Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1249/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--21.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1249
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială A împotriva sentinței civile nr.797/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat lipsă avocat, lipsă fiind recurenta.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat,Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1411,10 lei, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare avocat. Depune la dosar dovezi privind cheltuielile de judecată și practică judiciară.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la data de 31.03.2009 și precizată (fila 58), reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială A și a cerut anularea Deciziei nr.32/05.02.2009 și a Hotărârii nr.1/27.02.2009 emise de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială și obligarea pârâtei să emită decizie prin care să îi fie recunoscut drepturile și beneficiile prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990 art.1 lit.
În motivarea acțiunii arată că prin Sentința penală nr.1136/28.11.1972 pronunțată de Tribunalul Militar Cluja fost condamnat la 3 ani închisoare pe care a executat-o, pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la incorporare, infracțiunea având un vădit caracter politic, întrucât condamnarea la care a fost supus a fost consecința apartenenței sale la cultul religios "Martorii lui ", convingerile sale religioase nepermițânu-i să pună mâna pe armă.
Ca infracțiune a avut caracter politic, afirmă reclamantul, rezultă din faptul că infracțiunea a fost cercetată de securitate; pe timpul executării pedepsei "Martorii lui " au fost tot timpul supravegheați de ofițeri de securitate; executarea pedepsei se face în penitenciare în care executau pedepsei privative de libertate deținuți politic; în comparație cu ceilalți infractori de drept comun, Martorii lui nu au beneficiat de executarea fracțiunii de din pedeapsă; după executarea pedepsei i-au fost îngrădite toate drepturile.
Prin întâmpinare pârâta a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare pârâta susține că deși reclamantul a fost condamnat pentru neprezentare la încorporare și a executat 3 ani de închisoare în perioada 08.11.1972-07.11.1975, situație care se regăsește la art.2 lit.e din nr.OUG214/1999 și pentru care potrivit art.7 din ordonanța de urgență beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990, în condițiile în care nu a urmat procedura prevăzută de nr.OUG214/1999, pentru obținerea unei decizii privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990.
Prin sentința civilă nr.797/13 mai 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială A, a anulat Hotărârea nr.1/27.02.2009 și Decizia nr.32/05.02.2009, a obligat pârâta să emită decizie prin care să stabilească reclamantului drepturile care îi revin în calitate de beneficiar al art.1 (1) lit.a din Decretul-Lege nr.118/1990 republicată și modificată.
Prin Sentința penală nr.1136/28.11.1972 pronunțată de Tribunalul Militar d Mare Unitate C, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare prevăzută de art.354 (2) Cod penal, în considerentele sentinței instanța penală reținând că refuzul reclamantului de a se prezenta la unitatea militară la care a fost repartizat s-a datorat faptului că face parte din secta religioasă "Martorii lui " ale cărei precepte îi interzice să îndeplinească orice îndatorire cu caracter militar.
Reclamantul a executat pedeapsa în perioada 08.11.1972-07.11.1975.
Potrivit art.1 (1) lit.a din Decretul-Lege nr.118/1990, "constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice".
Chiar dacă Decretul-Lege nr.118/1990 nu definește noțiunea de infracțiune politică, aceasta este definită de nr.OUG214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive care la art 2 (1) lit.e prevede "constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială".
Ceea ce nu însemnă însă, cum susține pârâta, că persoana care solicită drepturile prevăzute de art.1 (1) lit.a din Decretul-Lege nr.118/1990, trebuia să urmeze mai întâi procedura prevăzută de nr.OUG214/1999 și să obțină o decizie privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, pentru că legea nu prevede aceasta.
Ca urmare, instanța a constatat că reclamantul a fost condamnat pentru o infracțiune politică în sensul art.2 (1) lit.e din nr.OUG214/1999 și nu pentru o infracțiune de drept comun, prin condamnare reclamantul suferind o restrângere a drepturilor și libertăților de conștiință și religioase tocmai datorită regimului dictatorial existent la acea dată în țară, care nu i-a permis să opteze pentru forme alternative de îndeplinire a îndatoririlor militare.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, instanța a admis acțiunea și a anulat Decizia nr.32/05.02.2009 și Hotărârea nr.1/27.02.2009 emise de pârâtă, cu obligarea pârâtei de a acorda reclamantului drepturile conferite de art.1 (1) lit.a din Decretul-Lege nr.118/1999.
În temeiul art.274 coroborat cu art.276 Cod procedură civilă a admis în parte cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată, respectiv având în vedere complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, a obligat pârâta la plata onorariului de avocat de 1.000 lei și 136 lei cheltuieli de transport avocat pe ruta B -
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Direcția de Muncă și protecție Socială A, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe prin care s-a procedat la admiterea acțiunii reclamantului și a fost obligată pârâta să emită o decizie prin care să stabilească drepturile cei revin reclamantului în baza Decretului-Lege nr.118/1990 este nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu a ținut cont de prevederile legale incidente, mai precis de faptul că, reclamantul trebuia să solicite inițial acordarea calității de luptător în rezistență anticomunistă conform art.4 din OUG nr.214/1999, iar ulterior avea dreptul ca în baza art.7 din OUG nr.214/1999 să solicită drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990 dar numai în baza deciziei emise conform OUG nr.214/1999.
În condițiile în care reclamantul nu a acționat ca atare, în mod corect pârâta a emis actele anulate de prima instanță câtă vreme situația reclamantului se încadra la dispozițiile art.2 lit.e din OUG nr.214/1999, dar acesta nu a înțeles să uzeze de dispozițiile legal invocate.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, după cum urmează:
Prin decizia nr.32/5.02.2009 a Comisiei de aplicare a prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990 ce funcționează în cadrul pârâtului A s-a procedat la respingerea cererii reclamantului pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990, iar prin Hotărârea nr.1/27.02.2001 s-a respins contestația formulată de reclamant reținându-se în esență că acesta nu a făcut dovada obținerii certificatului de luptător în rezistența anticomunistă conform prevederilor OUG nr.214/1999.
În mod corect actele administrative menționate au fost anulate de către prima instanță, întrucât în temeiul OUG nr.214/1999 se poate obține de către orice persoană îndrituită o decizie prin care comisia instituită în acest scop să constate calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Astfel, potrivit art.2 lit.e din OUG nr.214/1999 constituie infracțiunii săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială. Este adevărat că, o asemenea decizie poate fi utilizată de persoanele respective și pentru recunoașterea drepturilor conferite de Decretul-Lege nr.118/1990, dar aceasta nu înseamnă că decizia respectivă care constituie o probă a persecuției suferite de o persoană, reprezintă o condiție obligatorie și indispensabilă pentru ca o persoană să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990.
Este în logica dispozițiilor OUG nr.214/1999 ca persoanele cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă să beneficieze și de drepturile prevăzute de Decretul lege nr.118/1990 ( art.7 din ordonanță), dar această dispoziție legală nu se poate interpreta în sensul că numai posesorul unei asemenea decizii poate beneficia de măsurile cuprinse în Decretul-Lege nr.118/1990 întrucât nu există nicio dispoziție expresă în acest sens. O asemenea interpretare rezidă și din cronologia adoptării celor două acte normative, Decretul-Lege nr.118/1990 fiind adoptat anterior OUG nr.214/1999 și se referă la măsuri reparatorii acordate persoanelor condamnate pentru infracțiunii politice. Ulterior, prin dispozițiile OUG nr.214/1999 se recunoaște calitate de luptător în rezistența anticomunistă a persoanelor condamnate pentru infracțiunii săvârșite din infracțiunii politice, acest infracțiunii fiind definite la art.2 alin.1 lit.e ca infracțiunile care au avut drept scop înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate, origine etnică, de limbă ori religie, de apartenență sau opinie politică, avere ori origine socială.
În consecință, chiar dacă o persoană ce beneficiază de prevederile OUG nr.214/1999, beneficiază automat și de dispozițiile Decretului- Lege nr.118/1990, aceasta nu înseamnă că în lipsa dispoziției emise conform OUG nr.214/1999 reclamantul nu poate accede la beneficiile instituite de Decretul lege nr.118/1990 întrucât poate face dovada persecuției astfel suferite prin orice mijloc de probă.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, din considerentele sentinței penale nr.1136/28.11.1972 pronunțată de Tribunalul Militar d Mare Unitate C rezultând că refuzul reclamantului de prezentare la unitate s-a datorat apartenenței sale la secta religioasă "Martorii lui ".
Este adevărat că Decretul-Lege nr.118/1990 pe care l-a invocat reclamantul nu definește noțiunea de infracțiune politică, dar trebuie ținut cont de faptul că aceasta este definită de art.2 alin.1 lit.e din OUG nr.214/1999, dispoziții care se aplică și în prezenta cauză. Mai este de observat faptul că dreptul la religie era garantat de prevederile art.30 din Constituția României din 1948, iar condamnarea reclamantului pentru neprezentarea la încorporare s-a datorat refuzului bazat exclusiv pe apartenența acestuia la cultul "Martorii lui ", astfel încât condamnarea apare ca fiind una pentru o infracțiune politică în condițiile în care acest cult nu era tolerat și acceptat de statul comunist român.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, instanța apreciază că soluția primei instanțe este legală și corectă, nefiind incident nici unul din motivele de modificare sau de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, hotărârea fiind analizate și din perspectivă art.304 ind.1 Cod procedură civilă, astfel încât Curtea, conform art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, va proceda la respingerea recursului declarat de pârâtă ca neîntemeiat.
În baza art.274 și urm. Cod procedură civilă, recurenta fiind în culpă procesual prin respingerea recursului va fi obligată la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 1411, 10 lei reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția de Muncă și Protecție Socială A împotriva sentinței civile nr.797/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 1411,10 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 3.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red. -23.11.2009
tehnored. - 23.11.2009; 2 ex.
Prima intimată:Tibunalul
Judecător:
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Ionel Barbă
