Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 2213/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.2213

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 05 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Voicu Rodica

GREFIER- - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal, pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului B prin consilier juridic cu delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind pârâtul Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată că la data de 21 05 2009 s-a depus prin Serviciul registratură întâmpinare la acțiunea formulată din partea pârâtului

Reprezentantul pârâtei DGPMB depune întâmpinare prin care invocă excepția nulității acțiunii față de lipsa semnăturii reclamantului și excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI; comunică o copie de pe întâmpinare pârâtului.

La solicitarea instanței, reclamantul semnează acțiunea, astfel că reprezentantul pârâtei DGPMB renunță la excepția nulității acțiunii.

Curtea acordă cuvântul pe excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI invocată de pârâta DGPMB.

Pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului B prin consilier juridic, pentru motivele din întâmpinare, pune concluzii de admitere a excepției, având în vedere prevederile art.3 pct.1 din Codul d e procedură civilă, art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, coroborate cu art.2 pct.1 lit.d din Codul d e procedură civilă.

Reclamantul arată că a lucrat în cadrul DGPMB, dar acum este pensionar; lasă la aprecierea instanței excepția invocată de pârât.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI invocată de pârâta DGPMB.

CURTEA

Asupra acțiunii de față.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 12.03.2009 reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Politie Bas olicitat obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective.

În motivare, reclamantul a arătat că potrivit art.37 al.2 din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițistului, cu modificările și completările ulterioare,s-a stabilit că la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Aplicarea acestor prevederi legale cu fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat din 2003 până în 2005.

Prin art.28 al.1 lit.a din Legea nr.360/2002 se instituie dreptul polițistului la salariul lunar, compus din salariul de bază, indemnizației, sporuri, premii și prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.

În aplicarea acestei prevederi, prin art.6 din OG nr.38/2003, intrată în vigoare al 1.01.2004, s-a stabilit că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată pe anul 2005 prin art.2 al.1 din OUG nr.118/2004.

Consideră reclamantul că suspendările succesive la plata dreptului concediului de odihnă reprezintă o manifestare de subiectivism și o încălcare a prevederilor constituționale.

Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu și sporul de fidelitate nu pot fi anulate sau suspendate, dispozițiile legale menționate nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării drepturilor câștigate, ci doar la suspendarea exercițiului acestora.

Prin suspendarea plății primei de concediu și sporul de fidelitate, dreptul la o astfel de plată nu a fost restrâns ci îngrădit operând în concret o veritabilă lipsire a dreptului subiectiv și în acest sens reclamanții invocă principiul dreptului câștigat și principiul încrederii în statul de drept.

Pârâta Direcția Generală de Politie Baf ormulat întâmpinare și a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea cauzei.

La termenul din data de 27.05.2005, Curtea a pus în discuție excepția necompetenței materiale a -.

Analizând cu prioritate potrivit dispozițiilor art.137 și art.158 alin.1 Cod procedură civilă, excepția necompetenței materiale, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.91/1 din Legea 188/1999, modificată și republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Reclamantul solicită acordarea unor drepturi bănești decurgând din derularea raporturilor de serviciu încheiate cu pârâta Direcția Generala de Politie B, care este o autoritate publică locală.

În lipsa unor criterii de determinare a competenței după materie, stabilirea competenței de judecare a litigiului în primă instanță urmează regulile instituite prin art.10 alin.1 și 3 din Legea nr.554/2004 și revine, potrivit acestora Tribunalului București.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.158-159 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Politie B, în favoarea Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal.

Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata in ședința publica azi 27.05. 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Gh./2 ex.

24.06.2009

Președinte:Voicu Rodica
Judecători:Voicu Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 2213/2009. Curtea de Apel Bucuresti