 din 31 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din data de 22 aprilie 2008, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a permite recurentei să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 25 aprilie 2008, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Rejudecând recursul declarat de pârâta Primăria orașului Nehoiu, conform deciziei nr.460 din 31 martie 2008, constată:
Prin decizia nr.460 din 31 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTIa fost admisă contestația în anulare formulată de Primăria orașului Nehoiu în contradictoriu cu CFR SA B, a fost anulată decizia nr.145 din 1 februarie 2008 pronunțată de aceeași instanță, prin care a fost admisă excepția netimbrării recursului și anulată calea de atac pentru netimbrare, dispunându-se rejudecarea căii de atac declarate împotriva sentinței nr.2735 din 20 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, apreciindu-se că în cauză sunt incidente disp.art.318 alin.1 teza I pr civilă, fiind vorba de o greșeală materială.
Tribunalul Buzăua fost investit de reclamanta CFR SA B cu o cerere de ordonanță președințială, în contradictoriu cu Primăria orașului Nehoiu, solicitându-se să se înceteze lucrările din zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice de interes național din stația CFR, întrucât executarea acestei lucrări a început fără a exista un aviz din partea căii ferate și un acord din partea Ministerului Transporturilor, acte prealabile obligatorii, iar executarea de lucrări neautorizate pun în pericol, atât siguranța circulației, cât și viața celor ce lucrează neprotejați în zonă de influență feroviară.
Curtea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, întrucât lucrările în cauză fac parte dintr-o lucrare mai amplă de interes major, respectiv sistemul de canalizare în satele -, ce se realizează în strictă conformitate cu prevederile legale, iar amplasamentul este un teren aflat în proprietatea publică a orașului Nehoiu, reclamanta nedeținând teren în proprietate în această zonă.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Buzăua pronunțat sentința nr.2735 din 20 decembrie 2007 prin care a admis cererea reclamantei, a obligat pârâta să înceteze lucrările din zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice din stația CF.
Pentru a pronunța această soluție a reținut instanța de fond că începând cu data de 13 decembrie 2004, în zona stației CFR, pârâta a executat lucrări constând în săpături pentru o stație de epurare, în zona de siguranță a căii ferate, în limita celor 20 de metri de la axul căii ferate, neavând importanță cine este proprietarul terenului, fiind necesare avize speciale, pe care Primăria Nehoiu a recunoscut că nu le deține, neavând relevanță dacă pe tronsonul de cale ferată respectiv se circulă sau nu, concluzionându-se că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 581.pr.civilă.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea sentinței nr.2735/2007, iar pe fond, respingerea cererii, întrucât terenul pe care se efectuează lucrarea este proprietatea publică a orașului Nehoiu, conform extrasului de carte funciară, iar chemarea în judecată a Primăriei Nehoiu apare ca inoportună, întrucât lucrările se efectuează de către orașul Nehoiu, astfel că, instanța s-a pronunțat în contradictoriu cu o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă, Primăria ca entitate nu are personalitate juridică conform art. 91 din Legea 215/2001, fiind o structură funcțională cu activitate permanentă.
S-a mai susținut în motivarea recursului că, instanța de fond a concluzionat greșit că lucrările se efectuează în zona de protecție a căii ferate, în condițiile în care reclamanta nu și-a dovedit dreptul său, iar cele trei principii prevăzute de art. 581.pr.civilă, respectiv, urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului au fost încălcate de Tribunalul Buzău.
Prin întâmpinarea formulată la 17 aprilie 2008 reclamanta-intimată a invocat excepția de tardivitate a declarării recursului, arătând că termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, cauza s-a judecat în fond cu citarea părților la 20 decembrie 2007, iar termenul s-a împlinit pe data de 27 decembrie 2007, însă recursul s-a declarat în anul 2008.
Pe fond s-a susținut de intimată că recursul este nefondat, întrucât este irelevantă calitatea de proprietar a terenului pe care se execută lucrările, în zonele de siguranță și de protecție a infrastructurilor de transport de interes public este obligatorie obținerea autorizației Ministerului Transporturilor, un astfel de acord fiind necesar chiar dacă terenul ar aparține recurentei, care de fapt este aferent rampei de încărcări-descărcări din stația, toate fiind proprietatea Statului român.
Curtea examinând cu prioritate excepția invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare conform art. 137 pr.civilă, constată următoarele:
Tribunalul Buzăua fost investit de intimata-reclamantă cu o cerere de ordonanță președințială, conform art. 581.pr.civilă, ce s-a soluționat cu citarea părților, la 20 decembrie 2007pronunțându-se sentința nr.2735/2007, ce este recurată.
Potrivit art. 582 (1) pr.civilă ordonanța președințială este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare dacă s-a dat fără citarea acestora, astfel că, în prezenta cauză, termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii, respectiv din data de 20 decembrie 2007 și se împlinește pe data de 25 decembrie 2007, zi nelucrătoare, astfel că se prelungește până la începutul zilei lucrătoare ce urmează, respectiv 27 decembrie 2007.
Termenul de recurs este un termen legal, imperativ ce se calculează pe zile libere, conform art. 101.pr.civilă, neintrând în calcul însă, ziua în care începe și cea în care se termină, iar în situația în care se sfârșește într-o zi de legală sau când serviciul este suspendat, se prelungește până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, în cauza de față termenul de recurs s-a prelungit până pe data de 27 decembrie 2007, cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 3 ianuarie 2008, cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 582 alin.1 pr.civilă.
Susținerea recurentei, potrivit căreia nu i s-a comunicat hotărârea, astfel că a declarat recurs înainte de acest act procedural, cu respectarea termenului de cinci zile urmând ca ulterior să motiveze calea de atac, cum de altfel a și procedat, urmează a fi înlăturată, întrucât cererea de recurs poartă data certă de 3 ianuarie 2008, conform rezoluției judecătorului de serviciu de la ribunalul Buzău, aceeași dată fiind și cea de ieșire de la recurentă - numărul 4 din 3 ianuarie 2008 -, dată ce se situează în afara termenului legal de recurs, ce curge de la pronunțarea din 20 decembrie 2007.
Având în vedere că recurenta a declarat recurs cu nerespectarea termenului legal și imperativ de cinci zile prevăzut de art. 582 alin.1 pr.civilă, Curtea constată că excepția invocată este întemeiată, urmând să fie admisă, iar recursul va fi respins ca tardiv, conform art. 312 alin.1 pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității declarării recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.
Respinge recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA ORAȘ NEHOIU, prin reprezentanți legali, cu sediul în Nehoiu, Județ B împotriva sentinței nr.2735 pronunțată la 20.12.2007 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta CFR SA cu sediul în G, Calea Domnească, nr. 51, Județ G, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Nițu Teodor Tănăsică Elena
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./30.04.2008
f-. Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal-Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Nițu Teodor Tănăsică Elena