Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1569/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - refuz acordare drepturi -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1569

Ședința publică din data de 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale S, cu sediul în municipiul S, str. - - n, județul S, împotrivasentinței nr. 421 din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-)în contradictoriu cu pârâtele Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului S, cu sediul în municipiul S, str. - - județul S și Casa Județeană de Pensii S, cu sediul în municipiul S, str. - -, județul S și reclamantul intimat.

La apelul nominal au răspuns consilier juridic pentru pârâta intimată Direcția de Muncă și Protecție Socială a județului S și avocat pentru reclamanta intimată, lipsă fiind aceasta recurenta și pârâta intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta pârâtei intimate Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului solicită să se mențină lipsa calității procesuale pasive a Direcției de Muncă și Protecție Socială a județului S, așa cum s- reținut prin sentința nr.421/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava. Cu privire la recursul declarat, lasă la aprecierea instanței soluționarea.

Avocat pentru reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de față,constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava - Secția comercială sub nr- la data de 27.11.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Direcția și Protecției Sociale și Casa Județeană de Pensii S,solicitând să se dispună obligarea acestora la plata indemnizației lunare în sumă de 800 lei pentru creșterea copilului pentru perioada 02.01.2005 - 02.01.2007, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că la data de 2 ianuarie 2005 a născut 2 copii gemeni pe nume și, însă până în prezent a primit indemnizația numai pentru un singur copil în perioada 02 ianuarie 2005 -02 ianuarie 2006, plata indemnizației fiind făcută de către Casa Județeană de Pensii

A mai arătat reclamanta că Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr.1947/04.04.2007 a admis excepția de nelegalitate a art.2 din OUG nr.148/2005 - privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobate prin HG nr.1825/2005, reținându-se că acordarea îndemnizației lunare de creștere a copilului trebuie făcută în virtutea dispozițiilor OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prin raportarea la numărul de copii născuți, iar nu la numărul nașterilor.

S-a mai stabilit că este nelegală prevederea cuprinsă în art.2 din HG nr.1825/2005 ce definește nașterea drept aducere pe lume a unuia sau mai multor copii vii, ce adaugă astfel actului normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr- sarcină simplă și una multiplă.

Cum ulterior această legislație a fost declarată nelegală, a arătat reclamanta că se consideră pe deplin îndreptățită să primească plata drepturilor care fac obiectul prezentei cereri, cu atât mai mult cu cât în perioada 02.01.2005 - 02.01.2007 erau incidente dispozițiile nelegale.

S-au mai invocat de către reclamantă disp.art.49 din Constituție - toți copiii deopotrivă indiferent în ce mod sunt născuți, se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor, ei fiind egali în fața legii.

Pârâta Direcția de Muncă și Socială Sad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a tardivității introducerii cererii, punând pe fond concluzii de respingere a acțiunii ca nefondată.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Sad epus la dosarul cauzei întâmpinare în conformitate cu prevederile art. 118 Cod procedură civilă, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, precizând că reclamanta nu figurează în baza de date a instituției și nu i s-au achitat drepturile bănești reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului.

Prin sentința civilă nr. 421 din 10 martie 2009, instanța de fond a respins excepția tardivității, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția și Protecției Sociale S și Casa Județeană S și a respins acțiunea față de Direcția și Protecției Sociale S și Casa Județeană S, ca fiind formulată împotriva unor părți lipsite de calitate procesuală pasivă și a admis acțiunea, a obligat pârâta Agenția Județeană de Prestații Sociale S să plătească reclamantei indemnizația lunară de 800 lei pentru perioada 02.01.2005 - 02.01.2007.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că:

La data de 2 ianuarie 2005, reclamanta a născut gemenii și respectiv.

La acea dată au fost aplicate dispozițiile OUG nr. 148/2005 și nr.HG 1825/2005, potrivit cărora se acorda o singură indemnizație lunară indiferent de numărul de copii rezultate în urma nașterii.

Ulterior HG1825/2005 a fost abrogată prin HG nr. 1025/2006, iar prin decizia nr. 1947/04.04.2007 pronunțată de J s-a admis excepția de nelegalitate a dispozitiei art.2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005.

Prevederile art.2 din Normele metodologice sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece diferența stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice fără să existe o justificare de ordin efectiv.

Acordarea indemnizației lunare trebuie raportată, prin art.6 din OUG nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți iar nu la numărul nașterilor.

Instanța de fond a apreciat că punctul de vedere al pârâtei Direcția de Muncă și protecție Socială este eronat având în vedere dispozițiile art.3 alin.1 din nr.HG 1025/2006 și încalcă prevederi cu forță superioară inclusiv prevederile constituționale referitoare la principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și cei proveniți dintr-o sarcină multiplă.

De asemenea se creează posibilitatea interpretării dreptului de acordare a indemnizației pentru naștere, dar nu pentru toți copiii rezultați din actul nașterii astfel cum ar fi normal.

Ca atare, față de aceste aspecte instanța de fond apreciat că reclamanta este îndreptățită a beneficia de indemnizația lunară pentru creșterea copilului pentru perioada 02.01.2005 - 02.01.2007.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Direcției și Protecției Sociale S și Casei Județene de Pensii S, instanța a apreciat că sunt întemeiate.

Astfel, prin nr.HG 1285/2008 și OUG nr. 108/2008 s-au reorganizat Direcției de Muncă și Protecției Socială Județeană, atribuțiile fiind preluate de Agenția de Prestări Sociale

În privința Casei Județene de Pensii, se observă că în perioada 01.01.2005 - 01.01.2006, reclamanta a fost angajata societății SC și potrivit dispozițiilor Legii nr. 19/2000, plata indemnizației se eliberează de angajator, pentru ca ulterior această obligație să fie transmisă și preluată de Direcția de Muncă și Protecției Socială ( actuală Agenția de Prestații Sociale).

Având în vedere reorganizările succesive, instanța a apreciat că potrivit dispozițiilor legale invocate, singura instituție care are o astfel de atribuție în sensul aplicării prevederilor OUG nr. 148/2005 este Agenția de Prestații Sociale

Referitor la tardivitatea formulării acțiunii, instanța de fond a apreciat că această excepție este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art.11 din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei se pot introduce în 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

Reclamanta s-a adresat Direcției și Protecției Sociale S, pentru acordarea îndemnizației lunare la 31.10.2008 prin cererea nr. 6497, iar prin adresa nr.6514/3.11.2008 i s-a comunicat răspunsul la această contestație, astfel că față de data formulării acțiunii (28.11.2008), termenul de 6 luni nu a fost încălcat.

Prin încheierea de ședință din data de 8 iulie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței nr. 421 din 10.03.2009, în sensul de a se trece numele corect al copilului " - " în loc de " - ".

Împotriva sentinței nr. 421 din 10 martie 2009, în termen legal a declarat recurs pârâta

În motivare, recurenta critică sentința pentru nelegalitate arătând că în mod eronat instanța de fond a obligat-o să plătească reclamantei indemnizația lunară pentru creșterea copilului de 800 lei în perioada 02.01.2005 - 02.01.2007, ignorând faptul că la data nașterii copilului, reclamanta a fost pusă în plată de către casa Județeană de pensii S, conform Legii nr.19/2000, numai pentru un copil iar potrivit art. 34 din nr.HG 1025/2006 aceste drepturi au fost transmise și preluate de către Direcția de Muncă și Protecție Socială, începând cu data de 01.01.2006.

Precizează recurenta că potrivit art. 2 din nr.OG 1/2006, plata restanțelor până la data de 01.01.2006 se face de către angajator sau după caz de către Casa Județeană de Pensii iar începând cu data de 01.11.2008 în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse funcționează Agenția Națională pentru Prestații Sociale care se asigură prin reorganizarea direcțiilor de muncă și protecție socială județene și prin preluarea a 400 de posturi de la Agenția Națională pentru ocuparea Forței de Muncă.

Totodată recurenta arată că eronat instanța de fond a respins excepția tardivității deși acțiunea a fost formulată cu depășirea termenelor prev. de art. 19 al. 2 din legea nr. 554/2004 și art. 137 din Legea nr. 19/2000, așa încât acțiunea trebuia respinsă ca fiind prescrisă.

Examinând recursul declarat în cauză, întemeiat pe art. 304 pct.9 Cod procedură civilă curtea apreciază că este nefondat.

Astfel, criticile recurentei invocate prin primul motiv de recurs vizând lipsa calității sale procesuale, nu pot fi reținute, întrucât normele legale incidente în cauză sunt cele prev. prin art. 2, 3, 20 al. 2 din HG nr. 1285 din 8.10.2008 privind aprobarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, coroborate cu art. IV al. 1 din OUG nr. 108/2008 care prevede "Începând cu data de 1 noiembrie 2008, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse funcționează Agenția Națională pentru Prestații Sociale, cu un număr de 1.041 de posturi, care se asigură prin reorganizarea direcțiilor de muncă și protecție socială județene și a municipiului B și prin preluarea a 400 de posturi de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Așadar, atât drepturile cât și obligațiile prevăzute de OUG nr. 148/2005 au fost preluate cu data mai sus menționată de către Agenția județeană de Prestații Sociale S. Conform art. 3 din HG nr. 1285/2008 "Agenția are ca scop administrarea și gestionarea tuturor prestațiilor sociale acordate de la bugetul de stat, așa cum sunt definite la art. 17 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de plată".

Neîntemeiat apare și cel de-al doilea motiv de recurs vizând tardivitatea formulării acțiunii.

Astfel, curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut incidența disp. art. 11 lit. a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;"

Ori verificând înscrisurile depuse la dosarul de fond, curtea constată că reclamanta s-a adresat Direcției și Protecției Sociale S, pentru acordarea îndemnizației lunare la 31.10.2008 prin cererea nr. 6497, iar prin adresa nr.6514/3.11.2008 i s-a comunicat răspunsul la această contestație, astfel că față de data formulării acțiunii (28.11.2008), termenul de 6 luni nu a fost încălcat.

Prin urmare apare neechivoc faptul că în mod corect instanța de fond a respins excepția tardivității ca neîntemeiată.

Luând în considerare cele învederate, cum criticile recurentei sunt neîntemeiate iar din oficiu nu se constată motive de ordine publică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

Totodată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei -, suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale S, împotrivasentinței nr. 421 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta să plătească intimatei - suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

2 ex./4.11.2009

Jud. fond

Președinte:Nastasi Dorina
Judecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1569/2009. Curtea de Apel Suceava